Articol preluat de pe blogul lui Vladimir Tismăneanu
Incetarea din viata a unei personalitati publice ne obliga sa analizam, cu argumente precise, meandrele si implicatiile unei biografii. Despre morti, ca si despre vii, trebuie spus adevarul. Cine citeste cartea de convorbiri cu Petru Dumitriu Pactul cu Diavolul de George Pruteanu, stie ca autorul Cronicii de familie s-a cait cu durere si smerenie pentru exaltatele sale romane sale staliniste Pasarea furtunii si Drum fara pulbere. Anii de exil au fost ani de necontenita sfasiere interioara in care apropierea de Dumnezeu a fost o incercare de a rascumpara, de a expia un trecut culpabil. Marele poet care a fost A. E. Baconsky a regretat deschis versurile comuniste de tinerete, si-a redobandit onoarea si a devenit un critic necrutator al utopiei totalitare. Generatia mea a invatat din scrierile lui A. E. Baconsky ce inseamna poezia autentica pe plan mondial (Sandburg, T. S. Eliot, Frost, Tvetaieva, Ahmatova, Pasternak, St John Perse, Rene Char, Gottfried Benn etc). Dan Desliu, dupa ce scrisese balade proletar-revolutionare gen Lazar de la Rusca si Minerii din Maramures, s-a despartit de realismul socialist, apoi de “socialismul stiintific”, de marxism, de PCR, de trecutul sau stalinist, si a devenit, in anii 80 un veritabil disident si un poet remarcabil. A colaborat, in tara fiind, cu toate riscurile stiute, la revista alternativa de cultura Agora, condusa in SUA de poetul si jurnalistul disident Dorin Tudoran. I-a scris o biciuitoare epistola lui Ceausescu, citita la Europa Libera. A incetat din viata tragic in anii 90 fara ca Ion Iliescu, Razvan Theodorescu, Sergiu Nicolaescu, Fanus Neagu, C. V. Tudor ori Adrian Nastase sa-l omagieze cucernic. Fara ca televiziunile sa transmita non-stop programe in care sa fie comparat cu Eminescu si Balcescu. Et pour cause…
Vocile semnificative au tacut dezgustate, scena a fost ocupata, prin decizie patronala, de jurnalisti ignari si politicieni cu nostalgii comuniste. Nu trebuie sa faci extenuante cercetari arhivistice pentru a afla cat de mult a contribuit raposatul la idiotizarea tineretului si nu doar a sa prin emisiunile-mamut gen “Antena va apartine”, cum a compromis valorile patriotice pe care se jura ca le slujeste.
Observ, in cazul lui Adrian Paunescu, o bizara cvasi-unanimitate encomiastica, un consens al jelirii provenit nu din pietate (lucru firesc atunci cand cineva inceteaza din viata), ci din admiratie (reala ori contrafacuta) pentru meritele culturale, atatea cate au fost, ale persoanei defuncte. Vocile semnificative au tacut dezgustate, scena a fost ocupata, prin decizie patronala, de jurnalisti ignari si politicieni cu nostalgii comuniste. Nu trebuie sa faci extenuante cercetari arhivistice pentru a afla cat de mult a contribuit raposatul la idiotizarea tineretului si nu doar a sa prin emisiunile-mamut gen “Antena va apartine”, cum a compromis valorile patriotice pe care se jura ca le slujeste.
https://traianungureanu-tru.blogspot.com/2010/11/daunescu-dumnezeu-sa-l-ierte-si-are-ce.html
Ecou al dramaturgiei cinice de tip paunescian, televiziunile dominante au construit in aceste zile o psihodrama a marii tragedii nationale:
https://cornelcaruntu.blogspot.com/2010/11/tembeliziunile-mogulilor-si-moartea-lui.html
Canonizarea lui Paunescu face parte din actiunea de reabilitare a regimului comunist si de decredibilizare a democratiei. Daca Paunescu ar fi fost cel portretizat acum drept un cavaler al dreptatii, inseamna ca oameni precum Monica Lovinescu si Virgil Ierunca sunt exclusi din panteonul demnitatii nationale. Oameni despre care, pe buna dreptate, matematicianul Imre Toth scria ca au restabilit binele atunci cand un stat intreg se ocupa cu organizarea raului. In curand, la Humanitas va apare, in colectia “Zeitgeist”, Jurnalul esential al Monicai Lovinescu. O carte-document despre care scrie Ioana Parvulescu inRomania Literara:
https://www.romaniaculturala.ro/images/articole/ip41112010Pages%20from%20romlit%2041-2.pdf
Canonizarea lui Păunescu face parte din actiunea de reabilitare a regimului comunist si de decredibilizare a democratiei. Daca Paunescu ar fi fost cel portretizat acum drept un cavaler al dreptatii, inseamna ca oameni precum Monica Lovinescu si Virgil Ierunca sunt exclusi din panteonul demnitatii nationale.
Update: Decorat in 2003 de Ion Iliescu cu ordinul “Steaua Romaniei”, Adrian Paunescu a fost inmormantat cu onoruri militare la Cimitirul Bellu (se pare ca este privilegiul celor care au primit aceasta decoratie). Citesc pe forumul Hotnews:
Oare romanii au uitat cine a fost Paunescu? Si de ce onoruri militare? A fost cumva vreun erou al neamului? Ori vreun general cu merite deosebite??? Romania nu s-a vindecat de trecut si continua sa traiasca in el. Trist. Foarte trist. Un spectacol grotesc care jigneste iremediabil memoria celor care au murit in decembrie 1989. Traim intr-o anormalitate incredibila. Intr-o anormalitate in care slujitorii fostului regim comunist beneficiaza de onoruri de tot felul, onoruri absolut sfidatoare. In viata si dupa. O nerusinare fara margini.
P.S. Singurul care poate sa-l ierte e numai Dumnezeu.
Pe forumul de la contributors.ro:
Domnule Tismaneanu,
am urmarit astazi funeraliile lui AP, remarcand intai de toate emitentul informatiei in sine: televiziunile lui Vantu si antenele celuilalt personaj, Voiculescu. Nu am cautat sa-mi pun inutila intrebare cati din jurnalistii televiziunilor respective au citit opera lui Paunescu, asa cum e ea, mai mult cantitativa. Insasi Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu era, potrivit Realitatea TV,cand “aleea poetilor”, cand “aleea actorilor”. Sau: “Ion si Aldea Teodorovici”. Se demonstreaza , daca mai era nevoie, ca, fara comenzi, jurnalistii mogulilor bat campii. Moartea lui Paunescu a picat manusa pentru mogulasi: doar doar o intoarce decesul unui om in favoarea unicului lor demers: jos cu Basescu. Ba la un moment dat, corespondentul Antenei vorbea despre spirite agitate, jandarmi care cine stie cum vor face fata mutimii….In fine, discursul lui Vadim Tudor, tot cu Basescu in catare..Ce vreau sa remarc dincolo de acestea. In timp ce goarnele mogulilor scoteau din palarie zeci , sute,
mii de “personalitati” din cultura, politica samd care veneau in valuri sa-l conduca pe AP la locul de veci, in realitate colegii de breasla ai lui Paunescu au lipsit in corpore, sa zic asa. Politicieni: Nastase, Ponta, senatorul Bideu si cam atat. Actori, doar Piersic. Folkisti: Socaciu, Vintila si alt “folkist” Gh Gheorghiu, care mesteca guma…In rest asistenta era copios reprezentata de varsta a treia, nu din generatia cenaclurilor…Cam subtire pentru un “poet national”…
Se sterge cu buretele ce a insemnat “Cenaclul Flacara al Tineretului Revolutionar”, faptul ca prin acest fals debuseu se urmarea deturnarea energiilor si intereselor juvenile intr-o directie deliberat autarhica, sovina si anti-occidentala. In timp ce Paunescu putea calatori oriunde in lume, sarmanii sai spectatori, hipnotizati de acest magician cu voie de la partid, nu puteau nici macar visa la asa ceva. Despre ce a fost “Cenaclul Flacara” scrie cu onestitate Sorin Iliesiu:
Am filmat aproximativ 25 de spectacole din cadrul unui turneu al Cenaclului Flacăra. Spectacolele aveau loc pe stadioane sau, dacă vremea nu permitea, în marile săli ale ‘Caselor de cultură a sindicatelor’. Audienţa era incredibilă. Spectatorii care nu mai aveau loc pe scaune sau pe bănci, stăteau pe jos sau în picioare. Datorită harismei de necontestat a poetului de curte al dictatorului, în conştiinţa pervertită şi-n sufletul hipnotizat al spectatorilor înghesuiţi până la refuz, se năştea realmente câte ceva din omul nou comunist. Nu-mi venea să cred că acesta era chiar omul nou din viaţa reală, nu omul nou din ficţiunea cinematografică despre viaţa reală.
Filmând zeci de mii de spectatori naivi, neştiutori, înspăimântaţi, înfriguraţi, înfometaţi, îndoctrinaţi, lipsiţi de speranţă, veniţi de bună-voie şi nesiliţi de nimeni în tribunele arhipline ale stadioanelor fără instalaţie de iluminare nocturnă dar iluminate de către noi (echipa de filmare) cu o sută de mii de waţi, spectacolele prelungindu-se până în zori, am fost realmente uimit să văd cum în aceşti oameni, aflaţi parcă în transă, se năştea cu adevărat ceva din esenţa sufletului corupt al omului nou.
Povestea omului nou povestită nefiresc în filmele de ‘ficţiune’ de falsă actualitate, se derula în faţa ochilor mei – nu ca o poveste inventată şi comandată politic, ci ca o poveste ireală şi totodată un neverosimil coşmar preschimbat într-o realitate uimitoare în nopţile Cenaclului Flacăra.
https://www.agerpres.ro/media/index.php/comunicate/item/36950-Comunicat-de-pres-Sorin-Ilieiu.html
(…)In fapt, postura de non-conformist a junelui poet Paunescu, reala in anii 60, a disparut fara urme apoi. A ajuns condotierul osanalelor logoreice, dirijorul unei asurzitoare fanfare a minciunii. Asemeni idolului sau, avea o nevoie insatiabila de a fi vazut, auzit, aplaudat, adulat. La un pas sa fie linsat, scapat de pedeapsa multimii, a devenit mana dreapta a fostului prim ministru ceausist Ilie Verdet in cadrul a ceea ce s-a numit Partidul Socialist al Muncii. In august 1991, acest partid saluta lovitura de stat de la Moscova. Europarlamentarul Gigi Becali depune marturie pentru marele suflet al gloriosului sau amic: “Pentru mine era omul care mă apăra tot timpul, care tot timpul vorbea despre mine şi când aveam probleme. Mi-a sărit public în ajutor.”
A fost un sacerdot entuziast al religiei politice a ceausismului (spre a relua formularea profesorului Eugen Negrici). A exprimat nu doar paseismul tribalist al regimului, pretentiiile neo-feudale, dar a contribuit cu sarg la plasmuirea vulgatei sale xenofobe. Este cat se poate de normal sa-l regrete astazi toti fostii politruci, membrii profitocratiei regimului totalitar si urmasii lor, toti cei care se obstineaza sa creada ca Nicolae Ceausescu, omul care a infometat si a ofensat un popor intreg, a fost un veritabil patriot.
Candidatul prezidential al PSD la alegerile de anul trecut, Mircea Geoana, anunta ca nu a pierdut doar un coleg de partid, dar si un bun prieten (de ce nu l-o fi invitat la Washington pe vremea cand era ambasador? Ma rog, pe-atunci MG sprijinea PNT-CD-ul si pe Emil Constantinescu) Fostul ministru ceausist al tinetetului, presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, il omagiaza, desi chiar el a fost printre cei indignati candva de mascaradele gigantomane ale bardului de serviciu. Alt fost candidat prezidential, Adrian Nastase, pluseaza si el cu hiperbole de inspiratie paunesciana: “Dacă zeii din Olimp puneau să trăiască printre oameni şi geniile – probabil fac lucrul acesta din când în când – Adrian Păunescu a venit să stea o vreme cu noi. Nu am ştiut să-l preţuim, din păcate, aşa cum trebuia, învăţăm acum, se pare, să citim în sufletul lui, prin poeziile pe care le-a scris. Am pierdut un prieten, dar sunt convins că rămâne alături de noi şi vom şti să alegem dintre lucrurile pe care le-a făcut în viaţă ceea ce poate să ne ajute, să ne dea curaj, să ne îmbărbăteze şi să ne înveţe ce înseamnă să-ţi iubeşti ţara şi oamenii”. Printre putinii care spun adevarul este Corneliu Vadim Tudor atunci cand se declara fratele siamez al lui Paunescu. Chiar au fost siamezi, bardul si tribunul…
Putinii care indraznesc sa reaminteasca cine a fost Paunescu sunt taxati drept “straini de neam” si “lipsiti de respect pentru morti”. Cam la fel s-a vorbit si cand s-au dus pe cealalata lume un Mihai Ungheanu ori un Paul Niculescu-Mizil. Cu exceptia Hotnews,din ratiuni care se cer examinate atent, pare sa domneasca un doliu universal care interzice echilibrul evaluativ si aboleste referintele la rolul sau politic (catusi de putin neglijabil si, din punctul de vedere al valorilor democratice, nu unul fast, lucru afirmat si demonstrat in Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania). Este un nou exemplu din seria acelora care l-au facut candva pe Paul Goma sa scrie, cu obida si disperare, cartea Amnezia la romani.
Despre Adrian Paunescu sunt multe de spus. A intrat triumfal in literatura, a beneficiat de laude din partea unor critici redutabili. Ani de zile insa Paunescu a acompaniat si a justificat prin versurile sale ideologia oficiala a regimului comunist. A fost un sacerdot entuziast al religiei politice a ceausismului (spre a relua formularea profesorului Eugen Negrici). A exprimat nu doar paseismul tribalist al regimului, pretentiiile neo-feudale, dar a contribuit cu sarg la plasmuirea vulgatei sale xenofobe. Este cat se poate de normal sa-l regrete astazi toti fostii politruci, membrii profitocratiei regimului totalitar si urmasii lor, toti cei care se obstineaza sa creada ca Nicolae Ceausescu, omul care a infometat si a ofensat un popor intreg, a fost un veritabil patriot. Nu i-a fost suficient cat l-a cantat pe Ceausescu, cat a venerat-o rimat pe Elena, la moartea lui Nicu Ceausescu a produs un poem interminabil menit sa-l imortalizeze pe “printisor”.
Sfanta Treime a comunismului dinastic si-a aflat in Adrian Paunescu trambitasul privilegiat. In 1978, dupa ce generalul Ion Mihai Pacepa a ramas in Occident, Paunescu a publicat in Flacara (feuda sa culturala) un poem de o rara vehementa intitulat Blestem tradatorului de tara. A fost un tobosar neobosit al “Epocii de Aur”. Un talent real a disparut in abisul servitutii voluntare.
Iata un fragment din Raportul Final direct legat de rolul lui Adrian Paunescu in anii dezonoarei, spaimei si infamiei:
Cenaclul a început în curând să semene, prin rânduială şi gestică, cu săvârşirea unui ritual: modelul religios pare a fi indispensabil propagandei totalitare când vrea să aibă succes. Poetul nu uita, însă, niciodată să amintească tuturor celor încântaţi de ce văd şi de ce simt că datorează Conducătorului suprem – care vorbeşte prin gura lui – supunere şi iubire, căci numai El le poate asigura, în vremurile acelea tulburi şi în colţul acesta de lume, liniştea şi stabilitatea. Nimeni nu a făcut un mai mare serviciu propagandei şi regimului lui Ceauşescu. Acest scriitor, prin acţiunile lui, prin personalitatea lui care fascina şi descumpănea, a prelungit existenţa comunismului naţionalist-ceauşist, precizându-i,
cristalizându-i şi întrupându-i doctrina. În schimbul serviciului făcut conducătorului, “Adrian Păunescu” – un nume pe buzele tuturor – a devenit indispensabil şi puternic în ierarhia propagandei, slobod să înfăptuiască, să îndrepte erori, să facă numeroase fapte bune, să acţioneze peste limitele ştiute. A fost citit cu pasiune, versurile lui i-au fost recitate şi cântate cu vehemenţă, cum nu ştim să fi fost vreodată recitaţi şi cântaţi poeţii neamului. Dar nu putem uita că a atras într-o cursă propagandistică sufletele candide ale adolescenţilor, izbutind să deverseze energiile lor explozive în numele supravieţuirii unui regim odios. Din perspectiva dăinuirii acestuia, se poate spune că interzicerea Cenaclului Flacăra – la insistenţa unor membri ai clanului care au profitat de moartea unor tineri în timpul reprezentaţiei” – a fost cea mai mare eroare tactică a Secţiei de Propagandă a partidului.
Adrian Paunescu nu a fost doar “un om pe niste scari”. A fost un om incercand (si reusind) sa se catere pe scara puterii, sa obtina un statut unic in Romania mizera a acelor ani, sa invaluie o realitate sordida si umilitoare in vestmintele metaforelor initial seducatoare, ulterior gongorice si pompieriste. Talentul i s-a stins pentru ca si l-a abandonat. Oricum, Adrian Paunescu nu a fost doar poet (bun sau rau, dupa gust), ci si un infocat publicist, sef de reviste, animator de spectacole publice in care se facea elogiul dictaturii. A fost unul dintre arhitectii utopiei ceausiste, a fost el insusi o institutie in acea dictatura. Am scris un text pentru
[…]
La intalnirile lui Ceausescu cu scriitorii era printre cei care nu ezitau sa puna intrebari incomode. Totul insa sub semnul devotamentului pentru socialism, revolutie si partid. Paunescu din acea perioada reproducea iluziile revizionismului est european din perioada revolutiei maghiare si a liberalizarii poloneze. Era tarziu, dar nu era nici inutil, nici absurd. Ar fi putut merge mai departe in acea directie, ar fi putut coagula un grup de actiune intelectuala care sa sfideze dictatura. Nu a facut-o, a preferat pactul cu puterea si avantajele ce decurgeau din el. S-a mutat intr-o vila superba pe strada Sandu Aldea, se intanea cu odraslele potentatilor epocii cu care juca ping-pong si punea tara la cale. Le dedica poeme adulatoare.
A ajuns in Statele Unite cu o bursa in cadrul programului international de la Universitatea Iowa. Din jurnalul poetei Constantei Buzea (prima sa sotie), reiese ca America l-a nelinistit, l-a speriat, i-a creat un profund, irepresibil disconfort., A facut un interviu cu Mircea Eliade care a provocat multe discutii. Dupa ce i-a promis profesorului de la Universitatea din Chicago ca acel interviu (primul, dupa stiinta mea, acordat de Eliade unui scriitor/jurnalist din Romania comunista) ca textul ori va apare integral, ori nu va apare, si-a incalcat angajamentul. Nu si-a cerut niciodata scuze (Monica Lovinescu a comentat acid in epoca episodul). Discutia a aparut ciuntita, fara semnalarea pasajelor ce lipseau. Paunescu se transforma nu doar fizic (devenea obez vazand cu ochii), dar si psihologic. Relatiile cu puterea ajunsesera simbiotice. I s-a pus la dispozitie revista “Flacara” (l-a debarcat repede pe H. Dona, prietenul fostului sau protector Gogu Radulescu) si a tranformat acel saptamanal pana atunci insipid intr-o tribuna propagandistica de reala eficienta. A sustinut impostura protocronista. Avea jurnalismul in sange tot asa cum avea si cinismul oportunist. A inceput sa scrie penegirice tot mai desantate pentru “conducatorul care-a stiut si stie/ca sufletele noastre nu-s niste vami pustii”. L-a slavit pe Ceausecu in metafore pe cat de grandilocvente, pa atat de buimacitoare. Nu mai avea limite in dorinta de afi trubadurul “Epocii de Aur”. Nu-i ajungea sa-l glorifice pe Ceausescu, a inceput sa o preamareasca si pe “savanta de renume mondial”. In chip ironic, pamfletul lui Eugen Barbu publicat prin 1980 ca prefata la antologia Paunescu din BPT surprindea personajul in enormul sau baroc caracterial. Paunescu si Barbu si-au unit fortele in lupta impotriva directiei lovinesciene din lumea culturala. Isi ofereau fara rusine serviciile ca hingheri ideologici. Sigur, nu a fost un versificator de duzina precum Vadim Tudor, dar textele sale ajunsesera ilizibile, labartate, dezgustator de lingusitoare. Era greu sa se imagineze o mai penibila degradare.
A fost rasplatit cu “Cenaclul Flacara”, platforma propriei ascensiuni mediatice. A rapit si a mistificat fenomenul folk pentru a atrage tineretul nonconformist. In acelasi timp, Cenaclul era locul unde se rosteau ode isteroide pentru Ceausescu. Transmis la Televiziune, era un instrument de imbecilizare nationala. Cultul personalitatii lui Ceausescu s-a bazat pe asemenea actiuni cu efecte toxice de lunga durata (dovada omagiile ce i se aduc in aceste zile!) Dupa accidentul de la Ploiesti, Paunescu si-a pierdut acest vehicol de participare la jocurile simbolice ale puterii. I-a trimis lui Ceausescu (dar si “delfinului” Nicu Ceausescu) texte in care il implora sa-l ierte, sa-l readuca in universul puterii. A scris el insusi ori a patronat pamflete abjecte impotriva marilor intelectuali ai exilului. In “Flacara” paunesciana a aparut o infamie semnata de Dinu Sararu (un pseudo-interviu cu mama lui Virgil Ierunca) menita sa-i compromita pe Ierunca si pe Monica Lovinescu.
Agonia terminala si prabusirea a dictaturii l-au surprins pe Paunescu pe post de lacheu dispretuit si de stapanii invinsi si de sclavii revoltati. Urmarit de multime pe strazile din centrul Capitalei, a incercat sa se refugieze la Ambasada SUA. A scapat fara o zgarietura. A revenit in registrul public fara ca vreodata sa-si exprime vreun regret. Acelasi Ion Iliescu care candva, ca prim secretar al Comitetului Judetean Iasi al PCR, refuzase sa permita performantele grotesti ale “Cenaclului Flacara al Tineretului Revolutionar” l-a acceptat si l-a incurajat ca politician in cadrul PDSR (azi PSD). A devenit senator, a scos revista cu numele incredibil “Totusi, iubirea”. Literar vorbind, Adrian Paunescu a incetat din viata cu decenii in urma. Moral, la fel.
[…]
Iata concluzia:
Agonia terminala si prabusirea a dictaturii l-au surprins pe Paunescu pe post de lacheu dispretuit si de stapanii invinsi si de sclavii revoltati. Urmarit de multime pe strazile din centrul Capitalei, a incercat sa se refugieze la Ambasada SUA. A scapat fara o zgarietura. A revenit in registrul public fara ca vreodata sa-si exprime vreun regret. Acelasi Ion Iliescu care candva, ca prim secretar al Comitetului Judetean Iasi al PCR, refuzase sa permita performantele grotesti ale “Cenaclului Flacara al Tineretului Revolutionar” l-a acceptat si l-a incurajat ca politician in cadrul PSDR (azi PSD). A devenit senator, a scos revista cu numele incredibil “Totusi, iubirea”. Literar vorbind, Adrian Paunescu a incetat din viata cu decenii in urma. Moral, la fel. A fost un instrument benevol si primejdios al unui regim criminal pe intreg parcursul existentei sale. Efemera sa rebeliune morala din anii 60 a fost o revolta in genunchi. S-a emasculat etic si a capotat estetic. Am scris despre el in acesti termeni de-a lungul anilor. Nimic din ce s-a petrecut in ultimii ani nu ma face sa-mi schimb punctul de vedere. Dimpotriva.
Recomand articolul lui Dan Tapalaga:
https://www.hotnews.ro/stiri-opinii-8008079-mortul-invingator-bulversarea-valorilor.htm
Iata opinia poetului Viorel Padina, autorul “Apelului catre Europa”, text semnificativ al disidenţei romanesti:
A inceput judecata de apoi a poetului Adrian Paunescu…
De asemenea, pe Hotnews:
https://think.hotnews.ro/impostorul-moare-impostura-continua%E2%80%A6.html
Romanian
70 de comentarii
Dorin
8 noiembrie 2010Nu neg realitatea politică a ceea ce spuneți voi aici; și mie mi se pare dubios doliul autoimpus de români acum.
Dar pentru cei străini de realități politice pot înțelege faptul că îl apreciază pe Adrian Păunescu. Din punct de vedere literar, însă, este puținul dram de cultură care a transpirat prin perioada comunistă; iar Păunescu a făcut pe față ceea ce pseudo-dizidenții români au făcut prin neimplicare. Care e diferența dintre Herta Muller și Păunescu? Din punct de vedere literar există. Din punct de vedere politic, însă, HM a decis că e mai bine să stea pe fundul ei, să nu se implice și să plece cu prima ocazie.
Și eu încă cred că neimplicarea e cea mai mare crimă pe care au făcut-o intelectualii români.
Oamenii care îl citeau pe Păunescu, care îi cumpărau pe vremea comunismului cărțile ‘pe sub mînă’, pentru oamenii aceia chiar și cea mai mică aluzie anti-sistem strecurată de AP în poeziile sale era mai valoroasă decît tablourile insipide din punctul meu de vedere dar neimplicate politic ale unei Herta Muller. Sigur, a fost de partea incorectă a baricadei. Din punct de vedere uman, e un lucru condamnabil.
De aceea zic eu că reaprecierea creației poetice a lui AP e un act necesar. Chiar și voi recunoașteți că sub servitutea voluntară s-a ascuns un real talent. Singurii care au voie să îl regrete pe AP sunt cei pasionați de poezie, de artă, dincolo de aspectele politice a ei.
Francesco
8 noiembrie 2010Dorin, discutia pentru perioada de pana in decembrie 1989 trebuie sa porneasca exact de la caracterizarea pe care si-a facut-o Adrian Paunescu:
„Am fost un porc”.
Ion Iliescu l-a facut dizident pe Paunescu:
Ar fi cumplit ca sa-i ridicam mausoleu celui care-i obliga pe tineri sa repete dupa el odele adresate ceausestilor.
Marius B.
8 noiembrie 2010De vazut
http://www.youtube.com/watch?v…..r_embedded
Costin A.
8 noiembrie 2010Mortal!! ???? ???? ???? ???? ????
Uite Marius si asta: http://www.kamikazeonline.ro/2…..securisti/
Si inca una de la mai realizatul sau prieten in politica, Vadim Tudor:
Marius B.
8 noiembrie 2010De la Teacheru
De la caravana rosie la erou national
Unul din lucrurile pe care mi le amintesc din cu plăcere din perioada copilăriei este caravana cinematografică. De câteva ori pe an,o dubă cu un megafon montat pe acoperis se plimba prin sat, anunţându-i pe amatori că la Căminul cultural va rula un film în premieră. Toţi copiii de vârsta mea se entuziasmau şi sala cinematografului se umplea până la refuz. Îmi imaginez Cenaclul Flacăra ca pe o caravană roşie, menită să-i adune pe tinerii rebeli şi pletoşi la ceea ce ei credeau că e o mişcare underground, menită să submineze regimul comunist. În realitate, caravana condusă de Adrian Păunescu era un mod pervers al sistemului comunist de spălare a creierului în care participanţii naivi erau lăsaţi să creadă că sunt rebeli.Fenomenul Cenaclului Flacăra era atent supravegheat de către conducerea de Partid şi de stat iar Adrian Păunescu era animatorul perfect. Căderea dictaturii l-a găsit pe acesta în postura de lacheu şi instrument de propagandă a regimului. În vâltoarea evenimentelor, a sfârşit prin a fi urmărit de mulţimea furioasă şi a încercat să se refugieze la Ambasada SUA, scăpând în final nevătămat.
Perioada postdecembrista l-a prins ca membru marcant şi senator al Partidului Socialist al Muncii, fondat de foşti nomenclaturişti şi condus de Ilie Verdet, fost prim-ministru al lui Ceauşescu.Ulterior,prin absorbţia PSM de către PSD, a devenit membru PSD şi senator ales în legislatura 2004-2008.
Deşi a avut 20 de ani la dispoziţie şi ocazii nelimitate să o facă, Păunescu nu şi-a cerut niciodată scuze pentru trecutul de unealtă a unui regim care a făcut mai multe victime decât fascismul la nivel mondial.
Ieri, Adrian Păunescu a încetat din viaţă.Posturile TV din România s-au întrecut în a-i crea acestuia o aură de personalitate marcantă a ultimilor decenii. Am şi eu o vorba pentru profesioniştii media care au lucrat la materialele respective:Spuneţi-le asta celor care şi-au pierdut tinereţile în puscarille comuniste pentru că au avut îndrăzneala să nu participe la visul de aur al omenirii.
Costin A.
8 noiembrie 2010si facebook-ul e plin de omagii baloase de genul:
DanCanada
8 noiembrie 2010@Dorin: Da, Iliescu bate cimpii ca de obicei. Paunescu a fost un „enabler” al lui Ceausescu. Il apreciez ca a descoperit talente (Hrusca, Socaciu etc). In ce priveste talentul poetic, nu chiar toate poeziile lui sunt bune. Liviu Craciun in „Generatia in blugi de la turci” a spus-o foarte bine acelui „je ne sais quoi” care-l am fata de versurile lui: proto-manelism. De multe ori am avut o senzatie de grotesc din versurile lui: multe pompoase, ridicole daca stai sa te gindesti ce pozitie social si politica avea Paunescu cind le scria.
Iar faptul ca toata Romania se da de-a dura in jeluiri e din cauza manelismului care a patruns peste tot, garnisit usor cu ceva rit ortodox – nu credinta, doar rit (tre’ sa vorbesti pe mort de bine).
calehari
8 noiembrie 2010PORCUL este nemuritor ! Cioran se intreba : ” De ce un caine , un sobolan , un cal , nu sunt numiti muritori ? De ce se spune asa doar despre om ? ” . Hm, ce-l preocupa pe Cioran , tocmai cand noi romanii construiam comunismul . Ca sa nu mai zic ca DORIN , ca mare dreptate avea ( #1 ), ca nu s-a implicat si a plecat cu prima ocazie . Daca ar fi apucat aceste clipe grele de tristete , prin care tara trece , Cioran , s-ar fi intrebat etonat : Porcul este oare nemuritor ?. Da , se aude raspunsul hotarat , strigat din mii de piepturi de romani adevarati . Da . Porcul este nemuritor ! Caci Marele Bard asta a fost : un Porc ;avantaj ( in Romania ) , cum nu e altul cand este vorba de glorie .
DORIN spunea profetic (#7 ) :Dar istoria va sti sa judece mai bine ca noi , care o facem la sentiment . Asa e domne’ . La Romanica, de cate ori moare un porc , ISTORIA SE RESCRIE , adica incepe sa judece mai bine ca noi ( ce mult imi plac vorbele astea ), fi’ ne’ ar sentimentele ale dracului , ptiu , Doamne iarta-ma , in zi sfanta pentru tara , ce-mi iese din pacatoasa-mi gura .
Cine e istoria aia de judeca ? intreaba cineva , nelamurit , dupa o lunga absenta din tara .
Antenele Realitatii , i se raspunde imediat tampitului , al carui chip se lumineaza pe loc a intelegere .
Marele GICA , a spus imediat dupa moartea Porcului :” O mare pierdere . Romania este mai saraca „. Pierderea se simte , de la Galatasaray la Barca eterna terra nova . Gica Hagi este zguduit de durere , ca marea majoritate a romanilor adevarati , pentru ca a plecat dintre noi ” Putinul dram de cultura care a transpirat prin perioada comunista „( DORIN #1 ). DORIN se intreba (#1) care este diferenta intre Hertha si Porc , din punct de vedere politic si sesiza foarte bine ( Maestru , te-ar fi laudat Dorine , oricum i-ai facut o bucurie de ziua lui ) ca : ” HM, a decis sa stea pe fundul ei , sa nu se implice si sa plece cu prima ocazie „. Bravo Dorine , i-ai zis-o otrepei . In timp ce Maestru era dizident si se avea la cutite cu Dictatoru’, uite ce facea prostituata cu studentii arabi :
Interogată şi ameninţată
Lipsesc şi interogatoriile de atunci, precum şi un episod care a terifiat-o. Într-o zi, în drum spre coafor, a fost luată brusc de braţ de un miliţian şi dusă la subsolul unui bloc, unde o aşteptau trei bărbaţi. Cel care părea şeful lor a acuzat-o, printre altele, că se prostituează cu studenţi arabi pentru cosmetice. „Nu cunoşteam nici un student arab. Când i-am spus asta, mi-a răspuns: «Dacă vrem, găsim 20 de arabi ca martori. O să vezi, ar ieşi un proces grozav», relatează Herta Müller. „Apoi tipul slab a deschis uşa de metal, mi-a aruncat buletinul pe jos şi m-a lovit în spate. Am căzut cu faţa în iarbă, în spatele unor tufişuri. Am vomitat fără să ridic capul”.
Casa îi era controlată destul de frecvent de securişti, care lăsau perfid câte o urmă: o ţigară stinsă, un tablou luat de pe perete, lucruri mutate prin casă. Într-o notă datată 30 noiembrie 1986, se specifică faptul că personajul „Cristina” trebuie urmărit „oriunde ar merge, în Bucureşti sau în alte oraşe din ţară, iar rapoartele trebuie trimise imediat la Direcţia I (Securitate Internă) şi Direcţia a III-a (Contraspionaj)”.
Jurnalistul de la „Die Zeit”, bătut de securişti
O altă piesă lipsă din puzzle-ul „Cristina” e cel în care jurnalistul Rolf Michaelis, de la „Die Zeit”, a fost bătut cu brutalitate de Securitate. După publicarea cărţii „Niederungen”, ziaristul german i-a scris o telegramă Hertei Müller, anunţându-şi vizita pentru a-i lua un interviu.
Telegrama a fost interceptată, iar Müller a plecat zilele acelea la părinţii soţului ei, Richard Wagner. În casa scării, la etajul cinci al blocului din Timişoara, trei indivizi îl aşteptau a doua zi după sosirea sa. L-au bătut crunt şi i-au rupt toate degetele de la picioare, forţându-l să se târască până la parter pentru a scăpa. Michaelis n-a scris despre incident decât după emigrarea lui Müller, de teama repercusiunilor asupra ei.
Nu s-a implicat ca Maestru , bagaboanta’ se vindea pentru cosmetice la arabi . Bine le mai zici Dorine (#1) ca i-ar imi vine sa te citez: ” Si eu inca cred ca neimplicarea e cea mai mare crima pe care a facut-o intelectualii romani „. Noroc cu Maestru , cu Razvratitu’ , cu Dizidentu’. Acum o ora , la Antena , Istoria incepuse sa judece Dorine ; se povestea cum scotea Maestru multimile in strada si bloca bulevardu’ , exact cand pe acolo trecea Dictatoru si Leana , cu coloana oficiala , de erau nevoiti saracii sa mearga pe trotuar cu masinile . Pe bulevard , Razvratitu’ , calare pe o masa , in fata la libraria Mihail Sadoveanu , impartea din camion ultima sa carte , multimilor care-i scandau numele . Asa JUDECA ISTORIA DORINE . Ce bine ar fi sa si CONDAMNE .
Pataphyl (Andrei R.)
8 noiembrie 2010calehari
Te referi la 7 noiembrie??? ???? ???? ????
calehari
8 noiembrie 2010Pataphyl , fara doar si poate , 7 . As fi zis 666 , dar nu exista-n calendar . Porcu , ar fi trebuit sa mai astepte o luna s-un pic , sa vina ziua Sfintei Asomari , dar dupa cum il stim navalnic , vulcanic , temperamental , original si ateu , s-a desprins de turma grabit sa-si intalneasca Pastorul , de pana-n 89 . De la picioarele lui Ceausescu la picioarele lui Eminescu . Porc de rasa , fara indoiala .
dr pepper
8 noiembrie 2010de guineea.
Costin A.
8 noiembrie 2010Dorin, eu unul nu stiu ce a scris paunescu, dar putinele lucruri pe care le-am citit mi-au lasat aceeasi impresie ca lui Liviu. Balosenie si sentimentalisme siropoase.Un om care s-a tirit in genunchi pentru a-i face pe plac lui Ceausescu e, vorba aia, un comunist imputit, si nimic din ce a facut dupa nu m-a facut sa cred ca nu ar fi continuat sa fie un comunist imputit.
Imi pare rau, dar nu ii pot gasi nici un fel de circumstante atenuante.
Cristina R.
8 noiembrie 2010Dorin:
Nu am citit poeziile lui Paunescu cind eram in tara. L-am vazut la una din primele sedinte ale Cenaclului Flacara, si mi-a fost deajuns. O atmosfera infricosatoare de cult al personalitatilor (Ceausescu & Paunescu) si isterie in masa–plus ceva muzica folk buna.
Mi-aduc aminte ca in loja principala de la Circul din Bucuresti sedeau Nicu Ceausescu si Donca Mizil.
In ultimile 48 de ore, am citit multe din poeziile lui Paunescu postate pe Internet de admiratori: „Repetabila Povara”, „Rugaciune pentru Parinti”, „Iubiti-va pe Tunuri” …
Ce zici tu ca e un „real talent” mie mi se pare o usurinta a versificatiei (cred ca Paunescu ar fi scos citeva poezii din prima pagina a cartii de telefon), un sentimentalism manipulativ lacrimos si incontinent, intins pe multe strofe repetitive, lipsite de cea mai mica idee originala.
„Iubiti-va pe Tunuri” e profund idioata in contextul Romaniei de atunci, unde nu se decidea soarta Planetei, si populatia care facea sex avea alte probleme, nu pacea universala.
Cam asa:
„Iubiti-va unde puteti,
Dar nu va prasiti
Ca nu se stie de unde
Veti lua o sticla de laptic
Pentru ale voastre fetitze
Si ai vostri baietzi”
Dorin
8 noiembrie 2010Am ascultat ceea ce aveți de spus. Corect, cum arta e subiectivă, Adrian Păunescu poate fi interpretat în diverse moduri. Mă puneți în dificila situație de a apăra o persoană care îmi displace.
Sigur, e ușor să judeci și să spui: un oportunist. A fost unul, nu neagă nimeni. Vorbim însă de talent artistic – lucru care nu poate fi judecat cu ochi politici, lucruri care vor fi judecate de oameni care nu vor ști trecutul lor. Se predă undeva la școală antisemitismul lui Eminescu? Se discută despre socialismul lui? Nu aici. De ce? Nu e comod. E mai comod să dați în ‘porc’, dar oare nu e o țintă prea facilă? Bun, atacăm și ținte facile, de ce nu? Nu văd atitudinea constructivă și asta e regretabil.
A descoperit talente precum Hrușcă sau Socaciu; bine, dar oare nu cu vocile alea îl cînta pe Ceaușescu? Oare Hrușcă sau Socaciu nu s-au raliat la cenaclul Flacăra? Judecata selectivă nu merge ‘în linie dreaptă’ – mă așteptam la niște stîngei de la asta, dar nu de la voi.
Ați trecut prea repede peste exemplul meu cu Phoenix. Nu vă place nici Păunescu. Fie, vă place Herta Muller, atunci să discutăm despre ea. Vorbește DanCanada despre Păunescu: ‘enabler’. Oare poeta vieții nu a fost și ea ‘enabler’? Oare nu a ajutat prin neimplicare? Sau acum a fost implicată? Și-a găsit niște merite ulterioare? Nu mai sunt la curent cu noutățile. Poate era dizidentă.
Calehari, nu am zis că AP era un dizident. Am spus cu totul altceva, iar tu îmi scrii prin ce necazuri a trecut Herta Muller – foarte tare. Îmi justifici de ce ea nu a vorbit; dar nu e păcat că are nevoie de o justificare? Și alți oameni care nu au vorbit și-au luat-o pe coajă preemptiv – da, pentru că nu aveau opoziție, nu aveau dizidență reală.
Nu mai confundați istoria cu efluviunile emoționale de la Antene. O emisiune Tv trăiește o săptămînă maxim – iar istoria se va scrie, așa cum ziceam, de către niște oameni care au mintea mai clară decît noi.
Micul inconvenient în cazul ăsta este că, de vreme ce dreapta luptă pentru drepturile individului, m-aș fi așteptat la o judecată imparțială a omului Adrian Păunescu. Fantastic, a fost un profitor, a fost un oportunist – elementul tragic în poveste este că oportunismul e un lucru care ține de individ și individul poate că ar trebui judecat și pentru pragmatismul lui. Bun, nu ne convine, a făcut niște lucruri absolut sinistre, și, cum ziceam, nu le apăr. Dar apăr omul de cultură AP, și mi-e teamă că ați uitat că eu despre ăsta vorbeam.
Valoarea lui AP e discutabilă. Unii îl consideră un geniu. Alții îl consideră un individ banal dar prolific. Bun, necazul e că are și merite. Eu unul aleg să apreciez meritele lui. E chiar atît de rău? E infam din partea mea? ????
Poate imediat mă puneți să o venerez pe feblețea HM, și să o cînt pe stadion ????
Cristina R.
8 noiembrie 2010Dorin:
Un P.S.
Notiunea ca un „real talent” s-ar fi ascuns sub o „servitute voluntara” e o aberatie. Talentul, atit cit l-a avut Paunescu, nu a fost „ascuns”. A fost la liber, pentru consumatori de astfel de talent de tot felul, in presa, la TV, la Cenaclul Flacara. Paunescu era printre cei publicati poetasi ai regimului. Isi arata „talentele” in toata presa, de la Romania Literara la Saptamina si Flacara, daca-mi amintesc bine, cu voie de la Partid.
Dorin
8 noiembrie 2010Costin: eu unul nu apreciez în mod deosebit poezia, dar sunt vreo cîteva versuri care m-au atins. Cenaclul Flacăra a pornit niște artiști care ne-au influențat generații. Eu zic că deși calitatea e discutabilă, contribuția lui la cultura românească e incontestabilă. Nu aș pune nici un accent pozitiv dacă nu aș vedea atîta calare pe negativ.
Și nu e bine să uităm nici că a fost un comunist sadea, și un ‘enabler’, nici că a dat României niște acte de cultură valoroase. That is all. ????
Dorin
8 noiembrie 2010@Cristina: AP are aprecierea oamenilor mai în vîrstă – ei și-l aduc aminte într-o cu totul altă lumină. Ușurința versificației poate însemna talent, și eu cred că chiar avea așa ceva.
Sigur, idioate versurile, dar pentru alții au însemnat foarte multe.
Un artist bun nu trebuie să fie unul de nișă. Un artist bun poate să fie bun fie și numai pentru că le vorbește oamenilor pe limba lor, pe sufletul lor. Păunescu e mai poet decît miriada de poeți moderni. Dar să fim serioși, cui îi pasă?
Acum AP e senzație de presă. Ce, Mădălina Manole nu e acum favorita națiunii? Noroc că a murit, că altfel…
dr pepper
8 noiembrie 2010Hai Dorin, stai linistit ca urmeaza ilici, vadim, – doar nu se termina decoratiile la paunescu.
Dorin
8 noiembrie 2010@Cristina, PS: Faptul că a avut succes de masă nu face talentul artistului mai mic. Nu ar fi singurul artist apreciat de ‘bobor’
Cristina R.
8 noiembrie 2010Nu, nu-l consider „banal dar prolific” pe Paunescu. Il consider un tip malefic, care s-a folosit de un talent minor de versificator ca sa serveasca unui regim ucigas. I-a imbatat pe romanii deja ambetati de sentamentalisme impotente despre „biata noastra tarisoara” si „parinti” care au avut asa de mult de suferit–las’ ca multi din babacii astia, ca Paunescu insusi, au contribuit la dezastrul tarii.
dr pepper
8 noiembrie 2010A avut succes de masa pentru ca nu exista alternativa la cenaclul flacara.
Asta a facut ca tinerii de atunci din nevoia de muzica sa ajunga sa cante traiasca ceausescu, partidul si poporul.
Nu stiu daca stiti dar pe vremea aceea singurele concerte erau la sala palatului :).
Dorin
8 noiembrie 2010@dr pepper: felicitări, ai redefinit ideea de off-topic.
Dorin
8 noiembrie 2010Cristina, maică-ta știe că scrii ‘părinți’ între ghilimele?
Cristina R.
8 noiembrie 2010Dorin @ 15:
Nu cred ca intelegi ce inseamna, de la dreapta, a „lupta pentru drepturile individului”.
Pe scurt, aici, in SUA, conform Primului Amendament la Constitutie, i-as fi aparat dreptul lui Paunescu sa spuna/scrie orice, chiar daca nu as fi subscris la ideile lui.
In Romania lui Ceausescu nu existau opinii alternative, decit in subsol, si Paunescu n-a facut decit sa legitimeze megalomania si minciuna Ceausista.
Dorin
8 noiembrie 2010@dr pepper: erau și concerte pe stadioane ????
Cristina R.
8 noiembrie 2010Dorin @ 15:
Comentariile sunt de prisos.
Dorin
8 noiembrie 2010Cristina: Ce faci cu vedetele care l-au apărat pe Obama? Așa-i că atunci cînd auzi Rihanna la radio te ridici în public și urli la toți cei cărora le place?
Păunescu a legitimat megalomania și minciuna ceaușistă? Hai să fim serioși. Unul singur nu a fost destul: au fost 20 de milioane de români care i-au legitimat-o.
Inclusiv Herta Muller.
PS: Ce note avea HM la Comunismul științific? Cîte plenare ale CC a învățat pe de rost? Hai mă, sunt toți pătați.
PPS: Citesc scîrbit că AP a fost înmormîntat cu onoruri militare. That’s a shame. Chiar și-așa, nu retrag ce-am zis.
calehari
8 noiembrie 2010Multumesc din inima Partidului , in special tovarasului Nicolae Ceausescu , pentru albumul MUGUR DE FLUIER . Am crezut o viata ca este de Phoenix si acum aflu ca era ordin de la Partid ( Dorin #7). Asta ca sa-i arat lui Dorin ca eu nu trec prea repede peste exemplul lui cu Phoenix ( dorin # 15 ) . Multumit ?
Hertha Muller , zice Dorin ( #15 ) ca a trecut prin ceva necazuri , Daca ti-o ” tragea ” Securitatea prin subsoluri de bloc sau iti rascolea casa de cate ori vroia muschii ei ( AI Sesuritatii, nu ai Herthei ) , dupa 25 de ani , se spune ca ” treceai prin ceva necazuri „.
Asta chiar mi-a placut . Suna COOL de tot . :). Am sa iau legatura cu cativa prieteni , care in vremurile alea au trecut si ei prin ” ceva necazuri ” , sa le spun sa intre pe INLINIEDREAPTA , sa se convinga fraierii ca , n-a fost chiar asa dracu’ de negru . Ma gandesc, optimist cum sunt , ca peste 10-15 ani , putem spune si despre aia cu Fenomenul Pitesti ca ” au trecut prin ceva necazuri „. Poate te ocupi tot tu Dorine . Gandesti atat de pozitiv .
Propui o ” Judecata impartiala a omului adrian paunescu „. Pai aici eu chiar sunt de acord cu tine . Daca ar mai fi trait , ar fi trebuit sa i se administreze judecata impartiala care i s-a administrat inginerului Gheorghe Ursu . Impartialitate nu inseamna , EI , pe soclu si in cartile de istorie si AI NOSTRI zdrobiti prin celule si aruncati in groapa comuna . Ce zici Dorine ?
A FACUT NISTE LUCRURI ABSOLUT SINISTRE ( Dorin# 15 ) . Esti sigur ca despre un ” om de cultura ” vorbesti ? ????
Liviu Crăciun
8 noiembrie 2010Dorin
„A descoperit talente precum Hrușcă sau Socaciu”
???? ???? ????
cioroianu a caracterizat cel mai bine situatia (ca de obicei fara sa vrea, voia sa spuna altceva): „noi aveam acasa postere cu Michael Jackson si mergeam la concerte cu Hrusca”
pai asta cerem si noi, nu sa fie sters, sa fie pus la locul lui, pe acelasi plan cu Hrusca si Socaciu
emil b.
8 noiembrie 2010Dorin, relativezi planurile. Rihanna este o musculita de otet comparativ cu Paunescu. Ma refer la influenta enorma a celui de-al doilea, timp de decenii, si la pretentiile si consecintele care decurg din aceasta: de erou model.
Si am o rugaminte: abtine-te de la atacuri ad-hominem, indiferent cit de iritat ai fi.
Cristina R.
8 noiembrie 2010emil @ 31:
Dorin nu relativizeaza planurile; le incurca/brambureste rau de tot: compara o cintareata de succes intr-un cimp urias, larg deschis competitorilor de toate genurile, stilurile, si mesajele, inclusiv anti-Bush si anti-Obama, cu un poetastru lingau de la curtea unui despot ridicol.
Pataphyl (Andrei R.)
8 noiembrie 2010Cristina la #21 : l-am considerat dintotdeauna un nestăvilit (de fapt eu folosesc cuvîntul „diareic”) potrivitor de rime, chiar așteptam intervenția ta căci ești oricum mai „în domeniu” decît mine. Mă consider un amator de poezie (e drept, foarte amator ???? ) și am avut șansa să cunosc personal poeți – zic eu – adevărați, ca Mihai Ursachi (despre care am scris pe patrupedbun o însemnare memorială care nu s-a moștenit în arhivele noului site), Cezar Ivănescu, Leonid Dimov, Emil Brumaru (singurul în viață din cei enumerați), dar și alții mult mai tineri.
Zice Dorin la #18:
De acord că ușurința respectivă poate însemna talent. Cu prima afirmație nu prea agreez, chiar și eu am o oarece vîrstă (sînt doar cu un cincinal mai tînăr decît răposatul), dar uite că-ți dau exemplul unei persoane realmente vîrstnice, mama (a fost toată viața învățătoare) care obișnuia să spună: „Asta-i poezie? Zgîrie urechile mai rău decît D. Bolintineanu, măcar acela nu pupa în fund pe nimeni…”.
În fine, da, m-am nimerit și eu din curiozitate la un „cenaclu” la Sala Sporturilor din Iași prin ’79 sau ’80. Am ieșit de acolo terifiați (eram cu soția)…
emil b.
8 noiembrie 2010Pataphyl… arhiva Patruped nu a disparut (chiar daca e ascunsa). Bine ca ai spus, caut si sper sa gasesc acea insemnare.
John Galt
8 noiembrie 2010Dorin, las-o moarta. Uite aici cum se face:
In umbra marelui URS! http://www.youtube.com/watch?v=lbe8Ts6iQfo
Piesa asta are acum de una singura o audienta cat tot marele cenaclu flacara la un loc, inclusiv cat era pe vremea lui. Nu are nevoie nici de „poeti” lingai si nici de o masa de ascultatori blegi, spalati pe creier, care sa aiba nevoie de o momaie care se le spuna „dinainte” versurile, ca la handicapati, pentru ca ei nu aveau nici habar si nici curaj sa asculte un post de radio strain ce poate le-ar fi largit orizonturile incat sa recunoasca ORIGINALUL oricarei piese.
Ce muzician (sau muzicant) ar fi acceptat ca propria piesa sa fie batjocorita de o sincopa planturoasa la fiecare vers, la fiecare masura? Imagineaza-ti ce s-ar fi intamplat daca Paunescu ar fi incercat sa-l „parafrazeze” pe Covaci, sa-l transforme pe si pe acesta intr-un papagal asa cum facea cu toti – sunt sigur ca s-ar fi trezit cu o chitara acustica facuta guler, si rapid, fara nici o jena.
NU exista jumatati de masura aici, nu merge sa spui adevaruri numai pe jumatate. E de sute de ori mai periculos sa accepti un compromis (intelectual, artistic, ideologic – cum vrei tu) pentru ca in felul asta nu reusesti decat sa pervertesti orice reactie de raspuns cinstit, orice urma de normalitate ce ar asigura viitorul unei societati, sa UCIZI orice speranta sau viitor.
Paradoxal e cum tot tu vrei dupa chestia asta „respect” si faci rivolutie pentru „bun simt”. Culmea e sa te miri de ce nu exista..
