FUNDATIA IOAN BARBUS

… îţi bea şi sîngele …

Clipul teroristului setos de sînge de evreiesc mi-a amintit de o carte a cărei acţiune se petrece în 1948 – De la Cairo la Damasc, de John Roy Carlson (graţie blogului Solomonia)

Din prima clipă mi-a plăcut de Mustafa, un soldat mare şi ciufulit. Deşi iute de mînă, niciodată nu s-a atins de lucrurile mele. Era un om de caracter, cinstit şi simplu, neafectat de lăcomia şi corupţia care îl înconjurau. Nu l-am auzit vreodată declarîndu-şi credinţa şi nici nu l-am văzut rugîndu-se în genunchi. Născut într-o familie de fermieri, mici proprietari de pămînt, Mustafa înaintase pînă la gradul de căpitan în armata egipteană. Avusese parte de o şcoală primară bună, unde învăţase şi limba engleză, scris şi citit, lucru rar printre egipteni. Numai că Mustafa se născuse soldat şi detesta viaţa de fermier. Cînd l-am cunoscut tocmai se întorsese dintr-o expediţie şi se pregătea pentru o nouă misiune: peste cîteva săptamîni urma să conducă un contingent de Cămăşi Verzi şi Discipoli ai Adevărului în Palestina, cu scopul de a organiza atacuri de gherilă asupra avanposturilor evreieşti.

Planul meu era să ajung în Palestina singur, ceva mai tîrziu, dar după discuţia cu Mustafa m-am răzgîndit – era mult mai bine să mă alătur lui Mustafa şi oamenilor lui. Era mult mai bine să devin parte integrantă din mişcarea arabă de gherilă decît să mă deplasez ca un reporter oarecare, veşnic străin şi pe dinafară. Aşa că i-am sugerat lui Mustafa să mă ia cu el în calitate de fotograf. După cîteva zile, văzînd că ne înţelegem bine, Mustafa a acceptat. Aveam să plec în Palestina împreună cu Mustafa şi oamenii lui.

– O să aranajez totul cu Ahmed Hussein, mi-a spus Mustafa

L-am descusut un pic despre sionism.

– Noi luptăm pentru că Palestina e pămîntul nostru şi acolo vrem să murim. Chiar dacă toată lumea o să-i ajute pe evrei, noi ştim că victoria va fi de partea noastră, pentru ca dumnezeul nostru e cel mai tare. Nouă nu ne e frică să murim. Evreii sunt laşi pentru că vor să trăiască. Arabii mai bine pierd zece oameni decît o puşcă, evreii tocmai invers, mai bine îşi pierd arma decît viaţa. Asta e deosebirea dintre noi şi ei. În afară de asta avem şi mulţi bani, şi muniţie, şi oameni. Avem chiar şi un tanc Tiger, furat de la englezi.
– Cum aţi reuşit să-l furaţi?
– Le-am oferit tanchiştilor 500 de lire sterline. Atunci au oprit tancul şi au venit cu noi printre tufişuri să le dăm banii. Cînd au ieşit dintre tufişuri, ia tancul de unde nu-i. Și să nu crezi că nu avem prieteni. Sunt printre noi dezertori de la englezi şi de la nemţi. Ei ne fac bombele. Mai avem şi cehi şi iugoslavi are spionează pentru noi. Se duc în vizită la Tel-Aviv şi ne spun care-i situaţia. Sunt spioni buni.

La comandamentul Cămăşilor Verzi, Mustafa mi-a facut cunoştinţă cu un egipteam înfocat care făcea instrucţie cu voluntarii.

– Ăsta e Izzed-een Abdul Kader, mi-a spus Mustafa cu duioşie în glas, în timp ce Izzed-een mă sfredelea cu ochii lui mici, înroşiţi, bănuitori. Izzed-een e gata să omoare orice duşman al lui Misr el Fattat (Junele Egipt, n.m.). E un mare patriot.
– Mă omoară şi pe mine dacă bănuieşte că sunt duşman? l-am întrebat din curiozitate.
Mustafa a schimbat cîteva vorbe cu el şi mi-a tradus, zîmbind:
– Dacă află că eşti evreu, sau spion, nu numai că te omoară, dar îţi bea şi sîngele.

Cu aceste gînduri încurajatoare, am plecat de la comandamentul Cămăşilor Verzi cu gîndul să scriu toată noaptea… Mii de voluntari şi aventurieri ca aceştia, înarmaţi şi finanţaţi de tot felul de paşe şi şeici sau de Liga Arabă, instruiţi de ofiţeri egipteni de armată (în permisie) în baze militare egiptene, veniseră din toate ţările arabe, cu scopul de a -l hărţui pe evreu, de a-i tăia liniile de comunicaţie şi de a-i izola aşezările, de a-l dezarma şi slăbi timp de cîteva săptămîni, pînă cînd englezii urmau să evacueze Palestina şi întreaga lume arabă avea să declare deschis sezonul de vînatoare sîngeroasa asupra evreului. Atunci urmau armatele arabe să invadeze Palestina şi să pună odată pentru totdeauna capăt visului sionist fantezist şi neobrăzat de a întemeia un stat evreu pe pămînt arab.

Israelianca

Israelianca

5 comentarii

  1. Vlad M.
    22 decembrie 2010

    Israel: două femei înjunghiate

  2. Francesco
    22 decembrie 2010

    Cartea Cairo to Damascus de Avedis Boghos Derounian alias John Roy Carlson.

  3. Corneliu
    22 decembrie 2010

    Din 1948 si pana azi nu s-a schimbat de fapt nimic in atitudinea araba.
    In timp ce unele guverne si unii politicieni din lumea araba se „screm” sa arate o pozitie „moderata”, mai mult ca sa placa Occidentului, sa primeasca legitimitate, onorabilitate si mai ales bani, pe teren actioneaza forte reprezentand mentalitatea si dorintele reale ale arabilor, personificate cel mai bine de organizatia terorista Hamas din Gaza.
    Asa ca, la fel ca si in 1948, ei aspira la distrugerea Israelului, vezi cuvantatea teroristului sef de la Gaza:
    http://www.memritv.org/clip/en/2729.htm
    si deasemenea sa bea sangele evreilor de acolo, ad literam, mai ales pare a fi gustos:
    http://www.youtube.com/watch?v…..r_embedded
    Am reluat aici clipul la care se refera Israelianca, aparut la un alt comentariu.
    Deci, de fapt avem de-a face cu un fel de diviziune a muncii: politicienii arabi se ocupa cu abureala si recrutarea de idioti utili, iar munca „de teren” o fac cei care nu se tem ca le va scadea prestigiul pentru munca neagra terorista ce o practica.
    Cei care spun adevarul lumii arabe sunt fara indoiala ultimii.

  4. israelianca
    22 decembrie 2010

    Corneliu, si ajutorul dat de europeni?

  5. Corneliu
    22 decembrie 2010

    @israelianca #4
    Europenii? Ei sunt inclusi in inepuizabila categorie de idioti utili.
    Iarta-i, Doamne, ca nu stiu ce fac…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian