AFP: Un fost ministru libian susţine că SUA a pierdut oportunitatea de a sprijini răsturnarea lui Gaddafi: „Am cerut ajutorul cînd Gaddafi era jos, le-am spus americanilor ‘Ajutaţi-ne acum’. Nu era nevoie decît de un mic impuls, însă americanii s-au retras nu ştim din ce motiv”
Charles Krauthammer pune punctul pe i:
„Voci din întreaga lume, din Europa în America şi în Libia, fac apel la intervenţia Statelor Unite pentru a ajuta la răsturnarea lui Moammar Gaddafi. Cu toate acestea, pentru răsturnarea lui Saddam Hussein, Statele Unite ale Americii au fost acuzate de agresiune, înşelăciune, aroganţă şi imperialism.
O inversiune morală ciudată, având în vedere că răul reprezentat de Hussein era cu ordine de mărime mai mare decît Gaddafi. Gaddafi este un criminal capricios; Hussein a fost sistematic. Gaddafi a fost prea instabil şi nebun pentru a ajunge să fie comparabil cu aparatul Baathist: un sistem naţional al terorii, torturii şi al crimelor în masă, al gazării de sate întregi pentru crearea a ceea ce autorul Kanan Makiya numea ‘Republica Fricii’.
În plus, brutalitatea sistematică l-au făcut pe Hussein de neclintit într-un mod fundamental diferit de Gaddafi. Pe cînd, iată, libieni de-abia înarmaţi au cucerit deja jumătate din ţară pe cont propriu.”
Bush credea, poate naiv, că libertatea şi democraţia pot fi promovate în Orientul Mijlociu de astăzi. Şi a pornit ofensiva cu regimurile despotice din Iran şi Irak, avînd grijă să susţină regimurile cu respect pentru uzul raţiunii ale Egiptului, Arabiei Saudite sau Yemenului, în care schimbările graduale, temporizate erau considerate suficiente şi prudente.
În schimb, Obama reţine democraţia şi respectul pentru drepturile omului pe care alege să le susţină în ţările stabile, cu guverne laice şi cu respect relativ pentru libertăţile individuale: Tunisia, Egipt, Yemen sau Algeria. Rezultatul: Iran, Siria sau Turcia îşi continuă cursul cunoscut, Arabia Saudită îşi pierde încrederea şi aliaţii, iar Egiptul, Tunisia, Yemen sau Algeria sînt destabilizate.
Dar Libia? După ani de zile în care a acuzat aroganţa colonialistă a intervenţiei militare în Irak, acum poate decide acelaşi curs pentru Libia? Nu prea. Dar discursurile frumoase nu mai par suficiente în acest caz (un republican spunea despre Obama că e ca un termometru – spune doar cum e vremea, dar nu se amestecă, nu influenţează în nici un fel cursul lucrurilor).
În cazul Egiptului a cerut ferm, aproape din primul moment, spre bucuria protestatarilor şi a Frăţiei Musulmane, retragerea lui Mubarak. În cazul poporului libian aflat sub tirul aviaţiei lui Gaddafi, discursul despre „dialogul comprehensiv pentru înaintarea pe calea democraţiei” dovedeşte doar cinism neputincios.
În cazul Egiptului spin-doctorii progresişti inundă publicul occidental pe canalele TV sau în ziarele preferate cu discursuri despre caracterul inofensiv, social şi democratic al Frăţiei Musulmane. În spatele uşilor închise însă, administraţia Obama admite că islamismul va fi cuvîntul de ordine în politica Orientului Mijlociu în anii următori:
„Administraţia Obama se pregăteşte pentru perspectiva ca Africa de Nord şi Orientul Mijlociu să fie dominate de guverne islamiste, recunoscând că revoluţiile populare din zonă vor duce la o prezenţă mai puternică a religiei în politica regională.”
„Nu trebuie să ne temem de Islam în politica din aceste ţări”, a spus un oficial superior din administraţie, vorbind sub condiţia anonimatului despre consultările interne. „Comportamentul acestor partide politice şi al guvernelor va conta, nu relaţia lor cu Islamul.”
Dar Libia? Aici nu se poate amîna hotărîrea pentru mai tîrziu. Dacă Frăţia Musulmană va prelua puterea în Egipt şi va denunţa pacea cu Israel, idealurile nobile ale lui Obama nu vor avea vreo vină. Israel poate va face şi vreun pas greşit între timp sau, dacă nu, oricum presa progresistă va putea prepara unul care să justifice războiul. Obama va raporta temperatura ca de obicei – „e nevoie de un dialog comprehensiv”, războiul nu rezolvă problemele, Israel trebuie să se aşeze la masa tratativelor, etc.
Dar Libia? Grea întrebare pentru un progresist.
Un indiciu – Clinton: „eroarea de a nu fi încercat oprirea tragediei din Rwanda a devenit unul dintre cele mai mari regrete ale preşedinţiei mele”.
![mihaela-barbus[1]](https://inliniedreapta.net/wp-content/uploads/elementor/thumbs/mihaela-barbus1-pydiituedconmrou0twklsfz7egtqhonla40po561c.jpg "mihaela-barbus[1]")
7 Comments
Pataphyl
6 March 2011Personal am extrem de puternica senzație că individul ajuns în postura de cel mai puternic om al planetei e mai mult decît un termometru descumpănit uitat în fundul pacientului sau într-o stație meteo ca martor al zvonurilor schimbărilor cli(s)matice. Sînt prea multe date, informații, fapte care practic mă asigură că respectivul doar se face că plouă, frecîndu-și bucuros mîinile, alături de descreieratu-i anturaj. Și-s convins că are/au siguranța că deja se află într-o situație win-win. Deci dileme n-are, poate doar ezitări cum să facă pe prostul bine intenționat într-un mod care să pară cît mai natural.
calehari
6 March 2011Cei care cred ca pot opri inaintarea dunelor de nisip cu ajutorul unui zid , sunt la fel de naivi ca cei care cred ca pot opri prin interventii locale si conventionale inaintarea islamismului . In timp ce soldatii occidentali incearca inutil sa dezgroape ” zidul ” in Afghanistan sau Irak , guvernele lor , importa de zor NISIP .
Interventia SUA in Libia , este utila pentru reluarea urgenta a productiei de petrol sub supravegherea unui dictator nou .
Liviu Crăciun
6 March 2011Pataphyl
asta e si parerea mea; Libia e un turnesol venit prea repede, ii incurca planurile
dr pepper
6 March 2011Dupa cate am inteles eu – in America nimeni nu isi doreste o interventie – de la stanga la dreapta.
Unul din motive ar fi pct de vedere a lui krauthammer: e vremea ca europa care a tot avut de comentat pe vremuri sa se implice pentru ca este defapt interesul importului ei de petrol acolo.
Si doi – problema pana si a asigurarii unui no-fly zone asupra Libiei presupune distrugerea intai a unitatilor antiaeriene care sunt sub comanda lu Gadhafi ceea ce ar duce catre un alt razboi pe care americanii nu si’l pot permite.
( astea doua argumente le’am auzit din partea dreptei – stanga cred ca are alte motive pentru care nu isi doreste o interventie in Libia).
Liviu Crăciun
6 March 2011dr pepper
stiam eu ca am uitat ceva ????
asta e cealalta dilema a lui Obama – o actiune militara cu cap si coada trebuie sa aiba un scop bine precizat (cum ar fi de exemplu distrugerea completa a capabilitatilor militare aeriene); altfel, ca si in Vietnam sau Afganistan, nu se stie cind se poate spune „am invins” sau „am pierdut”, iar asta, militar vorbind, e echivalent cu „am pierdut”
dar democratii (cu exceptia notabila a lui Truman) nu pot face asta
europa nu-si misca fundul nici cind e vorba in mod direct de ea insasi, asa ca iese din discutie ????
dr pepper
6 March 2011Uite Liviu, asta chiar e buna de
dileme:
Disperati de a evita o interventie americana in Libia in cazul unei lupte prelungite intre regimul lui Gaddafi si protestatari, americanii au cerut Arabiei Saudite sa inarmeze rebelii in Benghazi. Regatul Saudit se pregateste deja sa evite revoltele din partea celor zece procente a populatiei siite vinerea aceasta, interzicand orice demonstratie, – iar pana acum nu a dat nici un raspuns cererii strict secrete a Washingtonului, cu toate ca regele Abdullah nu il agreeaza pe leader-ul Libian care a incercat sa il asasineze acum aproape un an…
poate ca ar trebui sa ceara ajutorul Egiptului.
oh! pardon! Egiptul nu mai este un aliat al Statelor Unite in regiune cum a fost in primul razboi din Golf.
Ajutorul Saudit ar putea ajunge in Benghazi in 48 de ore dar pentru ca aceasta sa fie posibil ar trebui livrat pe bazele aeriene din Libia sau aeroportul din Benghazi. Daca gherilele vor avea suficienta putere sa preia ofensiva si sa atace regimul Gaddafi in vestul tarii, aceasta ar slabi presiunea politica asupra Americii si a NATO – nu numai din partea republicanilor din congres, de a stabili o no fly zone
Dupa saptamani de dezbateri interne intense despre cum ar trebui procedat in legatura cu revoltele din lumea araba, administratia Obama a ajuns la o concluzie in ceea ce priveste strategia orientului mijlociu: sa sprijine vechii aliati care doresc sa reformeze puterea, chiar daca aceasta va insemna ca cerintele de democratizare a tarii ale protestatarilor vor fi trecute in plan secund.
„In loc sa insiste pentru o schimbare de regim imediata – asa cum s’a intamplat in Linia si Egipt – Statele Unite cer protestatarilor de la Bahrain pana in Maroc sa conlucreze cu dictatorii in ceea ce unii oficiali si diplomati numesc „schimbari din interiorul regimului”
[ma rog, traducerile nu sunt cine stie ce ( nu sunt un profesionist)].
insa asta vine cam tarziu acum in cazul Egiptului un aliat important in zona care in ciuda dictaturii era un partener stabil al pacii cu Israel.
Corelat cu faptul ca administraţia Obama admite că islamismul va fi cuvîntul de ordine în politica Orientului Mijlociu în anii următori: avem tabloul unei debandade totale in orientul mijlociu.
DanCanada
6 March 2011Obambi e un failed lawyer, un closet muslim etc – in final, to sum up, a clueless socialist moron. De cele mai multe ori vorbeste in plus, sa se afle in treaba, fara sa stie cu adevarat problema. Un Iliescu mai tinar, nu de Dimbovita, ci de Potomac si fara scoala la Moscova insa cu scoala in mediile universitare stingiste americane.
http://townhall.com/political-…../3/7/82023