Societatea civilă este un termen folosit de sociologi pentru a descrie felul în care oamenii cooperează pentru a realiza scopuri comune.
De acord cu această definiţie? Însă, în primul rînd, vă rog să-mi spuneţi care sînt definiţiile voastre. Nu contează cît de ambigue sau scurte. Este un termen foarte la modă, toţi am auzit de el şi ne-am format cel puţin o impresie despre ce înseamnă. Important: nu căutaţi în dicţionare sau pe Google un răspuns „corect”. Contează doar opinia personală, fără ajutorul surselor de informare externe.
Voi dezvălui şi cine a enunţat definiţia de mai sus.
Romanian
13 comentarii
Francesco
27 aprilie 2008Toate asociatiile care nu apartin unui grup industrial, comercial sau guvernamental si care au ca scop sau vizeaza interese publice, atat in privinta unor drepturi de orice natura cat si fata de calitatea vietii, formuland aprecieri menite sa corecteze diversele aspecte.
Panseluţa
27 aprilie 2008emil:
Definitia de inceput e mult prea larga si vaga.
Toate formele de schimb si cooperare intre parti, toate tranzactiile umane, de la troc la comertul de azi, pentru satisfacerea ambelor parti, ar intra in definitia asta.
Definitia lui Francesco e corecta.
Adaug putin: societatea civila „ideala” e constituita din organizatii care apara interesele cetatenilor (cu accent pe notiunea de „cetatean”) in sensul cel mai larg, impotriva grupurilor de interes special, bazate pe profitul economic sau pe apartenenta la o familie/clasa/etnie/rasa/sex/religie privilegiata, care sunt percepute ca avind puterea in societate.
Ironia e ca grupurile defavorizate mai ieri au devenit grupuri de soc la putere, ca cele rasiale/de gen/de orientare homo/bi/transsexuala care dicteaza politica societatii civile de acum. S-au creat clase noi preferentiale, si continua sa fie create in timp ce sunt extinse si reinterpretate drepturile omului si drepturile cetatenesti, ca dreptul la casatorie pentru homosexuali. Mai ieri citeam un articol in The Washington Post despre o organizatie care militeaza pentru drepturile grupurilor „poli-amoroase”, in care trei sau mai multi adulti traiesc, de buna voie, in concubinaj sexual si economic. Un fel de mini-comune hippy.
Ce rezulta e un haos legal, cum se vede in cazul sectei poligamiste din Texas: dreptul la religie fata de drepturile copiilor care par sa fi fost cel putin „disciplinati” sever daca nu chiar abuzati sexual.
Panseluţa
27 aprilie 2008Scuze. Am uitat un grup esential in lista mea:
„sau pe apartenenta la o familie/clasa/etnie/rasa/sex/religie privilegiata, care sunt percepute ca avind puterea in societate.”
Adaug guvern si afiliatii politice.
emil
27 aprilie 2008Ce spuneti voi e in parte adevarat, in parte fals. Nu complet fals, mai degraba prea restrictiv.
Definitia lui Francesco e un exemplu perfect in acest sens. Se aplica cu succes societatii civile, dar numai unui segment al societatii civile. Acel segment sint ONG-urile, sau organizatiile non-guvernamentale (NGO in engleza). Problema consta in faptul ca ONG-urile sint un fenomen relativ recent de manifestare a societatii civile, insa conceptul de societate civila are deja aproape doua secole vechime. Deci, ceva lipseste.
Panseluta accentueaza aceeasi idee a societatii civile militante. E un aspect valid, dar iarasi, limitat.
Observ si o convergenta intre definitia din postare si ce ziceti voi. E vorba despre accentul pus pe elementul de „cooperare in scopul realizarii unor scopuri comune”.
Iarasi, e un aspect valid, dar exagerat.
Asociatia de cartofori din Drumul Taberei este societate civila. Membrii asociatiei nu vegheaza la nimic, nu le pasa de guvern si nici nu coopereaza pentru realizarea unui ideal comun. Ba chiar se mai si desconsidera reciproc. Jucatorii de septica si cei de poker nu au nimic in comun decit interesul de a stringe fonduri impreuna pentru inchirierea unei sali pe care o folosesc saptaminal prin rotatie. Daca ar putea sa se descurce pe cont propriu ar face-o, dar accepta compromisul deoarece numai prin resurse comune isi pot permite chiria lunara si alte cheltuieili aferente. In orice alta privinta au preferinte diveregente.
E un exemplu arbitrar, desigur, dar reprezinta cel mai vechi si, in continuare, cel mai comun si larg raspindit segment al societatii civile. Asociatiile voluntare de filatelisti, gospodine, practicanti de Yoga sau Falun Gong, motociclisti, posesori de arme si miriade de alte interese speciale SINT societatea civila.
Edmund Burke numea aceste grupuri „plutoane mici” — asociatii voluntare si independente de cetateni care isi realizeaza interesele si ambitiile fara nici o interferenta din partea statului. Mai mult, aceste grupari mici actioneaza independent unele fata de altele. E un aspect foarte important. Societatea civila nu presupune nici un element comunalitate in teluri sau idealuri. In esenta, este un ecosistem de interese private care se regleaza singur, in afara sferei de influenta a statului. Cu cit sfera de interese este mai larga, deci ecosistemul mai vast, si cu cit amestecul si influenta statului sint mai reduse, cu atit o societate este pe ansamblu mai libera si democratica.
Definitia ii apartine lui Hillary Clinton, din cartea It Takes a Village. Este un exemplu clasic de viciere profunda a unui termen care originar exprima emanciparea cetateanului fata de stat. In intelegerea lui Hillary, societatea civila este o intreprindere colectiva, un fel de musuroi ale carui scopuri comunitare au prioritate si determina traiectoria fiecarei furnicute in parte.
Intr-un fel, societatea civila este conceptul de laissez-faire aplicat vietii sociale. M-a frapat felul in care Hillary a rasturnat sensul sintagmei, limbajul de mamica grijulie.
Germanii au un termen care rezuma intr-un cuvint tipic intortocheat esenta a ceea ce spune Hillary si impreuna cu ea, toti politicienii pentru care statul este un fel de musuroi care da sens si directie existentei furnicutelor.
Volksgemeinschaft.
Inseamna ‘comunitate a poporului’.
E un termen de baza al retoricii naziste.
Nu insinuez ca madam Clinton este o nazista, foarte probabil nu realizeaza implicatiile si similitudinile istorice a multor lucruri pe care le spune si pentru care militeaza.
Idealul ei de societate este mai degraba un kindergarten in care statul este educatorul grijuliu si omniprezent. Tot un fel de fascism, dar mai moale, izvorit din instincte materne.
Panseluţa
27 aprilie 2008emil:
Foarte interesant. Nu l-am citit pe Burke, dar e pe lista mea de prioritati.
Din cite spui tu, ce Burke descria la vremea lui, asociatiile voluntare de interese indpendente de stat, si care, slava Domnului, supravietuiesc azi in mii de forme in ciuda statismului, nu pare sa aiba vreo legatura cu ceea ce se intelege azi prin „societate civila”. Vrei sa spui ca notiunea a fost „hijacked” de socialisti statisti, in ciuda aparentei de opozitie la puterea statist-colectivista?
Oricum ar fi, si oricit ne-ar displacea, cred ca esti de acord ca „societatea” a evoluat si ea, ca si statul, spre un mod corporatist, cum nu era in timpul lui Burke, cu cercuri din ce in ce mai largi de interese, bazate pe asocieri imense de clasa (proletariatul, „trade unions”) si rasa si sexualitate si vom vedea ce altceva apare in urmatorii ani.
Ce conteaza asociatiile libere ale lui Burke, schimbind ce e de schimbat, in ziua de azi? Te intreb pentru ca le vad inca in jurul meu, dar din ce in ce mai subsumate ideologiei statist-corporatiste.
In fine, nu crezi ca ti-ai fi putut scrie provocarea la definitia, evident moderna, a „societatii civile”, mai explicit?
emil
27 aprilie 2008Panseluta, da, as fi putut sa o scriu mai explicit. A fost insa un impuls pe moment cind mai multe idei s-au intersectat in mintea mea si ca sa fiu sincer, putea sa iasa mai destramat decit a iesit. Sa-ti zic de ce. In afara de asertia doamnei Clinton — foarte persuasiva si comuna ca intrerpretare a societatii civile — contrastata cu intelegerea acestui concept in liberalismul clasic, mi-am adus aminte de o carte a lui Jane Jacobs (o canadianca cu o minte foarte ascutita) despre felul in care se organizeaza si functioneaza sistemul economic capitalist, in care se concentra asupra similaritatii cu un ecosistem care si-a dezvoltat in timp o serie de reglaje proprii foarte fine, precise si sensibile a caror intelegere ar trebui de fapt sa descurajeze politicienii sa intervina cu tot felul de scheme ambitioase si populiste. Era o pledoarie de a lucra in directia (eco)sistemului, cu interventii minime si bine calibrate, intrucit sistemul dispune de propriile mecanisme de dezvoltare si regenerare. Ca un gradinar priceput care stie sa creeze conditiile prielnice pentru plantele din gradina si sa previna catastrofele prin actiuni preventive blinde (in lipsa de alt termen), la fel si politicienii si economistii cu putere de decizie politica trebuie sa se abtina de la experimente pe scara larga sau fortarea unei viziuni proprii contrara principiilor interne de functionare a economiei.
Uf. Sa-mi trag rasuflarea. Ceva de genul asta este absolut valabil si in cazul societatii civile. Parintii liberalismului clasic au inteles bine aceasta dinamica. Din pacate, asa e cum zici, de citeva decenii societatea civila este hijacked de interesele politice ale unor segmente militante. Intotdeauna sa fii foarte suspicioasa cind auzi exprimari de genul „parteneriat”, „cooperare”, „dezvoltare armonioasa”, „interesele comunitatii” iesind din gura reprezentantilor societatii civile sau ale politicienilor adresindu-se societatii civile. In ambele cazuri se merita citit „fine print”, ca la orice contract avocatesc. Acolo vei observa ca, de obicei, in spatele altruismelor si apelului la solidaritate, compasiune, etc., se afla un interes de a inregimenta societatea civila in scopuri politice care nu sint deloc explicite initial.
E un fel de „corporatism” al societatii civile. Intre toate interesele divergente ale societatii civile exista un grad de competitie. Insa aceasta competitie este viciata in momentul in care unele interese incearca sa se impuna drept ortodoxie. Incep sa se dezvolte aceleasi fenomene de monopol si cartel, ca in economiile parcelate la masa verde. Si invariabil, statul este cel care viciaza la un moment dat cel mai mult. Un interes special care capata o anumita pondere si are ambitii normative pentru intreaga societate va cauta inevitabil sa intre in pat cu statul. Doar asa isi poate asigura un spate imbatabil, iar statul va fi foarte tentat deoarece se iveste o ocazie excelenta de a patrunde mascat in sfera privata a cetatenilor, ca un cal troian.
Am descris procesul cam generic. O situatie concreta. Miscarea de protectie a mediului — Greenpeace, etc. Cum crezi ca se explica puterea politica si influenta legislativa a activistilor de mediu, de o anumita orientare?
PS
Jane Jacobs — The Nature of Economics
(great read)
Francesco
27 aprilie 2008Societatea romaneasca este in continuare neinteresata de formarea si existenta unor forme ale societatii civile. Existenta ONG-urilor se explica prin finantari externe, nu prin abordari autonome, de aici si neincrederea unei parti a populatiei in activitatea acestora.
Exista totusi organizatii de caritate (si aici cu finantari in general externe) care desfasoara o munca absolut laudabila, dar cati dintre noi cunoastem forme de organizare locale ale – sa zicem – bisericii ortodoxe? Mult mai active sunt grupurile ce activeaza in cadrul sectelor neoprotestante decat toate celelalte ale bisericilor traditionale.
In rest, cam liniste si pace, daca nu pustiu…Evenimente recente in legatura cu taxele oneroase impuse producatorilor autohtoni de catre lanturile de magazine gen Carrefour au facut lumina in asa-zisul sistem de preturi care se practica pe piata romaneasca. A fost remarcat faptul ca pe consumatori nu prea are cine sa-i apere neexistand o structura tip ONG care sa monitorizeze actorii economici. Nici macar la nivelul apararii drepturilor si intereselor de consumatori nu reusim sa ne asociem! Oficiul pentru Protectia Consumatorului este o structura de stat, total ineficienta pentru consumatori deoarece apara interesele statului, care interese sunt de a incasa cat mai multe taxe prin TVA (acesta este un procent din preturi) sau impozite, de la companii si de la cetatenii particulari.
Cred ca mentalitatea noastra este de vina pentru inexistenta unor structuri spontane, durabile realmente independente. Una din trasaturile negative ale noastre este greutatea-imposibilitatea-inapetenta de agregare, de unire pentru realizarea unui scop comun. Si nu numai in tara. O prietena imi povestea cum a incercat impreuna cu sotul sa puna bazele unui fond al unei comunitati de romani din Civitavecchia, Italia. Stiu ca au fost discutii interminabile cu privire la motivul actiunii, la alegerea casierului, la termene etc. Nu mai stiu ce s-a ales din aceasta actiune pana la urma, oricum a fost un exemplu pentru mine.
Francesco
27 aprilie 2008Panseluta,
Corecta si interesanta definirea existentei „noilor clase preferentiale”. Ceva in genul unei lumi in cautatea noilor forme de victimizare pentru a justifica avantajele acordate.
Vreau sa spun ca lumea isi doreste existenta unor victime care sa se incadreze intr-o clasa.
Panseluţa
27 aprilie 2008emil si Francesco:
Excelente postari. Stiti voi, din alea care avanseaza intelegerea, nu o prostesc.
Mi-ati adus aminte de o poezea pe care o recitam ca pionieri:
„Partidul e-n toate,
E-n cele ce sint si-n cele ce miine vor ride la soare…” (Beniuc?Desliu?)
Urmeaza ceva cu partidul care e si in bobul de griu. Mi-aduc aminte clar ca, desi mi se umfla pieptul de mindrie ca eram pioniera, mi se parea sinistru ca partidul sa fie si in bobul de griu. Intelegeam la scoala si in oras si intre oameni, dar in bobul de griu? Imi dadea acelasi frison de groaza ca episoadele cu aliens din The Outer Limits (pomenit de Imperialistu).
Francesco: Din pacate, cum stii, miscarea de protectie a consumatorului aici a evoluat de la o organizatie legitima care se ocupa de jucarii prost facute, la o miscare politica anti-capitalista, anti-initiativa privata, anti-Americana, care-l trimite pe Ralph Nader in cursa pentru Presedinte de nu stiu cite cicluri electorale.
emil
27 aprilie 2008Un avion zboara pe cer.
Cel ce l-a construit e inginer.
Genial. Am gasit mostra asta intr-o colectie de poezie proletcultista a anilor 50. Beniuc, Deşliu, Olivotto si Ţiu. Cei patru muschetari ai claselor 1-4.
Ah, ce timpuri. ????
Panseluţa
27 aprilie 2008emil:
Olivotto? Nu era autoarea unei culegeri de probleme de mate pe care toti le faceam pentru examenul de treapta? Sanda Olivotto?
Sau erau soti incorporati, cum existau cu sutele in invatamint, unul pe romana si altul pe mate, unul pe fizica si altul pe franceza, cu meditatii pe banda rulanta si venituri de sute de mii in bani ceausisti, niciodata dati la fisc.
Francesco
27 aprilie 2008Panseluta,
Dan Desliu, el este autorul poeziei.
emil
27 aprilie 2008Panseluta. Sa stii ca ai perfecta dreptate. Madam O. era pentru clasele superioare. A existat oare un Arimescu? Mi-a stat toata ziua azi pe limba.