„Islamofobia”, acea presupusă „frică” iraţională,
patologică, de islam, sancţionată orwellian drept „ură”. Iar ea…
30 iulie, 2009: Femeie creştină din Sudan riscă să primească 40 de lovituri de bici pentru că a purtat pantaloni
O femeie creştină, care riscă o pedeapsă de 40 de lovituri de bici pentru că a purtat pantaloni în Sudan, s-a prezentat în faţa tribunalului pe 29 iulie 2009. Lubna Ahmed al-Hussein a intrat in sala de proces în aceiaşi pantaloni verzi pentru care a fost arestată.
Conform legii islamice, în vigoare în unele părţi ale Sudanului, este ilegal pentru o femeie sa poarte pantaloni în public. Dar, se pare, legea nu se aplică non-musulmanilor, cum este domnişoara Hussein, fost jurnalist ce lurează pentru ONU. Legea este sporadic aplicată în capitală, Khartoum, unde Lubna a fost arestată.
Acuzaţiile de indecenţă nu sînt rar întîlnite în Sudan, dar domnişoara Hussein a folosit acuzaţia ei pentru a lupta împotriva acestor reguli.
În timpul audierii a spus: „Mii de femei sînt pedepsite cu lovituri de bici în Sudan, dar păstrează tăcearea. Legea este folosită pentru a hărţui femeile iar eu vreau să o denunţ”.
Ea a spus că un număr de alte femei arestate în acelaşi timp cu ea au primit lovituri de bici, dar cazul ei a fost trimis spre judecată cînd a cerut un avocat. Nordul Sudanului este guvernat de legea islamică care include restricţii privind decenţa publică, în special pentru femei.
Christian Sudanese woman facing 40 lashes for wearing trousers
29 iulie, 2009: Un bărbat muslman din Gaza îşi omoară în bătaie fiica cu un lanţ metalic pentru că a decoperit că deţinea un telefon mobil
Un bărbat din Gaza este reţinut sub suspiciune că şi-ar fi ucis fiica în bătaie cu un lanţ de metal pentru că a descoperit că avea un telefon mobil, au spus organizaţii ale drepturile omului miercuri.
Organizaţiile au adăugat că şi cei trei fraţi ai victimei au fost reţinuţi.
Victima, o femeie divorţată în vîrstă de 27 de ani, mamă a 5 copii, a fost cea de a zecea victima a aşa numitelor „crime pentru onoare”, în teritoriile palestiniene şi din rîndul arabilor din Israel, de anul acesta.
Mai multe informaţii puteţi găsi aici
Gaza Muslim bludgeons his daughter to death with an iron chain because she owned a cell phone
30 iulie, 2009: „Aceştii fotbalişti sînt creştini, iar musulmanii nu ar trebui să cinstească sau să respecte aceşti duşmani ai lui Allah”
Echipa de fotbal Manchester United a fost ţinta atacurilor cu bombă din cele două hoteluri din Jakarta de acum două săptămîni, a spus unul din acuzaţi.
Printr-un mesaj transmis pe internet de Noordin Mohammed Top, acesta şi-a asumat responsabilitatea pentru atacurile de la hotelele Ritz Carlton şi Marriot, care a ucis 7 oameni pentru că Ritz avea să găzduiască echipa Manchester United, înaintea unui meci amical.
„Aceştii fotbalişti sînt creştini, iar musulmanii nu ar trebui să cinstească sau să respecte aceşti duşmani ai lui Allah”, spunea mesajul, postat pe un site blogspot.com. Manchester United, care trebuia să sosească în Jakarta în ziua dinaintea atacurilor, a anulat meciul.
„These players are Christians, so Muslims should not honor and respect these enemies of Allah”
Acum o ştire din aprilie, anul trecut, pentru cei cu nervii tari:
13 Aprilie, 2008: Fetiţă de 8 ani cere divorţ la tribunal
După cum se ştie, una dintre multele neveste ale lui Mohamed, profetul lui Allah, a fost Aisha cu care acesta s-a căsătorit cînd tînăra fată avea doar 6 ani. Căsnicia a „consumat-o” cînd fata a împlinit 9 ani. Mohamed este un om sfînt, profetul lui Allah, un exemplu de urmat de toţi musulmanii şi urmat de unii (nu puţini, altfel nu am fi auzit de ei aproape în fiecare zi).
Astfel, în pur stil mohamedan, Nojoud Muhammed Nasser, de 8 ani, a fost căsătorită de tatăl ei cu oacheşul tînăr Faez Ali Thamer.
Tatăl meu mă bătea şi îmi spunea că trebuie să mă căsătoresc cu acest bărbat, dacă nu, aş fi fost violată şi nici o lege sau şeic din ţară nu m-ar fi putut ajuta. Am refuzat dar nu am putut opri căsătoria
Am implorat-o pe mama mea, tatăl meu şi pe mătuşa mea să mă ajute să divorţez. Ei răspundeau, ‘Nu putem face nimic. Dacă vrei te poţi duce singură la tribunal’. Asta am făcut.
A spus Nojoud Nasser pentru Yemen Times.
Nasser a spus că a fost supusă abuzurilor sexuale şi violenţei de către soţul ei.
Obişnuia să îmi facă lucruri rele iar eu nu aveam nici o idee despre ce înseamnă o căsătorie. Încercam să scap fugind dintr-o cameră în alta, dar pînă la urma ma prindea şi mă bătea iar apoi făcea ce vroia. Am plîns atît de mult, dar ninmeni nu mă asculta. Într-o zi am fugit de el şi am venit la tribunal.
Cînd vroiam să mă joc în curte mă bătea şi îmi cerea să merg în dormitor cu el. Asta a durat două luni. Era prea dur cu mine, şi de fiecare dată cînd îi ceream mila, mă bătea, mă pălmuia, iar apoi mă abuza. Vreau să am o viaţă respectabilă şi să divorţez de el.
Soţul Faez Ali Thamer:
Da, am avut relaţii intime cu ea, dar nu am făcut nimic rău, de vreme ce este soţia mea am acest drept şi nimenu nu mă poate opri. Dar dacă judecătorul sau alţi oameni insistă să divorţez, voi divorţa, e ok.
Conform legii din Yemeni „nici o fată sau băiat nu se poate căsători înainte de 15 ani”, dar această lege a fost sancţionată în 1998 iar părinţii pot face un contract de căsătorie între copiii lor chiar dacă nu au încă 15 ani. Cazul fetei nu este primul caz de acest fel din Yemen, dar este pentru prima oară cînd o fată s-a dus la tribunal de una singură pentru a cere divorţ.
8-year-old girl asks for divorce in court
1 august, 2009: Pakistan – Sase crestini, printre care si un copil, arsi de vii pentru ca au profanat Coranul
Un grup de musulmani a ucis sambata sase crestini, ranind alte cateva zeci de persoane, acuzandu-i ca au profanat Coranul, dupa care au incendiat 40 de case si o biserica, intr-un sat din vestul tarii, anunta AFP.
„Sase crestini, printre care si un copil, au fost ucisi. Alte cateva zeci de persoane au fost ranite in urma acestui trist incident”, a declarat ministrul pentru minoritati, Shahbaz Bhatti.
El a precizat ca victimele au fost atacate de „un grup de persoane” in satul Gojra.
„Musulmanii i-au acuzat pe crestini ca au profanat Coranul”, a continuat el, adaugand ca acuzatiile erau „lipsite de fundament”. Ministrul nu a oferit explicatii legate de natura blasfemiei acuzate de musulmani.
„Toate victimele sunt crestine. Mi s-a spus ca au fost arsi de vii”.
O disputa privind Coranul a izbucnit in acest sat la sfarsitul lui iulie, dar a fost stinsa ulterior. Tensiunile au reizbucnit insa sambata.
Televiziunile pakistaneze au prezentat imagini cu politia care utiliza gaze lacrimogene pentru a dispersa multimea.
Profanarea Coranului este pasibila de pedeapsa cu moartea in Pakistan, unde islamul este religia dominanta.
Crestinii, care reprezinta mai putin de 3% din populatie, afirma ca legile care incrimineaza blasfemia sunt folosite pentru a exercita represalii impotriva comunitatii lor.
Pakistan: Sase crestini, printre care si un copil, arsi de vii pentru ca au profanat Coranul
7 Comments
costin
30 July 2009iar stirile de genul acesta nu contenesc sa apara. sint tot mai dese, tot mai grotesti:
29 iulie, 2009 – Spain: Muslim stabs his daughter 20 times in attempted honor killing
bugsy
30 July 2009Pakistan: Sase crestini, printre care si un copil, arsi de vii pentru ca au profanat Coranul
costin
30 July 2009bugsy, am editat eu comentariul tau
Thousands attend Hizb ut-Tahrir’s London Conference
Un text aberant. Islamul este totalitar tocmai pentru ca este aberant, daca nu ar fi aberant nu ar fi nevoie de totalitarism, nu ar fi fost nevoie de impunerea lui prin crime si terorism. Pentru ca este totalitar, nimic din ce spune islamul si Mohamed nu poate fi criticat in nici un fel, de aici rezulta inchistarea in cele citeva, putine, idei pe care le vedem exprimate mai sus. Astfel, discursul inteligent si inteligenta insasi nu este cu putinta in islam.
bugsy
30 July 2009@costin: multumesc si felicitari pentru articolul tau despre islamofobie!
costin
30 July 2009O mica stire din Belgia:
Belgian Policemen No Longer Allowed to Check Burka Wearers
Politistilor barbati le este de acum incolo interzis sa legitimeze o femeie imbracata in burka, pentru a nu provoca musulmanii. Pot fi verificate doar de putinele femei din politie. Oamenii astia nu au nici un pic de coloana vertebrala si din frica de musulmani sint de acord cu toate neroziile care li se cer. Ce se va intimpla in momentul in care in bruxxell, unde aproape o treime din populatie este musulmana, tilharii vor incepe sa poarte burka?
Jefuiesc pe cineva pe strada, fug pina la colt, arunca o burka pe ei si isi vad in continuare de drum fara sa isi faca nici un fel de griji.
costin
30 July 2009Barbarism din Egipt. Doua fete crestine rapite si fortate sa se converteasca la islam.
Muslims Abduct Two Christian Coptic Girls in Egypt
Imperialistu'
30 July 2009Desigur, a concluziona, in baza unor astfel de practici, ca Islamul este o religie a hotilor pedofili, ar fi o dovada de islamofobie.