„Românie, ţară-punte între Orient şi Occident, în pragul unui nou mileniu, întemeiază-ţi viitorul mai departe pe stânca tare a Evangheliei!”
Acum cincisprezece ani, sute de mii de români au venit în Parcul Izvor să îl vadă pe Papa Ioan Paul al II-lea și să se roage împreună cu el. După cuvântarea Prea Fericitului Teoctist, câțiva tineri au început să strige „Unitate!”, un strigăt care s-a auzit probabil la toate manifestațiile anticomuniste din anii ’90. Papa a înțeles cuvântul și l-a repetat de la microfon.
(https://www.youtube.com/watch?v=2hhEkqwHiU4 , min. 7:51 – 8:55)
În câteva momente toată mulțimea striga Unitate! A fost singura dată când credincioșii cereau în mod spontan și direct ierarhilor să refacă unirea creștinilor. După plecarea din România, Papa a reamintit foarte des, în public, acest moment pe care l-a considerat crucial pentru pontificatul său.
Ioan Paul al II-lea, una din cele mai importante personalități a timpurilor noastre, a fost și un om de o mare exigență morală și intelectuală. El a vorbit despre România cu mai multă venerație și cu mai multă înțelepciune decât noi înșine. Discursurile sale, alcătuite și pronunțate cu mult respect pentru limba și cultura română sunt foarte actuale. Cel mai important însă e mesajul de unitate, pe care l-a prețuit atât de mult, mai ales pentru noi, acum, când unii spun că România e o structură construită artificial, care nu valorează mare lucru, sau când alții semnează petiții intitulate „Papa nu are ce căuta în România”.
