(…)

„În urmă cu douăzeci de ani, mâine, pe 29 martie 2004, România devenea membră NATO. Iar săptămâna viitoare, pe 4 aprilie, vom marca cea de-a 75-a aniversare a înființării NATO.

Misiunea NATO este de a asigura libertatea, prosperitatea și securitatea membrilor săi.

Probabil știți că NATO este o alianță militară – și asta este. Tratatul Nord-Atlantic, care este documentul fondator al NATO, spune că un atac împotriva oricăruia dintre cei 32 de aliați ai NATO este un atac împotriva noastră, a tuturor. Și, așa cum a spus președintele Biden, „vom apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO”. În calitate de aliați NATO, România și Statele Unite lucrează împreună cu toți aliații pentru a contribui la securitatea noastră comună și la securitatea Europei. Aceasta este o mare parte din munca noastră.

Dar NATO nu înseamnă doar tancuri și avioane.

NATO nu este doar o alianță militară. Poate cel mai important, NATO este o alianță politică bazată pe valorile noastre comune – libertate, democrație, stat de drept. Acestea sunt valorile care ne unesc ca aliați. Ne pregătim pentru o apărare comună pentru că suntem în căutarea unui viitor comun înrădăcinat în aceste valori.

Așa cum sugerează și titlul acestui eveniment, aceia dintre dumneavoastră care sunteți studenți sunteți suficient de tineri pentru a nu fi cunoscut niciodată o Românie care să nu fi fost în NATO. Apartenența României la NATO a fost probabil evidentă pentru dumneavoastră în momentul în care ați aflat ce este NATO.

Dar nu a fost întotdeauna evident că România și alte state din Europa de Est vor adera la NATO. Când România, alături de alte șase țări – Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia și Slovenia – au fost invitate să adere la NATO (la Summit-ul de la Praga din 2002), acesta a fost, de fapt, un pas îndrăzneț care a reunit două jumătăți ale Europei care fuseseră divizate de Războiul Rece.

A fost un angajament, asumat de liderii României de atunci – luat de toți liderii noștri de atunci – că fundamentul relațiilor dintre o Europă reunificată și o alianță transatlantică vor fi valorile noastre comune. Am convenit că vom trăi după aceleași reguli de bază ale statelor democratice într-un sistem internațional bazat pe reguli. Împreună vom urmări nu numai securitatea, ci și libertatea, demnitatea și prosperitatea cetățenilor noștri.

Libertatea și prosperitatea merg mână în mână cu securitatea. Ni se amintește acest adevăr în fiecare zi, când vedem imagini oribile ale războiului brutal al Rusiei împotriva Ucrainei. Ni se amintește că atunci când nu există siguranță, când nu există pace, este mult mai greu să urmărim tot ceea ce ne dorim în viața noastră: o educație, un loc de muncă, o afacere, o poveste de dragoste, o familie. Oricare ar fi visele tale, securitatea îți permite să le urmezi, îți permite să prosperi.

Într-adevăr, România – și ceilalți aliați care s-au alăturat cam în aceeași perioadă – au prosperat. Economiștii au făcut o mulțime de calcule pentru a determina cât de mult au crescut investițiile și comerțul odată cu aderarea la NATO. (Într-adevăr, înțeleg că au stabilit că, odată ce o țară a primit invitația la NATO, investițiile străine s-au triplat, în general, în următorii doi ani). Ei au studiat modul în care apartenența la NATO și Uniunea Europeană a determinat creșterea veniturilor pe cap de locuitor (venitul pe cap de locuitor al României este cu 500% mai mare acum, în termeni reali, decât atunci când a fost invitată să adere la NATO).

Dar puteți vedea asta singuri fără să faceți matematică. Uitați-vă doar la istoria Europei de Est din ultimii 35 de ani. Avem, în 1989, un număr de țări din Europa de Est care pornesc de la același punct în ceea ce privește libertatea și economia lor.

Libertate – nu o aveau. Nu aveau libertate economică, nu aveau libertate politică, nu aveau stat de drept sau garanții privind drepturile omului. În ceea ce privește dezvoltarea economică, acestea se aflau în mare parte în același loc. Ceea ce Banca Mondială numea atunci țări cu venituri medii.
Treizeci și cinci de ani mai târziu, dacă privim înapoi, vedem că țările au făcut alegeri drastic diferite în ceea ce privește libertățile lor. Unele dintre aceste țări sunt democrații depline care garantează libertățile economice, politice și juridice, care au căutat integrarea euro-atlantică prin aderarea la NATO și UE. Altele sunt dictaturi brutale precum Rusia și Belarus. Și unele pe care le-ați putea numi democrații – poate democrații imperfecte – care au căutat o cale diferită de aderarea la UE sau NATO. Vedem diferențe uriașe în ceea ce privește prosperitatea – bogăția și oportunitățile din aceste țări, în funcție de căile pe care le-au ales.

Dacă vă uitați pe site-ul Băncii Mondiale, puteți conecta diferite țări și diferiți ani și puteți vedea cum s-au dezvoltat țările din punct de vedere economic. În 1990, România, Belarus și Serbia aveau aproximativ același PIB pe cap de locuitor, niveluri foarte similare de dezvoltare economică. Zece ani mai târziu, în 2000, România și Belarus aveau încă un PIB pe cap de locuitor foarte asemănător [o diferență de doar 47 USD/an]. Serbia a avut un nivel ușor mai ridicat de creștere și PIB. Dar până în 2000, România și-a stabilit ca obiectiv aderarea la NATO și UE. În 2005, la un an după ce România a aderat la NATO și cu doi ani înainte de a adera la UE, vedeți creșterea economică a României decolând în comparație cu celelalte două. Acum, în 2024, PIB-ul României pe cap de locuitor este cu aproximativ 80% mai mare decât oricare dintre aceste două state.

Generația părinților voștri știe foarte bine acest lucru pentru că au fost martori la beneficiile integrării în timp real, așa cum se întâmplau. Ei au văzut beneficiile pe care securitatea le-a adus în ceea ce privește locurile de muncă, investițiile, oportunitatea de a studia în străinătate, libertățile politice. De aceea acea generație de lideri ai României a muncit atât de mult pentru ca România să treacă la o democrație deplină, să adere la NATO și apoi la UE. Acestea au fost decizii politice îndrăznețe și nu a fost întotdeauna ușor și nu a fost întotdeauna evident.
Generațiile părinților lor – poate unii dintre bunicii voștri, dar, dacă nu, părinții lor – și-au amintit de moștenirea dură a războiului din întreaga Europă, de amenințările la adresa securității care le-au împiedicat speranțele și visele.

Este important ca noi, ca societate, să nu uităm lecțiile pe care le-au învățat.

Dar societățile uită lecțiile istoriei prea ușor. În țara mea, generația care a supraviețuit celui de-al Doilea Război Mondial și consecințelor acestuia a simțit foarte multă pasiune pentru securitatea noastră comună. Ei au înțeles că securitatea și prosperitatea din Statele Unite erau irevocabil legate de securitatea și prosperitatea aliaților noștri din Europa. Ordinea internațională bazată pe reguli care a menținut pacea în cea mai mare parte a Europei de la cel de-al Doilea Război Mondial a fost ceva prețios pentru acea generație și pentru cea care a urmat.

Un lucru cu care generația părinților voștri nu a trebuit să se confrunte în timp ce România lua aceste decizii au fost rețelele sociale, meme-urile și știrile false care răspândesc rapid dezinformarea.

Astăzi, în țara mea, văd încercări de dezinformare care urmăresc să submineze valorile noastre comune, să erodeze încrederea în instituțiile noastre și să discrediteze ordinea internațională. Ei provoacă frică și spun jumătăți de adevăr pentru a convinge oamenii că lumea este împotriva lor. Că este o capcană sau o conspirație. Nu voi repeta aceste idei pentru că știrile false și teoriile conspirației nu merită repetate.

Dar subliniez acest lucru pentru că văd încercări similare de dezinformare aici, în România, care încearcă să pună sub semnul întrebării toată munca grea și curajul depuse în eforturile generațiilor anterioare pentru a pune România pe calea corectă a integrării euro-atlantice.
Dezinformarea și teoriile conspirației nu sunt noi. Dar viteza cu care se răspândesc este. Știrile au fost odată amplificate pe baza reputației și fiabilității sursei sale. Acum este adesea amplificat pe baza apelului său de a atrage „distribuiri”.
Vă încurajez, în calitate de consumatori de știri, să abordați astfel de povești cu scepticism. Luați în considerare sursele: sunt reputate și informate? Cine răspândește mesajul și de ce? Care sunt motivațiile din spatele poveștii? Cine profită? Înainte de a împărtăși, întrebați-vă: Este credibilă această informație?

În timp ce vă uitați la marele progres pe care România l-a făcut în ultimii 35 de ani și luați în considerare beneficiile și obligațiile apartenenței României la instituțiile noastre euroatlantice, vă încurajez să căutați opinii de la cei care au fost implicați, cum ar fi ministrul de externe de aici.

Transformarea Europei din ultimii 75 de ani și transformarea Europei de Est din ultimii 35 de ani într-o comunitate de state care împărtășesc valorile fundamentale ale democrației, libertății și justiției, legate prin apărare reciprocă, sunt monumentale. A fost la acea vreme o idee îndrăzneață, care a luat curajul a nenumărați lideri din țările noastre. De aceea, cu ocazia acestor aniversări importante, domnul ministru și cu mine am ales să ne adresăm dumneavoastră, generația următoare a României, însărcinată să duceți mai departe această moștenire.

sursa: ro.usembassy.gov
traducere în limba română: ILD