Francesco
8 noiembrie 2010Cu privire la valoarea literara, filozofica, moala etc a operei defunctului, citez din articolul „Cum a ajuns Adrian Paunescu erou” din ziarul Romania Libera :
Radu
8 noiembrie 2010Domnule Tismaneanu,
iti racesti gura de pomana…..
Poporul roman merge inainte, pentru ca „inainte era mai bine”….
Georgescu Ion
8 noiembrie 2010Domnule Tismaneanu,
E bine ca a plecat Paunescu. Asa poate veti avea timp, atit Dumneavoastra cit si distinsii intelectuali de mai sus, sa va completati opera astfel incit, atit volumic cit si valoric, sa ajunga la talia celei lasate in urma de Paunescu. Poate ca volumic va fi mai greu, dar valoric ar trebui sa fie foarte simplu, avind in vedere ca a fost un biet versificator comunist.
Apreciez intru totul atitudinea Dumneavoastra anticomunista, manifestata in timpul regimului Ceausescu. Pacat ca ati fost obligat sa plecati in ’81. Altfel, cu siguranta ati fi reusit sa il doboriti pe dictator cu mult inainte de ’89.
Oare cine pleca din tara in epoca de trista amintire? Geniile si lasii. Si, legat de Dumneavoastra nu am auzit sa mentioneze nimeni ca ati fi un geniu. Poate Basescu…? Si daca a spus Basescu atunci trebuie sa credem ca asa e… ca doar si el este un geniu.
GMT
8 noiembrie 2010Opera nu se masura in kilograme de maculatura decat in perioada in care scandati Ana Pauker si cu Dej / Au bagat spaima-n burgheji, domnule Ion.
Spre dezamagirea dumneavoastra, va spun ca geniu nu poate fi nici Paunescu, ci doar Ceausescu, doar Paunescu si Vadim v-au invatat ca Ceausescu e Geniul Carpatilor. Sau ati lipsit tocmai de la lectia asta?
In legatura cu opera poetica, Traian Ungureanu aduce niscaiva lamuriri:
Georgescu Ion
8 noiembrie 2010Nu am lipsit de la lectia cu geniul. Oricum, daca Paunescu a fost sau nu un geniu sau un biet versificator se va stabili peste ani, atunci cind oameni asemeni intelectualilor din zilele noastre se vor fi stins iar patima si politica nu vor mai afeca judecata criticilor literari.
De asemenea am participat la multe alte lectii pe care au avut ocazia sa le invete cei din tara. Am invatat si ca putin romani din diaspora pre-decembrista au facut ceva pentru Romania. Si acum se erijeaza, plini de fatarnicie, in mari dizidenti si condamnatori de comunism. Oare o fi auzit ei de Doina Cornea? Cum sa nu fi auzit… ca doar majoritatea celor plecati sunt intelectuali…
Vlad M.
8 noiembrie 2010Domnule Georgescu Ion, am o singura intrebare: cum puteti trece cu vederea servilismul dezgustator al lui Adrian Paunescu? Servilism inchinat SIESI, tin sa adaug.
Georgescu Ion
8 noiembrie 2010Domnule Vlad M, nu trec cu vederea servilismul. Incerc doar sa pun in balanta bunele si relele. Nu il consider nici pe departe un exemplu de urmat ca om. Ii apreciez insa opera (fara a avea pretentia ca sunt un critic literar) si apreciez lucrurile bune pe care a reusit sa le faca din postura lui de adulator a lui Ceausescu.
Urmaream in aceste zile secvente din timpul Cenaclului Flacara si, fara sa vreau, am ajuns si la un post de manele. Mare diferenta totusi. Si cind te gindesti ca unii considera versurile si muzica promovate in timpul Cenaclului ca fiind o manifestare a „proto-manelelor”.
Vlad M.
8 noiembrie 2010Nu neg ca omul o fi avut si talent, ori ca la Flacara nu a oferit spatiu si unor certe valori, dar tocmai pentru ca incercam sa punem in balanta bunele si relele, trebuie sa vedem tabloul de ansamblu. Talentul l-a pus in slujba unui regim odios, iar manifestarile Cenaclului erau, toate, cu voie de la stapanire. Flacara era doar o modalitate de a pacali natia ca exista un spatiu de libertate. In realitate, era doar un tarc amenajat de Partid unde libertatea de miscare si gandire era serios limitata, o farsa sinistra organizata de un om, Adrian Paunescu, pentru a-si servi propria vanitate.
Sa ne aducem aminte de Evanghelii: „Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi. ” (Ioan 8:32).
Liviu Crăciun
8 noiembrie 2010Georgescu Ion
Nici eu nu sint critic literar; dar nu ii apreciez opera si am adus ca argumente niste versuri notorii pe care le gasesc ca fiind foarte proaste.
Printre zdranganelile de la cenaclu s-au produs si talente autentice, dar asta nu este meritul lui Paunescu. Alifantis, Iris sau Pittis erau la fel de mari si fara cenaclu, nu ei aveau nevoie de cenaclu, cenaclul se folosea de artisti autentici, asa cum in anii din urma Vintu se folosea de ziaristi-supapa – pentru a cistiga credibilitate in rindul tinerilor
Drept dovada sta Al. Andries. El nu a fost „descoperit” de Paunescu si e bine mersi.
Chiar daca ar fi fost bine intentionat (si stim cu totii ca nu era), un om care conduce dictatorial o miscare cu pretentii artistice, care stabileste singur o perioada atit de lunge ce „merge” si ce nu, care ridica sau ingroapa artisti dupa bunul sau plac, un astfel de om va duce in mod fatal acea miscare intr-o fundatura
despre poet:
„Lirismul i se degradează în cantitate, în relatare, în discursiv, în anecdotic. Senzaţia că politica îi exploatează resursele, în defavoarea poeziei. Cartea lui a avut succes şi asta i-a dat o oarecare linişte, care nu va dura. Va vrea mai mult.” (Constanta Buzea, 1969!)
Vlad P.
8 noiembrie 2010Eu nu pot pricepe cum oameni în toată firea pot cădea pradă iluzionismului stângist. Cum își închipuie cineva că puteai bate țara în lung și-n lat, cu surle și trâmbițe, comasând mase de mii de oameni tocmai în vremea celui mai represiv regim din câte au fost?
Cum se mișca în deplină libertate acest declamator logoreic, altfel decât cumpărându-și libertatea cu prețul libertății celorlați?
Calehari a surprins cel mai plastic: “marele versificator era organizatorul de jocuri din curtea pușcăriei”. Stângiștii sunt neîntrecuți când vine vorba să-ți creeze iluzia că ești liber. Un popor de umiliți, căruia i se arunca un os dulce, sentimentaloid și lacrimogen. Mi-ar fi jenă, în locul celor de o anumită vârstă.
hoinarnet
8 noiembrie 2010Acum,sa fie vreo luna de zile in urma,la un post local de televiziune,moderatorul l-a contactat telefonic,in direct pe maestrul Adrian Paunescu.
Inca de pe atunci,marele poet era ingrijorat de situatia tarii;
Cu multa simplitate,asa cum numai geniile stiu s-o faca, Maestrul ne-a introdus in miezul unei probleme:
dupa parerea sa, asistam la feudalizarea Romaniei prin descentralizarea administratiei publice locale!
Nu va fi nimic bun!,spunea Paunescu
Lucrul ingrijorator era ca baronii locali,dupa acest proces, vor iesi cu puteri sporite!
Ma urmareste aceasta idee a lui Paunescu!
Cine ii va mai aduce in fata legii pe baronii locali?
Oare cum o sa mai arate lupta anticoruptie din Romania?
Sursa
http://brasovean2008.blogspot……drian.html
Cătălin Kirk
8 noiembrie 2010Vlad (#44):
Stângismului i-au căzut victimă mulţi oameni inteligenţi (vezi Nikos Kazantzakis, Bertholt Brecht).
Eu am urmărit în ultimele zile înregistrări din spectacolele cenaclului şi da, sunt de acord că omul ăsta căpătase iluzii inclusiv de grandoare, grandoare a comunismului, grandoare a lui Ceauşescu cât şi grandoare de sine, şi că le afirma încifrat în discursul poetic, cu fervoarea vârstei încă tinere.
Prin 2000 se dădeau înregistrări cu spectacolele de atunci ale cenaclului „Totuşi iubirea”, adică ce mai putuse aduna din fostul cenaclu. Era mult mai echilibrat. Şi totuşi, exploziile acelea patriotarde aveau efect, de exemplu la Ţebea sau la Alba-Iulia, să-i intimideze pe nişte iredentişti.
Nu, el nu vroia să creeze iluzia exprimării libere, el chiar oferea ceva, o supapă, poate singura. Cum se explică totuşi priza pe care o avea la mase? Că el nu cânta „realizărili” la hectar sau să promită râuri de lapte. Iar cu nişte răcnete, chiar rimate, nu hipnotizezi pe nimeni. Ia să vedem. Calitatea actului artistic, totuşi?
Văd că vă căzniţi să-i puneţi un calificativ strict negativ, dar nu puteţi trece peste nişte nişte lucruri bune, aşa că nu vă iese (încă). Nu-i nimic, i-a ieşit deja domnului Tismineţki, parcă din goana bolidului.
„Rapsod al comunismului dinastic”?! Adică prietenia dintre el şi Nicu Ceauşescu (Dumnezeu să-l odihnească şi pe el) însemna implicit că-l admiră şi ca viitor lider, în perspectiva moştenirii „tronului”, adică nu vedea că era totuşi prea puţin capabil şi responsabil? Nu se poate.
În câte poezii l-a omagiat pe Ceauşescu? În foarte puţine, poate nici cât să le numeri pe ambele mâini. Deja celebra şi des amintita în care se cânta „trăiască Ceauşescu, trăiască Tricolorul” – tatăl meu, care se ducea la spectacole, spunea că acest vers fusese modificat doar în câteva ocazii pentru a conţine numele Tovului, în nenumărate rânduri fiind rostit în forma originală, inocentă. Dar cum reuşea să facă o bună parte din public să-l cânte şi aşa… ştiu eu, poate avea cunoştinţe de mesmerism, că tot era cu terapiile neconvenţionale.
Costin, dacă ai fi răsfoit vreodată volumul „Poezii cenzurate” nu ai mai fi scris atât de categoric contra poeziei lui. Sau, mai încoace, a deplâns mişcător în versuri moartea marilor noştri artişti. Asta o făcea în paginile reînviatei reviste Flacăra (cu subtitlul „lui Adrian Păunescu”, că între timp mai apăruse o Flacără-şi-atât), care a apărut între 2001-2008 şi care, pe lângă nişte poezii superbe, a publicat multe reportaje sociale, a oferit spaţiu multor personalităţi precum Ion Cristoiu, Mircea Micu (R. I. P. şi dânsul, la Flacăra făcea nişte „tablete” excelente, ah! pe cine lasă în loc oamenii aceştia, dacă tot pleacă?), prof. Alexandru Ciocâlteu, prof. Gh. Al. Cazan (plecat în eternitate mai prin 2009 parcă, era de filosofie, a scris şi despre trecutul de simpatizant marxist al lui Gabriel Liiceanu), Dorel Vişan cu un dar al scrisului ce încă mai pare inedit, sau oricum surprinzător, şi mulţi alţi colaboratori mai puţin cunoscuţi dar mustind de talent.
Când îmi voi deschide un blog, şi sper să fie curând, voi face o rubrică intitulată „Restituiri” în care voi transcrie materiale foarte valoroase din această revistă, eu având chiar colecţia, destul de incompletă însă, dar voi reda inclusiv materiale de Păunescu, să vadă cât mai multă lume cum era ca gânduri şi simţiri în anii din urmă, duşmanilor le plăcea să se ştie cât mai mult de prostiile de dinainte de ’90 şi atât, şi dacă se poate nimic din producţiile de după.
Imperialistu’, felicitări pentru opinia echilibrată, ai ştiut să fii tranşant în foarte multe situaţii, acum ai dovedit că ştii să şi cântăreşti când e nevoie. Bref, nişte opinii temperate, la un nivel mult deasupra celor de la diversele articole publicate zilele astea prin establishment.
Calehari, felicitări de off-topic. (Şi totuşi… legătura cu Păunescu?…)
GMT
8 noiembrie 2010Nu e chiar asa nevinovata situatia, Kirk. Eu am fost la doua spectacole ale cenaclului, la Bucuresti si la mare. Aia cu Ceausescu, Partidul si poporul a fost cantata de fiecare data, refrenul asta era in partea a doua a melodiei, dar a fost nelipsit.
Dincolo de refrenul cu Ceausescu, versurile cantecului lui Alifantis nu erau nicicum inocente:
Apoi, tin minte limpede ca la spectacolul de la mare Paunescu a batjocorit Europa libera, vorbea de tradare etc. Stiam ca tata asculta Europa libera, incepusem sa o ascult si eu, eram contrariat. Nu era nici urma de inocenta, inocenti eram noi care cautam sa ascultam Iris sau Voltaj, care cautam in nu stiu ce poezie o referinta la Rush si Judas Priest. De partea cealalta, Paunescu incerca sa ne manipuleze cu sange rece si a reusit cu multi din generatia mea.
Privesc inapoi. Flacara lui Paunescu nu a fost nici macar o „supapa”. „Supape” erau spectacolele dintr-un club din Politehnica sau concertele rock de la o sala de Calea Victoriei (am uitat cum ii spune, intersectia dintre Calea Victoriei si prelungirea Dacia, acum e cazino acolo), concerte organizate-prezentat de Stelian Tanase (tin minte cum ii strigam ca rockeri infierbantati „Tanase-patru clase” pentru ca ne dadea doar din cand in cand rock greu si ne impuia capul cu progresive). Alea au fost „supape”, nu eram indoctrinati, eram lasati o data pe saptamana sa ne facem de cap intr-un perimetru bine pazit. Cenaclul Flacara a fost insa cel mai sinistru exercitiu de propaganda comunista.
emil b.
8 noiembrie 2010Catalin:
Priza la mase e simplu de explicat. Festivalul lui ambulant era singurul de gen din Romania. Intr-o tara in care nicio manifestare culturala de oarece amploare nu avea loc decit cu voie de la stapinire, el opera fara competitie. E normal sa indeplinesti astfel o premiza majora a succesului. Prima conditie a facilitat-o si pe a doua: numerosi cintareti si formatii romanesti de folk-rock s-au asociat voluntar cu cenaclul sau deoarece era singura modalitate de a obtine vizibilitate de masa, de a-si cistiga existenta pe un plan ceva mai consistent decit de pe azi pe miine si deoarece era un cadru deja aprobat de comisarii culturali ai regimului.
Am cunoscut citiva dintre cintaretii si muzicienii care mergeau cu Paunescu in turneu. Erau toti dezgustati de caracterul infect al „bardului” si de sicaneriile lui constante. Intrebam „bine, dar de ce continuati sa mergeti cu el in turneu” si invariabil raspunsul era: „tu nu vezi ce foame si frig e in tara asta?”
O precizare: au existat si alte festivaluri si concerte periodice in anii 70-80. Diferenta dintre acestea si cenaclul lui Paunescu era insa enorma in ce priveste expunerea la public si, mai ales, posibilitatea de a trai ca un artist profesionist, dintr-o sursa de venit stabila si mult mai mare decit ce era posibil prin participarea sporadica la citeva concerte pe an. In conditiile in care in Romania era extrem de greu sa scoti un disc la Electrecord, iar traiul de „liber-profesionist” era voit ingreunat, a fost firesc ca muzicieni de buna calitate sa participe la cenaclul lui Paunescu.
Acum imagineaza-ti ca in Romania ar fi fost posibila meseria de antrepenor cultural liber, nefiltrat pe criterii politice. Ce crezi ca s-ar fi ales de popularitatea cenaclului Flacara? Ar fi preferat oare muzicienii cenaclului sa ramina in cenaclu, sau ar fi preferat alternative mai avantajoase de a-si cistiga existenta? Un prim avantaj fiind acela de a nu mai fi umiliti… porecla „Porcul” nu i s-a tras de la kilogramele la cintar.
Pataphyl (Andrei R.)
8 noiembrie 2010emil b.
Asta-i, Emil, ai pus punctul pe i, de fapt pe „P”! :)!
Francesco
8 noiembrie 2010Priveste aici Catalin si poate ca vei intelege. Era in 1986, un an dupa ce fusese interzis Cenaclul Flacara in urma unui accident nefericit la Ploiesti. Alungat si umilit, poetul de curte nu se retrage intr-o tacere demna, el cade in genunchi in fata lui Ceausescu si scrie poezia „Va multumesc” din care redau doar un fragment:
……
….
Cu aceeasi ocazie Paunescu a scris si o scrisoare lui Ceausescu:
Liviu Crăciun
8 noiembrie 2010Cătălin Kirk
cum explici atunci furia acelorasi mase impotriva lui Paunescu in 89?
furie pe care masele ‘liberate’ de Paunescu nu au avut-o impotriva unor inalti demnitari comunisti, dintre care unii ne-au si condus atitia ani
in scena filmata de francezi este facut criminal, nu i se multumeste pentru supapa
http://www.ina.fr/art-et-cultu…..st.fr.html
poate si masele astea faceau diferenta intre Paunescu si ‘misiunea’ lui pe de o parte, si ‘libertatea’ pe care le-o oferea Iris de partea cealalta
Marius B.
8 noiembrie 2010Un mare porc… mai ales ca era inteligent…Oamenii mai simpli care nu intelegeau situatia pot fi iertati cu usurinta. Acest individ s-a manifestat complet constient voia sa fie adulat, sa fie pomenit ca binefacator, sa manance monstruos cate 10 kile de carne la un spectacol unde artistii se infruptau din oscioarele de la masa bardului si erau fericiti, vodka si vin in valuri, minore fugite de acasa combinate la orgii mai mult sau mai putin consimtite, nicusor beizadeaua, infierarea dusmanilor poporului, americanilor si occidentul in general, lacomie, spaga pentru trafic de influenta, comportament aberant si dupa 89 si multe alte nenorociri. Oricate versuri cu rima ai pune in balanta e prea putin ca sa scape de cazanul cu smoala.
dr pepper
8 noiembrie 2010Kirk, si Pacepa a facut parte din acel aparat represiv.
Diferenta dintre cei doi este ca unul a tradat comunismul ca poi sa lupte in continuare impotriva lui pe cand celalalt a stat putin ascuns ca apoi sa revina in forta fara nici cel mai mic resentiment.
Toata aceasta valva este creata in jurul acestui „artist” ce a creat probabil cel mai machiavelic sistem de propaganda din cauza stangii ce isi doreste decorati „eroii”.
E de mirare ca 70% dintre romani cred ca era mai bine pe vremea comunismului?
In subconstient li se naste nostalgia despre acea frumoasa epoca cu un singur spectacol, acum exista cluburi cu muzica live, concerte cu multe dintre cele mai faimoase formatii au vizitat Romania cand in acelasi vremuri nici nu visai.
Manele? Dar cine te obliga sa asculti manele inafara de vecinul care da difuzoarele la maxim?
Ai cea mai vaga idee cat de greu se facea rost de muzica pe vremea aceea?
Ce vorbesc eu de muzica, nu aveai de unde sa cumperi nici macar benzi de magnetofon sa o poti inregistra la mana a saptea de la cine stie ce coleg cu rude in strainatate.
Poezie? Arta? Cultura? Dar cate carti erau interzise sau ciuntite de cenzura?
Tin minte cum am avut noroc sa prind un alistair maclean la librarie unde era o coada ca la carne :).
vai! ce vremuri!
Cătălin Kirk
8 noiembrie 2010Emil, GMT, mulţumesc pentru mărturii, trebuia să trimit un comentariu mai lung dar s-a vaporizat, e deja târziu, ideea e că omul, poetul şi publicistul a încercat să-şi spele păcatele şi a făcut o muncă extrem de valoroasă între 2001-2008, a promovat oameni valoroşi indiferent de orientare politică, şi acum revenind la articol:
De ce nu au vorbit sau scris, dezgustate? Puteau să conducă o controversă aprigă spre un nivel mai acceptabil. Aşa, rămânem cu constatări seci de genul „nu pot să îl iert pe Adrian Păunescu” şi cu vituperări ale comentatorilor de pretutindeni pe marginea lor.
Cătălin Kirk
8 noiembrie 2010dr pepper, f. de acord cu nişte lucruri, le zice şi taică-meu, voi reveni mai la ziuă…
Acum, „povestea porcului”: era prin ’90 fix, n’aşa? când afirma Păunescu, cine o mai reţine contextul: „o să ziceţi că am fost un porc”. Şi au început Caţavencii, parcă li s-ar fi adresat lor expres. Şi dă-i cu „cel mai mare poet în viu”, „Marele Roşu de Bârca”, ce-i drept, îi ajuta şi obezitatea maestrului, care avansase îngrijorător, încât admiratorii lui credeau că „academicienii” fac mişto de afecţiunea fizică, nu de cea caracterială.
Vai, cât de mult se pot amesteca binele şi răul într-un singur om!
Pataphyl (Andrei R.)
8 noiembrie 2010Cătălin Kirk: Apreciez sincer modul în care îți exprimi îndoielile; aspectul „gusturi literare/valoare artistică” n-are relevanță primordială în această discuție, fariseismul DA! Despre asta e vorba în propoziție. Iar cînd o influență malefică are un asemenea impact asupra atîtor generații, mi se pare futil a dezbate dacă răposatul avea/n-avea talent, ce fel de talent, cîți artiști autentici a lansat, cîtor bătrînele le-a dat butelii de aragaz, ajutîndu-le apoi să treacă strada etc. Adică n-are relevanță faptul că mie (sau altuia) îmi displace opera numitului, iar dumneata îi găsești circumstanțe atenuante, datorate fără îndoială unui anume gen de sentimentalism, să trecem… Are însă relevanță faptul că întreaga-i activitate de adulare a cizmarului mesianic a fost un imens succes al mașinăriei propagandistice de „făurire a omului nou”, prin toate mijloacele, cum s-a văzut și cum din păcate se mai vede încă. După Răsturnația din 1989 comportamentul i-a devenit încă mai jalnic, iar temperamentul paranoid l-a ajutat să sfîrșească atît de trist, fără cea mai mică umbră de remușcare (da, a avut un moment de slăbiciune macră – probabil calculată – cînd a declarat „am fost un porc!” – crezi că trebuia ajutat în acel moment, sau ridiculizat?). Știm cu toții că paranoia e o boală, dar pentru asta nu se acordă înalte decorații nici onoruri militare. Într-un fel mi-e milă de el, dar n-am puterea de a-l ierta, numai Dumnezeu are această putere, cum spunea Vlad – Imperialistu’!
Cristina R.
8 noiembrie 2010Francesco @ 50:
Ce oroare absoluta, scirba perpetua a umanitatii.
Nu am cuvinte.
Pataphyl (Andrei R.)
8 noiembrie 2010Panseluța, mă simt dator să mă autocitez dintr-un pamflet din martie 1990 (revista „Timpul” Iași), cu ocazia demolării statuii lui lenin din Piața Scînteii (explicația era: reacții din presa internațională): Halal Kolos Erekt Kaput Siktir
Francesco
8 noiembrie 2010Thanks Cristina R.
Perfect de acord cu „scarba perpetua a umanitatii”.
John Galt
8 noiembrie 2010Si dincolo de ea..
Trebuiau sa-i faca un mausoleu!
calehari
8 noiembrie 2010Catalin Kirk #46.
Sunt zile de cumpana si jale pentru tara
Norodu-si plange GLASUL , pe-o alee ingropat
Felicitari , refuz pentru intaiasi oara ,
Prinos le da , ACELUI care , scapa neasomat .
” Calehari, felicitari de off-topic ”
Dupa cum se vede , Satana m-a ” virusat ” si pe mine . ????
Israelianca
8 noiembrie 2010Circula un catren la un momendat a propos de ce are sau n-are Ceausescu Nicolae cit sa-l pupe intr-un an Paunescu Adrian.
Pe cit de „mare barbat de stat” era Ceasca, pe atit de mare poet a fost Paunescu.
Singura asociatie care-mi vine in minte cind ma gindesc la el este „gretzos”.
Cătălin Kirk
8 noiembrie 2010Pataphyl, mă bucur că aţi remarcat un efort al meu, foarte stângaci, de a cumpăni fie şi acum, după spartul târgului, între valoare şi lipsa ei. Iar la #58: ???? ???? ????
Dar mă tem că odată cu enunţurile ce le-am făcut la acest articol mi-am atras unele antipatii. Dar să vedem puţin mai departe.
Murfi (Liviu), în decembrie ’89 un alt demnitar pe care s-au răzbunat revoluţionarii a fost Ştefan Andrei, ministrul de Externe, pe care l-au întemniţat la Jilava şi a stat câteva luni fără să fi fost acuzat oficial. Dar cum să legitimezi atâtea fapte de atunci, comise în starea de psihoză colectivă, de exemplu aducerea în studioul TVR, bătut cumplit, a unui fost handbalist de lot naţional din anii ’70, pe care în acele momente nu-l mai recunoscuse nimeni şi fusese prins şi bătut fiind luat drept… terorist?! Ion Caramitru, văzându-se mare în guvernul provizoriu, se apucă să dea ordine unui tanchist care ajunge… să bulească Biblioteca Centrală Universitară, ca să vezi. Şi de fiecare dată când revezi secvenţele din TVR te izbeşte atmosfera desprinsă parcă din balamuc.
dr pepper, am o oarecare idee de ce greu se găseau echipamente audio, că taică-meu probabil de-aia nu strânsese bani de mag, că n-ar fi avut şanse să găsească benzi. El rămăsese fascinat de casetofonul Tehnoton cu stereo spaţial (ştiţi voi care, ăla clonat după un Sharp foarte popular în Vest prin acel timp). Cu câteva luni în urmă urmăream forumul hi-fi.ro şi la secţiunea Vintage povesteau oamenii cum începuseră să se doteze cu aparate, de când şi cât de greu le-a fost, am constatat astfel că un rol de seamă l-a jucat după 2000 piaţa de SH din online, melomanii români au răbufnit şi au început să colecţioneze cu furie toată mâna de deckuri şi maguri Akai, Technics (şi amplifuri), JVC etc. chiar benzi de mag la SH, aici se mulţumeau (ca şi până în timpurile noastre) şi cu comunistele ORWO, că BASF – păsări rare şi scandalos de scumpe. Tot ei recunoşteau că se plictiseau până la urmă de ele, şi de-aia luau multe, ca să schimbe atmosfera după capriciu, era mult până se vedeau în faţa aparatului ce le luase ochii. Au şi poze cu turnurile de „trancote”, cum le numesc ei cu duioşie, pe ale lor, şi cu ironie, pe ale celorlalţi.
Ei, şi cu înregistrările de studio străine sunt convins că era o frustrare atroce, dacă şi eu în a 2-a jumătate a anilor ’90 eram scandalizat că încă nu găseam albume mai vechi ale Depeche Mode.
Şi pentru că m-am simţit dator să mă informez corect asupra alternativelor la cenaclul Flacăra, afară de evocările comentatorului GMT, iată că descoperim (sau re-descoperim, zic cei maturi): Club A, un aşezământ artistic chiar superior Flăcării ambulante, de o vechime comparabilă, pentru că recent au serbat 40 de ani de funcţionare, şi pe care cei mai mulţi dintre noi, cei ce am auzit şi văzut lucruri despre el, dar încă nu ne-am deranjat, îl asociem imediat (numai) cu personalitatea lui Alexandru Andrieş.
Club A – Cum a început totul
Cătălin Kirk
8 noiembrie 2010Oh, scuze, am postat dublu căci credeam că se pierduse iar, deşi serverul m-a avertizat. Costin, Emil, sau cine e „de veghe”, ştergeţi #64 şi acesta. Mulţumesc pentru amabilitate.
Costin A.
8 noiembrie 2010OK, l-am scos eu ????
dr pepper
8 noiembrie 2010Kirk, defapt asta e problema mea:
Andrei Cornea: La moartea marelui pontif al naţional-comunismului
Ca exista oameni care inca il aduleaza sau nostalgici dupa vremurile comuniste,nah – e dreptul lor cum este obligatia altora de a nu lasa uitate ororile.
Dar parerea mea este ca substratul intregii afaceri cu onoruri militare si tot dichisul merge mult mai departe – acela de a cimenta in mintea oamenilor „binefacerile comunismului”.
Ce a mai scos bun Romania dupa ’90?
Nu au fost in stare sa zugraveasca ce a construit tata… samd
Mesajul ca odata cu Paunescu s’a stins cultura romaneasca e teribil.
Cătălin Kirk
8 noiembrie 2010dr pepper:
Nu cred că e imposibil – dar asta presupune că nişte criptocomunişti lucrează serios să preia din nou controlul şi să aducă România iarăşi cât mai aproape de situaţia din acele timpuri. Sigur, fără a se mai obosi cu teroare, cu naţionalizări masive.
Şi chiar imbecil. Dar în cât timp se vor alege apele?
dr pepper
8 noiembrie 2010cat de curand, sper.
Acum e o criza de care beneficiaza moguli si comunisti si liberal fascismul ( in sensul de propaganda) care se sting incet – degeaba acopera vantu ghepuri de cash flou si altii de genul sau daca cineva a pus un robinet la teava din care curgeau banii publici.
realitatea e cu un picior in groapa, cotidianul s’a sfarsit fara onoruri militare iar antena isi va pierde undele’n curand odata cu aparitia celei de’a treia forte.
Ia exemplu acest blog colectiv in care o mana de oameni s’au strans sa scrie articole ( cei mai talentati), sa traduca ( cei cu posibilitati) si o fac din pasiune, din principii si voluntar.
Apoi gandeste’te ce salarii trebuie sa plateasca felix pentru o armata care sa stea toata ziua pe sticla si sa injure.
Toata afacerea cu Paunescu a fost un ultim zvanc orgolios al stangii.
calehari
8 noiembrie 2010UN FENOMEN AL NATURII- PAUNESCU , isi intituleaza articolul din Dilema , ce poate fi citit si pe Adevarul .ro , alt oltean , tot Adrian dar Cioroian -Paunescian . Il stiam pe Cioroianu , un cunoscut om de dreapta ???? , un pic istoric , un pic baiat de salon ( care stie cum sa faca conversatie cu doamnele in varsta , mame sau bunici de fete cu zestre mare ) , un pic ministru , ca este de bon-ton la CV , un pic girueta , un pic …. , un pic……., coloana vertebrala , unpic……., caracter , un pic…. Surpinzator poate pentru unii , Cioroianu se dovedeste insa , un foarte bun spalator de cadavre si un excelent imbalsamator . Un Fenomen al Pompelor Funebre – Cioroianu .
prigonitul
8 noiembrie 2010astept cu maxima rabdare sa revad un om care a trait permanent in zona puterilor nocive,care reuseste sa faca radiografia corecta a vremurilor apuse definitiv. ps l-am surprins pe un paznic care avea poarta deschisa in zona fostului teren de baschet de la ,,spiru,, s-a linistit cand a aflat ca doream sa revad pasii fostilor colegi de liceu, lazar/ovici/chisi/nevschi……etc…etc..ce timpuri! sarbatori minunate pentru toti cei convinsi ca important este sa ai minte luminata si inima curata,intr-o tara vesnic pra/data ….azi/22/12/2010 ora 7,55 bucuresti.