Între reprezentanții elitelor închiși la Sighet, s-au numărat toți liderii care au avut contribuții importante la Marea Unire (încă în viață la venirea comuniștilor), precum și cei mai remarcabili istorici care au combătut istoriografia rusă și sovietică.
De peste un secol, subversiunea rusă acționează programatic la compromiterea și terfelirea României Mari și a liderilor săi, mai ales Iuliu Maniu și Ion Mihalache. Toți rusofilii au respectat această linie de politică istorică, de la cominterniști, Pauker, Roller, Constantinescu-Puțuri, Ceaușescu și I.C. Drăgan la Păunescu, Vadim, Coja, Simion, G. Manole și Georgescu. Cărturarii noștri „proeuropeni”, ca sa preluam o idee a lui Julien Benda, nu combat această agresiune muscălească sau chiar acționează în favoarea ei. Practic, lăsându-i pe „suveraniștii” rusofili să pângărească simbolul României Mari și memoria eroilor săi, le permit rușilor să facă ce vor cu memoria lui Maniu, Mihalache și a celor care au fost prigoniți sau uciși la Sighet și în alte închisori și lagăre pentru că au combătut agresiunea rusească.
Iuliu Maniu (1973-1953) și Ion Mihalche (1882-1963) au avut o influență foarte puternică asupra destinului României în momente istorice cruciale. Eroismul jertfei lor pentru țară a susținut moral rezistența anticomunistă încă mult timp după asasinarea lor în închisoare.
– Începând din perioada studenției, Iuliu Maniu a acționat pentru informarea populației asupra drepturilor sale, trezirea conștiinței naționale și susținerea morală și politică a rezistenței românești împotriva regimului de la Budapesta;
– Ion Mihalache a arătat eroism personal pe frontul Primului Război Mondial și a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazu și cu alte ordine străine; a pregătit Unirea dincolo de Prut, având un rol important în Reîntregire;
– Maniu a avut un rol esențial în organizarea Marii Adunări de la Alba Iulia și în formularea hotărârilor adoptate la 1 decembrie 1918 – orientarea țării spre Occident, aplicarea principiilor politicii democratice clasice, dreptate socială, etc ; I-a combătut pe bolșevicii care încercau să producă haos la Viena în 1918, a susținut efortul Armatei Române de a elimina bolșevismul din Ungaria în 1919 ;
– Prin activitatea Partidului Național Țărănesc (PNȚ), Maniu și Mihalache au contribuit substanțial la modernizarea țării și la promovarea principiilor morale, moderației și bunului simț în viața publică; amândoi s-au opus dictaturii regale și legionarismului;
– În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au avut poziții clare împotriva excesului de zel în satisfacerea cererilor nemților, împotriva trecerii Nistrului și împotriva persecutării evreilor;
– Iuliu Maniu a conceput și în mare parte condus demersurile de ieșire a României din războiul alături de Hitler; Mihalache a avut o atitudine foarte clară antinazistă și antisovietică și a susținut activ demersurile de ieșire din acest război;
– Liderii PNȚ și PNL au realizat, alături de Rege, ieșirea României din Axă, ceea ce a permis Armatei Române să acționeze pe Frontul de Vest; fără aceasta, recuperarea Transilvaniei de Nord ar fi fost imposibilă;
– Datorită insistenței lui Iuliu Maniu, la 24 august 1944, când nemții au atacat Bucureștiul, s-au făcut eforturi deosebite pentru a se asigura apărarea Capitalei, deși militarii români luau în calcul evacuarea, pentru că forțele de care dispuneau erau reduse;
– Victoria de facto a forțelor democratice la alegerile din 1946 este o recunoaștere a popularității PNȚ și a liderilor săi;
– Ca modele morale și inspiratori ai luptei anticomuniste, Maniu și Mihalache au reușit să unifice forțele românești și au întârziat sovietizarea;
Iuliu Maniu, Ion Mihalache, precum și mulți colaboratori ai lor, au fost uciși în închisorile înființate la ordinul rușilor, pentru eliminarea elitei politice, militare, religioase și intelectuale românești.
Conducerea comunistă și ocupantul rus au recunoscut indirect cât de importanți au fost Maniu și Mihalache în lupta anticomunistă, deoarece regimul de exterminare de la Sighet a fost relaxat numai după asasinarea lui Maniu (5 februarie 1953) și închisoarea Râmnicu Sărat a fost închisă numai după asasinarea lui Mihalache (5 februarie 1963).
Exemplul de ținută morală și devotament pentru țară pe care l-au dat Maniu și Mihalache în întreaga activitate publică, la procesul lui Ion Antonescu, la procesul PNȚ și pe toată durata detenției a încurajat rezistența anticomunistă până în 1989, lucru confirmat deseori la postul de radio Europa Liberă și în memoriile rezistenței anticomuniste;
În decembrie 1989, urmașii lui Iuliu Maniu și Ion Mihalache au fost primii care au reluat activitatea politică democratică în România și au susținut integrarea țării în alianțele euro-atlantice – în ciuda orientării rusofile și a practicilor bolșevice ale structurilor securiste care susțineau regimul Iliescu și în ciuda apolitismului narcisist al intelectualilor.
În primul afiș după reluarea activității publice, PNȚ se adresa cetățenilor cu apelativul „Fraților!”
Colaboratorii apropiați ai lui Maniu și Mihalache, adică membrii rezistenței anticomuniste democratice, supraviețuitori ai închisorilor politice, vorbeau cu românii așa cum făceau Maniu și Mihalache. Au fost înțeleși de cei care învățaseră istoria din familie și de la Radio Europa Liberă. Alții i-au respins.
Iliescu și ai lui au detestat și sabotat partidele istorice, ca pe timpul lui Groza. Intelectualii vizibili și cu acces la public erau prea apolitici ca să audă mesajul PNȚ, să înțeleagă de ce vorbește despre „frați”. Deși credeau că nu sunt comuniști, erau pătrunși de o conștiință de clasă de tip marxist. În declarații promovau dialogul, însă în practică, după cum s-a văzut, au disprețuit omul de rând și s-au ocupat de egoul lor, ca marxiștii.
Foarte pe scurt, se poate spune că diferența fundamentală dintre țara pentru care au luptat și s-au jertfit Maniu și Mihalche și România pângărită de comuniști, este că, măcar în momentele istorice de mare bucurie, în România lui Maniu și Mihalache românii se puteau adresa unii altora cu „fraților”.
La fel ca libertatea, frăția nu crește în copaci și nu supraviețuiește dacă nu e susținută. Fiecare generație trebuie să facă eforturi mari pentru ca țara să fie liberă și unită. Românii au fost conștienți că sunt frați, când, cu mijloace foarte modeste și șanse de reușită aproape zero, Biserica Greco-Catolică din Transilvania a început să educe iobagii din satele românești în spiritul încrederii în adevăr și al iubirii de aproapele. Oamenii educați astfel au devenit cărturari și au lucrat cu generozitate la instruirea fraților lor. Aceasta a dus la deschiderea culturală și politică a tuturor provinciilor românești către Occident. S-a creat astfel o cultură integrată în cea europeană, din care au rezultat instituții, care, atunci când au apărut condiții favorabile, cu sprijinul aliaților occidentali, mai ales al Franței, au luat decizii ce au dus la înfăptuirea Unirii, cu jertfe de sânge și alte mari sacrificii. Credința a creat cultura, iar cultura a dus la conștiință națională, unitate și acțiune politică.
România Mare a confirmat opțiunea pentru direcția Vest
Am fost o „țară de proprietari”, care s-a dezvoltat și s-a deschis cultural, ai cărei cetățeni au putut să vorbească românește, eliberați de oprimarea rusă și maghiară (foarte reale și periculoase!), și care, alături de aliați, a împiedicat înaintarea bolșevismului în Europa. Distrugerea acestor victorii și a amintirii lor a fost obiectivul major al lui Stalin. Continuatorii lui de azi, „suveraniștii”, putiniștii și toate soiurile de rusofili, urmăresc în continuare distrugerea lor. Exact aceste lucruri sunt abandonate de „proeuropeni” în grija rusofililor.
Atacul împotriva lui Iuliu Maniu și Ion Mihalache este susținut prin inacțiunea și prin omisiunile „proeuropenilor”
Fără Maniu și Mihalache și fără rezistența anticomunistă democratică pe care au condus-o, „proeuropenismul” nu are fundament istoric la noi. E doar o modă, care cel mult poate susține politicile UE de azi, multe din ele neomarxisme, însă nu va crea niciodată cultură în spirit cu adevărat european, al Lumii Libere, cultură care să fie asimilată de public.
„Proeuropenii” nu se raportează firesc la istorie. Nu oferă decât critică dizolvantă și „demitizare” a trecutului. Nu rețin din trecut decât episoade marcate de vărsare de sânge, autoritarism, nedreptatea, corupția și intrigile. Nu văd faptele de generozitate, eroismul și progresul fără revoluție sau, dacă le văd, li se par suspecte sau false, așa că le ridiculizează și diminuează. Istoria pentru ei este ura față de trecut. Pentru ei, România Mare un număr de km2, pe care îi interpretează simplist ca simbol al revizionismului și al desolidarizării de Ucraina. Legionarismul și regimurile Antonescu și Ceaușescu li se par consubstanțiale ADN-ului românesc. Când le analizează, fac sinteze și generalizări reducționiste (la fel ca „suveraniștii”). Dacă, extrem de rar, amintesc de liderii democratici interbelici care au rezistat comunismului, atunci nu mai fac sinteze și generalizări. Atunci se referă doar la „destine individuale”, la gesturi și la evenimente izolate. Din fundamentalism apolitic, refuză să vadă viziunea comună și rezistența națională a partidelor istorice. (Academia Civică, care gestionează Memorialul de la Sighet, a refuzat repetat comemorarea lui Maniu în incinta închisorii!!). Consideră inutilă experiența celor care i-au combătut pe ruși în deceniile trecute. Este evident că acest tip de abordare a istoriei întreține condiții perfecte pentru dezvoltarea cultului pentru Căpitan, Mareșal și Ceaușescu.
Rușii și lacheii lor propun drept modele personaje care să inspire crearea de haos, să adâncească conflictele interne și crizele externe, să ne îndepărteze de NATO și UE.
Figurile Căpitanului și Mareșalului validează autoritarismul și brutalitatea, iar Ceaușescu e simbolul urii antioccidentale, al subordonării față de Moscova și a falsei independențe, care aruncă patriotismul în derizoriu.
„Proeuropenii” nu propun modele alternative, de eroi autentici români, europeni, iubitori de libertate. În schimb, țin isonul „suveraniștilor” și tot numai de Căpitan, Mareșal și Ceaușescu vorbesc.
Astfel, prin acțiunea sinergică a „suveraniștilor” și „proeuropenilor”, războiul informațional rusesc își pune în aplicare aproape nestingherit planul de acum un secol, iar românii sunt împiedicați să-și cunoască trecutul și să înțeleagă că eroii autentici ai țării sunt Maniu, Mihalache și cei care au luptat alături de ei, care i-au respectat și iubit pe români ca pe niște frați, și au suferit prigoana și moartea pentru că au refuzat să colaboreze cu ocupantul rus.
Contează foarte mult care sunt modelele de eroi pe care le are în față o țară. Dacă locul lui Maniu și Mihalache în istoria României ar fi respectat așa cum se cuvine, atunci Căpitanul, Mareșalul și Ceaușescu nu ar mai fi amintiți și admirați, iar dezbaterile despre cultura europeană versus atitudinea antioccidentală ar fi infinit mai consistente, mai interesante și ar avea aplicabilitate directă și largă. E responsabilitatea cărturarilor să îi recunoască pe eroii autentici și să educe respectul publicului față de ei.
Până acum, cărturarii noștri au trădat și publicul pe care trebuiau să-l educe, precum și pe cei mai demni de respect eroi naționali.
