Aberaţiile islamismului: Un dialog cu Salman Rushdie

Etichete:

Secvenţă dintr-un dialog blasfemic purtat de doi oameni care au cunoscut islamul la prima mînă, s-au născut musulmani: Irshad Manji şi Salman Rushdie. Ultimul este şi unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori ai vremurilor noastre. Salman Rushdie trăieşte din 1989 sub protecţie neîntreruptă (ca mulţi alţii în zilele noastre) datorita condamnării la moarte date de …

Secvenţă dintr-un dialog blasfemic purtat de doi oameni care au cunoscut islamul la prima mînă, s-au născut musulmani: Irshad Manji şi Salman Rushdie. Ultimul este şi unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori ai vremurilor noastre. Salman Rushdie trăieşte din 1989 sub protecţie neîntreruptă (ca mulţi alţii în zilele noastre) datorita condamnării la moarte date de ayatollahul Khomeini. Fatwa a fost dată după publicarea celei mai cunoscute dintre cărţile sale, Versetele Satanice, carte prin care a adus ofense de neiertat tolerantei Religii a Păcii.

transcrierea dialogului:

Irshad Manji: Unii membri ai Organizaţiei Naţiunilor Unite vor să criminalizeze criticarea religiei. O numesc “defăimarea” dar de fapt este, cum ai spus şi tu, critică. Iată ce mi se pare interesant. ONU susţine Declaraţia Universale a Drepturilor Omului, dar chiar şi acea delaraţie este plină de contradicţii. Pe de o parte afirmă tuturora libertatea de exprimare, pe de altă parte, spune foarte clar că nimeni nu ar trebui să îşi aibă onoarea jignită, o numesc “onoare”, violată.

Onoarea este, după cum ştii, ceea ce mulţi musulmani pretind că le este încălcată, de cărţile tale, de cărţile mele, de libertatea de exprimare a tuturora, dacă se simt jigniţi. Luînd în considerare această contradicţie dintre despre liberă exprimare, pe de o parte, şi imperativul de a nu încălca onoarea, pe de altă parte, conform Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, cum se împacă cu acest paradox oamenii cu gîndirea limpede?

Salman Rushdie: Dezonorabil. Cred despre cultura onoarei este un lucru foarte periculos iar noi doi ne tragem din ea. Pe scurt, cultura iudeo-creştină are la polii opuşi păcatul şi căinţa. Nu exsită un păcat originar în islam. Nu există conceptul de păcat originar, deci problema păcatului şi a căinţei nu există. Ce există în schimb sînt polii opuşi ai onoarei şi ruşinii.

Asta este ceea ce mobilizează acest fel de simţăminte puternice. Problema culturii onoarei, dacă priveşti modul în care aceasta este pusă în practică în interiorul societăţilor care aderă la ceste valori, este că e folosită în primul rînd pentru a suprima femeile. Este crezut că onoarea rezidă în bărbat, dar ruşinea este adusă de comportamentul femeii, iar pentru a preveni dezonorarea bărbatului, femeia trebuiă oprită din a face, mai mult sau mai puţin, orice.

Unele din aceste lucruri sînt caraghioase şi comice. Îmi amintesc că în zilele de început ale revoluţiei [islamice] iraniene, cînd un număr de probleme bizare erau dezbătute de ayatollahul Khomeini, una dintre problemele ridicate… serios, nu este o glumă, una din întrebările care au fost puse era: Dacă o femeie poartă burka, este deci acoperă din cap pînă în picioare, dar poarta haine occidentale pe dedesupt, o fustă de exemplu, este asta în regulă sau nu avînd în vedere că este acoperită în întregime, iar tot ce puteai vedea îi erau ochii?

A fost decretat că nu este în regulă. Motivul pentru care nu era bine era că fricţiunea produsă de coapselor ei, în interioarul fustei, ar genera energie sexuală iar această energie s-ar transmite prin ochii ei bărbaţilor care o observă şi s-ar putea excita într-un fel sau altul, iar acest lucru era bineînţeles inacceptabil. Deci nu e bine.

Dar cea mai interesantă dintre problemele puse avea de aface cu limitele incestului. Li s-a cerut să stabileacă ce este acceptabil şi ce nu, dacă este bună căsătoria dintre veri primari, etc. Chestiunea pusă a fost cea a relaţiei sexuale cu matuşa din căsătorie. Era aceasta o relaţie incestuoasă sau nu? Ar putea fi nepotrivită, l-ai putea supăra pe unchiul tău, dar este întradevăr incestuoas să ai relaţii sexuale cu mătuşa ta din căsătorie? La final s-a decis ca este incestuos şi că nu poate fi permis, dar exista o excepţie. Excepţia apărea în cazul în care nu puteai controla pătrunderea mătuşii în patul tău. Ceea ce urma nu era vina ta.

Spre exemplu:
“Dacă matuşa din căsătorie locuieşte în dormitorul de la etajul superior şi podeaua cedează iar mătuşa aterizează în patul tău, ei bine, în cazul acesta nu i se poate pretinde nici unui bărbat să se poată stăpîni.”

Povestesc aceste istorioare comice pentru a arăta că problema culturii onoarei duce la acest gen de aberaţii îngrozitoare, iar la extremă duce la fenomenul omorului pentru onoare, care din păcate nu este mai rar întîlnit, ci dimpotrivă.

Salman Rushdie, un om întreg la minte care trăieşte într-o lume descreierată.
Într-o astfel de lume bolnavă, un om cu discernămînt şi curaj poate fi un om liber, dar numai cu spiritul.

via Tundra Tabloid

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *