Din nou, ca într-un ciclu previzibil din capul locului, a început să se abată asupra Israelului o grindină de rachete din Gaza, lansate de Hamas (organizaţia care guvernează Gaza) şi de „Jihadul Islamic”, ambele având acelaşi obiectiv strategic în privinta Israelului – anihilarea sa. Carta Hamasului e edificatoare.

La început, cam de pe 27 iunie, mai „timidă”, numai cu câteva rachete pe zi, se puteau număra pe degetele de la o mână. Mai apoi s-a intensificat pănă când a devenit insuportabilă, astfel încât Israelul a decis să replice masiv, cu scopul de a reduce cel puţin agresorii la tăcere.

E drept că sistemul antirachetă israelian „Cupola de fier”, singurul din lume care funcţionează, face lansările de rachete ale Hamasului ineficiente, dar acest fapt nu obligă Israelul să suporte atacurile.

Ceea ce a determinat Hamasul să înceapa prezentul atac este starea sa de izolare în rândul confraţilor săi arabi şi chiar față de „Autoritatea Palestiniană”, care refuză să-i mai transfere fonduri după asasinarea de către oamenii săi a celor trei tineri israelieni. Izolarea sa este cu atât mai grea, cu cât Egiptul a închis practic toate tunelele subterane prin care Hamasul primea armamentul prin teritoriul Egiptului, ce fusese practic multă vreme ogradă fără stăpân.

În viziunea Hamasului, atacul are menirea de a atrage compasiunea lumii pentru Gaza, sperând că după încheierea sa şi intervenţia salvatoare a ONU împotriva Israelului, cu toate distrugerile pe care infrastructura teroristă le va suferi, organizaţia va beneficia de o ploaie de fonduri din toate părţile cu care va face încă un pas înainte în construirea unei forţe militare şi mai eficiente în serviciul scopului final.

Scenariul nu e deloc imposibil, ţinând cont de cum au fost „reprizele” de până acum și nu e exclus ca mâna Israelului să fie oprită cu forţa de către ONU prea devreme, încă înainte de punerea la punct măcar parţială a terorismului gazan.

În noua fază de escaladare a replicilor în urma atacurilor teroriste cu rachete, IDF a decis să nu-i cruţe de data asta pe comandanţii teroristi şi astfel, începând cu 7 iulie, aceştia au devenit ţinte operative.

Aici intră în joc una dintre ticăloşiile Hamasului, folosirea scuturilor umane.

„Purtătorul de cuvânt al Hamasului, Sami Abu Zuhri: scuturile umane sunt eficiente”

Printre primele căpetenii militare ale Hamasului ce au fost vizate a fost unul pe nume Al-Kaware din Khan Yunes. În numele omeniei şi contrar oricărei logici militare, dar conform cu tradiţia israeliană de mulţi ani, locatarii casei sale şi vecinii au fost avertizaţi din timp să părăsească casa, pentru că ea urmează să fie bombardată.

Ce au decis însă teroriştii? Au postat în casă şi în jur oameni, ca scuturi umane, iar când racheta IDF a lovit casa căpeteniei teroriste, printre victime au fost şi civili. După această bravă ispravă, Hamasul a început să urle, să acuze Israelul de uciderea „scuturilor umane” şi să promită răzbunare.

https://www.israelnationalnews.com/News/News.aspx/182660#.U7wUM_l_vjU

Nu este desigur singurul caz, procedeul este folosit în continuare cu cinismul cunoscut, cu colaborarea mediei simpatizante.

Mai mult, supralicitând, „specialiştii” mediei hamasiste folosesc imagini din carnagiul sirian, „deturnându-le” uşurel spre Gaza. Logică de terorişti şi de borfaşi, fără îndoială.

Au neruşinarea sa lanseze atacuri neîntrerupte cu rachete, lansate la întâmplare asupra centrelor populate din Israel (din capul locului, o crimă de razboi), folosesc scuturi umane pentru protejarea căpeteniilor lor (altă crimă de război), dar vin cu pretenţii atunci când tocmai din vina lor cad victime proprii lor civili. Căci după optica lor, lovirea civililor israelieni este legitimă prin definţie, iar israelienii nu ar avea dreptul legitim să se apere.

Acest mod de gândire provine din însuși rostul existenei terorismului antiisraelian de toate culorile: Israelul trebuie să fie nimicit, orice act al său de apărare, ca şi însăşi existenţa sa, este în sine o agresiune.

Din păcate o mare parte din cei din afara Israelului adopta o gândire similară, chiar dacă nu o exprimă pe faţă, ci indirect, prin rezoluţii ale ONU şi poziţii politice internaţionale cinice şi ipocrite, sau ale unor „neprihănite” ONG-uri.

Am văzut deja o adresare a Ligii Arabe către Consiliul de Securitate care cerea întrunirea sa urgentă. În adresarea sa, Nabil al-Arabi, secretarul Ligii spune: „Atacurile Israelului asupra palestinienilor paşnici reprezintă o încălcare grosolană a dreptului umanitar internaţional, a Convenţiei de la Geneva şi a rezoluţiilor internaţionale cu privire la Palestina ocupată.”

Aţi băgat de seamă? Israelul atacă „palestinieni pasnici”! Încălcarea Convenţiei de la Geneva! Şi mai ales, termenul interesant de „Palestina ocupată”. Dacă întrebăm orice arab, ne va spune clar că termenul reprezintă întreaga Palestină, de la Iordan şi pănă la Marea Mediterană, adică inclusiv întregul Israel.

Desigur, el nu spune niciun cuvânt despre adevarații criminali, cei care atacă cu premeditare populaţia civilă şi se folosesc de scuturi umane. Mă aştept ca în cel mai scurt timp lumea cea „prea morală” să înceapă să ne condamne pentru vina celorlalţi (treabă pe care o cunoaştem deja de două milenii…), în dorinţa ei de a ne lega de mâini si de picioare ca să nu ne putem apăra.

Unde sunt ochii acestei lumi când teroriştii atacă populaţia civilă din Israel cu sute de rachete? Nu-i interesează. Din punctul lor de vedere e chiar ok. La fel cum nu-i interesează nici măcelul neîntrerupt din Siria si Irak, unde se varsă zilnic tone de sânge. Din punctul lor de vedere e un fapt banal, cât timp nu e utilizabil pentru învinuirea Israelului.

Cam la fel se comportă şi o prea mare parte din media mondială și stânga patologică. Tace când Israelul e atacat, dar se trezeşte dintr-o dată să protesteze cu vehemenţă când Israelul replică.

Să fie clar, toţi acestia nu o fac din mare dragoste faţă de arabi, ci din multiseculara duşmănie faţă de evrei, ură oarbă care din păcate încă nu a fost eradicată pana azi.