Lozincile zbierate sinistru de la tribună mi-au amintit de parodierea discursului lui Hitler de către Chaplin. O explozie de ură şi iraţionalitate, împănată cu melodiile Corului Armatei, reluate obsesiv. La un moment dat, sindicaliştii au părăsit tribuna, iar ostilităţile cred că au fost preluate de un „revoluţionar” care dikta lozincile. Mă gândesc cu oroare că printre cei care-i preluau urletele nefireşti erau profesori ai copiilor noştri.

În ordine cronologică, iată lozincile şi frazele care mi-au atras atenţia (ele arată şi o evoluţie a stării de spirit a revoluţionarilor):

Boc cel mic, nu ne dă nimic!
Ăla mic și ăla chior, și-au bătut joc de popor!

Dacă nu vor să le numărăm noi ouăle, să voteze cum trebuie!
O revoltă mică și guvernul pică, o revoltă mare și cu marinarul!

Unica soluție, înc-o revoluție!
Cine a fost atunci pe baricade va fi și acum!

Vom reveni aici, dar nu pașnic pentru că trebuie să facem curățenie în Guvern, în Parlament.
Va fi vărsare de sânge la alt nivel.

Bucureștenii au renunțat să lupte.

După vot, revoluţionarul Victor Ponta trăgea concluzia: „Nu mai avem democrație, s-a zis și cu Parlamentul. Depinde câți oameni vor avea curajul să se bată cu acest regim care e muribund!”