„Diavolul în istorie: Comunism, fascism și câteva lecții ale secolului XX” de profesorul Vladimir Tismăneanu este cea mai importantă carte despre aceste două plăgi bubonice. Superb documentată și elegant scrisă, aduce la lumină nu doar similitudinile ideologice dintre fascism și comunism, dar și metodele asemănătoare de manipulare pe care le foloseau pentru a crea mișcări de masă dedicate unor țeluri apocaliptice.
Am trăit atât sub Al Treilea Reich cât și sub Imperiul Sovietic, și știu că orice muritor de rând care îndrăznea să tragă cea mai mică paralelă între comunism și nazism ajungea în închisoare – dacă era norocos. Naziștii respingeau cu indignare orice legătură cu comunismul, așa cum comuniștii respingeau cu furie orice comparație cu nazismul/fascismul – dar nu și liderii lor. Pe 23 august 1939, când ministrul de externe sovietic, Vyacheslav Molotovm și omologul său german, Joachim von Ribbentrop, s-au întâlnit în Kremlin pentru a semna infamul acord de nonagresiune dintre Stalin și Hitler, Stalin era euforic. I-a spus lui Ribbentrop: „Guvernul sovietic ia acest nou pact foarte în serios. Vă garantez, pe cuvântul meu de onoare, că Uniunea Sovietică nu își va trăda partenerul.” (John Toland, “Adolf Hitler” (New York: Doubleday, 1976), p. 548)
Existau multe motive pentru entuziasmul lui Stalin. Atât el, cât și Hitler, credeau în nevoia istorică de a-și extinde teritorial imperiile. Stalin numea acea nevoie „revoluția proletariatului mondial”. Hitler o numea „Lebensraum” (spațiu vital). Ambii își bazau tiraniile pe furt. Hitler a furat averea evreilor. Stalin a furat averile Bisericii și ale burgheziei. Atât Stalin cât și Lenin urau religia și ambii l-au înlocuit pe Dumnezeu cu propriile culte. Ambii erau, de asemenea, profund antisemiți. Hitler a ucis 6 milioane de evrei. Doar în anii ’30, Stalin – originar din Georgia , unde evreii au fost sclavi până în 1871 – a încadrat în jur de 7 milioane de ruși (majoritatea evrei) ca spioni în serviciul sionismului american și i-a ucis.
„Diavolul în istorie” nu este prima carte ce explorează legăturile dintre fascism și comunism, dar este prima scrisă de un cărturar eminent cu genele ambelor mișcări în sânge. Părinții lui Vladimir Tismăneanu au luptat împotriva fascismului în Brigăzile Internaționale din timpul Războiului Civil Spaniol, au trecut prin Al doilea Război Mondial ca activiști comuniști, au înțeles tragediile provocate de comunism și au murit profund dezvrăjiți. Vladimir însuși a fost sedus de marxism (în special neo-marxismul Școlii de la Frankfurt) până când a părăsit România, la vârsta de 30 de ani, în 1981. A devenit un profesor anti-comunist de studii sovietice și Est europene când marxism-leninismul era la apogeu, și a ajuns la conducerea Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste, care a condamnat foarte puternic crimele atroce ale comunismului. Prima carte a lui Vladimir în limba engleză a fost publicată în 1988. Titlul este sugestiv – “The Crisis of Marxist Ideology in Eastern Europe: The Poverty of Utopia” (Mizeria utopiei: Criza ideologiei marxiste în Europa de Est). În timp ce kremlinologii se concentrau pe elitele comuniste și confruntările lor sângeroase, Tismăneanu documenta cum credința în leninism explică acel comportament al elitelor. Liderii comuniști erau asasini, fără îndoială, dar erau asasini ideologici. Nicolae Ceaușescu, pe care l-am cunoscut foarte bine, a fost un fanatic care a crezut cu adevărat că istoria era de partea comunismului.
„Diavolul în istorie” este o carte despre trecut, dar în egală măsură este și despre viitor. În noiembrie 1989, când a fost dărâmat Zidul Berlinului, milioane de oameni au strigat „Comunismul e mort.” Comunismul sovietic a murit, într-adevăr, ca formă de guvernământ. Dar o nouă generație care știe puțin sau nimic despre viața în comunism încearcă să ofere acestei erezii, acum îmbrăcate în haine socialiste, încă o șansă în Franța, Grecia, Spania, Portugalia, Venezuela, Argentina, Brazilia și Ecuador, și puțini dau atenție acestui lucru. Pe 15 februarie 2003, milioane de europeni au ieșit pe străzi nu pentru a sărbători libertatea de care se bucură deoarece America i-a protejat iar statele lor nu au devenit sclavi sovietici, ci pentru a condamna imperialismul american, așa cum este descris în „Empire” (carte lui Michael Hardt și Antonio Negri, Harvard University Press, 2000), o carte ce îl are coautor pe Antonio Negri, un terorist deghizat în profesor marxist care a fost închis pentru implicarea în răpirea și uciderea fostului prim ministru italian, Aldo Moro. New York Times a numit acest Manifest Comunist modern „cartea fierbinte și inteligentă a momentului”. (David Pryce-Jones, “Evil Empire, The Communist ‘hot, smart book of the moment,’” National Review Online, Sept. 17, 2001)
Timp de 27 de ani din fosta mea viață, în România, am fost implicat un numeroase operațiuni ce aveau ca scop crearea de replici ale lui Antonio Negri ca războinici în Războiul Rece, în toată Europa Occidentală, și să îi folosim pentru a întoarce acea parte a lumii împotriva Statelor Unite. „Diavolul în istorie” este un studiu enciclopedic despre cum mașinăria de dezinformare sovietică și post-sovietică s-a folosit de acei Negri pentru a transforma vechea ură a Europei pentru naziști în ură pentru America, noua forță de ocupație. În 1851, când Louis Bonaparte, infamul nepot al lui Napoleon, a ajuns la putere în Franța, Karl Marx a emis faimosul dicton: „Istorie se repetă întotdeauna, prima oară ca tragedie, a doua ca farsă.” „Diavolul în istorie” documentează eforturile contemporane ale stângiștilor de a revitaliza minciunile sovietice, și expune natura lor absurdă.
„Diavolul în istorie” este o carte importantă nu doar din punct de vedere ideologic, dar și istoric, pentru că face din autorul ei, Vladimir Tismăneanu, varianta americană conservatoare a lui Eric Hobsbawn, cel mai respectat istoric al Marii Britanii. Hobsbawn, decedat de curând la venerabila vârstă de 95 de ani, a fost un poet erudit, un cercetător foarte bun și un scriitor excelent. Din păcate, a decis să devină și un marxist profesionist, și marxiștii sunt, prin definiție, mincinoși. Trebuie să mintă pentru că realitatea tuturor societăților lui Marx e devastatoare, într-o măsură uluitoare. Peste 115 milioane de oameni au fost uciși în toată lumea în tentativa nereușită de a ține în viață minciunile marxiste.
Cele mai lăudate cărți ale lui Hobsbawn, “The Age of Revolution” (Secolul revoluției) și “The Age of Extremes” (Secolul extremelor), cărora și-a dedicat cea mai mare parte a vieții, sunt de asemenea minciuni: Prezintă o istorie a revoluției marxiste sovietice, evoluția și degenerarea, care ignoră complet gulagurile. Sunt ca o istorie a Nazismului care ignoră Holocaustul, sau o istorie a Egiptului care nesocotește faraonii și piramidele lor. Hobsbawn a întrat în Partidul Comunist Britanic în 1936 și a rămas membru chiar și după ce idolul lui de o viață, Uniunea Sovietică, s-a prăbușit. Hobsbawm nu a renunțat niciodată la calitatea sa de membru al Partidului Comunist. A explicat: „Partidul … este primul, sau mai exact, este singurul căruia îi aparține viața noastră. …Cerințele lui au prioritate absolută. … Dacă Partidul îți ordona să-ți părăsești iubita sau soția, așa făceai.”
Vladimir Tismăneanu a intrat în Partidul Comunist când era tânăr – cum am făcut și eu – dar s-a despărțit de acel partid când comunismul era încă la apogeu – ca și mine – și a expus răul lumii întregi – cum am făcut și eu. Ca să fiu sincer până la capăt, trebuie să spun că îl admir foarte mult pe Tismăneanu și îl consider un bun prieten, deși nu ne-am întâlnit niciodată în persoană. În opinia mea, este cel mai bun expert în comunismul românesc și unul dintre erudiții de vârf pe subiectul Europei de Est. Cartea lui „Stalinism for All Seasons” este cel mai cuprinzător studiu al comunismului românesc, iar “Fantasies of Salvation: Democracy, Nationalism, and Myth in Post-Communist Europe” a primit premiul Academiei româno-americane de arte și științe. Pentru activitatea de cercetare susținută, Vladimir Tismăneanu a devenit fellow la prestigiosul Institut fur die Wissenschaften von Menschen din Viena, Austria, și Public Policy Scholar la Woodrow Wilson International Center for Scholars.
În ciuda faptului că presa a vorbit despre cursa înarmărilor cu arme nucleare din timpul Războiul Rece, noi, cei din conducerea serviciilor secrete ale blocului sovietic, am dus în toți acei ani un război de cucerire a minților – în Europa, în stânga americană, în Lumea a treia – pentru că știam că nu avem cum să câștigăm bătălii militare. Războiul Rece s-a terminat, într-adevăr, dar, spre deosebire de alte războaie, nu s-a încheiat cu armata învinsă predând armele. În 2000, unii dintre foștii mei colegi din KGB au preluat Kremlinul și au transformat Rusia în prima dictatură a serviciilor secrete din istorie. În timpul Uniunii Sovietice, KGB era un stat în stat. Acum KGB este statul. Peste 6.000 de foști ofițeri KGB conduc guvernul federal și guvernele regionale. E ca și cum ai încerca să democratizezi Germania cu băieții din Gestapo la conducere.
Vladimir Tismăneanu este analistul politic perfect pentru ziua de azi, pentru că e expert atât în moștenirea nazistă cât și în cea comunistă. În ciuda optimismului și a autoiluzionării generalizate, aceste două patologii nu au murit. Cartea lui Vladimir Tismăneanu este un antidot împotriva noilor experimente în radicalism utopic și inginerii sociale.
Originalul în engleză a fost publicat pe WND.com, pe 9 iulie 2012. Traducerea preluată pe Contributors.ro. Traducere: Costin Andrieș
Romanian
21 de comentarii
Nora Fab
11 iulie 2013„Hobsbawm – cel mai respectat istoric al Marii Britanii” care scrie carti pline de minciuni, conform specialistului Pacepa. Atunci de ce l-or fi respectand britanicii?
Vlad M.
11 iulie 2013Din acelasi motiv pentru care care l-au respectat si pe George Bernard Shaw.
Multumita?
John Galt
11 iulie 2013Nu e multumita. Mai da-i ceva despre ecologie, ecofeminism, „nebuloase de astea”. Cu eugenia e de acord, ca doar sustine dreptul femeilor de a face avort cand au ele chef. Asa ca Bernard Shaw nu o impresioneaza.
Vladimir Tismaneanu
11 iulie 2013http://www.newstatesman.com/bo…..ssia-world
Cum se explica influenta lui Hobsbawm? Iata ce-mi scria un distins ganditor politic pe acest subiect: „In moral terms he was a sort of idiot savant. I think it is this moral idiocy—along with ignorance of history—that makes him appealing to academics in both the US and the UK.”
JMT
11 iulie 2013Vladimir Tismaneanu a fosu memebru al Partidului Comunist ??????
Trebuie sa recunosc ca sint un naiv, este cea mai tulburtoare ciozvirta de informatie care m-a lovit in ultimii patruzeci de ani…
Imi amintesc foarte bine cind am fost tinar cum s-a tras linia intre cei care vroiau sa devina PCR-isti si cei care prferau sa-si tina constiinta curata, simt linia asta din nou acum cum ma separa de tot cea ce se scie in aceasta revista si toata coconimea ei intelectuala.
Dragii mei trebuie sa va felicit V-ATI DEGIZAT FOARTE INGENIOS, BRAVO !!!!
Acuma inteleg cea ce mi-a spus multa vreme in urma o fiinta venerabila din familia mea care a fost un participant activ in politica romanesca dinaite de razboi: Dragul meu intre stinga si dreapta nu este nici o diferenta sint aceiasi fripturisti eterni care fac rocada de la o extrema la alta in functie de grosimea slaninei.
Singura diferenta reala este intre ei si oamenii cinstiti care prefera sa munceasca pentru piinea pe care o pun pe masa…
In Linie Dreapta…my foot ?!?!?!
Costin Andrieş
11 iulie 2013JMT, ai citit articolul? Ai vazut autorul? Ai citit articolele lui VT din ultimii 20+ de ani? Ai auzit de Whittaker Chambers, de Jean Francois Revel, Kolakovski, David Horowitz? Ai auzit de perioada in care cocheta cu comunismul din viata lui Ronald Reagan? (o povesteste el, cauta) Ai auzit, nu? Stii ce au toti acesti oameni in comun, nu-i asa?
JMT
11 iulie 2013Costin, te inteleg si ai argumente greu de neglijat, dar sint la virsta la care trbuie cumva sa tragi o linie si sa decizi ce plus si ce e minus.
Este absurd sa acepti la infinit ca probabil cea ce a fost evident o viata intraga.
Intimplator dintre toti fostii mei colegi care au fost PCR-isti timpul nu m-a ajutat sa imi schimb parerea mea initiala care s-a reconfirmat mereu si mereu. Tot intimplator, numai cei care au fost PCR-isti sint si acum cocotati pe camila parvenirii in Romania, toti ceilalati sint la fel ca inainte; tot pedestrii.
Am fost si eu UTC-ist si am fost facut cu derogare la o virsta mai frageda decit regula si am sarbatorit evnimentul cu entuziasm infantil.
Cind as fi putut sa devin PCR-ist, aveam deja statura mentala a unei fiinte mature si tinuta moralei a unei culturi care deja incepusese sa imi formeze viziunea despre lume.
Daca la virsta la care puteai fi facut PCR-ist, ori nu aveai putere sa intelegi ce inseaman PCR ori iti placea idea PCR, amindoua variantele nu miros foarte bine, caci asa cum ai gindit atunci, asa vei gindi tota viata.
Experienta m-a invatat ca toti indivizii care „s-au luptata si au reusit” sa devina PCR-isti prin „cameleon-izare „, fenomen pe care il folosesc cu maiestrie, pot fara jena sa mimeze autenticitate in orice pozitie sociala sau politica. A fi PCR-ist e un destin, iar destinul nu ti-l poti schmba.
Costin Andrieş
11 iulie 2013si totusi, nu poti ignora ca nu putini dintre cei mai importanti si competenti anticomunisti, si cei mai luptatori, sunt fosti comunisti, care au crezut in comunism. Eu am avut noroc, la mine a fost simplu: urasc comunismul de la 3 ani, de cand ma dadea maica-mea cu imprumut vecinelor la coada la alimentara ca sa cumpere mai multe ghiare de pui, stateam 10 minute langa vecina X, spunea ca sunt copilul ei si primea mai multa mancare. SI pe iliescu incepand cu cu mineriada din iunie. Astea doua chestii le-am urat constant si neintrerupt de atunci, altceva nici nu am mai putut sa urasc vreodata. Unii, asemeni colegilor de care vorbesti tu, cred ca ii urasc, dar nu ii urasc, ii dispretuiesc si imi place sa ma joc cu nervii lor. Si e atat de distractiv. Nu toti au avut ‘norocul’ meu, sa creasca in mizeria comunista, poate sunt construiti altfel, dar tot nu poti nega ca uneori, rar, oamenii se schimba.
emil borcean
11 iulie 2013JMT.
Dar mai e și asta:
Tombstone
Nu cred că este o analogie trasă de păr. Vladimir Tismăneanu a scris, pentru publicul românesc, cărți definitorii despre ciuma comunistă. Iar, referitor la analogia ta, dl. Tismăneanu nu s-a ales din asta cu niciun avantaj politic sau material după 1989.
Vladimir Tismaneanu
11 iulie 2013„A fi PCR-ist e un destin, iar destinul nu ti-l poti schimba.” Cine scrie aceste randuri aproape fataliste nu are idee despre ce a fost vorba in secolul XX. A intra in PCR putea fi o chestiune de convingere, de optiuni de familie, de mediu formativ, de acceptare sociala si profesionala ori de oportunism. Vasile Paraschiv a fost membru PCR si a sfidat regimul in numele convingerilor sale de militant sindical liber. Victor Frunza a predat la „Stefan Gheorghiu”, ceea ce nu l-a impiedicat sa devina disident. Poate ca l-a si determinat, intr-un fel. Fusese martor la perpetuarea minciunii, nu voia sa fie complicele acelei farse sinistre. Dan Desliu a scris „Lazar de la Rusca” in cea mai neagra perioada stalinista, in anii 80 a fost una din importantele voci disidente din Romania. Nu cred in determinisme absolute, cred in libertatea individului de a-si alege valorile.
De peste 30 de ani am tot scris despre comunism si fascism. Stiu ca oamenii isi schimba opiniile, ca un mediu liber iti da dreptul la optiuni libere, ca invatam, aflam, ne dumirim, deschidem ochii, ne trezim. Pentru a deveni eretic, trebuie sa fi fost mai intai adeptul credintei oficiale. Nu voi da aici liste, voi aminti numai ca au existat destui disidenti care au fost, mai intai, membri ai unui partid comunist sau altul (Leszek Kolakowski, de pilda, care este exemplul cel mai elocvent, dar si Francois Furet, Milovan Djilas ori Agnes Heller). Depinde cand, depinde de ce, conteaza ce-au facut cu vietile lor dupa ce-au rupt cu comunismul. Am scris aceste randuri nu ca scuza, ci ca un indemn la o abordare rationala a acestui subiect.
O lectura utila ar fi „The God that Failed”, carte tradusa in romaneste la Humanitas cu titlul „Zeul care a dat gres”. Eseul lui Arthur Koestler este de fapt punctul de pornire al unei discutii oneste pe acest subiect. Cand discutam apartenenta la PCR, este bine sa nu uitam ca in anii 70 aceasta formatiune avea de-acum milioane de membri, ca exista o diferenta intre cei pasivi si cei care conduceau aparatul central si judetean. Emil Constantinescu a fost membru de partid, dar nu membru al nomenclaturii comuniste, precum Ion Iliescu. Diferenta este esentiala. Ma intreb de ce mai este nevoie sa o accentuez aici si acum…
John Galt
11 iulie 2013JMT, nimeni nu isi alege parintii. Ma intreb de multe ori cum ar fi fost sa ma fi nascut intr-o familie de nomenclaturisti, de comunisti care chiar sa fi crezut in acele idealuri. Cum as fi vazut intreaga lume, care ar fi fost reactia mea la diverse stiri. Ce s-ar fi intamplat daca educatia mea ar fi avut la baza idei de genul „scopul scuza mijloacele”, „totul e relativ”/”nimic nu e sigur” samd. Cum ar fi fost daca examenele ar fi fost luate fara sa ma prezint deloc, ci doar scriind niste baliverne pe o hartie. Cum ar fi fost sa fi fost umanist, doar pentru ca m-ar fi enervat matematica cu rigoarea, precizia si completitudinea/radicalismul/absolutismul ei.
O cu totul alta lume, nu-i asa? Cum ar fi fost ca fiecare stire pe care o aud in casa sa fie ceva de genul: „ia uite americanii astia imperialisti, iarasi au invadat o tara nevinovata ca sa-i fure bogatiile” sau „uite, iarasi au furat inventiile sovietelor” samd, cum ar fi fost ca fiecare propozitie auzita de mine incepand cu 2 3 ani, referitoare la rusi, sa fie pe un ton laudativ.
La un moment dat apare o ruptura, ABSOLUT TOTI cei care au crescut intr-un astfel de mediu sufera de aceasta disonanta, ideile lor despre lume ajung sa nu se mai potriveasca cu realitatea, orice FAPT CLAR si de NETAGADUIT (sa zicem o poza cu Steve Jobs aratand lumii un Iphone, sau un Macintosh) ajunge sa irite atat de puternic incat ratiunea este inlocuita de URA, de o reactie violenta, aproape biologica, exact ca atunci cand cineva iti provoaca o durere fizica pe care vrei sa o elimini cu orice pret. Aici gasesti si motivul pentru care prieteni buni din tinerete ajung sa isi rupa pozele din albumul lor de familie daca unul din ei incepe sa dezvolte astfel de idei capitaliste, de dreapta, ca si cand pastrarea unor astfel de indivizi in memorie ar murdari cumva amintirile acelei familii, sau i-ar infecta cu cine stie ce boala misterioasa si fara leac ce sigur i-ar transforma in niste nefericiti.
Asa ca multi prefera sa ignore. Sa isi traiasca viata mai departe, sa mearga la cumatrii, nunti, botezuri peste botezuri, tot felul de onomastici care mai de care mai elaborate, sa intre intr-o hora cat mai mare si cat mai stransa in care sa fie si altii ca ei. Majoritatea isi duc existenta incercand sa se fereasca cat mai mult de aceste idei „nocive”, care lasa urme adanci. De frica. De aia tin asa de mult sa fie prezenti in societate peste tot: au nevoie de o confirmare (*ce nu poate veni din partea lor – singuri ei stiu prea bine ca nu o pot obtine pentru ca intr-un fel isi recunosc mediocritatea), de o dovada ca nu sunt singuri in acea suferinta de care ziceam ceva mai sus.
Daca nu pot face acest lucru multi se apuca de baut. Sau de sociologie, psihologie, ghicit in carti si in cafea, sau daca subiectul ar ceva aptitudini pentru calcule, astrologie, alchimie sau alte PSEUDO stiinte care incearca cumva sa explice misterele lumii. Multi se apuca de scris carti, altii incep sa deseneze tot felul de prostii pe care le prezinta doar celor ca ei, ce sunt de multe ori fel de afoni si caracterizati de fix aceeasi lipsa a unui simt estetic, sau ORDINI morale, naturale, in absolut orice.
Revenind la ce discutam, de ce crezi ca acesti indivizi isi doresc atat de mult recunoasterea celorlalti? De ce tin toti sa se acopere de lauri, de titluri de glorie, de ce crezi ca simt nevoia sa publice cat mai multe carti in care de cele mai multe ori nu se spune mai nimic (in caz ca nu copie sau plagiaza pe altii, dupa cum se poate vedea cam in orice universitate)? Pentru ca ei sunt goi. Goliti de sens. Pentru ca sistemul lor de valori e unul viciat, nesigur, plin de relativizari si de compromis. Primii care stiu acest lucru sunt chiar ei, si aici e motivul pentru care incearca sa ascunda acest lucru cat de bine pot, sa se foloseasca de minciuni, omisiuni, jumatati de adevar..
Insa nu despre aceste lucruri vroiam sa vorbesc. Eu il apreciez pe dl Tismaneanu pentru ceea ce scrie indiferent cine ar fi fost parintii lui. El ofera sansa unei radiografii atat de necesare la noi dar chiar si oriunde pe glob, pentru ca aceasta boala care e comunismul nu a fost si nu este chiar atat de diferita prin alte parti. Faptul ca el prin tinerete a fost atras sau spre aceste idei, dar ca a reusit acum sa le inteleaga (dar poate mult mai important – sa scape de ele, sa vada rational DE CE sunt nocive, unde este eroarea care a pacalit pe atat de multi), este pentru mine este un semn de tarie si forta intelectuala ce nu poate fi decat de apreciat.
Daca tu te-ai fi nascut intr-o astfel de familie ce ai fi facut? Daca ai fi copilarit intr-un mediu in care toti prietenii tai ar fi fost comunisti, incepand cu scoala generala si pana la facultate, daca rudele tale ar fi avut poze cu Karl Marx pe perete, cum ar fi aratat viata ta acum? Oamenii sunt LIBERI sau se supun unui destin?
Tu esti un om liber? De ce crezi asta? Ce te face pe tine sa fii liber, si pe altii nu?
Din contra. Eu cred ca reactia potrivita atunci cand vezi oameni ce vin din comunism nu e sa intorci spatele. Nu e cea descrisa de tine. Dl Tismaneanu chiar sa fi fost asa cum spui, sa fi avut conditionari si tare pe care sa nu le poata schimba absolut deloc, si tot nu ar fi fost vinovat. Simplul fapt ca a avut curajul de a vorbi in cartile lui despre aceste lucruri ar trebui sa te faca sa apreciezi si mai mult efortul lui. Pentru ca el le condamna, deschis, si arata oricui doreste sa inteleaga inclusiv motivele pentru care au aparut in istorie aceste idei. E ca in stiinta: ti se pun la dispozitie instrumentele pentru a trage concluziile si verifica SINGUR orice experiment, chiar si ideatic. Trebuie doar sa vrei.
Anca Cernea
11 iulie 2013Fraților, mie mi se pare cam ciudată reacția de surpriză indignată a lui JMT. (N-o fi vreo diversiune?)
Pentru că tot mapamondul știa că Vladimir Tismăneanu a fost membru PCR.
TOCMAI DESPRE ASTA ESTE VORBA!!!!!!!!!!!!!!
E vorba că un om cu backgroundul lui de familie și ideologic, pornit spre o carieră plină de succes în acea lume, a părăsit-o când și-a dat seama că e construită din minciuni!
Nu numai că nu era un secret, a zis în gura mare de unde a venit, și de ce a plecat de acolo!
TOCMAI ÎN ASTA CONSTĂ CURAJUL SI MERITUL LUI MORAL, DE ACEEA TREBUIE SĂ-L RESPECTĂM ȘI SĂ-L ADMIRĂM.
Marea dezvăluire a faptului că a fost în PCR mi se pare o simplă și prostească nouă piesă în campania contra lui Tismăneanu. Campania are loc de atâția ani, cu atâta agresivitate mojicească, tocmai pt că tovarășii care nu au fost numai membri, ci sforari principali, șefi politruci și securiști, nu pot să-i ierte lui Tismăneanu faptul că le denunță crimele.
Mie mi-e greu să iau în serios o asemenea „etică a indignării” pe dos, cum e cea a lui JMT.
Ce-ar fi să se trezească unul să se mire și să se arate șocat aflând în 2013 că Sf. Pavel prigonise pe creștini înainte de a fi apostol, că Whittaker Chambers a fost membru al Partidului Comunist American înainte de a se converti și de a dezvălui în „Mărturia” sa mașinăria drăcească din care a făcut parte, sau că Reagan a fost democrat înainte de a deveni republican (când a citit cartea lui Chambers). Să se mire și să se arate intransigent față de cei susmenționați, mai intransigent decât Însuși Cel-de-Sus. Chiar are rost să discutăm astfel de reacții?
Come on. Let’s be serious. Chestia nu e de joacă.
Vlad M.
11 iulie 2013JMT
Daca asta este cea mai tulburatoare ciozvirta de informatie, o informatie publica, atunci ai trait o viata senina, lipsita de tulburari.
Franz Kafka
11 iulie 2013Fraților – nu va mai consumați energia degeaba cu un troll – asta e ipochimenul care se semnează JMT. Trebuie întrebat un singur lucru – a citit vreo carte de a lui Vladimir Tismaneanu? Macar una?! Sau vreun capitol? A înțeles ceva?
Personal eu ii sunt dator și azi (și o recunosc…) pentru revelația pe care mi-a „servit-o” prin 1997 – ca de fapt regimul comunist a supraviețuit încă 7 ani după moartea lui Ceaușescu (iar dpdv al mentalului „colectiv” se pare ca trecerea unei generații nu a rezolvat deloc problema… imbecilii ce cred în „binefacerile PCR” se pare ca se înmulțesc!).
PS – judecând după cât de e agramat probabil ca nu are mai mult de 35 ani și cu siguranța bate câmpii despre UTC și alte alea!
Pataphyl
11 iulie 2013@14 Franz Kafka et al.
Te înșeli, prietene, intervin de urgență spre a preveni escaladările inutile à propos de comentariul de la #5 al lui JMT. Timpul nu-mi permite în secunda/ora asta să dezvolt, dar intenționez să comentez acea luare de poziție. Vreau să-ți spun ca preview că Dear John (acesta va fi titlul notiței mele) e un om de toată cinstea, mult departe de portretizarea pripită (cum pripit a fost – cred eu – comentariul mai sus citat) din comentariul tău. Rog doar favoarea unui răgaz de mai puțin de 36 de ore, fiind pe drumuri acum sînt nevoit să scriu de pe mobil în scurtele momente de răgaz, dar o voi face, cu titlu strict personal. Mulțumesc pentru înțelegere!
Bogdan Calehari
11 iulie 2013Daca misteriosul JMT a trait izolat, undeva intr-o cabana, in muntii impaduriti ai frumosului stat Montana, asemeni misteriosului BTK, zis si Unabomber, fara acces la lumea inconjuratoare si la fluxul de informatii, atunci ar avea o scuza! Doar a postat omu’ un comentariu si nu o bomba! Numai ca eu nu cred in asta, asa ca astept cu curiozitate mai multe informatii de la Pata.
Mihaela Bărbuş
11 iulie 2013Si eu astept ce ne vei spune, Pata. Dar nu te grabi. Si ce daca JMT e tulburat? Asta e. Ma gandisem sa ii sugerez o reculegere la benedictini, dar mi-e ca lesina de-a binelea cand o afla ca acolo e posibil sa stea la masa langa fosti puscariasi (care nu cred in destin). Norocul lui ca nu ma cunoaste pe mine!
JMT
11 iulie 2013baietei, v-am cam supraapreciat, reactia voastra e lamentabila, am sa va raspund, dar acum sint foarte ocupat…de fapt am sa raspund celor de acolo cu o tinuta mai decenta, pe care i-am apreciat pina acum si inca ii admir…
Pataphyl
11 iulie 2013Anca, Bogdan, Mihaela
Nu, n-o să mă grăbesc. Întîmplarea face că am schimbat cîteva mailuri cu JMT acum 2-3 ani, doar probleme serioase de sănătate m-au împiedicat să-l și vizitez. N-am niciun motiv să-i pun la îndoială bunele intenții, chiar dacă acel comentariu m-a surprins și contrariat în cel mai neplăcut mod. Întrucît ne vom revedea în cîteva zile, vom discuta atunci.
Costin Andrieş
11 iulie 2013JMT, fiecare reactineaza dupa cum crede de cuviinta, dar „In Linie Dreapta…my foot ?!?!?!” si „V-ATI DEGIZAT FOARTE INGENIOS, BRAVO !!!!” permite o libertate de miscare destul de mare. Eu inca sper ca ne vom putea intelege pana la urma. Ai dat niste argumente, ai primit contraargumente, si mai acide, si mai calme. Vedem ce iese.
CRISTI TEPES
11 iulie 2013Sunt fericit ca Vladimir Tismaneanu a devenit un om liber si ca ne slujeste in felul sau, chiar daca o face dupa acest MARE DIVORT.
E tocmai dovada ca nu doar diavolul ci, mai ales, Dumnezeu lucreaza in istorie si ca o face de multe ori cu un rafinat simt al umorului.
La lista marilor traiectorii schimbate de intilnirea cu El l-as adauga pe Richard Wurmbrand, fost ilegalist, coleg la Scoala Cominternului cu alti lideri care au impns Romania spe Comunism si detinut la Doftana pentru 2 ani, a carui convertire a fost urmata de 14 ani de inchisoari comuniste dure, pentru a deveni mai apoi una dintre cele mai respectate voci care au deschis ochii lumii libere in ceea ce priveste tragedia si demonismul comunismului (v. cartea lui, MARX SI SATAN).