Constantin Abăluţă comentează în numărul din august 2008 al revistei Dilematica cele două scrisori pe care le-a primit (la adresa rudelor din Paris unde se afla pe atunci) de la Emil Cioran ca răspuns la epistolele adresate “Marelui Înstrăinat”, cum îl numeşte autorul.
Le numeşte “Scrisori adresate unui poet matur şi însoţite de rugămintea de a fi deschise la bătrâneţe”, şi aşa au rămas pentru Constantin Abăluţă timp de mai mulţi ani până când, revoltat de evidenţa spiralei degradării limbii române, a fost readus din turnul poeziei în zona realului, unde îşi face de cap infracţionalitatea de neoprit, cea din afara Codului Penal. Citez:
“Căci limba pe care o vorbesc mulţi dintre tinerii născuţi după 1989 nu mai are, vai, nimic de-a face nici cu amintirile lui Cioran, nici cu poezia, nici măcar cu cel mai elementar dialog plauzibil, inteligibil. Şi – oroare! – nu numai tinerii! Nici măcar posturile de televiziune n-au scăpat de acest flagel: boşimanizarea limbii române e în plin avânt, ”băieţii de băieţi” manelizează cu spor.”
Vă prezint scrisorile lui E.M. Cioran în speranţa unui moment de reflecţie asupra unui fenomen greu de controlat, dar care îşi poate găsi răspunsul prin reîntoarcerea la o educaţie pe baza valorilor perene. Acum câteva luni m-am referit la Cioran ca la un mare autoexilat în temeiul vinii alegerilor politice din tinereţe, acum revăd exilul său ca pe una din nenumăratele mari pierderi prin care frumosul din limba română a ajuns la stadiul de “marfă”.
Paris 9 august 1986
Dragă Domnule Abăluţă,
Vă mulţumesc pentru faptul că mi-aţi trimis Ereziile dumneavoastră pe care le-am citit cu viu interes. Dar părăsind România la scurt timp după naşterea dumneavoastră, am observat, spre marele meu regret, că sute de cuvinte pline de forţă îmi scapă şi n-aş vrea nicidecum, că să înţeleg sensul, să recurg la dicţionarul unei limbi care-a fost a mea şi este, după părerea mea, cea mai poetică dintre limbile latine. Sînt din nefericire un înstrăinat. Arătaţi, va rog, o oarecare îngăduinţă(?)* pentru această condiţie, de care numai Istoria e responsabilă.
Mulţumiri încă o dată pentru poemele dumneavoastră.
Cu afecţiune,
E.M.Cioran
* cuvinte scrise în limba română şi subliniate. (nota poetului Constantin Abăluţă).
Paris 13 ianuarie 1988
Dragă Domnule Abăluţă,
Vă mulţumesc pentru scrisoarea dumneavoastră şi pentru poemele, bine traduse, atât cât de bine poţi să traduci în limba franceză, limbă splendidă dar cu desăvârşire a-poetică. A noastră, în schimb, este poezia însăşi, dar ea nu interesează pe nimeni, e clandestină. Ce nedreptate şi ce destin!
Cunosc numărul dedicat lui Beckett. Splendid.
Cum sănătatea mea lasă de dorit (am fost de curând operat) şi cum de ceva vreme (vârsta joacă aici un rol important) am de luptat cu o oboseală serioasă, ca să nu spun neliniştitoare, mă văd silit să mă retrag atât cât e posibil în singurătate. Şi dacă văd lume, o fac fără nici o tragere de inimă. Am ajuns la acea fază a vieţii în care nu mai crezi în dialog. Într-o zi veţi cunoaşte şi dumneavoastră acest soi de lehamite.
Cu afecţiune,
Cioran
Nimic de adăugat la echivalarea limbii române cu “poezia însăşi”! Scria în franceză, dar simţea acea vibraţie care i-a încălzit clipele de identitate interioară, acea de nedefinit mândrie a eului perfect, de aparţinător la o cultură mare care l-a format, cultura română.
Ultimile două paragrafe scrise de Constantin Abăluţă sunt un ecou la scrisorile lui Cioran, dar şi un protest al unui reprezentant al scriitorimii de formaţie clasică în faţa valului de maculatură de gust îndoielnic ce umple rafturile chioşcurilor şi puţinelor librării (încă) în funcţiune. Citez:
“Aşa că, răspunzând peste timp ultimului dintre marii moralişti francezi, pot să spun şi eu că sunt din nefericire un “înstrăinat”, unul ireversibil căci înstrăinarea se insinuează nu prin îndepărtarea în spaţiu (unde revenirea este oricând posibilă), ci prin îndepărtarea în timp, definitivă şi irevocabilă. Căci falia lui 1989 a despicat vremurile: de-o parte limba română poetică subzistând şi-mpotrivindu-se limbii de lemn a oficialităţilor comuniste; de altă parte, amestecul babilonic de jargoane în condiţiile actualei disoluţii tot mai accentuate a individului şi naţiunii.
Extrapolând finalul scrisorii întâi, voi cere şi eu îngăduinţă pentru poezia mea de exilat în propria-mi ţară şi de înstrăinat în propria-mi limbă, dar nefiind atât de sigur că, în cazul de faţă, de această condiţie numai Istoria e responsabilă.”
Romanian
13 comentarii
Imperialistu'
25 octombrie 2008Generatia Messenger este cel mai bun exemplu de „amestec babilonic de jargoane”. Brb-istii (brb = be right back) si AFK-istii (AFK=away from keyboard) natiei, cei care nu pot sa se abtina de la un WTF (What the fuck?!) sau un OMG (oh my god!). Oamenii care nu mai vor si nu mai stiu a vorbi ori a scrie in limba romana.
Englishitizatii, dupa cum bine ii numeste un bun prieten.
Francesco
25 octombrie 2008Generatia Messenger cu diploma copy-paste, corect, dar nu toti tinerii. Poporul manelist ramane pe primul loc.
Dinny
25 octombrie 2008Va mai amintiti de istoria cu „o camera sofata” [incalzita] din „Cismigiu et comp.”? ;))
Proiectul Arche
25 octombrie 2008Candva, coana Chirita nu isi putea retine manifestarile unui fel de sindrom Tourette lingvistic. Atunci, frantuzeala e la moda. Macar era, totusi, o limba. Acum, bastardul unei engleze (care nici macar nu mai e engleza) se manifesta liber si nesanctionat de un Alecsandri. E ridicol de trist …
Imperialistu'
25 octombrie 2008Dinny, sincer sa fiu, nu imi amintesc nimic. ????
Arche, sanctiuni mai exista, dar greu isi fac loc prin noianul de prostie care se revarsa in mass-media romaneasca, la televizor sau in ziare. Si inainte, pe vremea lui Alecsandri, romanii foloseau o sumedenie de barbarisme, dar acum, cu noua tehnologie, romana este de doua ori mai tocata.
Dinny
25 octombrie 2008Imperialistule, se poate? ???? E cea mai celebra faza cu Cracanel din carte. Cand am citit prima oara cartea n-am priceput-o ca eram prin clasa a saptea sau a opta cred si am rugat-o pe bunica sa mi-o explice :))
Faza e, pe scurt, cam asa: in cursul unei ore de botanica, profesorul [poreclit Cracanel] le tine elevilor o mica prelegere despre faptul ca e bine sa folosim cuvinte din limba romana, in loc sa o impestritam cu expresii si cuvinte din franceza, cum era la moda. Autorul, elev pe atunci , incurajat de atitudinea deschisa a profesorului si de „neasteptatul dialog elev-profesor” [am retinut expresia caci m-a facut sa ma gandesc la tipul de relatie care exista intre elev si profesor] propune sa povesteasca o anecdota in acest sens.
Anecdota: Un domn o roaga pe sotia sa sa trimita o telegrama la un hotel din provincie unde urma sa plece pentru a i se retine o camera. Cum era frig, domnul o roaga pe sotie sa precizeze ca doreste o camera incalzita. Sotia s-a apucat sa compuna telegrama, care era de altfel foarte simpla. Cum insa avea obiceiul sa foloseasca cuvinte imprumutate din franceza, a scris ceva de genul: „Rog retineti o camera sofata [de la fr. chauffer = a incalzi] pentru maine seara.” Si de aici a iesit o intreaga tevatura, caci receptionerul a inteles ca domnul doreste altceva [o camera si-o fata].
Anecdota s-a soldat, bineinteles, cu o intreaga tevatura pentru elev, obligatia de a-i povesti anecdota tatalui sau [care era tot cadru didactic! :D], acesta din urma trebuind sa-i scrie un bilet lui Cracanel si sa-i spuna daca i-a placut sau nu anecdota, etc…. ;))
dr. jones
25 octombrie 2008limba aia bastarda a introdus in lume o multime de termeni noi odata cu avantul tehnologic. mi se pare la fel de penibil ca in loc de computer sa spui ordinateur. in loc de hot dog – cremvurst in paine sau hamburger- chiftea intre doua felii de paine? ca nici „sandvis” nu ar fi corect sa spui.
parerea mea este ca trebuie lasata sa se faca o selectie naturala. unele cuvinte vor disparea de la sine iar cateva se vor transforma in neologisme.
acum un an, am vazut si eu o stirile de pe antena unu si m-am crucit. – accidente cu suvuri (es-iu-vii), long island ( pronuntat island in loc de ailand), targul de gioburi ( job).
si intr-un fel e bine sa se faca totusi trecerea de la cuvinte gresit intelese cum ar fi jeep ( suv) – mai nou gipan :), adidasi – pantofi sport ( adidasi nike) s.a.m.d.
Imperialistu'
25 octombrie 2008Da, Jones, dar stai sa auzi despre trend, speech, leader (!!) si alte prosteli mioritice pe care penibilii nostri compatrioti s-au grabit sa le internalizeze. In acest conditii, esti un pic optimist. Cine crezi ca o sa invinga in lupta dintre trend si tendinta in conditiile in care toti prostovanii vazuti pe la televizor nu sunt in stare sa foloseasca tendinta? ???? Apoi revin la Messenger-izarea natiei. k, sh, lipsa oricaror semne de punctuatie si cate si mai cate. Tractoristu’ exagereaza un pic, dar nu e departe de adevar.
Dinny, multumesc pentru lamuriri, dar se pare ca se poate, nu am citit-o. ???? Am cautat insa pe net si am gasit o descriere fantastica.
dr. jones
25 octombrie 2008imperialistule – mie ce imi spuneti voi acolo mi se pare joaca de copii fata de ce se intampla cu limba romana in america.
„dupa ce am shopuit, am rentat doua filme de la blockbuster si am ordaruit doua pizza”.
postul e al tractoristului sau al andreeinaum?
Dinny
25 octombrie 2008@imperialistu’ Eu zic s-o citesti cand ai un pic de timp, e relaxanta, plina de umor de cea mai buna calitate si de o ingenuitate cum rar mai gasesti! Si e mai mult decat o carte pentru copii ???? ????
Postul asta al tractoristului e pe bune? Forma merge mana in mana cu continutul ????
Francesco
25 octombrie 2008Dr. Jones, cu ceva ai in urma m-a uluit urmatoarea forma din romana americana cu intelesul de a suna clopotelul-soneria la usa:
„A ringuit belul.”
Zona, nu stiu, poate Chicago.
Imperialistu'
25 octombrie 2008Dinny > Cred ca o sa iti urmez sfatul, numai sa nu uit ???? . In ceea ce priveste articolul tractoristului, ma indoiesc ca este pe bune ???? , dar cred ca simuleaza realitatea destul de bine.
Jones > Tine cont ca aiurelile astea au loc in Romania, nu in comunitatile romane din SUA. Stam destul de prost.
dr. jones
25 octombrie 2008@ francesco. da, e de toata pomina romangleza :).
@imperialistul, tare imi e frica sa nu se tranforme aceasta vorbire in idiom.
pentru ca este foarte raspandita – mai ales in comunitatea romaneasca din chicago.
si acum gandeste-te la aceste comunitati intorcandu-se acasa impinse de recesiunea din tarile respective.
banuiesc ca nu numai in america se intampla acest fenomen si cred ca in foarte scurt timp veti fi bombardati cu o multime de termeni aberanti dar „cooli” ( culi?) din engleza, spaniola sau italiana.
va fi o noua manelizare si media va contribui din plin.
si nu numai. nu am mai urmarit de foarte mult timp stiri romanesti. imi aduc insa aminte un episod cu pm tariceanu intr-o interventie televizata criticand nu stiu ce firma ce nu respectase un „deadline”. si a folosit termenul de vreo patru ori in acel interviu.
imperialistule, vorbesc aici de ditamai premierul Romaniei – nu de pustii din curtea scolii.