FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Cu secera și ciocanul, UE a bătut opoziția din Rusia, Cuba și Belarus

Multă lume crede în țara noastră că, dacă astă-vară instituțiile UE ne-au ajutat să supraviețuim, ca stat de drept, puciului USL, asta e pentru că UE reprezintă BINELE ABSOLUT, și nu e voie să pomenești de vreun defect, pentru ca atunci „dai apă la moară USL și rușilor”. E adevărat, am avut mare noroc, toate evenimentele s-au întâmplat într-o vreme în care Angela era certată cu Vladimir. Iar analiștii pro-occidentali de la noi și vizionarii dreptei au luat această situație drept un fapt permanent garantat, pe care putem construi viitorul României în SUE. S-ar putea să se fi înșelat. Pentru că nimic nu e durabil, aici pe pământ, și nimic nu e absolut, mai ales în UE.

Iată o ilustrare simbolică a acestui fapt, și câteva concluzii ce se impun.

Noul afiș promoțional al maicii noastre UESSR batjocorește simbolurile sfinte iudeo-creștine ale civilizației care a construit Europa, împletindu-le cu tot felul de simboluri exotice, păgânești și sataniste, tot amalgamul fiind înghesuit într-o stea cu cinci colțuri. Dar nu asta e culmea. Culmea e că UESSR se mândrește expunând pe afiș, și asumându-și-le cu cea mai nonșalantă nerușinare, SECERA ȘI CIOCANUL.

UESSR secera si ciocanul  telegraphHannan

Această nouă campanie de re-educare spre toleranță, desfășurată, desigur, în ciuda crizei, pe banii noștri, a fost semnalată cu indignarea cuvenită, de deputatul britanic Daniel Hannan pe blogul său. Așa cum arată Hannan, secera și ciocanul reprezintă cea mai criminală ideologie pe care a fost în stare să o producă specia umană.

Deși am început articolul pe un ton reacționar, anticomunist-visceral, acum, privind de mai multe ori afișul, am simțit cum ne cuprinde toleranța, și irezistibila hotărâre de a ne alătura și noi luptei pentru pace, vorba aceea, „până nu mai rămâne piatră peste piatră”.

Sperăm ca dreapta românească, centristă și europeană, să găsească soluția grafică cea mai potrivită, ca să nu rămână în urma așteptărilor partenerilor europeni, și să-și insere degrabă secera și ciocanul la locul cuvenit, în steluțele și inimioarele cu care va da lupta finală împotriva USL (finală, pt că nu e sigur dacă vor mai avea alte ocazii, dar despre asta, vom reveni). USL poate să-și asume secera și ciocanul direct, având copyright-ul chiar de la Moscova, că ei nu umblă cu plagiate. Vom avea, așadar, de ales între două feluri de sigle, dar, datorită UE, opțiunile nu vor mai fi așa de polarizate cum am fi putut să ne temem, ci vor conține elemente grafice asemănătoare, contribuind astfel la coeziunea societății noastre.

Am mai văzut și câteva reacții-reacționare la steaua Mamei UE, pe diverse bloguri, în general britanice și poloneze, – cum altfel, doar am zis reacționare. Acolo, toată lumea se întreabă unde e zvastica. Progresiștii vor spune, da, sigur, nu v-am spus noi că ăștia sunt fasciști? Dar, nu de asta era vorba pe acele bloguri. Oamenii se întrebau și ei: dacă tot e să promovăm simbolurile unor ideologii criminale, științifice, socialiste, NewAge-iste, revoluționare, antisemite, cum de o fi fost uitat tocmai național-socialismul?

În acest context, în numele redacției ILD și al meu personal, vreau să folosesc acest prilej și pentru a felicita UERSS pentru binemeritatul succes – Premiul Nobel pentru Pace. Cu lacrimi de emoție în ochi, vă felicităm pe toți, cititorilor, dar numai pe cei din UE, pentru că, într-un fel, toți puteți să vă mândriți acum că ați călcat pe urma sulfuroasă lăsată în istorie de Yasser Arafat 1994. Pe cititorii din Israel, SUA, Canada, Australia, și din alte continente, nu-i felicităm. Ei nu au acest merit. Dacă vor premiu, să se mai străduiască. Arafat s-a străduit, nu știu să vă spun câți oameni a omorât în total, pentru pace. UE a făcut și ea ce a putut. Merită Premiul Nobel, cel puțin pentru felul cum a promovat pacea lăsând Hezbollahul să-și facă de cap, și finanțând, cu banii noștri, terorismul palestinian. Sau avorturile forțate din China, de exemplu.
S-ar putea să iasă foarte mulți morți. E normal să-ți pui în frunte un simbol adecvat, care să reprezinte această măcelărie, această cultură a morții. E normal să ți se dea pentru asta Premiul Nobel pentru Pace, care i s-a dat lui Arafat.

Marea victorie a UE în acest caz este și aceea că, în competiția pentru laurii lui Nobel, a bătut măr contracandidați reacționari, care n-au nimic în comun cu secera și ciocanul, nici cu steaua cu cinci colțuri, nici cu tov Yasser Arafat. Iată câțiva dintre acești dușmani ai orânduirii socialiste, elemente ostile, burghezo-moșierești, în plus, mai ales unii, cu atitudini mistic-religioase obscurantiste:
– Ludmila Alekseieva, 85 ani disidentă în URSS, activă și astăzi, co-fondatoare a Grupului Helsinki de la Moscova;
– Svetlana Gannushkina, activează în organizația pentru drepturile omului „Memorial”. Organizația a fost și ea nominalizată, în ansamblul său, pentru Premiul Nobel;
– Aleksander Bialacki, din Belarus, liderul Centrului pentru Drepturile Omului „Wiasna”, AFLAT ÎN PREZENT ÎN ÎNCHISOARE.

Organizația cubaneză „Damas de Blanco”, un grup de femei, mame, soții, surori ale deținutilor politici cubanezi – ce vreți mai reacționar? Doamnele în Alb înfruntă regimul comunist prin manifestații săptămânale în sprijinul celor închiși. Ele defilează pe străzile Havanei, îmbrăcate în alb, cu gladiole în mână (culmea!); și sunt foarte adesea bătute și insultate și luate pe sus de cetățeni indignați spontan, în civil sau în uniformă.

– Dr. Oscar Elias Biscet, unul dintre cei mai intransigenți și mai refractari opozanți cubanezi, imun la orice fel de reeducare, a petrecut 10 ani în închisoare.

Este de la sine înțeles că acordarea Premiului Nobel pentru Pace unuia dintre cei sus-menționați ar fi făcut rău cauzei comunismului în lume și i-ar fi ferit oarecum pe aceștia, poate și pe alții asemenea lor, de mânia răzbunătoare a organelor luptei de clasă din țările respective (mă rog, asta nu prea s-a întâmplat cu Liu Xiao Bo, care e tot la închisoare, și lumea a uitat de el, sub impresia marilor realizări ale înțelepților conducători ai RPC). De aceea, putem spune cu mândrie că Maica UERSS nu numai că i-a bătut și le-a luat Premiul, dar a lăsat deschise nenumărate oportunități pentru regimurile cu pricina, reprezentate cu cinste de seceră și ciocan, să-i bată în continuare, la propriu, sistematic și profesional, până la victoria finală.

Aplauze! URAAA!

Și acum, toată lumea în picioare, ia, liniște, tonul la cântec, 2 – 3, și:

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Anca Cernea

Anca Cernea

De profesie medic, Anca Cernea este preşedintele Fundaţiei Ioan Bărbuş, fiica fostului lider si senator naţional-ţărănist. Anca Cernea a fost vicepreşedinte al Tineretului Universitar Naţional Ţărănesc şi al Organizaţiei de Tineret a PNŢCD la începutul anilor '90. În timpul guvernării CDR, Anca Cernea a fost director al Direcţiei Relaţii Internationale în cadrul Departamentului pentru Administraţie Publică Locală al Guvernului României.

11 Comments

  1. Anca Cernea
    21 October 2012

    Am găsit în Frankfurter Allgemeine Zeitung și cât ne revine pe cap de locuitor din premiul Nobel pentru Pace! Bucurați-vă și vă veseliți! Avem 0,0018 Euro de căciulă, să ne luăm ce vrem noi de ei. Nu e mult, observă autorul articolului, poate era mai profitabil să jucăm la lotto, toți locuitorii continentului. Dar adaugă, spre consolare, măcar ne putem mândri că am primit și noi premiul pe care l-a luat Obama – nu se știe sigur de ce, nici până azi.
    Iar la reacționarii de polonezi, am mai găsit și păreri pozitive. Unii ziceau că e bine, totuși, că UE a luat premiul anul ăsta, e mai sigur, pentru că nu se știe dacă la anul va mai exista. Alții se bucurau că poate, cu banii de premiu, se va putea salva din găleată zona Euro.

  2. Costin Andrieş
    21 October 2012

    ce afis retrograd, extremist de dreapta, cita lipsa de incluziune, toleranta, cit rasism!

    l-am corectat.

  3. Vlad M.
    21 October 2012

    Asa da, alta viata. Chiar ma gandeam unde e vechiul idol al progresistilor.

  4. Anca Cernea
    21 October 2012

    mai lipsește sigla Gazpromului

  5. Costin Andrieş
    21 October 2012

    a facut-o cineva si pe asta

  6. Dinny
    21 October 2012

    =)) asta ultima e chiar foarte tare! ????

  7. Costin Andrieş
    21 October 2012

    extremistii de dreapta de la europe4all au inca de invatat de la putin care a zis ca „cine nu regreta uniunea sovietica, nu are inima” si putin e cel care a organizat aceasta campanie in peste 40 de orase din rusia si tari satelit ale urss, pentru a sarbatori victoria impotriva nazismului si „eliberarea romaniei”, printre altele:

    The leader of the „Bus of Victory” campaign, Viktor Loginov, wrote in his blog that the buses will appear on May 6 in Kiev, Minsk, Tallinn and Riga, as well as in many Russian cities, including Moscow, St. Petersburg and Volgograd (formerly Stalingrad).
    “Some 40 cities have joined the campaign so far and it has already broken previous records,” he said. http://en.rian.ru/world/20120419/172923241.html

    lectii http://inliniedreapta.net/tatu…..ment-59600

  8. Costin Andrieş
    21 October 2012

    http://unimedia.info/stiri/fot…..53482.html

    Comisia Europeană a promis diplomaților lituanieni că va scoate din sediul central din Bruxelles posterul care conține diferite simboluri, inclusiv cel sovietic – secera și ciocanul. Declarația a fost făcută luni, 22 octombrie, de trimisul special la Reprezentanța Permanentă a Lituaniei pe lângă Uniunea Europeană, Arūnas Vinčiūnas, transmite UNIMEDIA cu referire la vz.ru.

    Posterul a ajuns în structurile europene în urma unui concurs finanțat parțial de Comisia Europeană. Potrivit politicienilor lituanieni, acest incident demonstrează că Europa nu se arată suficient de sensibilă față de crimele comunismului.

  9. Vlad M.
    21 October 2012

    O sa il puna in alte birouri.

  10. Anca Cernea
    21 October 2012

    Și polonezii au protestat.
    http://wpolityce.pl/artykuly/3…..u-w-polsce

  11. John Galt
    21 October 2012

    Ar trebui sa protestam si noi. Indiferent daca il afiseaza sau nu.

    Vreau sa vad CINE a facut acel poster, CINE a platit pentru el, si de ce.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *