Statul este cea mai rece dintre dihăniile reci. Minte cu răceala şi iată minciuna ce se scorneşte din gura lui: Eu, statul, eu sunt poporul!
Statul este unde sinuciderea pe îndelete a tuturor se numeşte viaţă.
Nietzsche

Vocea Poporului rosteşte răspicat: „Poporul român este singurul care poate să facă dreptate”. Ea decretează cu fermitate: „Doar poporul poate transforma România în republică prezidenţială” şi anunţă acuzator „Această decizie a poporului român nu i-a convenit lui Băsescu”. Vocea Poporului clarifică ghilotinic: de o parte poporul, de cealaltă parte duşmanii lui! Cu ceva timp în urmă – pe vremea când Vocea Poporului se afla în opoziţie, în postura de copilot – Ghiţă, boss-ul de la Realitatea TV, îi spunea protector: „Bă, o f.. pe măta, fac 1.2 rating, te duci la televizor!”, şi ea îi răspundea calină: „Da mă, vin, fac orice. Prezint ştirile dacă e”.

Azi, aflată în postura de copypaste, Vocea Poporului – urmaşa celei îngropate la Ghencea şi a celei operate de polipi la Elias – l-a înlăturat pe Avocatul Poporului, l-a înlăturat pe Preşedinte şi i-a băgat pumnul în gură Curţii Constituţionale. Da, Poporul nu mai are nevoie de un Avocat din moment ce şi-a regăsit Vocea şi, bineînţeles, nu mai are nevoie nici de un Preşedinte cu voce proprie; despre Constituţie ce să mai vorbim, prevederile ei se transmit acum, pe cale orală, prin Vocea Poporului.

Vocea acelui popor care coboară din SUV-uri negre în faţa clădirilor consiliilor judeţene şi ale primăriilor, a acelui popor care aterizează, din îmbrăţişarea corzilor parapantei, pe plaje mirifice direct în braţele fierbinţi ale dansatoarelor de abanos, a acelui popor care îşi priveşte oripilat amfiteatrele goale şi visează hulpav la ziua când ele vor fi, din nou, pline cu analfabeţi “doctori” în Bac.

Vocea acelui popor care, înşirat pe scaunele metroului, lecturează captiv, mişcându-şi cu sârguinţă buzele, mesaje de o profunzime inefabilă: „Sunt obsedată de sex. Am avut relaţii şi cu bărbaţi şi cu femei” sau „Un papagal se rupe în figuri pe Sexy and I Know It”; a acelui popor care, încleştându-se rabic în confruntările pentru sarmale, porţii de fasole şi pahare cu bere, îşi reneagă abrutizat strămoşii care au luptat pentru apărarea, independenţa şi reîntregirea neamului.

Vocea acelui popor de credincioşi habotnici, prosternaţi într-o siestă mentală veşnică, pentru care dorinţa de “a crede” este mult mai importantă decât dorinţa de a şti, şi pentru care televiziunea turnătorului ajuns mogul a devenit Zeul, unic deţinător al Adevărului, unui tărâm în care hoţii neprinşi devin modele de viaţă, cei prinşi şi condamnaţi, martiri ai neamului, iar cei care îi condamnă nişte bandiţi eretici asupra cărora se va coborî, în cele din urmă, ca o necruţătoare pedeapsă, sabia judecăţii.

Pe acest tărâm, Ponta şi-a falsificat CV-ul, Ponta a plagiat lucrarea de doctorat, Ponta a încălcat hotărârea Curţii Constituţionale, Ponta a îngenuncheat Statul de Drept, intenţionând să-l transforme într-un Stat de Forţă, pentru că pe tărâmurile în care un Mang(litor) se erijează în Vocea Poporului, istoria a dovedit de atâtea ori că „numai forţa produce drept“.

Pe acest tărâm, unde se foloseşte ca etalon moral Mangu’, Felixu’ şi Voicu, cei cinstiţi, inocenţii – cei care măsoară cu un alt etalon, valabil în alte părţi – scriu şi spun că „Ponta s-a sinucis” sau „se sinucide politic”!

S-a „sinucis politic” Ion Iliescu, cel care a ucis? Atunci de ce ne închipuim că Ponta, cel care „doar” a furat, cel care a dat „doar” o lovitură de stat, fără să ucidă pe nimeni încă, o va face? Vocile Poporului beneficiază, întotdeauna, de imunitate revoluţionară!

Un politician hoţ, pucist sau asasin se „sinucide politic”, în regim de urgenţă, doar dacă el este forţat de opinia publică. Acolo unde el, în loc să fie sancţionat, e încârdăşit, adulat şi lăsat să pretindă că este Vocea Poporului, nu există nici opinie publică şi nici „sinucidere politică”.

Opinia publică este reprezentată de milioane de oameni conştienţi de drepturile lor care reacţionează imediat ce acestea le sunt puse în pericol sau încălcate, care nu aşteaptă 6 luni sau 4 ani pentru a „reacţiona”, introducând un buletin în urna de vot, fiind conştienţi că atunci s-ar putea să-l introducă degeaba. Cei care formează opinia publică ştiu că „cea mai buna perioadă pentru a curma un abuz este ziua în care îl descoperi”.

Pentru dreptul lor la independenţă şi libertate, în august ’89, două milioane de baltici au format un lanţ uman cu o lungime de 600 km.

În aprilie-mai ’90, cei care demonstrau în fiecare zi în Piaţa Universităţii împotriva lui Iliescu, Vocea Poporului de atunci, ar fi putut forma un lanţ uman de 30 km.

Azi, cei cateva sute, care spre cinstea şi onoarea lor îsi exprimă zilnic în Piaţa Victoriei împotrivirea faţă de mandarinul maoist ce a ocupat sediul guvernului, ar ajunge, dacă şi-ar înlănţui braţele, doar până la statuia Aviatorilor! Unii dintre noi, caţiva, mai apară nişte ruine sfinte!

În ţara de acum, Vlad Ţepeş ar fi „linşat” mediatic în fiecare zi, iar Winston Churchill – cu al său „Nu am nimic de oferit decât sânge, trudă, lacrimi şi sudoare” – ar avea surpriza să constate că nu este aplaudat, ci huiduit de cei 256 – asta înainte de a fi suspendat, fară referendum, de o grindă a parlamentului. În ţara de acum, Ponta – Vocea Poporului se simte ca peştele în apă.

Şi de ce nu ? În ţara în care Zaharescu este Vocea Guvernului de ce n-ar fi şeful lui Vocea Poporului?

„Că ne place sau nu” spunea Cioran „sinuciderea este o promovare – un imbecil care-şi curmă zilele nu mai este un imbecil”. Realist, Ponta nu-şi doreste vreo promovare, aşa că nu-şi va curma cariera politică. Se va mulţumi să rămână, în continuare, pentru cine ştie cât timp, un imbecil, adică Vocea Poporului Său.