Am ţinut să aducem în faţa cititorilor noştri acest important articol al lui William F. Jasper din 2007, pentru că el scoate în evidenţă un lucru esenţial: terorismul islamic a fost şi este orchestrat de KGB şi succesorii săi de după desfiinţarea oficială a URSS. Desigur, islamul poarta în sine un potential important de violenţă, dar această violenţă, orientată cu grijă de experţi, devine o armă antioccidentală şi mai periculoasă.
Războiul Rece nu a încetat doar pentru că una dintre părţi, Occidentul crede asta. Rusia si China îşi văd în continuare de treabă, printre altele, ameninţând Vestul prin procură – folosind ca intermediari regimuri precum Irakul lui Saddam şi Iranul lui Ahmadinejad.
Fără a ne asuma întru totul punctele de vedere ale lui William F. Jasper (ca de exemplu opoziţia sa faţă de intervenţia SUA şi aliaţilor în Irak), considerăm că acest articol conţine informaţii si explicaţii deosebit de valoroase pentru înţelegerea funcţionării axelor răului în lumea de azi.
Vom prezenta articolul lui Jasper în două părţi. Mai întâi – Păpuşarii de la Moscova.
Adevăraţii sponsori ai terorii: KGB-ul a sponsorizat grupările musulmane fundamentaliste care au devenit acum o reţea globală a terorii care poartă revoluţia marxist – leninistă în numele Profetului.
de William F. Jasper, The New American, 3 septembrie 2007
„În 1972, Kremlin-ul a hotărât să întoarcă întreaga lume musulmană împotriva Israelului şi a Statelor Unite. După cum îmi spunea Yuri Andropov, şeful KGB-ului, un miliard de adversari ar putea face mult mai mult rău Americii, decât câteva milioane.”
În citatul de mai sus, Generalul Ion Mihai Pacepa, şeful DIE, sora mai mică a KGB-ului din România comunistă, dezvăluie o conversaţie pe care a avut-o cu directorul acestuia, Andropov, liderul sovietic. “Trebuie să inoculăm o ură în stil nazist faţă de evrei în toată lumea islamică”, i-a spus Andropov lui Pacepa, “şi să transformăm această armă a emoţiilor într-o baie de sânge teroristă împotriva Israelului şi a principalului susţinător al acestuia, Statele Unite. Nimeni din sfera de influenţă americană/sionistă n-ar trebui să se mai simtă în siguranţă.”
Generalul Pacepa, care a defectat în Statele Unite în 1978, a re-povestit această întâmplare într-un articol din 24 august 2006 din National Review, intitulat „Amprentele ruşilor”. “Potrivit lui Andropov”, a spus Pacepa, “Lumea islamică era o cutie Petri, pregătită în care puteam cultiva o tulpină virulentă de ură împotriva Americii, crescută din bacteria gândirii marxist-leniniste. Anti-semistismul islamic era profund. Musulmanii aveau o predispoziţie pentru naţionalism, şovinism si victimizare. Gloatele lor analfabete, oprimate, puteau fi biciuite până ajungeau într-o stare de exaltare.”
Generalul Pacepa a explicat cum a fost organizată această operaţiune:
“La jumătatea anilor ’70, KGB-ul a ordonat serviciului meu – DIE – şi celorlalte servicii surori din Europa de Est – să caute prin ţară activişti de partid de încredere aparţinând diferitelor grupări etnice islamice, să-i pregătească pentru operaţiuni teroriste şi de dezinformare şi apoi să îi infiltreze în ţările aflate în “sfera noastră de influenţă”. Sarcina lor era să exporte o ură turbată, dementă, împotriva sionismului american, prin manipularea ororii ancestrale, resimţite de acea parte a lumii, faţă de evrei. Înainte de a părăsi România pentru totdeauna, în 1978, serviciul meu – DIE – expediase aproximativ 500 de astfel de agenţi sub acoperire în ţările islamice. Potrivit unei estimări aproximative primite de la Moscova, până în 1978, toate serviciile secrete aparţinând blocului sovietic trimiseseră aproximativ 4.000 de astfel de agenti de influentă în lumea islamică.”
La rândul său, Anatoliy Golitsyn, unul dintre cei mai importanţi defectori KGB veniţi în Vest, a scris în 1995 în cartea sa „Înşelătoria Perestroika”, “Sub îndrumarea secretă a Rusiei, musulmanii fostei Uniuni Sovietice…vor căuta să coopereze şi să se alieze cu musulmanii din Iran şi statele arabe în timp ce Rusia îşi menţine politica deschisă de cooperare şi parteneriat cu Vestul. În acest fel China, în mod deschis, şi Rusia, în secret, vor încerca printr-un efort comun să incline balanţa puterii în favoarea lor în zonele Arabe/Iraniene producătoare de petrol de importanţă strategică din Orientul Mjlociu”.
Un articol din iulie 1997 al corespondetului Associated Press Anathony Shadid, oferă o măsură a impactului acestei strategii a KGB-ului sovietic (şi a actualului FSB rus). Articolul Associated Press, “Marxismul deschide drumul Islamului”, descrie un număr de intelectuali Marxist-Musulmani influenţi. Începe cu observaţia că “pe raftul lui Adel Hussein se găseşte o colecţie de cărţi neobişnuită pentru unul dintre gânditorii islamici de frunte ai Egiptului.” Titluri ca: Integrarea Socialistă, Despre Comunism, şi Planificarea în U.R.S.S., scrise de către marxiști de frunte, observă Dl. Shadid, “vorbesc mai mult despre lupta de clasă decât despre mâna lui Dumnezeu.”
La fel ca și surprinzător de mulţi alţii din lumea arabă şi musulmană, Adel Hussein “este un marxist şi ateu de odinioară, care s-a întors spre islam, făcând parte dintr-o nouă generaţie de intelectuali care dau un nou contur acestei religii”. “Am beneficiat de marxism atât în practică, cât şi în teorie,” i-a spus Hussein lui Shadid, “dar acum, Islamul este punctul meu de plecare şi cadrul meu de lucru.” Aceasta nu înseamnă totuşi că l-a abandonat pe Marx. “Hussein, de exemplu, spune că obiectivele lui nu s-au schimbat,” relata Shadid. “Dar acum el vede Islamul prin capacitatea acestuia de a convinge şi mobiliza, ca cel mai bun instrument”. Cu alte cuvinte, Islamul este pentru Hussein o cale către un scop, iar scopul este o lume marxistă.
Adel Hussein, spune Shadid de la AP, este reprezentativ pentru un număr semnificativ de mulahi si imami influenţi din zilele noastre. „Într-o răsturnare zgomotoasă, ei sunt aceiaşi gânditori care, cu o generaţie în urmă, atrăgeau furia musulmanilor religioşi, deoarece negarea marxistă a lui Dumnezeu de către aceştia era văzută ca fiind cea mai mare ameninţare împotriva Islamului,” relata Shadid. „Astăzi, ei sunt adesea înfăţişarea publică a Islamului—scriu în importante ziare arabe, vorbesc la conferinţe si în talk–show-uri televizate, bucurându-se de susţinerea multor tineri musulmani mai implicaţi în politică, interesaţi de încercările lor de a regândi relaţia Islamului cu democraţia, minoritătile şi Vestul.
Dovezile existenţei unui plan strategic sovietic/rusesc în curs de desfăşurare, pentru a stimula şi utiliza extremismul Islamic, sunt foarte ample si explică în mult mai mare măsură ura neobişnuită a fundamentaliştilor musulmani împotriva Americii si a Vestului. Nu doar al-Qaeda este aliniată Kremlinului (…), ci şi celelate grupări teroriste “Islamiste” majore, incluzând OLP/al-Fatah, Hamas, şi Hezbollah. Desigur, nici una dintre aceste grupări nu ar fi ajuns să conteze, dacă n-ar fi fost ajutorul imens pe care îl primesc din partea Iranului si Siriei, regimuri politice care au fost sponsori de primă mână ai terorismului prin procură pentru Uniunea Sovietică şi continuă să joace acest rol faţă de Rusia sub Putin.
Putin continuă să construiască programul nuclear al Iranului şi să îmbunătăţească programul acestuia de înarmare cu rachete cu rază lungă de acţiune, ca să nu mai menţionăm că aprovizionează regimul lui Ahmadinejad cu toate armele convenţionale pe care Teheranul şi teroriştii săi surogaţi le pot folosi. La fel şi în privinţa regimului lui Bashar al-Asad de la Damasc, sponsor de lungă durată al terorismului. În ianuarie 2005, Putin l-a întâmpinat pe preşedintele al-Asad la Moscova şi a iertat 73 % din datoria de 13,4 miliarde de dolari a Siriei faţă de Moscova. Apoi, vreo două luni mai târziu, i-a vândut lui al-Asad, rachete Strelet sol – aer şi l-a umplut de arme.
În filmul de acţiune “Traficantul de arme” realizat în 2005, Nicolas Cage îl interpretează pe traficantul rus de arme Yuri Orlov, a cărui marfă – puşti, tancuri, grenade, rachete, avioane, bombe – răspândeşte măcelul şi genocidul în întreaga Africă. Personajul de ficţiune Orlov este portretul celui din viaţa reală, Viktor Bout, un “fost” ofiţer KGB care a construit un imperiu global cu flota sa de avioane de transport şi elicoptere sovietice şi cu accesul său fără egal la cantităţi nelimitate de armament sovietic. Ar fi greu de găsit un război, un război civil, o revoluţie, o organizaţie teroristă, dictatură, lovitură de stat, sau încercare de lovitură de stat din Africa, Orientul Mijlociu sau Asia Centrală în ultimul deceniu şi jumătate, care să nu fi fost alimentată cu marfa mortală a lui Bout.
Viktor Bout a fost timp de mulţi ani principalul furnizor de arme pentru talibani şi al-Qaeda în Afghanistan şi Pakistan. El a devenit ulterior un furnizor important şi pentru Alinţa Nordului, sprijinită de Statele Unite. În timp ce opera o ameţitoare gamă de firme şi de firme-paravan din Belgia şi din Emiratele Arabe Unite, Bout şi-a păstrat întotdeauna Rusia ca un domiciliu de bază şi loc de refugiu.
Atunci când guvernul belgian a emis un mandat de arestare internaţional pentru el în 2002, Bout a fugit la Moscova. “Întrebat dacă Bout se afla în ţară când mandatul de arestare fusese emis, ministerul rus de externe a negat, deşi Bout dădea interviuri în direct la radio, din studiouri din centrul Moscovei” relatează Douglas Farah şi Stephen Braun, autorii cărţii “Negustorul Morţii: Bani, arme, avioane şi omul care face războiul posibil”. “În ziua următoare, oficialii ruşi au recunoscut cu jumătate de gură că el s-ar putea afla în Rusia, dar au spus că ei nu aveau dovada că el ar fi comis vreo crimă şi ca atare nu puteau acţiona.”
Potrivit lui Farah si Braun şi altor reporteri de investigaţii, Victor Bout a livrat de curând arme grupării Hezbollah în Liban şi forţelor grupării radicale Uniunea Tribunalelor Islamice din Somalia. Statutul lui Bout, ca întreprinzător privat, asigură protecţia şefilor săi de la Kremlin – incluzându-l pe însuşi şeful KGB/FSB, Vladimir Putin – dar este evident că ei îl sprijină şi îl protejează, astfel încât să poată să aprovizioneze focarele de terorism şi revoluţie pe care ei le-au stârnit şi alimentat vreme de decenii. În mod incredibil, guvernele ţărilor occidentale, care condamnă verbal sinistrul comerţ de sânge al lui Bout, sunt mai mult decât interesate să facă afaceri cu companiile acestuia. De exemplu, Departamentul Apărării al Statelor Unite a plătit milioane de dolari companiilor de transport aeriene ale lui Bout, pentru a transporta provizii către bazele americane din Afganistan şi Irak.
Pe cât de indispensabil a fost – şi este – Viktor Bout în strategia de terorism a Kremlinului, mai sunt şi alţii, chiar mai importanţi. Unul dintre cei mai importanţi este Yevgeniy Primakov, fostul şef KGB, responsabil cu terorismul în Orientul Mijlociu pe timpul Războiului Rece. Primakov a fost la vârful politicii externe sovietice timp de decenii: membru al Biroului Politic sovietic, fost ministru de Externe rus, şef al Serviciului de Informaţii Externe rus (SVR), şi Prim-ministru al Rusiei. Acum el este “mâna dreaptă” a lui Putin, ca “cetăţean privat”. Ca şef al Camerei de Comerţ Ruse, el îşi continuă rolul de a îndruma statele teroriste cliente ale Rusiei şi grupările teroriste cu ocazia vizitelor comerciale întreprinse în tot Orientul Mijlociu.
În 2006, Primakov a prezidat şedinţa de înfiinţare a noului forum al Rusiei pentru ţările musulmane, “Grupul de viziune strategică mondială Rusia-Islam”. Noul grup şi-a ţinut prima sesiune la Moscova între 27-28 martie, la care au participat delegaţi din Arabia Saudită, Turcia, Egipt, Pakistan, Iran şi alte 12 state musulmane. Putin a fost cel care a întâmpinat delegaţii. În mod semnificativ, ”omul de stat” care a prezidat şedinţa a fost Primakov, un specialist în limba şi cultura arabă, care a jucat un rol cheie în formarea legăturilor Uniunii Sovietice cu lumea musulmană pe timpul Războiului Rece.
10 Comments
Corneliu
23 December 2010Una din cele mai stralucite reusite propagandistice ale KGB a fost inventarea notiunii de „popor palestinian”. Dupa cum se stie, pana prin 1967-8 nimeni nu auzise de un asemenea popor.
Arabii palestinieni constituie o parte nediferentiata in cadrul arabilor levantini, de la Marea Mediterana si pana in Irak, avandu-si originea in zona si fiind veniti in Palestina in numar mai mare mai ales dupa WW1, o data cu dezvoltatea economica adusa de reintoarcerea treptata a evreilor. O parte a fost adusa de englezi si mai inainte de turci, in scopul asigurarii fortei de munca la diferite lucrari, ca de ex. la calea ferata. Un grup isi are originea in Sudan, iar dupa numele de clan ce le poarta multi se pot identifica locuri de origine pana in Arabia Saudita.
Dupa razboiul de 6 zile si dupa inlocuirea Lui Ahmed Shukeiri de la conducerea OEP (Organizatia pentru Eliberarea Palestinei, fondata in 1964, avand ca obiectiv deschis in statutul valabil pana azi „eliberarea” partii din Palestina pe care exista Israelul) cu teroristul Yasser Arafat, KGB-ul ia lucrurile in mana si pe langa ajutorul logistico-material le pune in mana o arma propagandistica redutabila: le fabrica o identitate nationala si le confectioneaza o istorie cu argumente sofistico-stiintifice.
Si astfel proaspat fabricatul „popor palestinian” prezinta in lume povestea ca el este descendentul direct al canaanitilor antici ca si al filistienilor (rimeaza grozav cu „palestinieni”), povesteste ca istoria evreilor in acel loc a fost un episod trecator, incheiat definitiv cu 5 secole inainte de Cristos, ca insusi Cristos a fost un palestinian ca si ei, s.a.m.d.
Povestea asta prinde foarte bine in opinia publica „progresista” mondiala din acea vreme, mai ales in acea perioada in care „avantul afirmarii popoarelor, eliberarea de sub jugul colonial si lupta pentru autodeterminare” se aflau la apogeu si simpatia automata se indreapta in acea directie.
Povestea aceasta s-a dezvoltat in continuare pana la proportiile monstruoase la care suntem martori.
Ea a fost apoi anexata de neonazistii de toate culorile si peste tot ca inca o arma in lupta impotriva „sionismului international” care se pregateste sa-si stabileasca imperiul mondial… Iar islamismul la randul sau a preluat de la neonazism formele exterioare de exprimare si tehnica goebbelsiana, care se pot vedea clar in toate manifestarile lor. O impletire perfecta de forme si continut.
Cat despre dreptul la autodeterminare si existenta nationala al evreilor in patria lor istorica auzim prea putine voci. Caci nu e „political correct”.
Foarte „political correct” si primit cu aplauze este acest pasaj din discursul „festiv” de acum cateva zile a capeteniei teroriste Hamas din Gaza, Ismail Hanie:
http://www.memritv.org/clip/en/2729.htm
Corneliu
23 December 2010In completarea comentariului meu precedent, iata doua linkuri utile:
http://www.discoverthenetworks.org/viewSubCategory.asp?id=46
http://archive.frontpagemag.com/readArticle.aspx?ARTID=28955
GMT
23 December 2010Excelente linkuri, Corneliu. Eu dau un fragment:
How the Lie Began
After he took over as leader of the PLO, [1] Arafat sent his adjutant, Abu Jihad (later the leader of the PLO’s military operations), to North Vietnam to study the strategy and tactics of guerilla warfare. Arafat was struck by Ho Chi Minh’s success with left-wing sympathizers in the United States and Europe. “Progressive” activists on American campuses, enthusiastically following the line of North Vietnamese operatives, had succeeded in reframing the Vietnam War from a Communist conquest of the South into a struggle for national liberation.
An insight into this North Vietnamese PR campaign, which provided the key to the Communist victory and a lesson for PLO operatives, was offered by Ho’s chief strategist, General Giap: “Stop talking about annihilating Israel and instead turn your terror war into a struggle for human rights. Then you will have the American people eating out of your hand.” (…)
The PLO also looked to other examples of a “people’s war” to find both military allies and ideological paradigms. Thanks to input from the late Romanian President-for-Life Ceausescu, General Giap, and the Algerians, Arafat developed the images of the “illegal occupation” and “Palestinian national self-determination,” both of which lent his terrorism the mantle of a legitimate peoples’ resistance. After the Six-Day War, Muhammad Yazid, who had been minister of information in two Algerian wartime governments (1958-1962), imparted to Arafat some wisdom that echoed the lessons he had learned in North Vietnam:
Of course, there was one ingredient missing in this imaginative reconfiguration of the struggle: There had never been a “Palestinian People,” nor a “Palestinian Nation,” nor a sovereign state known as “Palestine,” nor even any specific territorial entity that could rightfully be called “historic Palestine.”
emil b.
23 December 2010Despre Viktor Bout (in noiembrie a fost extradat in SUA de guvernul thailandez):
Legal limbo for Russia’s ‘Lord of War’
Corneliu
23 December 2010Un gand neconventional la privirea pozei:
„Spune-mi cu cine te aduni…”
Dar niciunul nu mai spune.
Ramane numai marturia.
Lily
23 December 2010Dc patrundem in esenta , stiti unde ne duce jocul de papusi?
Vlad M.
23 December 2010Unde?
ŞTEFAN
23 December 2010Privind Istoria de data mai recentă,referitor la existenta palestiniană cu un nume statal care să-l defineasca si să-l consfinţeasca ca legitim în actualele teritorii mărturisesc , am
avut această curiozitate.Este adevărat că Bucureştiul a concertat cu Moscova apoi a luat pe cont propiu sprijinirea lui Arafat si OEP după ce fusese – uns de catre KGB ,avînd o
contribuţie şi la răspândirea conceptului conform căruia filistinii din care ar fi descins
aşa zişii actuali palestinieni ar proveni chipurile dinspre ţinuturile Canaanului,unde populaţia nu putea pronunţa liter P- ci pronunţa F,aidoma grecilor,şi de aici Filistini în loc de Palestini.
Biblic, Istoric,geografice etc,arată că tertoriul a purtat nume precum, Samaria,Iudea,
Galiţia,iar dupa plecarea romană Palestrina. Etimologic si logic ar putea fi explicabil prin faptul că ocupaţia Romana a influenţat acest lucru. CUM ?
În latină Palestra era tabara militară ,locul unde acestia faceau pregatirea llor, exercitiile
militare.Astazi PALESTRA este sala de sport de exercitii fizice .Este logic ca locul unde
se afla cartiruita legiunea romana unde îşi afla TABARA să fie o palestra cu sufixul INA.
Până în zilele noastre la sud de Roma avem o localitate Palestrina,Exista un filosof care a trăit în jurul datei de 1000-1100 A.D. şi al cărui nume are aceasta componentă.
Un jurnalist arab,aflat in America,a desvăluit într-un articol intitulat :Totul a început cu o minciună-faptul că însuşi Profetul,când a călătorit deasupra pământului arătându-i-se
locurile sfinte pe pământ ar fi recunoscut doua în teritoriile Arabe iar despre al treilea i
s-a spus ca ar exista undeva mai departe dar nu i-a fost aratat-A mentionat că nu se cu
noaşte nici un stat sub acest nume>
Un sfat al unor eruditi din Japonia au cerut autoritaţii Palestiniene sa certifice daca a existat cândva un stat Palestinian,unde s-a aflat,sub ce nume,ce rege a avut,şi ce simbol sau steag a avut .
Întrebări la care nu s-a răspuns. Jurnalistic _NO COMENT.
Personal consider ca Vaticanul ar putea ajuta in elucidarea acestei enigme daca ar des-
chide arhivele tăinuite cu sfinţenie.
S-ar rezolva cred şi enigma existenţei şi dispariţiei acelui stat puternic care exstat în ţinuturile de la nord de dunare pâna spre centrul Europei.dupa cucerirea Daciei.
Istorie…Istorie.. Istorii.
cărui nume
Corneliu
23 December 2010Buna, Stefan.
Problema numelui Palestinei este de mult elucidata.
In primul rand, n-are nicio pegatura cu PALESTRA.
Treaba e asa, mai pe larg. Cam in sec 12 i.Cr. a aparut o populatie venita dinspre insulele Marii Mediterane, posibil din Creta care s-a ciocnit violent cu Egiptul, a fost respinsa si s-a asezat pe litoralul de sud al Israelului de azi, mai exact zona Gaza de azi si inca putin mai la nord. Acestia erau Filistienii, consemnati ca atare in diferite izvoare. Acolo ei au fondat o comunitate de 5 orase pe litoral si au venit in contact cu regatul evreiesc in curs de formare atunci cand care au incercat sa-si extinda stapanirea si in interiorul tarii. Dupa o serie de razboaie duse cu evreii, ei au fost invinsi, ulterior au fost loviti si de asirieni (cca. sec 8 i. Cr.), si-au pierdut independenta si identitatea si s-au asimilat cu populatia majoritara, disparand definitiv din istorie.
Numele „Palestina” ca denumire geografica a fost stabilit de Imperiul Roman. Provincia Iudeea a fost in decursul stapanirii romane aproape tot timpul nelinistita si populatia nu se impaca cu ocupatia straina, desi romanii isi asigurasera mereu o administratie locala obedienta. Pe acest fond intre anul 63 si 73 are loc o mare revolta impotriva Romei, pe care imperiul o inabuse cu greutate si cu pretul distrugerii Ierusalimului, a faimosului sau templu si expulzarea unei parti din populatie.
Dar in anul 132 poporul se rascoala din nou, sub conducerea lui Bar Kohba si isi recastiga independenta pentru o durata de 3 ani, pana cand romanii reusesc cu greu sa-i invinga. Dar deoarece iudeii le produsesera atatea necazuri si pierderi in acest razboi, imparatul Adrian decide distrugerea totala a Ieusalimului care intre timp redevenise centrul lor, construirea unui oras nou in loc si redenumirea sa ca Aelia Capitolina, cat si o noua expulzare, dupa care evreii au devenit minortiari in tara.
Si pentru a sterge pana si amintirea existentei tarii si poporului nesupus, administratia romana a redenumit Iudeea cu noul nume PALESTINA, amintind de numele filistinilor care la acea data disparusera deja de vreo 900 de ani.
Aceasta e explicatia si nu trebuie sa cauti la Vatican…
Cat despre vreun stat „Palestina”, nu cred ca a auzit cineva in istorie.
Nici notiunea de „popor palestinian” nu poate fi intalnita. Ea este o inventie recenta, a ultimilor 40-50 de ani.
pista laszlo
23 December 2010Poate mă ştergeţi, că nu corespund cu ortodoxia ild.
Nu comentez articolul şi informaţiile conţinute, cu două excepţii.
1. Mă refer în primul rând la poză, care este inadecvată.
Terorismul OLP şi al lui Yasser Arafat nu era terorism islamic, mai ales că în epocă (1972) nu prea exista aşa ceva. OLP era laic şi de orientare sovietic-marxistă. Numeroşi militanţi OLP erau creştini ortodocşi, printre care însăşi Suha Arafat, văduva lui Yasser.
Teroristul Georges Habache, şeful FPLP, o grupare disidentă a OLP era tot creştin ortodox.
2. Despre spusele lui Pacepa.
– Cu excepţia lui Pacepa nu există nici un martor, document CNSAS, volum memorialistic ori altă sursă care să confirme că „La jumătatea anilor 70 KGB a ordonat serviciului meu (DIE n.m.)…”
KGB nu mai ordona nimic DIE din 1962, de la retragerea consilierilor sovietici. Poate că-i ordonau lui Pacepa personal, dar asta este cu totul altceva.
– Altă afirmaţie necredibilă a lui Pacepa este că DIE, la ordinul KGB, ar fi susţinut terorismul arab în 1978 inclusiv prin trimiterea a 500 terorişti în ţările musulmane.
Pacepa a rămas în RFG în iulie 1978, pretextând că Ceauşescu i-ar fi dat ordin să-l omoare pe Noel Bernard, directorul Europei Libere.
La vremea respectivă nu a spus nimic despre cei 500 presupuşi terorişti, deşi ar fi fost o chestie mult mai tare pentru SUA, unde a cerut azil, decât cea cu Noel Bernard.
În afară de Pacepa nimeni nu a mai spus că România ar fi susţinut terorismul islamic, arab, sau orice alt terorism. În primul rând Israel nu numai că nu a făcut niciodată asemenea acuzaţie, dar în decembrie 1989, când toţi liderii mondiali se înghesuiau să se lepede de Ceauşescu, Shimon Peres a spus că acesta „a fost un om al păcii”. Dintre numeroasele surse care citează această afirmaţie a lui Peres îl dau pe revoluţionarul Marius Mioc, care-l urăşte şi acum pe Ceauşescu şi nu poate fi bănuit că e securisto-comunist https://mariusmioc.wordpress.com/2009/11/09/israel-lucruri-bune-despre-ceausescu-nyt-29dec89/
sau pe autorul evreu Teşu Solomovici, un bun cunoscător al subiectului file:///C:/Users/corina.scarlat/Downloads/Presedintele_Israelului_Shimon_Peres_Ceausescu_a_fost_bun_pentru_evrei_.pdf
Adică Israel, Shimon Pers şi Mossad erau nişte proşti pe care-i trăgea Ceauşescu pe sfoară de 25 de ani şi n-au aflat că dictatorul era sponsor al terorismului arab. Noroc cu Pacepa care le-a deschis ochii.
Pacepa sugerează că s-ar fi întâlnit cu Iurii Andropov, preşedintele KGB, cu care ar fi discutat despre sponsorizarea terorismului.
Este exclus aşa ceva. Nu-i permitea rangul. El era doar adjunct la DIE, care făcea la rândul său parte din Securitate. Omologul lui ar fi fost adjunctul de la Primul Directorat Principal din KGB (spionaj extern). De asemenea, omologul lui Anropov în România ar fi fost Tudor Postelnicu, pe atunci şeful Departamentului Securităţii Statului.
Pacepa a fost prins cu multe minciuni. Liviu Tofan de la Europa Liberă a remarcat gogoriţa lui Pacepa, fugit în 1978, care pretinea că a fost de faţă în 1982 când gen. Pleşiţă i-a dat lui Haiducu stiloul otrăvit cu care să-l omoare pe Paul Goma.