Scriem aici, de ceva vreme, despre ce se întâmplă în Venezuela. Considerate de nișă, articolele despre evenimentele din țara latinoamericană i-au făcut pe câțiva cititori să întrebe de ce ne-ar interesa pe noi, în România, ce se întâmplă la mii de kilometri. Ce legătură are cu noi. Să ascultăm liniștea câmpiilor din Cambogia – răul cel mai mare al comunismului s-a dus.

E caz școală pentru felul în care comunismul nou, oricum, în orice variantă și oriunde ar fi aplicat, ajunge să fie identic celui clasic – să zombifice economia, să ia mai toate libertățile oamenilor, să se folosească de infractorii periculoși pentru a câștiga puterea și a o menține.

Economia Venezuelei, atent dirijată spre varianta ei comunistă cunoscută de noi cei din Estul Europei, cu naționalizari, cu eliminarea partenerilor externi, capitaliști, cu controlul centralizat al prețurilor, a sucombat spectaculos. Nimic nu se mai produce pe măsura nevoilor populației, absolut nimic, inclusiv benzina și motorina lipsind din țara cu cele mai rezerve de petrol confirmate! Mai mult, Venezuela a ajuns chiar în situația să cumpere combustibil. Țara care are rezerve subterane mai mari decât cele ale Arabiei Saudite a ajuns în situația să își cumpere petrol pentru piață internă dar și pentru a-și onora obligațiile față de baza de unde a importat comunismul, Cuba, și față de creditorii tradiționali ai Axei răului, China și Rusia.

https://www.independent.co.uk/news/world/americas/venezuela-oil-imports-economy-industry-heavy-refining-efficiency-a8307161.html

https://www.reuters.com/article/us-venezuela-oil-imports-exclusive/exclusive-as-venezuelans-suffer-maduro-buys-foreign-oil-to-subsidize-cuba-idUSKCN1IG1TO

În același timp, pentru asigurarea necesarului de hrană pentru populație ar fi nevoie de importuri masive de alimente, în țara cu climă ideală pentru agricultură unde se făceau producții mari de legume și fruncte. În față lipsurilor alimentare care se generalizau, în 2005, Hugo Chavez a anunțat “Marele salt înainte” după modelul lui Mao Zedong, iar rezultatele nu puteau fi altele decât cele dictate de logică istorică – o criză mai mare, o foamete care a acoperit întreagă țară. Încercând să minimalizeze situația, neputând ascunde ceea ce era evident, comuniștii venezueleni au numit foametea “dieta Maduro”, în condițiile în care, în 2017, peste 90% din populație nu mai putea avea acces la necesarul de alimente de bază…
https://www.americasquarterly.org/content/maduro-diet-photo-essay-venezuela
Așa cum spuneau comuniștii lui Ceaușescu despre lipsurile de la noi că reprezintă o alimentație rațională, la fel, în Venezuela, comuniștii au spus o vreme că “Dieta Maduro” e benefică pentru sănătate…

Economia Venezuelei comuniste este moartă acum, dar așa fiind angajează oameni în condițiile în care, cum știm din ce am trăit de noi, continuă să meargă inerțial, în pierdere.

Situația asta e posibilă deoarece oamenii nu mai sunt liberi să aleagă altă cale. Guvernarea comunistă presupune controlul absolut, cu un activ de partid agresiv care pune stăpânire pe toată viață publică, cu servicii secrete aflate numai la ordinul partidului comunist, împotriva populației, cu bande de foști infractori agresivi gata să ucidă în slujba comuniștilor. Seviciile secrete din Venezuela fac ce a făcut peste tot în țările comuniste poliția politică. Iar marile cartiere sărace, barrios, sunt controlate de “colectivos” – bande organizate de răufăcători, subvenționate de stat prin Ministerul Comunelor. Colectivos sunt formate din tineri pregătiți de multe ori în școli paramilitare și de propagandă din Cuba ori din Venezuela dar cu instructori cubanezi, gata să atace și să ucidă opozanții regimului și să împrăștie demonstrațiile antiguvernamentale. “Colectivos” au fost folosiți și în luptele interne dintre factiunile comuniste, numai în 2015 reușind să ucidă peste 350 de funcționari publici.
https://worldview.stratfor.com/article/venezuela-armed-groups-find-opportunity-calamity

Chiar în condițiile represiunii sângeroase practicate de guvernanții comuniști, în Venezuela au avut loc demonstrații masive, cu milioane de participanți, dar care nu au schimbat nimic – conducerea comunistă nu a fost și nu e interesată de ce vor cu adevărat oamenii pe care ii ține prizonieri, ci numai de ce spune doctrina partidului că i-ar trebui poporului.

https://inliniedreapta.net/exemplul-venezuelei/

Efectul a fost un exod nemaivăzut în emisfera vestică, peste trei milioane de venezueleni părăsindu-și țara pentru a scăpa de foamete și toate lipsurile știute din majoritatea țărilor conduse de comuniști.

În situația asta comunitatea internațională a intervenit prea puțin și prea târziu. Asta e altă lecție pentru toată lumea – dezastrul umanitar înfiorător produs de comuniști, cu o mulțime imensă de victime, adică o guvernare clasică comunistă, nu a putut fi oprit de nici o țară civilizată ori de vreo organizație a mai multor țări. În schimb, de partea comuniștilor s-au aflat permanent țările din Axa răului – Rusia, China, Iran, cărora li s-a alăturat și Turcia de îndată ce Erdogan a reușit să devină stăpân absolut peste țară. Vase comunicante subterane sunt create ori de câte ori comuniștii încearcă să pună mâna pe o țară și oamenii liberi de acolo ajung să aibă împotriva armate de consilieri politici străini, agenți infiltrați, sume imense de bani pentru agitație și propagandă pentru cumpărarea presei, și cantități mari de arme cu care sunt înarmate grupurile de activiști. Împotriva acestora e numai voința populară, care în cazul Braziliei a fost suficientă.

Oricum, până acum nici o țară nu a fost eliberată total, definitiv, de comunism, de vreo intervenție militară străină, câtă vreme țări în care comunismul a fost impus de armate străine au fost destule, țară noastră inclusă aici.

Tot dezastrul din Venezuela s-a petrecut în față lumii libere, civilizate. Totul a fost la vedere. Inclusiv susținerea din partea consilierilor politici și economici din Europa. Aceștia nu s-au ascuns când au prestat servicii de consiliere comuniștilor din Venezuela și presa a anunțat asta. E vorba de cei din conducerea partidului spaniol Podemos, care au încasat sume imense pentru serviciile prestate în slujba lui Chavez și a lui Maduro, pentru a scufunda și mai mult țara deja grav afectată în nebunia comunistă.

Aiuritor e faptul că începând din 2016 și Comisia Europeană a trimis bani în Venezuela, pentru ajutor, bani încasați practic de Partidul Socialist Unit și de Maduro!!!

https://www.forbes.com/sites/kenrapoza/2018/06/07/europe-tries-saving-venezuela-gives-dictator-maduro-47-million/#d5311146611c

Nu există explicații pentru nebunia asta.

Revenind la Podemos, partidul mare de stânga, modern, european, dorit de câțiva și la noi în țară, poate nu cu finanțări obscure și cu legături cu Venezuela si Iranul (totuși, cine poate știi cum îl vor oamenii ăștia), dar condus și populat de intelectuali tineri, specialiști în discipline politice, sociale, universitari, acesta are acum un început de corespondent și la noi – e vorba despre Demos. https://www.dw.com/en/podemos-and-the-iran-venezuela-connection/a-19004706

Claudiu Crăciun, activistul de stânga lăudat la Antena 3, legat și de diversiunea #unitisalvam, secretar general al Demos, declara cu ceva vreme în urmă “(Demos) este un acronim de la două valori importante pentru noi: democrație și solidaritate. Cu siguranță nu ne deranjează comparația. (…) Noi am încercat ca, în linii mari, să invățăm ceva de la ei. În afară de numele care sună la fel noi mai avem ceva în comun: avem un număr foarte mare de politologi în această organizație a noastră.”
https://inliniedreapta.net/demos-partidul-românesc-care-are-că-sursă-inspirație-un-partid-spaniol-conectat-la-bani-din-iran-și-venezuela/

Asta e orice numai naivitate nu. Se poate argumenta că partidulețul de aspiranți comuniști nu are deloc succes la noi, că vor rămâne izolați, numai că…

Mihaela Miroiu, profesoară la SNSPA cunoscută, militantă feministă, a recomandat public, în mai multe rânduri, partidulețul marxistoid Demos. Ar fi nepotrivit să o suspecteze cineva și pe doamna Miroiu de naivitate. Dânsa chiar știe ce spune, mai ales când vorbește despre politică. Numai că alege să fie alături unora care vor resurectia comunismului în România. Cei de la Demos nu i-au rămas datori și au solicitat în 2016 președintelui Iohanis să o includă în comisia care lucrează la proiectul de țară. E o legătură serioasă.

Vorbind despre noul val din politica românească, Mihaela Miroiu spunea că “pe stânga avem o ofertă de partid socialist de tip occidental: Demos”. Iar occidental se citește “dezirabil necondiționat”.

https://impreunapentruromania.ro/mihaela-miroiu-asistam-la-cea-mai-abjecta-actiune-de-amanare-a-inregistrarii-prin-contestari-la-tribunal-a-miscarii-romania-impreuna-ro/

Cu doi ani în urmă doamna Miroiu spunea – “Nu orice fel de filosof e benefic pentru societate, unii sunt cei care împing lucrurile către teocraţie, devin radicali. Macron şi-a făcut propria mişcare, En Marche, e asemănător cu ce se petrece acum cu platforma România 100 şi Demos, două mişcări care depăşesc ideea de partid-ghetou sau partid-buncăr, adică un loc în care nu intri decât dacă vor şefii şi, tot aşa, nu ajungi nimic dacă nu sunt aceştia de acord”

Doamna Miroiu este prezentă în politica momentului, într-o poziția destul de importantă – a făcut parte din comisia de selecție și evaluare a competenței candidaților la alegerile parlamentare ale partidului PLUS și a fost invitată să vorbească, să dea sfaturi de la tribună Convenției Naționale a aceluiași partid. Iar Dacian Cioloș a fost de asemeni clar în privința Demos – “Avem și pe stânga un partid nou, Demos, de la care aștept mult mai multe, pentru că e nevoie să existe și pe partea stângă o formațiune politică nouă, cu un mesaj bine articulat.” În cazul domnului Cioloș se poate spune, totuși, că vorbește în necunoștință de cauză.

E important ce se întâmplă acum în Venezuela. Atât din compasiune și solidaritate pentru oamenii de acolo, cât și pentru a avea o imagine mai corectă a politicii de la noi. Legăturile dintre unele partide de stânga europene și dictatura din Venezuela sunt demonstrate. Simpatiile pentru partidele în cauza și dorința de a le urma, ale unor grupări politice de la noi, sunt cunoscute. Știm că răul trecut poate reveni, dar ne e cumva imposibil să credem că asta se mai poate întâmpla la noi, în România, în Europa secolului XXI. Dar nu e nevoie să avem iar comunismul întreg, cum l-am avut în era ceaușistă, pentru a trăi iar suferințele lagărelor vremurilor trecute. Părți din acel rău vor fi suficiente pentru a ne otrăvi iar aerul, nouă și copiilor noștri.

ACP