De prea multa vreme nu da bine sa vorbesti în favoarea Israelului. Dupa recentul incident de la bordul unui vas din Mediterana plin cu activisti anti-israelieni, e greu sa gândesti sa promovezi o cauza mai putin populara.

Într-o lume ideala, asaltul facut de comandourile israeliene asupra vasului Mavi Marmara nu s-ar fi sfârsit cu noua morti si douazeci de raniti. Într-o lume ideala, soldatii ar fi fost primiti pasnic pe vas. Într-o lume ideala, nici un stat, cu atât mai putin un aliat recent al Israelului ca Turcia, ar fi sponsorizat si organizat o flotila a carui singur scop a fost sa creeze o situatie imposbila pentru Israel: sa îl faca sa aleaga între a reununta la politica sa de securitate si la blocada navala, sau a ridica asupra-si mânia lumii.

În purtarea noastra fata de Israel, trebuie sa spuberam pâcla rosie a furiei care înoreaza adesea judecata. O abordare rezonabila si echilibrata ar trebui sa cuprinda urmatoarele realitati : în primul rând, statul Israel a fost creat în urma unei decizii a ONU, asadar legitimitatea sa nu trebuie pusa în discutie. Israelul are institutii democratice adânc înradacinate. Este o societate dinamica si deschisa care a atins în mod repetat excelenta în cultura, stiinta si tehnologie.

În al doilea rand, datorita radacinilor, istoriei si valorilor sale, Israelul este pe deplin o tara occidentala. Într-adevar, este o tara occidentala normala, care însa se confruntata cu împrejurari anormale.

În mod unic în Occident, este singura democratie a carei însasi existenta a fost pusa în discutie înca de la început. Din prima clipa a fost atacata de vecinii sai cu arme conventionale de razboi. Apoi a trebuit sa se confrunte cu terorismul, care a culminat cu val dupa val de atacuri sinucigase. Acum, la porunca islamistilor radicali si ai simpatizantilor lor, se confrunta cu o campanie de delegitimizare prin mijlocirea legislatiei internationale si diplomatiei.

La saizeci si doi de ani de la creare, Israelul înca lupta pentru supravietuire. Pedepsit cu bombe care ploua din Nord si din Sud, amenintat cu distrugerea de un Iran care tinteste sa achizitioneze arme nucleare si înghesuit de prieteni si de dusmani, Israelul se pare ca nu a avut nici un moment de pace.

E de înteles ca timp de ani de zile, atentia Vestului a fost concentrata pe procesul de pace dintre israelieni si palestinieni. Însa daca acum Israelul este în pericol si toata regiunea aluneca catre un îngrijorator viitor problematic, aceasta nu se datoreaza lipsei de întelegere între parti cu privire la modul de rezolvare a conflictului. Parametrii oricarui acord de pace sunt clari, oricât de greu ar parea pentru ambele parti sa faca ultima sfortare pentru o întelegere.

Adevaratele amenintari la stabilitatea regionala trebuie gasite în cresterea radicalismului islamic care vede în distrugerea Israelului o împlinire a destinului sau religios si, totodata, în Iran, cu ambitia sa pentru hegemonie regionala. Ambele fenomene sunt amenintari care afecteaza nu numai Israelul, dar si Vestul în mod extins si lumea în general.

Miezul problemei se afla în maniera ambigua si uneori eronata în care prea multe tari reactioneaza acum la situatie. Este usor sa blamezi Israelul pentru toate problemele din Orientul Mijlociu. Unii chiar actioneaza si vorbesc ca si cum o noua întelegere cu lumea musulmana ar putea fi atinsa daca am fi pregatiti sa jertfim statul evreu pe altar. Aceasta ar fi o nebunie.

Israelul este linia noastra de aparare într-o regiune turbulenta care în mod constant risca sa cada în haos, o regiune vitala pentru securitatea energetica datorita supradependentei noastre de petrolul din Orientul Mijlociu, o regiune care este linia frontului în lupta cu extremismul. Daca se duce Isralul, ne ducem toti. A apara dreptul Israelului de a exista în pace, înauntrul unor granite sigure, cere un grad de claritate morala si strategica care prea adesea pare sa fi disparut din Europa. Statele Unite dau semne îngrijoratoare ca se îndreapta în aceiasi directie.

Occidentul trece printr-o perioada se confuzie cu privire la forma viitorului lumii. În mare parte, aceasta confuzie este cauzata de un fel de îndoiala masochista asupra identitatii noastre, de domnia corectitudinii politice, de un multiculturalism care ne îngenuncheaza în fata altora, si de un secularim care – ironia ironiilor! – ne orbeste chiar atunci când suntem confruntati cu jihadisti care promoveaza cea mai fanatica întrupare a credintei lor. A lasa Israelul în voia soartei, acum mai mult decât oricând, ne-ar servi numai ca sa ne arate ce adânc ne-am scufundat si cât de inexorabil apare acum declinul nostru.

Asa ceva nu poate fi pemis. Motivat de nevoia de a se reconstrui valorile occidentale, exprimând profunda îngrojorare pentru valul de agresiune împotriva Israelului, si constient fiind de faptul ca slabirea Israelului este slabirea noastra, am hotarât sa promovez o noua initiativa numita Prietenii Israelului, cu ajutorul unor persoanlitati proeminente, printre care David Trimble, Andrew Roberts, John Bolton, Alejandro Toledo (fostul presedinte al Peru), Marcello Pera (filosof si fost presedinte al Senatului Italian), Fiamma Nirenstein (politician si scriitor italian), expertul financiar Robert Agostinelli si intelectualul catolic George Weigel.

Nu este în intentia noastra sa aparam o anumita politica a unui anumit guvern al Israelului. Sprijinitorii acestei initiative sunt convinsi ca vor fi uneori în dezacord cu hotarârile luate la Ierusalim. Suntem democrati si credem în diversitate.

Cu toate acestea, ceea ce ne uneste este refuzul concesiilor în ce priveste dreptul Israelului de a exista si de a se apara. Nu este numai o grava greseala morala, ci si o grava eroare strategica de prima marime ca tarile vestice sa se aseze de partea celor care pun în discutie legitimitatea Israelului, sa se joace pe la organisemele internationale cu chestiunile vitale ale securitatii Israelului, sa fie împaciuitori cu cei care se opun valorilor Occidentului în loc sa se ridice în mod viguros în apararea acestora.

Israelul este o parte fundamentala a Occidentului. Occidentul este ceea ce este datorita radacinilor sale iudeo-crestine. Daca elementul evreiesc al acestor radacini este rasturnat si este pierdut Israelul, atunci suntem si noi pierduti. Ne place sau nu, sortile noastre sunt împletite în mod inextricabil.

José María Aznar a fost prim ministru al Spaniei între 1996 si 2004.

José María Aznar: If Israel goes down, we all go down

(Traducere Florina B.)