Notă: Articolul de mai jos a fost publicat pe 6 februarie în cadrul rubricii Vocile Dreptei de pe site-ul ziarului Evenimentul Zilei. Textul apare astăzi și pe În Linie Dreaptă, revizuit și completat.

Înfrângerea catastrofală în alegerile din 9 decembrie 2012 a fost un semnal de alarmă pe care se pare că nu îl ia în serios decât președintele Traian Băsescu, singurul politician de dreapta care nu prea are ce să facă pentru a pune pe picioare o alternativă la marea alianță a Stângii, Uniunea Social-Liberală. Constituția nu îi oferă președintelui României spațiul de manevră necesar pentru a acționa eficient în acest sens, art. 84 interzicându-i participarea la o politică expres partizană:

„În timpul mandatului, Președintele României nu poate fi membru al unui partid și nu poate îndeplini nici o altă funcție publică sau privată”)

Desigur, este imposibil ca un președinte să fie cu adevărat neutru din punct de vedere politic. Președintele, indiferent de numele său, a făcut parte dintr-un partid și crede în anumite valori și principii care sunt mai mult sau mai puțin compatibile cu un partid politic sau altul. Nu poate fi un arbitru care să nu facă nici o diferență între o tabără sau alta, dar perpetuând iluzia neutralității președintelui, actuala Constituție face dificilă îndeplinirea mandatului prezidențial de către orice politician care nu vrea să acționeze ca Ion Iliescu în cele trei mandate ale sale.

Așa se face că ne aflăm la mâna opoziției.

Opoziția loială USL

Problema este că, după cum s-a putut vedea pe perioada celei de-a doua suspendări a președintelui Băsescu, în timpul campaniei electorale și, de pe 10 decembrie încoace, în vremea guvernului Victor Ponta II, această opoziție nu există. În locul ei putem găsi doar câteva personaje ridicole care participă voios la un non-combat cu USL și fac ochi dulci grupării așa-zis „moderate” din PNL. Liberali profund anti-Băsescu, Tăriceanu și Chiliman au devenit „respectabili” după metoda palestiniană arhicunoscută: noul terorist (Crin Antonescu) este încă mai radical decât vechiul terorist, transformat deodată în „moderat” cu care se poate negocia.

Preferând să se dedea la lovituri de culise aplicate colegilor și să participe la căutarea unor țapi ispășitori pentru eșecul (mai mult decât previzibil) din alegeri, nici măcar unul dintre politicienii români „de centru-dreapta” care conduc opoziția nu s-a dovedit a fi în stare să îi reprezinte pe susținătorii statului de drept, capitalismului, alianței cu Occidentul și independenței față de Est. Liderii fostei ARD au preferat se preocupe numai de subiecte minore. Pe metereze a rămas, tot mai singur, același Traian Băsescu de care atât Partidul Democrat Liberal, cât și fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu nu mai știu cum să se delimiteze, în încercarea lor disperată de a câștiga bunăvoința grupării Tăriceanu-Chiliman.

Întrebarea firească este de ce am ajuns aici, în această situație aparent fără ieșire, de a fi conduși de vânduți și amatori care n-ar fi în stare să acționeze nici ca administratori ai unei scări de bloc. Pentru a înțelege, trebuie să luăm în serios, ceea nu s-a întâmplat până acum.

Politica adevărată nu se face după ureche sau cu ochii la ce spun sondajele, ci având în vedere un set de principii în care crezi cu adevărat și valori pe care le aperi în fața oricui ar atenta la ele. Nu mai putem acționa de parcă dreapta și stânga sunt concepte depășite sau irelevante pentru actul politic. Contează, chiar și pentru România. În joc este viitorul nostru.

Apă în vin

De la bun început trebuie spus că în România nu există dreapta, nici măcar nominal. În schimb, avem o struțo-cămilă ce-și spune „centru-dreapta” și se dorește a fi o varianta edulcorată a Dreptei.

Filozofia din spatele ideii de „centru-dreapta” are la rădăcină lașitatea politicienilor autohtoni, dar și un profund dispreț pentru națiunea română pe care au pretenția să o reprezinte:
– lașitate pentru că politicienii de centru-dreapta își propun de la bun început să compromită valorile Dreptei pentru a fi pe placul Stângii politice și mediatice;
– dispreț pentru că Dreapta este considerată o băutură pentru burghezie, mult prea tare pentru a fi consumată de idiotul și săracul popor român, fiind de preferat diluarea ei cu niște apă „de centru” care să o facă mai ușor de înghițit în timpul alegerilor.

Dacă Dreapta înseamnă credință sau respect pentru religie, familie, sacralitatea vieții umane, libertate, capitalism, patriotism, responsabilitate față de înaintași și urmași, suveranitate, interes național, lege și ordine, ce ar putea să însemne „centru-dreapta”? În fapt, nimic altceva decât o relativizare a tuturor celor enumerate mai înainte:
– credință neasumată sau desconsiderare a importanței religiei pentru societatea românească;
– lipsă de interes față de familie și valorile morale din societate, cu consecințele pe care le putem vedea cu toții pe stradă sau la televizor;
– apărarea vieții numai câtă vreme nu sunt deranjate ONG-urile de stânga care au făcut din avort un scop în sine și, implicit, ignorarea problemei care a făcut ca România să se laude cu 22 de milioane de avorturi între 1958 și 2008 – o altă Românie lipsește de la apel și Dreapta nu are nimic de zis pe acest subiect;
– libertatea de a trăi dependent de ajutorul statului ca bugetar, pensionar sau client al sistemului socialist de sănătate;
– economie socială de piață (socialism mascat);
– patriotism cât să ne ajungă pentru un meci al naționalei de fotbal;
– dezinteres total pentru sacrificiul înaintașilor și viața celor ce ne vor urma;
– suveranitate cât să nu-i supărăm pe ruși, interes național cât să nu-i deranjăm pe vecinii care îi deznaționalizează pe români, hotărâți să îi șteargă din realitate și istorie;
– o linguriță de lege și un strop de ordine.

Desconsiderarea principialismului și disprețul față de electorat încurajează perpetuarea la nesfârșit a problemelor României și permite reprezentanților din opoziție să asiste apatici la guvernarea dezastruoasă și anti-națională a Uniunii Social-Liberale. Pentru că nu cred cu adevărat în valorile Dreptei, nu simt vreo chemare la luptă împotriva Stângii și nu doresc să se împotrivească USL, doar să cadă la pace cu ea.

Alți tovarăși de drum

Situația este complicată de existența unor grupuri din afara lumii politice care sprijină această „centru-dreapta”, în ciuda nenumăratelor sale neajunsuri. Ele se revendică „de dreapta”, dar manifestă un profund dispreț pentru autenticele valori ale Dreptei, pe care le consideră primitive, depășite de progresul social și de-a dreptul periculoase dacă sunt luate în serios.

Adesea liberale nominal și/ sau în spirit, aceste grupuri reacționează cu dezgust când tezele Stângii sunt negate cu fermitate. Le repugnă să vadă că nu se face nici o concesie socialismului, ideologie căreia îi recunosc anumite merite, mai cu seamă de natură morală. Relativismul, apărarea ateismului agresiv, susținerea totalitarismul sexual (manifestat adesea sub forma susținerii cauzelor LGBT) și a fundamentelor statului asistențial sunt specifice acestor tovarăși de drum ai socialismului. Neputând să vadă pădurea de copaci, această „dreaptă” progresistă își irosește timpul războindu-se cu „extremiștii de dreapta”, după cum îi numește pe cei care refuză „centrul”, i.e. compromisurile și complicitățile cu Stânga.

Numai stângiștii își pot dori o asemenea Dreaptă pentru că ea se va asigura ca, conștient sau nu, ca interesele lor să nu fie deranjate nici măcar atunci când vor fi pierdut frâiele Puterii.

Alternativa

Cu asemenea oameni slabi și ignoranți nu vom reuși niciodată să salvăm statul de drept și să ne rupem de trecutul nostru socialist, doar să ne afundăm mai tare în falimentul economic și moral în care ne aflăm și din care nu se știe când și cum vom mai putea ieși. Este mult prea riscant să mai continuăm pe drumul pe care am pornit. Trebuie să ne luăm în serios imnul și să ne croim o altă soartă.

A venit vremea să privim dincolo de „centru-dreapta”, spre Dreapta adevărată, conservatoare, și să fim mult mai exigenți cu cei care se autopropun viitorii noștri lideri politici. Numai cei capabili trebuie să se bucure de privilegiul de a conduce națiuni. Ceilalți ar face bine să se dea la o parte pentru că fac mai mult rău decât bine.

Dacă diferențele dintre Dreapta și Stânga sunt doar de nuanță, Stânga guvernează etern.