FUNDATIA IOAN BARBUS

Erdogan numește Bizanțul creștin un „capitol întunecat”

Primul ministru turc, Erdogan, a denumit stapânirea bizantinilor creștini pe teritoriul Turciei de azi ca un capitol întunecat. În momentul cuceririi Constantinopolului și odată cu victoria asupra Imperiului Bizantin, în sec. 15, otomanii musulmani au introdus „Era iluminării”. Aceste lucruri le-a spus miercuri Erdogan, conform relatărilor agenției Kathpress, reluate de agenția de știri catolică germană KNA.

„Și astazi scriem istorie”

Premierul conservator islamic Erdogan a vorbit cu ocazia punerii pietrei de temelie a unui nou pod rutier peste Bosfor, în Istanbul, la aniversarea cuceririi Bizantului care s-a produs la 29 mai 1453.
„Și astazi scriem istorie”, a declarat Erdogan în referire la construirea podului, a treia legătura între Asia și Europa, în Istanbul. Autoritățile Istanbul marchează aniversarea victoriei asupra Bizantului, cu ceremonii tradiționale și recepții.

traducere din Die Presse (29 mai 2013)

————————-
Biserica Sinodului Ecumenic de la Niceea din 787, transformată în moschee
Fosta catedrală ortodoxă din Constantinopol (azi Istanbul), Sfînta Sofia, va redeveni moschee
Biserica Hagia Sophia din Trapezunt, Turcia, transformata rapid in moschee

si:
Oprescu promite extremiștilor turci moschee la București

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Corneliu

Corneliu

6 comentarii

  1. Corneliu
    31 mai 2013

    E atat de stupid incat nici nu mai provoaca rasul.

  2. DanCanada
    31 mai 2013

    Mai exact „Și astazi re-scriem istorie”. Sa vedeti ce misto au sa arate manualele de istorie nemtesti, frantuzesti dupa ce pacifistii lu’ peste (scuzati, Allah) au sa fie majoritari in Europa ????
    Deja, am citit ca in UK s-au apucat sa scoata anumite pasaje „ofensatoare” pentru unele grupuri.

  3. Corneliu
    31 mai 2013

    Cu acest prilej, amintesc aici comportarea magareasca a conducerii de la Ankara fata comunitarea evreilor din Romania.
    La un secol de la inaugurarea moscheii din Constanta (sa nu uitam, construita de statul roman), la o festivitate ce a avut loc cu participarea reprezentantilor tuturor religiilor si cultelor recunoscute din Romania organizatorul, muftiatul cultului musulman a inmanat reprezentantilor acestora plachete festive.
    La indicatiile guvernului turc, reprezentantul Federatiei Cultului Mozaic din Romania a fost exclus de la ceremonia inmanarii plachetelor.
    Bineinteles ca muftiatul musulman din Romania nu este subordonat guvernului turc, dar se pare ca acesta sin urma exercita o influenta decisiva asupra muftiatului.
    Ei, ca si cum nu era de asteptat…

    http://www.baabel.ro/index.php…..in-romania

  4. Corneliu
    31 mai 2013

    Iata ca mi-a picat inca unul la tzanc, pe aceeasi linie „ideologica”.

    De la Marele Ghid al Iranului, Ali Khamenei, citire:

    „Rasele europene sunt barbare. Ei (europenii, n.m.) poarta haine proaspat calcate si au miros de apa de colonie, dar adanc inauntru ei mai au aceeasi natura barbara cunoscuta din istorie. Ei omoara cu usurinta. Ei ucid oameni fara nicio problema. De aceea baterea femeilor la ei acasa ramane fara nicio consecinta pentru europeni si americani, lucru care este de neimaginat in mediul musulman…”

    Da. Exact realitatea cu fundul in sus. Cum spunea Goebbels, o minciuna devine cu atat mai credibila cu cat este mai absurda si afirmata cu mai multa convingere.
    Iar prostii, cel putin ai lor, cred.

    http://www.memritv.org/clip/en/3844.htm

  5. european
    31 mai 2013

    Sa nu uitam ca debutul Renasterii in Europa este datorat afluxului de emigranti eruditi in cultura greaca, sositi in 2 valuri din Bizant. Ca urmare a cuceririi acestuia de cruciatii celei de-a patra Cruciade in 1204 si ulterior de turcii otomani in 1453. Remarcabil ca acestia din urma nu au trecut prin foc si sabie locuitorii cetatii, ba chiar au permis Bisericii crestine sa coexiste in continuare. (Bineinteles cu unele limite, unele chiar importante). Asa ca nu trebuie sa-i consideram pe otomanii acelei vreme chiar prea negri.

  6. ioana h
    31 mai 2013

    Si a propos de revolta de la istanbul, uite ce delicat deplaseaza de la centrul de gandire cultural-democrat-aticapitalista NYTimes problema ( oamenii aia s-au saturat de statul politienesc si de resilamizare de fapt) http://www.nytimes.com/2013/06…..y&

    De unde sa nu ne mai miram de viziunea idilica pe care unii o au ( vezi mai sus, anonimul european) despre Imperiul otoman si contributia lui bland-civlizatoare. Desigur, daca tii cu tot dinadinsul, orice realitate poate fi interpretata in orice sens si istoria poate fi rescrisa oricand bazandu-te pe bucatile convenabile de adevar. Bref, ce bine ca pe unde a pus piciorul otomanul ( ca si in tarile romane) a lasat bisericile in picioare…cu niste limite, gen umilinta si supunere ( ca islam asta inseamna, supunere, in caz ca a scapat cuiva). Aceleasi cu cele de azi. Da, si azi exista o oarecare toleranta ( extrem de limitata) fata de comunitatile crestine. Ca fata de cetateni de rang inferior ( asta cand nu-i macelaresc entuziastii musulmani de-a dreptul). Se cheama dhimitude ( itnraductibil in lb romana pana acum, pt ca deh, la noi sunt lucrari care nu se traduc din corectitudine politica, gen Eurabia, land of dhimitude – Bat Ye’or)
    Da, remarcabila intr-adevar contributia otoman-musulmana la fanariotizarea ( cu greci, cu greci isteti, of course) teritoriilor europene supuse ( vasale, daca nu transformate in pasalacuri direct): jaf, minciuna, crima ( toate propovaduite de Coran impotriva necredinciosilor musulmani), pe scurt dispret fata de orice valoare morala promovata de culturile europene de sorginte crestina. Remarcabil, indeed…
    Recomand in acest sens o lucrare edificatoare: Neagu Djuvara, intre Orient si Occident ( contine o suma de cronici pe tema). Apropo de”renasterea” popoarelor sub influenta otomanului. enjoy.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian