FUNDATIA IOAN BARBUS

Universitate australiană coboară standardele de admisie pentru femeile care doresc să urmeze studii de inginerie

Universitatea de Tehnologie din Sydney (UTS) a decis că femeile care doresc să urmeze facultățile de inginerie și construcții vor beneficia de o notă mai mică de admitere decât omologii lor bărbați.

Ziarul Sydney Morning Herald a raportat că UTS va permite admisia persoanelor de sex feminin la facultățile de profil ingineresc, chiar dacă acestea se prezintă cu un scor mai mic decât bărbații în cadrul clasamentului terțiar de admitere australian (ATAR). Femeile pot obține cu 10 puncte mai puțin decât bărbații și vor fi admise în programele de licență.

După cum a raportat Sydney Morning Herald, numeroase universități din țară „alocă puncte de ajustare bazate pe situații dezavantajoase sau criterii de boală”, dar UTS pare să fie prima care ajustează în funcție de sex. Această măsură de coborâre a pragului de admisie pentru femei a fost adoptată pentru a atrage mai multe femei în cadrul disciplinelor inginerești.

Dr. Arti Agarwal, director al egalității de gen în inginerie și IT la UTS, a declarat că admisia femeilor la aceste programe de studiu – chiar și cu note de intrare mai mici – ar face ca lumea să devină în general mai bună.

„Multe cercetări au arătat că echipele de lucru sunt mai productive atunci când sunt echilibrate pe sexe. Astfel de echipe vin cu idei și soluții mai bune”, a spus ea pentru Sydney Morning Herald. Nu a fost citată nicio cercetare care să fi demonstrat așa ceva.

“Noi (femeile) ne folosim de autoturisme, folosim transportul public, facem tot felul de lucruri”, a adăugat ea. „Dacă acestea sunt concepute și proiectate doar de sexul masculin, atunci cerințele și nevoile celuilalt sex pot fi puțin ignorate.”

Conform Sydney Morning Herald, deoarece femeile nu obțineau admisia la anumite discipline inginerești, cum ar fi mecanică și mecatronică, pragul de intrare trebuia coborât. Doar 4% dintre participanții la studiile de mai sus erau femei.

De asemenea, Agarwal a declarat pentru Herald că această coborâre a cerințelor de admisie ar trebui să crească cu 10% participarea femeilor la aceste programe. Ea a subliniat că, în pofida faptului că cerințele de intrare au fost reduse, femeile trebuie în continuare să finalizeze studiile în aceleași condiții ca bărbații.

„Această decizie nu va duce la scăderea gradului de pregătire al absolvenților”, a afirmat ea. “Chiar nu pot accentua acest lucru atât cât ar trebui – noi nu admitem oameni care nu merită să fie aici.”

Dacă femeile necesită un scor de intrare mai mic pentru a fi admise la studiul acestor discipline, nu va fi atunci doar o chestiune de timp până când și standardele de studiu propriu-zis vor trebui coborâte de asemenea? Odată ce femeile vor începe să aibe dificultăți în absolvirea acestor discipline, va accepta oare universitatea faptul că, în general, femeile nu sunt interesate de domeniile STEM (știință – tehnologie – inginerie – matematică)?

O studentă la inginerie a insistat că nota de admisie redusă nu este o “pomană”, ci “o mână de ajutor”.
 
„Sper că această măsură va fi un stimulent. Femeile vor fi capabile să se afirme pe întreg parcursul cursurilor având o prestație cel puțin la fel de bună, dacă nu mai bună, ca bărbații”, a mai spus ea.

Andrew Norton, directorul învățământului superior din cadrul Institutului Grattan – un think tank australian de politici publice – a declarat că femeile părăsesc meseriile STEM din cauza locurilor de muncă dominate de bărbați.

„Acestea sunt meserii foarte dominate de bărbați, iar cercetarea noastră recentă arată că, chiar și atunci când femeile au calificarea necesară, ele nu lucrează în domeniu datorită naturii locului de muncă”, a continuat el.

De asemenea, femeile părăsesc domeniile de activitate STEM pentru a se concentra mai mult asupra familiilor lor sau pentru cariere mai puțin solicitante.

În final, un mic exercițiu pentru cei familiarizați cu calcule de probabilistică:

Cât timp va trece
până când un candidat masculin la secția de mecatronică
a respectivei universități din Sydney
se va plânge de discriminare
după ce nu i se va permite să beneficieze de pragul redus de admitere
cu toate că el se identifică drept femeie?

SURSA   Daily Wire

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Emil Borcean

Emil Borcean

4 comentarii

  1. Dorin
    2 septembrie 2019

    În ultimii ani, observând cum se instrumentalizează și se pun în practică cele imaginate de Orwell acum decenii bune, am crezut că e ceva trecător, că nu se poate ca pe timpul vieții mele să asist la asemenea aberații …

    Penetrarea unui complex social atât de bine echilibrat, cum a fost comunitatea Creștină din țările avansate tehnologic și cultural, de către o ideologie hibridă dar esențial anti-creștină, este un eveniment epocal în devoluția civilizației ! Probabil că era chiar singura modalitate de a destructura un asemenea complex social… La care se adaugă totuși și invenția societății tip „melting-pot”, care, în primele faze, poate impresiona prin eficiență economică și acceptanță socială, dar care își cuprinde în germene sămânța auto-distrugerii !

    Este evident că vom asista, mai curând decât ne-am fi așteptat în cele mai negre presimțiri, la o destructurare accelerată a organismelor sociale unitare, congruente și semnificative pe scena internațională. Vorba ceea, globalism ați vrut, globalizare veți avea !!!

    Lumea bună ar putea să revină la operele lui E. Cioran, dar mi-e teamă că „Traite de decomposition” e o feerie dulceagă pe lângă ce urmează în aria „corectă politic”….

  2. Dorin
    2 septembrie 2019

    Am copiat, ptr. „precizie”, titlul cu accente: „ Précis de décomposition” (emile sioran)…

  3. Alin
    2 septembrie 2019

    Diminuarea cu 20% a standardelor de admitere la universitatea tehnica =

    diminuarea standardelor de rezistenta si siguranta la drumuri, poduri, blocuri.

    mesajul trimis este ca femeile sunt `intellectually challenged persons` :))

  4. Florin C.
    2 septembrie 2019

    E o chestiune de timp până când cineva – angajator al acestor inginerițe din cota „affirmative action” sau client final al muncii prestate de ele – își va pune inevitabil întrebări referitoare la competențele lor, și implicit la calitatea produsului muncii lor. Până la urmă undeva un șurub se va rupe, un ax motor va ceda, un planșeu se va prăbuși. Doamne ferește să moară sau să fie schilodit cineva. Femeile inginer vor începe să fie privite cu suspiciune – „nu cumva e din lotul preferențial ?” Asta le va afecta în primul rând pe femeile inginer care au făcut școală pe bune, care chiar sunt pricepute și fac o treabă grozavă. În final, măsura luată azi se va dovedi pe termen lung dezastruoasă pentru femei, adică fix opusul a ceea ce s-a dorit inițial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian