Educația sexuală vizează schimbarea normelor sociale, culturale și juridice privind sexualitatea, precum și alterarea comportamentului bărbatului și al femeii. Ea urmărește înlocuirea eticii sexuale creștine cu agenda reducerii populației. E o inginerie socială. Prin urmare, educația sexuală fără acordul părinților  trebuie respinsă, iar educația sanitară cu acordul parinților, menținută. 

Pe 15 martie 2021, Camera Deputaților urmează să dezbată și să decidă dacă articolul de lege care stabilește educația sanitară în școli cu acordul părinților va rămâne în forma trimisă inițial spre promulgare și validată de Curtea Constituțională prin decizia nr. 644 din 24 septembrie 2020 sau dacă aceasta va fi modificată în sensul dorit de Președintele Iohannis.

La cererea unor ONG-uri interesate în realizarea acestui tip de inginerie socială, Președintele Iohannis a solicitat, printr-o cerere de reexaminare din 11 noiembrie 2020, ca « educația sanitară » să fie inlocuită cu cea « sexuală », iar acordul părinților să fie eliminat. În scrisoarea sa adresată Parlamentului, Președintele a afirmat că acordul părinților « restrânge accesul copiilor la o educație adecvată », « statul [având] obligația de a asigura accesul la informațiile corespunzătoare domenului sănatății sexuale ». Cu alte cuvinte, statul e cel care știe cel mai bine ceea ce este bine pentru un copil și nu părinții acestuia. Statul e cel care are autorite asupra copiilor și nu părinții, căci copiii aparțin statului, în viziunea Președintelui. O astfel de prevedere legală este contrară tratatelor internaționale la care România este parte și care consacră dreptul părinților de a-și educa copiii conform convingerilor acestora, dar și dreptului copiilor la educație.

Articolul care a fost inițial trimis spre promulgare este formulat astfel:

« Derularea sistematică in unitațile școlare, cu acordul scris al părinților sau reprezentanților legali ai copiilor, de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sanitară, in vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor » (articolul 46 (3) i) din Legea nr. 272/2004, așa cum a fost acesta modificat prin articolul 1 punctul 10 al actului normativ supus in prezent reexaminarii L318/2019).

Cererea președintelui Iohannis:

“Cu privire la obligativitatea existenței acordului din partea părinților/reprezentanților legali în vederea derulării, cu caracter sistematic în unitățile școlare, a acestor programe de educație, apreciem că aceasta are ca efect restrângerea accesului copiilor la o educație adecvată, cu atât mai mult cu cât această limitare nu se aplică și în cazul altor tipuri de programe. Această măsură legislativă este de natură să creeze un obstacol în realizarea interesului superior al copilului, astfel cum acesta este prevăzut de convențiile internaționale la care România este parte și care trebuie să primeze dreptului părintelui de a decide pentru copilul său.“

„Întotdeauna, o acțiune legislativă care reglementează accesul copiilor la orele de educație pentru sănătate, inclusiv de educație sexuală, nu trebuie să îngreuneze și mai mult eforturile României de a înlătura cauzele ce produc inegalitate, excludere socială, economică și culturală, precum și renunțarea la frecventarea studiilor. Printre aceste cauze, un rol însemnat îl au cazurile, în continuă creștere, de nașteri din rândul mamelor minore din țara noastră. Aceasta reprezintă un factor de risc determinant de declanșare și menținere a sărăciei în cazul respectivelor mame și copii lor.

De aceea, statul are obligația de a asigura accesul la informațiile corespunzătoare domeniului sănătății sexuale, ca o componentă esențială a dreptului la sănătate și la educație. În vederea abordării unor atitudini sănătoase care să îi mențină în siguranță, tinerii trebuie să beneficieze de o educație adecvată. În acest context, este mai mult decât vitală necesitatea reglementării în programa școlară a educației pentru sănătate, cu componenta educației sexuale, adaptate vârstei, de o manieră obiectivă, care să prezinte informații corecte, adaptate nivelului elevilor de dezvoltare și înțelegere.”

Asociația Medicilor Catolici din București solicită deputaților:

1. Să respingă educația sexuală fără acordul părinților
2. Să mențină educația sanitară cu acordul părinților

1. Educația sexuală fără acordul părinților trebuie respinsă din mai multe considerente:

a) Scopul educației sexuale este schimbarea normelor sociale, culturale și juridice privind sexualitatea prin reeducare și îndoctrinare

Educația sexuală, așa cum este aceasta predată în școlile publice unde este permisă,
adică după standardele OMS și UNESCO mai nou, nu a fost concepută și introdusă pentru a educa despre sexualitatea umană, ci pentru a reduce populația.

Singurul scop al educației sexuale este acela de a schimba normele sociale, culturale și juridice privind sexualitatea și de a altera comportamentul bărbatului și al femeii, pentru că doar în felul acesta se poate realiza o reducere drastică a populației.

În concret, este vorba despre o înlocuire a eticii sexuale creștine, învățată în familie sau la biserică, cu agenda de reducere a populației a marilor fundații internaționale și cu cea de distrugere a familiei naturale promovată de feministele marxiste care consideră că familia bazată pe căsătorie oprimă femeia și copiii.

Ideea îi apartine la origine lui Kingsley Davis, sociolog al Fundației Rockefeller, care într-un articol din 1967 (1) spunea marilor fundații internaționale că pentru a reduce drastic populația nu este suficientă răspândirea metodelor de planning familial (avortul, contracepția și sterilizarea), ci trebuie schimbată structura societătii prin modificarea uzanțelor, a cutumelor, a legilor și a instituțiilor. Cu alte cuvinte, nu e suficient să li se distribuie femeilor contraceptive, ci este necesar să se umble la motivația acestora de a avea copii. Iar acest lucru se poate realiza prin schimbarea structurii familiei, a rolului femeii, a eticii sexuale, dar mai ales prin alterarea complementarității dintre bărbat și femeie, adică prin modificarea comportamentului și rolului acestora.

Acestea, continuă Davis, nu trebuie să se realizeze prin coerciție din partea statului, ci
prin educație, căci astfel pot fi schimbate eficient valorile și comportamentele.

Această idee a fost preluată de marile fundații internaționale, precum Rockefeller și Ford, care au inclus educația sexuală în strategia lor de acțiune pentru anii 1990 (*). Iar împreună cu feministele marxiste au promovat educația sexuală în școli, în scopuri strict de reeducare și îndoctrinare a tinerei generații.

Astfel că această materie, “educația sexuală”, nu este altceva decât unul din mijloacele prin care sunt schimbate viziunea, valorile, motivațiile și comportamentele copiilor și ale tinerilor, învățate în familie sau la biserică, despre sexualitatea umană, feminitate, maternitate, masculinitate, paternitate, familia întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie, respectul pentru viața umana etc. Dacă sexualitatea umană este promovata ca fiind o simpla distracție, în care orice este permis, în care se permite orice tip de relație, iar relațiile dintre bărbat și femeie sunt efemere, cine și-ar mai dori să aibă copii? Iar dacă în aceste condiții apare totusi o sarcină nedorită, ce credeți că i se va propune mamei, cu atât mai mult cu cât aceasta înca nu și-a terminat studiile? În mod evident avortul, contracepția și sterilizarea.

b) ONU nu menționează sau stabilește vreun drept la educație sexuală.

În același timp în care marile fundații internaționle adoptau o nouă strategie de acțiune pentru anii 1990, incluzând educația sexuală ca mijloc de acțiune în vederea reducerii populației, acestea s-au coalizat în acțiunea lor cu feministele marxiste, care erau interesate de introducerea educației sexuale în școli, căci pentru ele aceasta era o armă de distrugere a familiei naturale. Pasul următor al acestei coaliții, formată din marile fundații și ONG-uri feministe (existente sau create la nivel local cu finanțarea marilor fundații), era că împreună să influenteze ONU pentru ca aceasta instituție să integreze agenda lor ideologică în documentele și acțiunea sa, pentru ca mai apoi, rețelele locale ale acestor fundații internaționale, invocând documentele ONU, să pună presiune asupra statelor pentru ca acestea să adopte sau să modifice norme și să finanțeze programe și proiecte prin care să fie implementată agenda ideologică a acestor ONG-uri.

Un exemplu în acest sens este Conferința Internațională de la Cairo privind populația și dezvoltarea din 1994. Marile fundatți, prin Joan Dunlop (mâna dreaptă a lui Rockefeller în fundația cu același nume) și Adrienne Germaine (președinte a International Women’s Health Coalition, angajată la Fundatia Ford, strateg și consilier a delegație SUA la Conferintă Internațională de la Cairo privind populația și dezvoltarea din 1994) au pregătit aceasta conferința cu doi ani înainte. În 1992, au reunit la Londra 20 de persoane din diferite regiuni ale lumii pentru a se pune de acord asupra unui limbaj și conținut privind politicile populaționale (Declarația Femeilor privind politicile populaționale) care urma să fie transmis și insusit de rețelele locale de ONG-uri. În 1993, 92 de reprezentanti de ONG-uri s-au întâlnit la Rio pentru a perfecționa declarația și pentru a forma “lobby-ul de la Cairo”, care urma să intervină la Conferința de la Cairo, dar și în prealabil în cele 4 comitete pregătitoare ale acesteia. Acest lobby a rescris documentul de lucru al conferinței, reușind să schimbe formularea politicilor populaționale din “politici centrate pe demografie” în “politici centrate pe femeie” și sa introducă noi concepte menite să accelereze reducerea populației (**).

Educația sexuală a adolescenților a fost introdusa pentru prima data intr-un document ONU de acest lobby în Programul de acțiune al Conferintei de la Cairo privind populația și dezvoltarea din 1994. Totusi, acesta nu a reușit să înlăture dreptul părinților de a decide în legătură cu o astfel de educație și obligația statelor de a respecta valorile culturale și credințele religioase, mentiuni obtinute in timpul negocierilor textului:

7.45 Recunoscand drepturile, îndatoririle și responsabilitățile părinților, precum și ale altor reprezentanti legali ai adolescenților, de a le oferi acestora, ținând cont de capacitățile adolescentului, o îndrumare și o orientare adecvate în materie sexuală și reproductivă, statele trebuie să se asigure că programele și atitudinile furnizorilor de servicii medicale nu restrictionează accesul adolescenților la servicii adecvate și la informația de care au nevoie, inclusiv cu privire la bolile cu transmitere sexuală și abuzul sexual. Procedând astfel și pentru că, între altele, să abordeze abuzurile sexuale, aceste servicii trebuie să garanteze drepturile adolescenților la viata privata, la confidențialitate, la respect și la consimțământ informat, respectând valorile culturale și credințele religioase. În acest context, țările ar trebui, după caz, să înlăture barierele legale, de reglementare și sociale impuse informațiilor privind sănătatea reproducerii și a îngrijirii adolescenților. 

Totodată, trebuie precizat că, până în prezent, nici un document sau tratat ONU nu menționează sau stabilește vreun drept la educație sexuală a copiilor și a tinerilor.

Cu excepția tratatelor care sunt obligatorii pentru state, rezoluțiile, dar și declarațiile unui organ ONU care organizează o conferință internațională pe o anumită temă, nu sunt obligatorii pentru acestea. Declarațiile rezultate la sfârșitul unei conferințe internaționale ONU exprimă doar intenția instituțională, ele având impact doar asupra deciziilor referitoare la stabilirea prioritătilor viitoare și la alocarea bugetului. Cu toate acestea, ONG-urile feministe (marxiste sau care urmăresc reducerea populației) se folosesc de aceste declarații pentru a afirma că ele stabilesc obligații pentru state.

c) ONU a finanțat și publicat programe de educație sexuală controversate și
contrare drepturilor parinților

Deși nu a stabilit un drept la educație sexuală în școli, ONU a finanțat și publicat programe de educație sexuală care însă au un conținut foarte controversat și care sunt o violare a drepturilor părinților. Aceste programe sunt de fapt o promovare a avortului, a promiscuității sexuale și a drepturilor LGBT.

În mod concret, ele îi învață în mod explicit pe copii și pe adolescenți despre:

• orgasm;
• diferite tipuri de acte sexuale, inclusiv despre sexul anal și oral;
• explorarea identității de gen la copii, aceștia fiind îndemnați să verifice dacă
genul lor corespunde cu sexul;
• dreptul de a fi activ sexual;
• dreptul de a fi instruit cu privire la placărea sexuală, masturbare, homosexualitate;
• dreptul la avort;
• dreptul de a promova toate aceste lucruri ca « drepturi sexuale » în legislație și
politici.

Câteva exemple din conținutul progamului OMS « Standardele europene privind
educația sexuală », dar care pot fi regăsite și în programul UNESCO « Orientări
tehnice internaționale privind educația sexuală »:

Pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 0 și 4 ani:
• « să primească informații despre bucuria și plăcerea de a-și atinge corpul, și
despre masturbarea timpurie la copii »;
• « să li se permită copiilor să fie sensibilizați despre identitatea de gen »;
• « să li se dea dreptul să exploreze identitățile de gen »;

Pentru copiii cu vârsta cuprinsa între 4 și 6 ani:
• « să primească informații despre masturbarea precoce la copii »;
• « să primească informații despre relațiile de același sex »;
• « să fie ajutați copiii să dezvolte respectul pentru diferite norme referitoare
la sexualitate »;

Pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 9 ani: 
• « să primească informații despre diferite metode contraceptive »;
• « să primeasca informații despre bucuria și plăcerea de a-și atinge corpul, și
despre masturbarea precoce la copii »;
• « să primească informații despre prietenie și iubire fața de persoanele de
același sex »;

Pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 9 și 12 ani: 
• « să primească informații despre diferitele tipuri de contraceptive (…), să li se permită copiilor să folosească în mod efectiv în viitor prezervative și contracepție » ;
• « să primească informații despre plăcere, masturbație, orgasm »;
• « să primească informații despre drepturile sexuale așa cum sunt ele definite de Federația Internațională a Planing-ului Familial și de Asociația Mondială pentru Sănătatea Sexuală »;

Pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani: 
• « să primească informații despre identitatea de gen și orientarea sexuală, inclusiv despre commingout și homosexualitate;
• « să primească informații despre plăcere, masturbare, orgasm »;
• « să li se permită adolescenților să obțina și să folosească în mod efectiv prezervative și contracepție »;

Pentru copiii cu vârsta de la 15 ani în sus: 
• « să fie ajutați adolescenții să dezvolte o viziune critică despre diferitele norme culturale/religioase referitoare la sarcină și părinți »
• « să fie ajutați adolescenții să dezvolte o schimbare de la posibile sentimente negative, dezgust și ură față de homosexualitate la acceptare și celebrare a diferențelor sexuale ».

Așadar, vedem că aceste programe nu previn nici sarcinile la adolescente, nici bolile cu transmitere sexuală, nici violența împotriva femeii și nici discriminarea. Ele există pentru a schimba normele privind sexualitatea și pentru a profita organizațiile și mediul de afaceri care oferă consiliere sexuală, pilule contraceptive, prezervative, avort etc.

2. Educația sanitară cu acordul părinților trebuie menținută din următoarele motive:

a) Articolul trimis spre promulgare, cel pe care președintele Iohannis vrea îl modifice  – Articolul 46 (3) i) – este o transpunere a dreptului la educație al copilului, precum și a dreptului natural și primordial al părinților de a-și educa copiii conform convingerilor religioase și filozofice, așa cum sunt acestea consacrate în toate tratatele internaționale:

Articolul 26 din Declarația universală a drepturilor omului din 1948 care a proclamat pentru prima dată dreptul la educație, precizează că scopul educației este « dezvoltarea deplină a personalității umane », părinții având «dreptul de prioritate în alegerea felului de învățământ pentru copiii lor minori»;

Articolul 13 § 3 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale din 1966 consacră dreptul părinților «de a asigura educația religioasă și morală a copiilor lor în conformitate cu propriile lor convingeri»;

Articolul 18 § 4 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice din 1966 indică faptul că «Statele (…) se angajează să respecte libertatea părinților și, atunci când este cazul, a tutorilor.

