FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Din Plin la Patru Ani

Un preşcolar de la West Hoke Elementary School a mîncat trei aripi de pui la masa de prînz de pe 30 ianuarie, deoarece un angajat al statului i-a explicat că pachețelul pus de mama ei nu este nutritiv.

Meniul fetiței – un sandviş cu carne de curcan şi caș, o banană, cartofi pai și suc de mere – nu s-a ridicat la înălțimea standardelor stabilite de Departamentul American al Agriculturii, cel puțin conform interpretării Agentului Responsabil cu Verificarea Pachețelelor de Mîncare dislocat în acea zi în zona obiectivului Masa de Prînz din cadrul clasei More at Four (Din Plin la Patru Ani).

Divizia pentru Dezvoltarea Copilului şi Educaţie Timpurie din cadrul Departamentului de Sănătate și Servicii Umanitare a stabilit că Prînzul servit în cadrul grădiniţelor trebuie să îndeplinească întocmai liniile directoare trasate de USDA. Mai precis, Prînzul unui Copil American Sănătos va cuprinde: una bucată carne, una porție lapte, una porție cereale şi două porţii fructe sau legume. Ordinul este aplicabil indiferent dacă Prînzul este adus de acasă sau primit de la Centru.

Regulamentul Disciplinei Prînzului prevede măsuri ferme pentru prevenirea și combaterea faptelor care afectează nutriția școlară:

„Instituțiile vor furniza Mic Dejun şi/sau Gustare care respectă normele USDA pentru Masa de Prînz în toate zilele de școală regulată. Costul parţial/integral al Mesei va fi taxat în cazul familiilor care nu se califică pentru Masă Gratuită sau la Preţ Redus.

Pentru copiii care își asigură propria lor hrană pentru Masă sau Gustare, în cazul în care produsele alimentare nu îndeplinesc întocmai normele nutriţionale specificate, Centrul va furniza produsele alimentare suplimentare necesare pentru îndeplinirea acestor cerinţe.”

Obiectivul – o fetiță de patru ani a cărei identitate va rămîne nedezvăluită din motive de securitate – a raportat o anume aversiune la adresa Legumelor servite de Agentul de Serviciu. Comportamentul a fost confirmat de către mamă și bunică în cadrul interogatoriilor ulterioare, împrejurare care a condus, conform declarațiilor acestora, la prezența sus-numitei banane în pachețel, scopul acesteia fiind o așa-numită echilibrare a dietei – faptă în mod evident neconformă cu Programul de Legume prevăzut pentru acea zi.

În consecință, în cadrul Mesei au fost ingerate doar cele trei aripi de pui, legumele au fost înlăturate în condiții propice de igienă și, pe un fond raportat de profundă confuzie interioară, pachețelul de hrană neconformă furnizat de Aparținători a rămas neatins – fapt remarcat, de altfel, chiar de către Agent drept un semn pozitiv în cadrul Muncii de Formare a Convingerilor.

Pentru contravaloarea Produselor Alimentare Suplimentare furnizate de la Centru, către Gospodăria responsabilă cu nutriția Copilului American în cauză a fost emisă o factură în valoare de 1.25$.

Detalii despre caz: Department of Home-Lunch Security

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Liviu Crăciun

Liviu Crăciun

5 Comments

  1. bogdan calehari
    18 February 2012

    Hillary Clinton, o mama a poporului american, asa cum sotul ei Bill a fost un tata pentru acelasi popor, spunea: “ Cred ca adevarata problema ar trebui sa fie cui ii pasa de copiii din New York”. Si din momentul in care Hillary a rostit aceste cuvinte copiii newyorkezi si nu numai, sunt sigur ca s-au simtit in siguranta: aveau in sfarsit o mama adevarata.
    Mamele biologice nu acorda atentia cuvenita copiilor si asta nu de ieri, de azi; se intampla din nefericire pentru umanitate inca din intunericul pesterilor, si asta deoarece copiii au fost priviti ca fiinte lipsite de personalitate si discernamant.
    Aceeasi Hillary Clinton a clarificat situatia cand a atras atentia ca:”Si copiii sunt cetateni”.
    Mi se pare normal atunci ca procesului de hranire al cetatenilor copii sa i se acorde atentia necesara de catre niste institutii ale Statului, special create.
    Planificatorii sociali trebuie sa intervina, ori de cate ori drepturile cetatenilor copii sunt in pericol. Dealtfel “apa calda” a fost descoperita de mult, din momentul in care in manualele de sanatate naziste a aparut scris:” Mancarea nu este o problema privata” sau “Aveti datoria sa fiti sanatosi”.
    In cazul fetitei cetatean, careia mama si bunica nu au reusit sa-i explice avantajele programului nutritional stabilit de USDA, rezolvarea corecta ar fi aceasta: Mama si bunica, sanctionate de catre Institutia Statului abilitata in acest sens, iar cetateanul “obiectiv”, trecut sub supravegherea directa a Agentului de Serviciu.

  2. George Daniel
    18 February 2012

    Ulterior s-au speriat si au retras amenda ????
    Tipic socialist, guvernul iti spune ce sa mananci dimineata, la pranz si seara. Tampenia in cazul asta e uriasa cu atat mai mult cu cat pachetelul fetitei era chiar mai ok decat ce au obligat-o aia sa manance. Si, culmea, idiotenia e si mai mare cand te gandesti ca printre produsele pe care Depatamentul de Sanatate le-a impus copiilor la scoala se afla … pizza.

  3. DanCanada
    18 February 2012
  4. roadrunner
    18 February 2012

    Freedom is not absolute. What rights in the Constitution are absolute? There is no right to absolute freedom. There are limitations. You might want to say the same thing about a whole variety of other things that are on the Internet — “let everybody have it, let everybody do it.” No. There are certain things that actually do cost people a lot of money, cost them their lives, cost them their fortunes that we shouldn’t have and make available, to make it that easy to do.
    (Rick Santorum)

    http://www.humanevents.com/article.php?id=49626

  5. Nea
    18 February 2012

    Cred că e o greşeală, ştirea e din Coreea de Nord şi nu au fost aripi de curcan, ci de lăcustă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *