FUNDATIA IOAN BARBUS

3 decembrie ’09: Dezbatere Mircea Geoană – Traian Băsescu

Geoană era prea tînăr în timpul revoluţiei pentru a-şi aduce aminte că tinerilor din Piaţa Universităţii li se reproşa că făceau „scandal”. La acea vreme Ion Iliescu, colegul lui Geoană de partid, îi numea pe tineri „elemente drogate” şi trimitea minerii să îi schingiuiască şi să îi ucidă. În 2009, 20 de ani mai tîrziu, Mircea Geoană apare în afişul electoral cu Ion Iliescu şi ne spune că era prea tînăr ca să îşi poată aduce aminte de evenimentele de atunci. Deşi aveam nouă ani, îmi aduc destul de bine aminte, mai bine decît tovarăşul Geoană cu siguranţă.

Ce părere aveţi?

Mircea Geoană este la fel de gol de conţinut ca Obama. Nu întîmplător îi este model. Despre Traian Băsescu, Emil, Francesco, Dr. Pepper, Vlad, toţi, veniţi cu opinii. Azi, trecînd pe la intersecţia Griviţei cu bulevardul Dacia din Bucureşti, am vazăut două pancarte de-ale lui Băsescu sfîşiate, atîrnînd de stîlpi, înconjurate de cel puţin 6 postere cu Geoană. În acelaşi timp îmi aminteam de filmul în care Băsescu-Hitler, cel demonizat de socialişti, cel care cîrpea un copil nevinovat, acel film a fost declarat fals de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice. Tocmai văzusem secvenţa în care Băsescu citea din expertiza INEC, terminînd cu acel patetic, „Să îţi fie ruşine, Dinu Patriciu”. Am trăit, pentru cîteva minute, un foarte neplăcut sentiment de deja-vu obamico-orwellian. Campania electorală din România îmi aminteşte neliniştor de mult de cea de anul trecut pentru alegerea preşedintelui Statelor Unite

emil

Orice campanie are o viziune în ce priveşte poziţionarea candidaţilor şi a mesajului. Campania lui Geoană a fost o reciclare a campaniei Obama din urmă cu un an… un remake marca Buftea al filmului Obama, cu deosebirea că lupta s-a dat între Obama Yes We Can (Geoană Învingem Împreună) şi BushHitler (Băsescu Dictatorul). Pentru distracţie şi senzaţii tari s-a încercat şi palinizarea lui Bush-Băsescu. Absolut toate temele anti-Bush şi anti-Palin au fost reciclate cu această ocazie, în acelaşi gen de desfăşurare de forţe pe multiple fronturi: mass-media obedientă şi dezlănţuită, bună organizare şi penetrare pe internet, disciplină grass-roots, alianţe politice impresionante, big business convergent cu interesele candidatului minune. Singura piesă stridentă este Geoană: nu are nici pe departe charisma şi talentul demagogic al lui Obama. Pînă şi felul în care se poziţionează Geoană, drept un centrist principial şi uşor idealist, este identic cu şpilul lui Obama. Geoană se vrea o roată majoră în maşinăria puterii, dar nu e decît o biată curea de transmisie şi se vede. Bullshitul românesc e o copie palidă a celui american.

Sorry Geoană, you stink.

Francesco

Mircea Geoana i-a facut cadou lui Basescu si cartea sa Incredere (pe langa Codul bunelor maniere astazi. Iata ce spune prietenul nostru Markething. Citez si subscriu:

„Apărută la Nemira, editura lui Valentin Nicolau, fost director TVR pe vremea lui Adrian Năstase, Adrian Năstase care publica, la aceeaşi editură – în anul electoral 2004, un volum pe care nu-l cumpăra nimeni. (Ca fost librar, pot certifica asta).

Obiecţie: un autor important nu oferă cărţi cadou decît prietenilor foarte apropiaţi. Împărţitul exemplarelor de autor în stînga şi-n dreapta , fără discernămînt, e un simptom de debutant provincial care, eventual, chiar şi-a sponsorizat ambiţiosul volumaş. Desigur, domnul Geoană o fi aflat că ar exista obiceiul ca scriitorii să se cadorisească între ei cu propriile producţii şi o fi vrut să ne arate, într-un mod destul de paradoxal, că Băsescu nu scrie cărţi; OK, ştiam asta. Însă, poate că domnul Geoană nu ştie că, pentru a fi socotit scriitor, nu e suficient să intri în circuitul schimbului de tipărituri. Pentru că, în absenţa ecourilor în breaslă (cronici, citări), conform aceleiaşi logici paradoxale, Băsescu, nescriitorul, e un mic Socrate.

Pe site-ul editurii, bestellerul Încredere e deja redus cu 20%. O fi o reducere de preţ? Sau reprezintă procentele de încredere pierdute de candidatul Geoană după prestaţia din ultimele nopţi?”

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

15 comentarii

  1. euNuke
    3 decembrie 2009

    Basescu mi s’a parut calm, bine-dispus si competent pe majoritatea chestiunilor puse in discutie. Geoana s’a dovedit a fi agresiv si necivilizat, nevrozat, frizind isteria, mitocan si …neasteptat de prost informat, nedocumentat si/sau sovaitor chiar pe probleme ce tineau de domeniul care l’a consacrat -relatiile internationale si dreptul [inclusiv legislatia interna pe care nu prea o cunoaste].

  2. costin
    3 decembrie 2009

    Basescu: V-a chemat Vantu aseara la el acasa, cand a aflat ca a fost arestat Nicolae Popa? Geoana: Da, am fost aseara la Vantu. Geoana afirma ca nu-si aduce aminte de Revolutie pentru ca era prea tanar

    Momentul in care Mircea Geoana a recunoscut ca a fost miercuri seara acasa la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vantu a constituit punctul culminant al dezbaterii televizate cu Traian Basescu, dar si clipa in care enervarea staff-ului de campanie al PSD a ajuns la maximum. Bogdan Niculescu Duvaz le-a cerut chiar organizatorilor ca moderatorul Robert Turcescu sa fie mai ferm si sa taie le microfonul celor doi candidati, daca nu se respecta formatul stabilit in prealabil.

    Schimbul de replici referitor la acest subiect a avut loc chiar inainte de pauza:
    Traian Basescu: Ieri a fost arestat Popa Nicolae cel care a devalizat in numele lui Vantu FNI. Vantu are o mare problema, unul dintre principalii martori a fost arestat.
    Turcescu intervine: Va rog sa concentrati.
    Traian Basescu: Are legatura chemarea lui Vantu cu arestarea lui Popa?
    Mircea Geoana: E o uriasa minciuna. Nu stiu cine e Popa asta.
    Traian Basescu: Ati fost azi-noapte la Vantu?
    Mircea Geoana: Am spus ca da.
    Bogdan Niculescu Duvaz a profitat de momentul de pauza, pentru a le cere reprezentantilor IPP sa le taie microfonul candidatilor, daca nu se respecta formatul emisiunii. „E inadmisibil ce se intampla”, a declarat Duvaz, vizibil nervos.

    mai departe, pe hotnews

  3. dr pepper
    3 decembrie 2009

    alocatii si pomeni. cu exceptia lui basescu care a atacat birocratia.
    in rest amandoi au promis ceea ce nu pot face si asta pentru ca nu mai au de unde sa dea alocatii si pomeni.
    FMI conditioneaza imprumutul pe concedieri masive.
    spitalele duc lipsa de materiale si personal, guvernul face pomeni sociale cu banii privati ai farmaciilor si ei continua sa promita alocatii si pomeni.
    geoana intrerupe mereu, precipitat, necivilizat interlocutorul.
    si basescu face asta dar mai putin si mai fin.
    cred ca un mare plus al lui basescu pe care nu l’a folosit in avantajul sau a fost umorul.
    imi aduc aminte de dezbaterea cealalta cand crin a spus ca nu mai vrea sa il intrebe de hayssam si basescu a raspuns ceva in genul:
    – nu ma intrebati ca poate va raspunde geoana :)
    per ansamblu, pentru mine, dezbatere lunga, obositoare cu atacuri gen „ca tu nu ai facut, ba tu nu ai facut” si foarte putine solutii in care eu personal cred: privatizare si sustinerea ei.
    diminuarea cat mai mult a rolului guvernului si prin asta eradicarea birocratiei si a hotiei din banii publici.
    5 miliarde de euro pentru sanatate si spitalele se zbat in lipsuri.
    promisiuni de salarii pentru profesori, postasi, munictori, intelectuali ( :) alea, alea), insa nimic despre privatizare.
    despre relaxarea codului fiscal si a impozitelor.
    un mare plus pentru basescu: ridicarea imunitatii parlamentarilor.
    poate basescu a mai venit cu noutati insa geoana e pe fata ( cu „partidele istorice de dreapta” pntcd si pnl in spate) pentru marirea guvernului si impartirea cascavalului.
    intre ei.
    care e defapt shvaitzer.
    si cand ma refer la privatizare, nu ma refer la privatizare cu monopol cum s’a intamplat cu romtelecom.

  4. dr pepper
    3 decembrie 2009

    da emil – aceeasi impresie o am si eu.
    si la „body language”, geoana incearca un „copy/paste” a la obama.
    si aceeasi idee: centralizare, centralizare, centralizare si stat dadaca – nany state…

  5. dr pepper
    3 decembrie 2009

    ps – nanny.
    :) emil, unde ai disparut?

  6. emil
    3 decembrie 2009

    Dr Pepper, m-am mutat chiar in articol :-)

  7. costin
    3 decembrie 2009

    emil a pus comentariu ca adaugire la postare. am mai adaugat si eu 2 rinduri. asa merge blogaritu asta, din mers

  8. emil
    3 decembrie 2009

    Costin, primul meu blog, acu vreo 8 ani, avea drept tagline chiar chestia asta: „blog din mers”. Sa vedem cit ne tin incaltarile… :-)

  9. costin
    3 decembrie 2009

    nu stiu cum fac dar de juma’ de ora tot gasesc cite o greseala sau ceva de modificat. altfel, as vrea sa ne tina incaltarile cit mai mult.

  10. emil
    3 decembrie 2009

    Ia perechi de rezerva :-)

  11. Francesco
    3 decembrie 2009

    A-l intreba pe Geoana cam ce crede despre economie e ca si cum ai intreba un stalp ce crede despre caini.

    Citat de pe Dan Popa’s Weblog.

  12. Francesco
    3 decembrie 2009

    Mircea Geoana i-a facut cadou lui Basescu si cartea sa Incredere (pe langa Codul bunelor maniere astazi. Iata ce spune prietenul nostru Markething. Citez si subscriu:

    Apărută la Nemira, editura lui Valentin Nicolau, fost director TVR pe vremea lui Adrian Năstase, Adrian Năstase care publica, la aceeaşi editură – în anul electoral 2004, un volum pe care nu-l cumpăra nimeni. (Ca fost librar, pot certifica asta)

    Obiecţie: un autor important nu oferă cărţi cadou decît prietenilor foarte apropiaţi. Împărţitul exemplarelor de autor în stînga şi-n dreapta , fără discernămînt, e un simptom de debutant provincial care, eventual, chiar şi-a sponsorizat ambiţiosul volumaş. Desigur, domnul Geoană o fi aflat că ar exista obiceiul ca scriitorii să se cadorisească între ei cu propriile producţii şi o fi vrut să ne arate, într-un mod destul de paradoxal, că Băsescu nu scrie cărţi; OK, ştiam asta. Însă, poate că domnul Geoană nu ştie că, pentru a fi socotit scriitor, nu e suficient să intri în circuitul schimbului de tipărituri. Pentru că, în absenţa ecourilor în breaslă (cronici, citări), conform aceleiaşi logici paradoxale, Băsescu, nescriitorul, e un mic Socrate.

    Pe site-ul editurii, bestellerul Încredere e deja redus cu 20%. O fi o reducere de preţ? Sau reprezintă procentele de încredere pierdute de candidatul Geoană după prestaţia din ultimele nopţi?

  13. costin
    3 decembrie 2009

    Geoana recunoaste ca s-a dus la Vantu acasa dupa ce-l facuse malefic


    via bleen

  14. Noutatile in aceasta campanie sunt inexistenta (nu neutralitatea) TVR si unele prudente ale intelectualilor de elita.

    Stiu ca nu aveti timp, dar aruncati o privire peste:

    Petitie privind restructurarea actualei TVR

    Ma mira lipsa de reactie clarificatoare la Enuntul dlui Geoana: “Prefer sa traiesc intr-o tara in care Mircea Dinescu sa nu fie izgonit in Bulgaria, prefer sa traiesc intr-o tara langa Neagu Djuvara, Crin Antonescu, Ionescu Quintus si oamenii de valoare ai acestei tari, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu cei care v-au fost consilieri si care au plecat de langa dumneavoastra”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian