Astăzi se consumă a treia etapă din maratonul pentru nominalizarea candidatului Republican la preşedinţie: alegerile primare din Carolina de Sud. Situl RealClearPolitics arată că, în baza mediei celor mai recente sondaje de opinie, Newt Gingrich este cotat cu 32.8% şi astfel conduce în preferinţele votanţilor. Mitt Romney, fostul guvernator de Massachussets, ocupă locul doi cu 30.2%. Urmează Ron Paul creditat cu 13.2% şi fostul senator Rick Santorum, cu 11.4%.

Câmpul participanţilor s-a rărit considerabil: în iulie 2011 erau nouă candidaţi, iar în acest an au capotat Michelle Bachman (după rezultatul foarte slab din Iowa) şi Rick Perry, guvernatorul de Texas, după rezultate slabe în Iowa şi New Hampshire, dar mai ales datorită unei campanii mediocre presărate cu momente stânjenitoare. Întrucât candidatul oficial va fi desemnat la convenţia naţională din vară în baza numărului de delegaţi obţinuţi de fiecare participant în toate statele, iar sistemul de alegeri primare alocă delegaţi în fiecare stat (funcţie de numărul de voturi culese) şi celor care se clasează după câştigătorul votului popular, iată clasamentul actual după numărul de delegaţi: Romney (14), Ron Paul (10), Santorum (8), Gingrich (2). Cifra care asigură nominalizarea: 1144. Aparent mai este mult pînă departe, dar o victorie a lui Romney în Carolina de Sud este de natură îi întărească decisiv statutul de „candidat inevitabil”.

Dinamica recentă a avut parte de surprize. După Iowa, unde Gingrich a ocupat locul patru cu 13% din voturi, în bună măsură şi datorită unui baraj de mediatizare negativă din partea lui Romney, fostul preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a întors „favoarea” cu propria sa campanie de distrugere a lui Romney. Ţinta predilectă a fost activitatea lui Romney din anii 1990 în cadrul firmei de investiţii şi capital Bain. Ca orice firmă de „venture capitalism”, Bain s-a ocupat de achiziţionarea, restructurarea, uneori desfiinţarea şi alteori crearea de întreprinderi de producţie, prin investiţie de capital privat şi rentabilizare, în scopul obţinerii de profit pentru investitori. Romney s-a folosit de acest exemplu pentru a evidenţia experienţa sa de administrator cu succes în crearea a mii de locuri de muncă. Gingrich, preluând o temă popularizată de Obama, Democraţi şi mişcarea Ocupaţi Wall Street, a atacat dur activitatea lui Romney din perioada Bain, asociindu-l implicit cu unicornul acelui 1% lacom şi lipsit de scrupule împotriva căruia se revoltă cei 99% victimizaţi de fauna de pradă a capitalismului. Pînă şi Michael Moore s-a arătat impresionat de retorica lui Gingrich. Atacul dinspre stânga, adoptat de un Gingrich care în acelaşi timp se proclamă singurul urmaş legitim al lui Reagan, a atras reacţii negative din partea comentatorilor conservatori, dar a reuşit parţial să erodeze din avansul lui Romney în sondajele de opinie. Cuplat cu performanţe pe alocuri sclipitoare în dezbaterile televizate şi cu inabilitatea lui Romney de a aprinde imaginaţia electoratului Republican, ultimele zile au consemnat un reviriment Gingrich în Carolina de Sud. Nici măcar resuscitarea infidelităţilor conjugale din trecut, rememorate de a doua soţie într-un interviu pentru ABC News, nu par a frâna momentul ascendent al lui Gingrich. O victorie îi este absolut necesară pentru a transforma acest moment într-o forţă de tracţiune capabilă să deturneze orbita aparent implacabilă a lui Romney.

Ron Paul este jolly-jokerul competiţiei. Nu are nicio şansă de a obţine nominalizarea şi ştie acest lucru, dar lucrează competent şi susţinut de o bază entuziastă, pentru a obţine în final un număr de delegaţi suficient de mare încât să îi permită un joc de forţă în culisele convenţiei Republicane care îl va încorona pe Romney sau Gingrich. Pînă nu demult, Sarah Palin a fost politicianul cu cea mai mare influenţa populară în rândurile electoratului republican-conservator. Odată cu decizia ei de a spune „pas” acestui ciclu electoral prezidenţial, batonul de outsider influent a fost predat lui Ron Paul. Iar bătrînul afabil şi cu o personalitate politică de Dr. Jekyll (admirabil constituţionalist american premergător al mişcării Tea Party) şi Mr. Hyde (flirturi îndelungi cu zăbăucii conspiraţionişti 9/11, conducerea unui buletin de ştiri în care ani de-a rândul au fost publicate materiale cu tentă rasistă şi antisemită, izolaţionism în domeniul politicii externe cuplat cu atitudinea morbidă „America este de vină”, similară în spirit cu exerciţiile de ploconeală şi dezonoare care caracterizează turneele externe ale lui Obama) a ştiut să exploateze situaţia la maxim. Atracţia şi succesul lui Ron Paul se bazează pe racordarea simultană la două filoane psihologice reale şi acute ale publicului american: dezgust faţă de pervertirea republicii într-un mamut etatist în care cetăţeanul involuează la stadiul de serv al intereselor politicianului venal, birocratului, sindicatului şi bancherului; şi oboseală şi deziluzie faţă de responsabilitatea globală a Americii, un je m’en fiche ridicat ca un deget mijlociu către lume, anunţând abandon şi epuizarea viziunii din ultimii 70 de ani (punctul de referinţă fiind sfârşitul celui de-al doilea război mondial). Jocul de forţă amintit mai sus va însemna oferta direcţionării sprijinului armatei ron-pauliste către candidatul uns oficial, în schimbul încorporării unei serii de politici marca Ron Paul în cadrul platformei prezidenţiale Republicane. Ron Paul va insista în special pe adoptarea platformei lui Mr. Hyde: izolaţionism şi retragere din lume, declin militar, protecţionism economic. Un rezultat bun în această seară (un loc trei care să îmbogăţească zestrea de candidaţi) înseamnă încă o etapă străbătută cu succes către stabilirea unei poziţii solide de negocieri la convenţia Republicană.

Câteva lucruri au devenit clare. Niciunul dintre cei patru candidaţi rămaşi în cursă nu reprezintă în mod optim aspiraţiile electoratului Republican şi nici nu inspiră încredere solidă în eventualitatea unei victorii faţă de maşina formidabilă de campanie a lui Obama. Încă se caută un anti-Romney viabil, dar în condiţiile unui pluton de concurenţi din ce în ce mai redus, această situaţie a început să semene cu o obsesie autodistructivă (vezi atacul aiuritor al lui Gingrich, menţionat anterior). Pe acest fond fracturat, singurul anti-Romney natural este Ron Paul, iar ascendenţa lui va duce la o situaţie criticムpeste câteva luni. Există un risc serios ca divergenţele din ce în ce mai explicite – dintre establishmentul Republican şi segmentul conservator anti-establishment, dintre candidaţi, dintre Tea Party şi oastea de libertarieni, independenţi şi Democraţi care îl sprijină pe Ron Paul – să afecteze negativ efortul de descăunare al lui Obama, exact atunci când va fi nevoie de o bază largă şi solidă. Candidatul Republican din final va trebui să reuşească, în timp scurt, o re-editare a unui succes Reagan bine conturat abia după ce acesta a devenit preşedinte: stabilirea şi avansarea unei platforme politice capabile să unească sub acelaşi acoperiş toate facţiunile greu de reconciliat din cadrul partidului Republican, inclusiv atragerea unor segmente ne-republicane, dar cointeresate de viziunea propusă. Pentru 2012, marele consens reaganist ar trebui să fie: salvaţi Republica, afară cu Obama!

icon-bullhorn  20:00 – Pataphyl

La ora 7 și o secundă Newt Gingrich a fost proiectat cîștigător al alegerilor primare din South Carolina de către majoritatea canalelor de știri.
– SC furnizează 25 de delegați, 11 acordați automat cîștigătorului și cîte doi pentru fiecare din cele 7 districte (e posibil ca Mitt Romney să cîștige două sau chiar trei dintre ele.
– Comentariile la cald subliniază că alegătorii s-au orientat către candidatul care e în stare să-l bată pe Obama în noiembrie, Newt a demonstrat în repetate rînduri acest lucru, spre deosebire de Romney care a fost în multe rînduri excesiv de îngăduitor cu locatarul momentan al Casei Albe.

icon-bullhorn  20:45

Rămâne de văzut cât de convingătoare este victoria lui Newt. Deocamdată, cu 51% din voturi numărate, Newt are un avans considerabil:

Gingrich – 40%
Romney – 27%
Santorum – 18%
Ron Paul – 13%

Ron Paul s-a adresat susţinătorilor. Se declară mulţumit de rezultat şi expune partea plină a paharului, amintind de faptul că acest ciclu electoral i-a adus mai multe voturi în general decât cel din 2008. Partea goală a paharului este că locul trei, pe care şi l-ar fi dorit în Carolina de Sud, nu a fost obţinut.
Şi o imagine semnificativă din tabăra Romney: sediul de campanie din oraşul Columbia, cu 35 de minute înainte de închiderea urnelor.

icon-bullhorn  22:20

FoxNews anticipează cel puţin 19 delegaţi din Carolina de Sud în coloana lui Gingrich. Urmează Florida, unde Romney lucrează electoratul din decembrie anul trecut. Dar inevitabilitatea lui Romney nu mai este inevitabilă. În primele etape de pînă acum au fost trei câştigători diferiţi: Santorum în Iowa (certificat abia ieri sau alaltăieri, după ce iniţial Romney a fost declarat învingător), Romney în New Hampshire şi acum Gingrich în Carolina de Sud. Este pentru prima oară de mult, mult timp când niciun candidat Republican nu reuşeşte să se impună în două alegeri primare din primele trei.

icon-bullhorn  22:56

Notă finală. Gingrich începe să pledeze pentru ralierea electoratului de dreapta într-o coaliţie mai cuprinzătoare decât spectrul de coloraturi ideologice distincte sau afilieri faţă de un candidat sau altul. Bine, cu menţiunea explicită că el se consideră candidatul care ar trebui să se afle la confluenţa acestui bazin divers, dar asta era de aşteptat. În discursul de candidat victorios, Gingrich i-a lăudat pe toţi cei trei oponenţi pentru calităţile pe care fiecare le-a pus pe tapet – conservatorismul social al lui Santorum, politicile fiscale şi monetare ale lui Ron Paul, atuurile de manager şi antreprenor ale lui Romney – şi a enunţat ideea că o candidatură de succes împotriva lui Obama trebuie să fie una care transcende preferinţele individuale sau de grup ale votanţilor. În joc se află două viziuni complet diferite: cea a excepţionalismului american şi cea a unui discipol al radicalismului de tip Saul Alinksy. Discursul a cuprins şi alte astfel de diferenţieri importante, pe care pînă acum niciun candidat nu le-a articulat cu suficientă tărie. Gingrich se concentrează pe o temă de campanie prea difuz asumată de restul competitorilor. Este o temă pe care o poate articula cu erudiţie şi pasiune, dar Gingrich are şi un talent de a se autodistruge. Pînă acum a renăscut de două ori pe parcursul acestui traseu electoral. O astfel de performanţă volatilă lasă urme adânci: din toţi cei patru candidaţi, Gingrich conduce în topul antipatiilor exprimate de public. Iată un handicap care poate fi letal în confruntarea cu Obama.