Articolul 2 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului stabilește foarte clar că, în măsura în care statul își asumă vreun rol în educația sau instruirea copiilor, acesta trebuie să respecte convingerile părinților:

« Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, în exercitarea funcțiilor pe care şi le va asuma în domeniul educației și învățământului, va respecta dreptul părinților de a
asigura această educație și acest învățământ conform convingerilor lor religioase și
filozofice ». 

Curtea europeană a drepturilor omului a reamintit de nenumărate ori că dreptul copilului la educație și instruire este exercitat în primul rând de către părinții acestuia, în virtutea îndatoririi lor naturale, părinții putând cere statului să le fie respectate convingerile:

« Achitându-se de o îndatorire naturală fața de copiii lor, aceea de a avea în primul rând responsabilitatea ‘asigurării educației și instruirii acestora’, părinții pot cere statului să le fie respectate convingerile religioase și filozofice. Dreptul acestora corespunde așadar unei responsabilități strâns legate de exercițiul dreptului la educație ». (2)

Convingerile părinților sunt respectate atunci când acestea nu sunt ignorate (3), atunci
când informațiile și cunoștințele din programa școlară sunt difuzate în mod obiectiv, critic și pluralist, precum și atunci când acestea nu urmăresc un scop de indoctrinare (4).

b) Articolul 46 (3) i) este o garanție impotriva folosirii educației și învățământului în scopuri de îndoctrinare și propagandă ideologică.

Asociația Medicilor Catolici din București reamintește faptul că singurul scop al recunoașterii acestui drept al părinților la nivel internațional a fost acela de a limita puterea statelor, acolo unde acestea își asuma vreun rol în educație și instruire, pentru a le impiedica, în special pe cele totalitare, să folosească învățământul în scopuri de indoctrinare: pentru a « impiedica reproducerea situațiilor în care era posibil unor dictatori să interzică părinților să își instruiască copiii asa cum aceștia voiau ». (5)

Lucrarile pregatitoare ale articolului 2 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului exprima și acesta foarte limpede care este scopul acestui articol:

« ceea ce noi revendicăm pentru părinți este pur și simplu libertatea, dreptul de a-și indeplini o datorie sacră» (6); « Regimurile totalitare (…) caută să supună copiii la propaganda lor
ideologică sistematică sustrăgându-i de la influența legitimă a părinților lor. » (7)

(1)  Kingsley Davis, « Population Policy : Will Current Programs Succeed ? », Science, 1967;
(2) Kjeldsen, Busk Madsen si Pedersen c. Danemarca, no. 5095/71, 5920/72, 5926/72, hotararea din 7 decembrie 1976, § 52;
(3) Idem., § 54;
(4) Idem., § 53;
(5) Charles Malik (Liban), indica in lucrarile pregatitoare ale articolului 26 din Declaratia universala a drepturilor omului, ca acest drept al parintilor a fost introdus in acest scop, cu sustinerea altor delegatii : E/CN.4/SR.67 cité dans Rapport mondial sur l’éducation 2000 de l’UNESCO, p. 108;
(6) M. Pernot, France, Recueuil IV, pp. 919-921; C.R. crit., pp. 899, 901 si 903;
(7) M. Pernot, France, Recueuil IV, pp. 919-921; C.R. crit., pp. 899, 901 si 903;
(*) Ford Foundation, “Reproductive Health: A Strategy for the 1990s”, 1992, Pg. 10, 20 si 31)
(**) a se vedea Ford Foundation, “Reproductive Health: A Strategy for the 1990s”, 1992, Pg. 8, 10, 18, 20, 24; Population and Reproductive Health Oral History Project, Sophia Smith Collection, Smith College Northampton, MA Joan Dunlop April 14–15, 2004, Pg; 93 si urm. https://www.smith.edu/libraries/libs/ssc/prh/transcripts/dunlop-trans.pdf

Andreea Popescu pentru AMCB