Vă prezentăm în continuare traducerea articolului Cum a scăpat Moldova de Criză scris de Jeffrey Tayler pentru numărul din iulie-august al revistei The Atlantic.
Cum a scăpat Moldova de Criză
de Jeffrey Tayler
În Chişinău, capitala scăldată de soarele unei zile de primăvară a Moldovei, un oraş relaxat, cu mulţi copaci, construit pe şapte coline şi locuit de 785000 de persoane, am parcurs pe jos bulevardul central Ştefan cel Mare vorbind cu prietenul şi ghidul meu, pe care o să-l numesc Roman, un tip cu alura armonioasă de patruzeci şi ceva de ani.Criza economică globală era pe buzele tuturora la Moscova (unde locuiesc şi unde este cunoscută sub numele de kreezis), de acea l-am întrebat pe Roman despre asta, în stil rusesc, fără adjective.
Mi-a aruncat o privire uimită. „Ce criză?”
„Criza financiară globală!”
„Oh, aceea. Mă scarpin în cap şi încerc să-mi amintesc despre asta. Este ceva ce vedem la televizor. O percepem ca pe ceva depărtat de noi.”
Tulburată de recentele tensiuni politice, hărţuită de un conflict separatist de durată legat de teritoriul său estic Transnistria, dependentă de Rusia pentru aprovizionarea cu energie şi pentru exportul de vinuri şi produse agricole, cea mai săracă ţară din Europa (şi singură comunistă) pare că nu ar avea absolut nimic cu care să se laude.
Cu excepţia că a bătut complet Statele Unite, Regatul Unit şi cea mai mare parte din titanii capitalişti pe terenul propriului lor joc al pieţei. Sau cel puţin într-un singur fel. La începutul acestui an, The Banker, o revistă financiară britanică, a categorisit Moldova pe locul 5 dintr-un număr de 184 de ţări pentru stabilitatea economică în perioade de criză, prin luarea în considerare a celor 25 de indicatori folosiţi pentru calculul Indicelui Sănătăţii Financiare Globale pentru anul 2009. Moldovenii mi s-au plâns de corupţie, de comuniştii aflaţi la conducere, de preşedinte, dar kreezis nu a intervenit în conversaţie până când nu am menţionat-o.
Moldovei îi lipsesc nu numai rezervele energetice care caracterizează trei din cele patru ţări aflate înaintea ei în acel index (Norvegia, Rusia şi Kuweit), dar şi cea mai mare parte a atributelor economiilor dezvoltate (citeşte: unde acţionează pîrghiile): printre altele, prevalenţa creditului, a datoriilor de stat, a plăţilor dobânzilor la credite, precum şi a împrumuturilor de la băncile locale. Guvernul moldovean se mulţumeşte să trăiască cu mijloacele (categoric limitate) de care dispune; băncile moldoveneşti, privite în ansamblu, arată ceea ce mai acum un an putea fi catalogat ca un rizibil, înapoiat conservatorism, datorită împrumuturilor modeste (35% din Produsul Intern Brut, comparativ cu 230% în Statele Unite) şi a menţinerii unui raport ridicat capital-bunuri.
De fapt, abia de se poate spune că ţara are un sector bancar sau financiar.
„Nu ne gândim niciodată să mergem la bancă pentru un împrumut sau să utilizăm o carte de credit,” mi-a zis Roman. ”Aici noi operăm într-un sistem cash-exclusiv”.
Cash-exclusiv este o manieră dictată nu numai de alegere dar şi de tradiţie pentru Roman şi pentru ceilalţi moldoveni. Să faci datorii este încă egal cu un tabu. Domnesc încă ideile vechi legate de solvabilitate şi mândrie personală, precum şi o modalitate pragmatică de comportament cu banii născută în decade de lipsuri acute. Mai mult decât atât, de la căderea URSS-ului, scandalurile în care sunt implicate bănci, acţiuni bancare sau scheme Ponzi au apărut la ştiri în mod periodic. Toate acestea confirmă încrederea pe care oamenii o plasează în depozitele în cash (cea mai mare parte în dolari sau euro), pe care ei le menţin ascunse în casele lor, sub saltelele proverbiale.
O spune şi Roman. „Îmi ţin toţi banii într-un sertar. Cea am este al meu. Cheltuim numai ce avem. Aşa pot să dorm liniştit noaptea.”
Nu că ar fi puţine de cumpărat la Chişinău. Conducerea curentă a Moldovei poate fi comunistă, dar abundă toate tentaţiile unei societăţi capitaliste. Am trecut prin faţa unor vitrine de magazine pline ochi de haine, mâncăruri şi electronice. Mall-uri comerciale ca Sun City şi Jumbo se laudă cu aceleaşi prăvălii bine aprovizionate pe care cineva le poate vedea în occident, la care se adaugă tuşeuri post-sovietice că BMW-euri de vânzare în anticamere şi cazinouri pe podele elevate. Nu părea să se ducă lipsă de cumpărători, deşi uneori vânzătorii se plângeau că afacerile au scăzut. Remarcabil era că puţine vitrine aveau afişate logourile cărţilor de credit; cumpărătorii trebuiau să plătească bani peşin.
O operaţie speculativă în care se angajează cei mai mulţi oameni implică achiziţionarea de dolari şi euro ca rezervă împotrivă competitorului anemic local, leu. La aproape fiecare colţ de stradă în centru oraşului există o gheretă pe care scrie SCHIMB VALUTAR (romană original, n.m.).
Roman era îmbrăcat în blugi de firmă şi cu o haină de serj. Conduce o maşină Ford şi, împreună cu soţia sa, posedă un apartament cu trei dormitoare (pentru care a plătit cash) în cartierul select din zona versiunii din Chişinău a Arcului de Triumf, Porţile Sfinte. El reprezintă, în rezumat, clasa medie lipsită de datorii care s-a ridicat de-a lungul fostei Uniunii Sovietice aproximativ în perioada în care avântul creditului cuprinsese cea mai mare parte din occident.
I-am spus lui Roman despre clasificare Moldovei din The Banker şi ochii săi s-au aprins datorită surprizei. Dar când i-am descris larg răspândita suferinţă pe care criza o cauza Statelor Unite, s-a întristat.
„Imi pare rău pentru oamenii din occident,” a zis. „Sistemul lor financiar a funcţionat bine timp de decade, iar acum a căzut. Ştii, mă simţ binecuvântat că m-am născut aici.”
Binecuvântat de a te fi născut în Moldova? Puţini ar fi rostit aceste vorbe mai acum un an. Acum, din păcate, aceste cuvinte au sens.
