Varianta audio a articolului:

Aceste cuvinte, revoltă și acceptare, nu sunt folosite de Browislaw Wildstein în cartea sa în sensul în care le-am folosi în mod obișuit. Nu e vorba că te revolți de o nedreptate concretă care se întâmplă, nici măcar nu e vorba de revolta împotriva comunismului, sau revolta împotriva crimelor lui Putin. E vorba de o atitudine de revoltă radicală, metafizică, împotriva realității, care e considerată greșită. Iar tentația asta este dublată de încercarea de o reconstrui, de a o reproiecta, ca să fie corectă. Dumnezu a greșit, a făcut lumea cu defecte și vine un intelectual luminat care știe unde a greșit Dumnezeu și face el o altă schemă. Asta are un caracter luciferic și diabolic.

Revolta împotriva nedreptății și împotriva răului chiar sunt justificate și indicate, iar Wildstein e ultimul om care să facă un apel la abțnierea de la această revoltă. La fel și cu acceptarea, în sensul cărții, nu este vorba de acceptarea unor chestii nedrepte, de fatalism, de a sta cu mâinile încrucișate în fața unor situații care trebuie neapărat remediate, dar în care putem să intervenim. E vorba de acceptarea condiției noastre limitate de om în realitate. Realitatea care nu depinde de noi. 

Wildstein în niciun caz nu e un fatalist. Toată viața lui și toată scrierea lui arată exact contrariul, nu e un tip care să accepte compromisuri. Chiar le acceptă mai puțin decât cei mai mulți contemporani.

E vorba de acceptarea condiției umane limitate, e vorba de acceptarea diferenței infinite dintre om și Dumnezeu, și acceptarea și a continuității în cadrul culturii, a mai multor generații. Ideea e că tu nu poți să reconstruiești de unul singur, ca individ, toată bogăția acumulată de nenumărate generații a tradiției și a culturii. Astea sunt niște lucruri pe care nu are omul timp într-o viață, să le experimenteze, să le verifice, să încerce, să greșească, să repare, e mai bine totuși să accepți și niște lucruri pe care nu le-ai inventat tu, pe care nu le-ai încercat, pentru că nu ai posibilitatea să treci prin toate aceste experiențe. E bine să fii deschis la ce au transmis generațiile anterioare din experiența lor. Asta ar fi partea cu acceptarea când vorbim de cultură. 

De asemenea, e vorba și de parcursul personal al lui Wildstein, care a pornit ca un anarhist, un tânăr revoltat în primul rând împotriva comunismului. La vremea respectivă el era ateu și nu prea avea idee de ce înseamnă creștinismul, și nici despre iudaism nu avea nicio idee. Tatăl lui, într-adevăr, era de origine evreiască, dar era tentat de marxism, deci tânărul Brinoslaw Wildstein nu a primit educație religioasă de niciun fel.

Toate căutările lui de-a lungul anilor și deceniilor au dus până la urmă la această concluzie și a acceptat creștinismul – asta e acceptarea. A acceptat și a adoptat în mod oficial și  făcut pasul acesta al intrării în Biserica Catolică în mod public și a fost primit. 

Revoltă împotriva realității și împotriva lui Dumnezeu

Dacă ne amintim de Saul Alinski și manualul lui pentru revoltați, știm că într-una dintre ediții, poate prima, a fost și o dedicație pe care autorul a facut-o pe prima pagină.

A dedicat această carte lui Lucifer, care a fost “primul rebel”.

Alinski a înțeles foarte bine ce făcea acolo. Nu era o revoltă numai împotriva nedreptăților din societate, era o revoltă împotriva societății cu totul și o revoltă împotriva condiției omului și împotriva realității. Asta înseamnă să dedici cartea lui Lucifer.

Dacă privim lucrurile religios, ne amintim de lista cu cele șapte păcate capitale, păcate mari care duc la altele, se ramifică. De la fiecare din aceste păcate, te afunzi tot mai tare dacă le practici. Primul dintre ele și cel mai grav dintre toate este orgoliul. În carte vine vorba de un orgoliu luciferic, de demiurg pretins, prometeic, de intectual care stă într-un birou și reface de la zero tot cosmosmul și universul, și omul și natura, societatea și cultura și tot; pentru că erau greșite și el are pretenția că știe care e secretul, unde e greșeala și cum se poate remedia.

În faimosul discurs al lui Reagan despre Imperiul Rărului, acesta cita din CS Lewis, care spune că toate marile masacre din istorie, genocidul, lagărele de concentrare și toate aceste experiențe cu milioane de morți nu s-au născut acolo, pe câmpul unde se întâmplă crimele, s-au născut fiecare într-un birou în care un intelectual rafinat, bine spălat și pieptănat scria în liniștea biroului proiecte pentru o lume mai bună.

“The greatest evil is not done now…in those sordid ‘dens of crime’ that Dickens loved to paint. It is…not even done in concentration camps and labor camps. In those we see its final result, but it is conceived and ordered; moved, seconded, carried and minuted in clear, carpeted, warmed, and well-lighted offices, by quiet men with white collars and cut fingernails and smooth-shaven cheeks who do not need to raise their voice.”

C.S. Lewis, “Screwtape Letters”, citat de Ronald Reagan (video)

De acolo se trag toate aceste lucruri. Toate fenomenele îngrozitoare ale secolului XX, de exemplu, au în spate niște realități politice, care la rândul lor au în spate niște realități culturale, și până la urmă, rădăcina tututor acestor fenomene este religioasă.

Wildstein îl citează și pe Eric Voegelin în legătură cu fenomenul de revoltă pe care îl constatăm în cultură de-a lungul secolelor. Voegelin plasează debutul acestor fenomene pe la sfârșitul Evului Mediu. Spune că e vorba de gnoză, de erezia gnostică, o revoltă împotriva lui Dumnezeu. O situație în care individul se consideră abandonat, se consideră prizonierul unei realități ostile și își caută modalități de a ieși din ea. Asta a existat în toate religiile și de la începutul creștinismului au fost mici secte gnostice, care în paralel cu creștinismul au avut și ele o anumită agitație. Dar ce spune Voegelin e că de la sfârșitul Evului Mediu fenomenele acestea gnostice au început să devină mainstream și că au existat mai multe trepte de decădere a atitudinii normale față de realitate.

Avem filozofia clasică germană, înainte de asta, iluminismul, înainte de asta, filozofii și renașterea –  toate fac parte din această înlănțuire. Revoluția engleză, revoluția franceză, Voegelin numește “revoluția germană” nazismul, revoluția bolșevică. Voegelin zice că pe măsură ce trece timpul și lucrurile se adâncesc, revoluțiile sunt mai sângeroase, mai criminale și mai radicale. 

Toate aceste fenomene se trag dintr-o revoltă împotriva realității și împotriva lui Dumnezeu, a Creației Lui și Legii Lui, e vorba de încercarea de a te pune în locul Lui. Acesta e orgoliul suprem, combinat cu idolatrie: să încerci tu să te pui în locul cel sfânt și să faci proiecte de realitate.

Asta invariabil se termină într-un iad.