Dacă Republica Moldova ar fi o piaţă cu adevărat liberă, de idei, de orice vreţi voi, nu doar de partea noastră, dar şi de partea „partenerilor externi”, absolut toţi cei care lucrează în proiecte finanţate din afară ar trebui daţi afară pentru faptul de a nu livra ceea ce e teoretic de livrat în acest Est de Europă.

Nu spun că n-am avansat, că suntem la nivelul anilor ’90. Dar nici în afară de spoiala unui mimetism care o să se întoarcă tot împotriva noastră nu observ altceva. Vorbesc de R. Moldova. Sute de mii de oameni pleacă în continuare din acest stat, care, tehnic, e pe butuci şi unde guvernările îşi fac titluri de glorie dintr-un viciu moral: asistenţialismul macrofinanciar extern. Cum să nu se întoarcă împotriva ta confortul de a nu munci, de a nu te inventa, de a nu produce? De a trăi din „asistenţă financiară externă” ca semn al neputinţei şi păcatului.

Revenind la „investiţiile partenerilor externi” de toate felurile. Acelea nu sunt investiţii reale, decît într-o altă logică: ideologică.

Spre exemplu. Pentru ce stă Fundaţia Soros în R. Moldova de mai bine de 25 de ani? Avem stat de drept? E mai multă prosperitate în Moldova? Mai puţină influenţă rusă? Mai mulţi cetăţeni lucizi care nu se lasă vrăjiţi de propagandă? E mai multă înţelegere în sînul poporului despre ceea ce înseamnă libertatea individuală, politică, economică, de conştiinţă?

Sau peste ignoranţa noastră în materie s-a aşternut pojghiţa drepturilor inflaţioniste şi misecuvenismului? Libertatea politică o înţelegem ca pe o responsabilitate, ca pe o luciditate ce trebuie hrănită prin educaţie şi spirit, sau o desfăşurare de „tehnologii”, sondaje şi „consultanţă de imagine”? Climaxul libertăţii economice e atunci cînd se apucă guvernul să ia „măsuri” de „stimulare a economiei”? Despre asta e vorba? Libertatea de conştiinţă e un anticlericalism mascat?

E mai multă „libertate” în sensul ăsta în Moldova? O fi. Dar de sensul adevărat suntem departe. Şi atunci pentru ce stau „partenerii” ăştia în Moldova?

Pentru o investiţie ideologică şi de putere. Iar asta nu o face o investiţie reală, ci o subvenţionare. În cazul R. Moldova – a eşecului.

E ferită astăzi R. Moldova de influenţa şi ameninţarea rusă?

Nu. Şi atunci dacă am urmări logica pieţei, care nu e ideală, dar unica reală, de ce n-a zburat nimeni pînă acum din funcţii de la director la jurnaliştii de la Europa Liberă spre exemplu?

Pentru că dacă realitatea moldovenească livrează zilnic dovezi că oamenii ăştia au eşuat, că nu au fost eficienţi în a cultiva cultura libertăţii şi roadele sale în R. Moldova, că şi-au ratat misiunea, job-ul, de ce nu sunt daţi afară?

De ce stau aceiaşi oameni de 25 de ani? De ce este subvenţionat eşecul?

Ce-au reuşit oamenii ăştia în 30 de ani? Uitaţi-vă la moldoveni. La cei mai articulaţi dintre ei. Care-i paradigma zilei? Ce-au reuşit aceste canale de comunicare să comunice, şi, în consecinţă, să înrădăcineze ca reflex, ca clişeu în mintea omului de rînd?

„Hai s trăim ghini şî cu ruşîi şî cu Europa. Ruşîi ne-or da gaz da europenii ne-or da parale.”

Atît. Asta-i filosofia politică în spaţiul public la ora actuală as we speak. Atîta au putut inventa. Asta-i teza vehiculată de Europa Liberă şi de către restul mass-media şi a actorilor publici, gen ONG-uri, subvenţionaţi din Occident!

Asta-i starea minţii pe care au produs-o şi reprodus-o!

Dar în ce sens? De pe ce poziţii să se-mpace Moldova „ghini” cu „tăţ”, ca să nu mai „agităm spiritele geopolitice” în zonă, vorba Maiei Sandu pentru ITAR-TASS?

De pe poziţia unei superputeri ca SUA, care nu pot să nu stea la masă şi cu China, şi cu Rusia, şi cu Coreea de Nord, dacă trebuie, şi în anumite condiţii?

Nu. Moldovenii să „beneficieze” din toate părţile pentru că li se cuvine. Toată lumea ne este datoare. Noi nu trebuie să depunem niciun efort, nu trebuie să formulăm nicio idee despre sine şi realitatea noastră. Orice am formula despre noi şi această realitate va fi diviziv. Va fi o alegere. Deci nu trebuie să o întreprindem.

O hiperprudenţă ticăloasă, o laşitate ordinară întreţin de ani de zile refrenul inhibant: „să nu exploatăm chestiunile geopolitice”, în iluzia că astfel evităm să fim obiectul tranzacţiilor geopolitice, „sclavii intereselor geopolitice în regiune”.

Şi repetăm mantra asta idioată, neobservînd că SUNTEM OBIECT DE TRANZACŢIE tocmai atunci cînd nu ştim sau nu vrem să alegem! Abia atunci cînd nu ne exersăm această libertate, această inevitabilă ALEGERE, devenim sclavi. Sclavii propriilor iluzii: că putem împăca două paradigme („şi cu Estul şi cu Vestul”).

R.Moldova spune, prin gura unor caraghioşi ajunşi prim-miniştri şi miniştri de externe, că „nu mai vrea să fie obiect al tranzacţiilor internaţionale”, dar abia dacă îşi mai exersează PROPRIA SUVERANITATE de a alege ireversibil calea civilizaţiei occidentale şi a spune adio cochetăriei (putin spus!) păguboase cu Rusia!

Paradox.

Politica externă e o bîlbă ruşinoasă. Şi asta se explică prin faptul că liderii acestei republici sunt tributarii unor reflexe ideologice externe. Ei nu se reprezintă nici pe sine înşişi, cu atît mai puţin R. Moldova. Ce vedeţi e un spectacol de umbre care arată ce vor alţi actori să vadă în R.Moldova. Este ceea ce proiectează ei.

Iar eu personal sunt sătulă de condiţia asta de cobai. Înţeleg să-ţi înţelegi limitele şi să-ţi spui că numai pînă aici şi numai aşa poţi să joci, în anumite condiţii pe care ţi le impune realitatea. Dar nu poţi să te destructurezi pînă în punctul în care să-ţi refuzi ţie însuţi libertatea de a alege. Să faci din asta un mod de viaţă, o raţiune de a fi. Să stai încremenit în faţa comandamentelor externe.

Sau chiar şi dacă ajungi la concluzia că eşti prea mic să faci alegeri, cedează-ţi suveranitatea unui corp vecin mai mare care să ia deciziile strategice pentru tine. Dar şi asta e o alegere.