FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Generaţia în blugi de la turci

„Dacă ne-nfruntă munţii cu munţii ne vom bate,
Pentru lumina ţării şi pentru libertate,
Aici ne e cuvântul când îl avem de spus,
Decât slujirea ţării nimic nu-i mai presus.
Jurăm credinţă luptei oricât ar fi de grea,
Jurăm că pentru ţară şi viaţa ne-o vom da,
Jurăm să nu ne mintă nici clipa, nici vecia
Trăiască libertatea, trăiască românia,
Trăiască în fericite şi linişte poporul,
Trăiască românia trăiască tricolorul.”

Este Păunescu mai mare decît Eminescu? Nefiind critic literar, las dezlegarea acestei enigme în seama celor cu lecturile la zi. Mă voi limita la o comparaţie care îmi stă în putinţă şi la un gen muzical inrudit cu întreprinderea Cenaclul Flacăra. Deşi comparabile ca nivel cultural, expresie artistică sau forţă interpretativă, acest gen popular cîştigă net la capitolele onestitate intelectuală, adecvare la realitate, empatie şi, nu în cele din urmă, ca bună şi curată distracţie pentru mase.

Începem cu versurile de sus. Care este originea libertăţii, a limitelor şi a forţei imprimate acesteia de sentimentul de apartenenţă, de impulsul patriotic?

„Viata noastra si cu tunul
Am numarat pana la unul
Si numarand muriram noi
In primul mondial razboi

R: Traiasca in veci si infloreasca
In modestia ei de gala
Pe toata scoarta pamanteasca
A treia pace mondiala
Traiasca pacea mondiala”

Suferinţa limbii române, atît de limpede exprimată în prima strofă, reflectă magistral spiritul cazon românesc. Prin contrast, sentimentul de eliberare indus de refrenul melodios sugerează predilecţia milenară a compatrioţilor noştri pentru o lume fără armată obligatorie.

„Enigmatici si cuminti
Terminandu-si rostul lor,
Langa noi se sting si mor,
Dragii nostri, dragi parinti.
[…]
Sarut mana tatal meu,
Sarut mana mama mea,”

Spiritul simplu şi lăcrămos al neamului îşi găseşte expresia artistică desăvîrşită în versurile neoriginale, însă de un cert impact emoţional „Sarut mana tatal meu,/Sarut mana mama mea”

„Pustoaico,tu ai sange de vipera,
Pustoaico,iti zic „adio” si te las..

Da,da,tu,tu-mi-ai inselat simtamintele,
Da,da,tu,tu-mi-ai ranit inima…
Da,da,tu,tu-mi-ai ranit inima…”

„Ce simplu mi-ai fi, dacă nu te-aş iubi
Altceva nu-i nimic
Şi mereu mă complic
Şi ce simplu mi-ar fi,

Dacă nu te-aş iubi.
Dacă m-aş lua după pretexte,
dacă-aş trage unde e uşor,
nici nu trebuia s-aud de tine
şi-mi era mai de folos să mor.

M-am băgat de bună voie slugă,
dragostei morale ce ţi-o port,
dar pricep că mi-ar fi fost rentabil
să privesc destinul ca pe-un sport.”

„Eu vin la nunta ta, iubito
Şi nu voiesc nimic să-ţi cer
Dar roagă-ţi naşii să mă lase
Să-ţi cînt la nuntă lerui ler.
Colindător fără de casă
Colindător fără noroc
Un strop de vin şi-un strop de pîine
Îţi cînt şi-apoi o iau din loc.
R. Dreptul să colind îl cer
Dalbe flori şi lerui ler
Pentru ea, doar pentru ea
Măritata mea!”

Spiritul romantic molcom al ţăranului român se manifestă de obicei cu o uşoară întîrziere şi îl pune deseori în situaţia neplăcută de a participa doar cu sufletul la nunta iubitei.

„Ce plumb mă leagă de pământ,
Ce greu mi-e trupul şi ce frânt,
Ce linişte-i în jur acum,
Mi-e viaţa numai fum.”

Timpul şi tutunul sînt cei doi piloni pe care se sprijină statornicia dar şi tristeţea existenţei poporului român pe aceste plaiuri.

„Sa fie pâine pe masa
Si toti ai casei acasa
Si grâu-n brazda sa iasa
Sa fie pace, pace, pace pe Pamânt”

Din păcate, oricît de lăudabilă ar fi intenţia, pacea pe Pamânt nu este suficientă, în calea reunirii şi a înfloririi spirituale şi materiale a familiei tradiţionale româneşti stau piedici mai grozave.

„Dar înaintăm solemn acest apel
Dar înaintăm acest recurs.
Viaţa noastră unde e?
Viaţa noastră, ce-aţi făcut cu ea?”

Îmi cer scuze celor mai sensibili, cărora li se va părea poate nepotrivită postarea. Nepotrivită este parada deşănţată de religiozitate la înmormîntarea unui militant ateu care a promovat întreaga viaţă înlocuirea religiei creştine cu pseudo-mistica naţional-comunistă, nepotrivite sînt odele, care prin patos şi întindere pot fi comparate doar cu Cîntarea României, închinate unui activist care a contribuit decisiv prin cenaclul proto-manelistic flacăra la deturnarea onestităţii şi valorii artistice, la înecarea în şovinism primitiv a mugurilor de protest care apăruseră în poezie sau muzică în acei ani, nepotrivite sînt lacrimile pentru unul din stîlpii de bază ai regimului criminal comunist.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Liviu Crăciun

Liviu Crăciun

38 Comments

  1. Marius B.
    7 November 2010

    Propaganda comunista desantata de spalare de cadavre la RTV si Antene…
    Intelectuali fara coloana nu mai prididesc cu linguseala si panegiricele

  2. Costin A.
    7 November 2010

    excelent!

    pe de alta parte, spiritul lui Adrian Paunescu ramine, si exista romani care il pling, il jelesc, vor doliu national, il pun la un loc cu Mihai Viteazu si Cuza… Emin-ESCU, Sor-ESCU, Stan-ESCU (Paun-ESCU) ????
    pe repeat!

    am sters numele bietului om pt ca nu vreau sa imi bat joc de el. e comic si halucinant.
    metri liniari de lacrimi si iubire:

  3. abbu
    7 November 2010

    Stimate d-le Liviu Crăciun ,nu stiu varsta Dv si mai ales nu stiu daca traiti in Romania.
    Imi permit insa sa va reamintesc ca nici unul ” din stîlpii de bază ai regimului criminal comunist” nu a platit: nu prin privare de libertate,nu prin confiscarea averii…
    Ba, as spune ca au inflorit dupa revolutie,reusind sa convinga un imens electorat cu aceleasi trucuri ieftine cu care se cumpara electoratul:
    -cumpararea casei de la stat pe o pensie -doua
    -libertate de a pleca in strainatate,
    -impanzirea oraselor cu dughene si chiscuri de vandut tigari si ness care chipurile erau sectorul particular,economia de piata mult visata de romani
    In spate, au jefuit ca in codru ,toti diredtorii si secretarii de stat de la ministere,toti politrucii comunisti,toti securistii sub acoperire sau nu,in special cei mobilizati pentru asa zisa revolutie.
    „Stalpii de baza ai regimului criminal comunist” si-au impartit certificate de revolutionari,de golani,si si-au impartit tara pe partide si grupuri de interese.
    Si-au impartit radioul presa si televiziunea.
    Sub ochii nostrii fericiti ca iata suntem in fine tara capitalista (!),suntem in Europa,suntem in NATO si acum suntem pe butuci.

    Poporul tace,intelectualitatea tace,eu tac si Dv taceti.

    Imi permit sa mai mentionez doar, ca „stîlpii de bază ai regimului criminal comunist”,actualii noi ciocoi, nu au reusit sa compuna nici-o poezie,nu de suflet,nu de tara,nu de durere,nu de dragoste.

    In rest…draga domnule ,fiecare este liber sa asculte ce-i face placere.

  4. GMT
    7 November 2010

    Liviu, la final versurile erau din ce in ce mai limpezi:

    Traiasca Ceausescu, Partidul si poporul,
    Traiasca Romania, traiasca tricolorul.

    Dar tara nu se face cu lasi, cu apatrizi,
    Iubirea nu te scuza cand ochii ii inchizi,
    Sa curatam tot raul din viata Romaniei,
    Caci noi suntem Partidul si tara omeniei.

    aia cu traiasca ceausescu, partidul si poporul e de la 3.20

  5. Vlad M.
    7 November 2010

    Dezgustator spectacol ne-au oferit televiziunile noastre de doua parale… Nu zic sa arati numai raul din viata unui om care tocmai a murit, dar este indecent a transforma un om in ce nu a fost. AdriaPaunescu avea multe sa isi reproseze, dar dormea bine la noapte, ceea ce spune multe despre caracterul lui. Paunescu era impacat si cu rolul sau din comunism, si cu ce ne-a oferit dupa 1989. Ba chiar era impacat si cu faptele de glorie ale sotiei. Departe de profilul moral pe care au incercat sa ni-l vanda pseudo-jurnalistii nostri.

    Sa ne aducem aminte de cateva pasaje din raportul Tismaneanu.

    Mortul invingator. Bulversarea valorilor

    Cam tot ce nu s-a spus in aceste zile despre Adrian Paunescu gasiti in Raportul comisiei prezidentiale pentru analiza dictaturii din Romania, in capitolul Ideologie si teroare. Monopolul asupra vietii culturale, subcapitolul Etapa nationalismului comunist si a izolationismului ceausist, pagina 508.

    „Cel ce se substituise partidului si se identificase cu tara aceea jinduita, binecuvantata, demna de toate superlativele imaginabile, si-a gasit un instrument exceptional de fortificare a puterii in persoana lui Adrian Paunescu, poet relativ tanar, de un talent incontestabil si care, la prima vedere, nu se numara printre cei usor de manevrat. Pentru ca si-a dorit ca poezia lui sa miste sufletele si sa agite multimile, acest poet a recurs, cu sau fara stiinta, la o buna parte din vicleniile stilistice ale poeziei agitatorice a primilor ani de comunism. El a apelat constant la fondul primitiv emotional al cititorilor, la santajul sentimental, la setul infailibil de trucuri lacrimogene, ferindu-se insa sa dea poeziei sensul negator si inversunarea anilor 1950. Adrian Paunescu a reusit – cu argumente pe care le banuim – sa obtina aprobarea clanului Ceausescu pentru ca cenaclul revistei Flacara sa se transforme intr-o manifestare grandioasa si, mai apoi, intr-un spectacol itinerant (televizat), cu zeci de recitatori, interpreti, cantareti, miscandu-se, toti, fara sovaire, la comanda, ca vrajiti de bagheta lui magica. La randul lor, tinerii spectatori carora li se adresa – in sali, in piete sau pe stadioane – intrau intr-un soi de bizara frenezie. Li se parea ca, fata de atmosfera sumbra in care erau obisnuiti sa traiasca,participa la un eveniment epocal, la un moment astral.”

    „Cenaclul a inceput in curand sa semene, prin randuiala si gestica, cu savarsirea unui ritual: modelul religios pare a fi indispensabil propagandei totalitare cand vrea sa aiba succes. Poetul nu uita, insa, niciodata sa aminteasca tuturor celor incantati de ce vad si de ce simt ca datoreaza Conducatorului suprem – care vorbeste prin gura lui – supunere si iubire, caci numai El le poate asigura, in vremurile acelea tulburi si in coltul acesta de lume, linistea si stabilitatea. Nimeni nu a facut un mai mare serviciu propagandei si regimului lui Ceausescu. Acest scriitor, prin actiunile lui, prin personalitatea lui care fascina si descumpanea, a prelungit existenta comunismului nationalist-ceausist, precizandu-i, cristalizandu-i si intrupandu-i doctrina. In schimbul serviciului facut conducatorului, Adrian Paunescu – un nume pe buzele tuturor – a devenit indispensabil si puternic in ierarhia propagandei, slobod sa infaptuiasca, sa indrepte erori, sa faca numeroase fapte bune, sa actioneze peste limitele stiute. A fost citit cu pasiune, versurile lui i-au fost recitate si cantate cu vehementa, cum nu stim sa fi fost vreodata recitati si cantati poetii neamului. Dar nu putem uita ca a atras intr-o cursa propagandistica sufletele candide ale adolescentilor, izbutind sa deverseze energiile lor explozive in numele supravietuirii unui regim odios. Din perspectiva dainuirii acestuia, se poate spune ca interzicerea Cenaclului Flacara – la insistenta unor membri ai clanului care au profitat de moartea unor tineri in timpul „reprezentatiei” – a fost cea mai mare eroare tactica a Sectiei de Propaganda a partidului.”

    Dumnezeu sa-l ierte, daca o putea.

  6. Vlad M.
    7 November 2010

    Onoruri militare pentru Paunescu. Ma poate lamuri si pe mine cineva, ce a facut Adrian Paunescu atat de militar?

    Raspuns: a fost decorat cu Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler.

  7. Pataphyl (Andrei R.)
    7 November 2010

    Impi, cred că e ceva invers: „mili” invers e „kilo”, la pătrat „mega”; „tar” invers e „rat”, cu diacritice „rât”. În final – megarât.

  8. Vlad M.
    7 November 2010

    Pata, intre timp am aflat raspunsul la intrebare. Ne batem joc de decoratii.

  9. calehari
    7 November 2010

    Organizatorul jocurilor din curtea puscariei , cel care ne facea sa credem in timpul lor , ca suntem liberi . Cand stai inchis la izolare cu anii si ti se da drumul in curtea plina de soare sa joci fotbal , nu mai vezi zidurile inalte si sarma ghimpata ce te inconjoara ; esti liber .
    Dupa ce am participat la multe jocuri regizate de Marele Porc , m-am trezit la realitate , intr-o zi , pe stadionul Republicii , cand i-am auzit pe cei din jurul meu cantand posedati :

    Traiasca Ceausescu ,Partidul si Poporul ,
    Traiasca Romania , traiasca tricolorul.

    Atunci am realizat ca detinutii cantau imn de slava , comandantului de lagar .
    MA BUCUR C-AI MURIT JAVRA !

  10. Liviu Crăciun
    7 November 2010

    astazi este 7 noiembrie, aniversarea revolutiei din octombrie!
    moldovenii de la jurnal tv au dat ‘povestea sovietelor’, noi dam salve pentru slava lui paunescu
    asta e cadoul de adio, asta e spiritul cenaclului

  11. Pataphyl (Andrei R.)
    7 November 2010

    calehari

    Da, e ca-n ultima frază din „1984”! (despre Winston:) He loved Big Brother

  12. euNuke
    7 November 2010

    “stîlpii de bază ai regimului criminal comunist”,actualii noi ciocoi, nu au reusit sa compuna nici-o poezie,nu de suflet,nu de tara,nu de durere,nu de dragoste.

    poezia salvează Romania…la judecata de apoi in faţa Tribunalului Poporului, instanţă ce-şi condamnă martirii la uitare şi îşi glorifică avid călăii. cu 2 strofe de iubire macră poţi răscumpăra culpele unei tiranii ucigaşe. satrapii pot teroriza şi distruge vieţile supuşilor cu condiţia de a-şi asigura in prealabil exonerarea prin clauza impusă a poeziei de partid şi stat consacrată prin decret ca valoare naţională. fenomenal.

  13. dr pepper
    7 November 2010

    In 1969, close to a half a million self-described hippies, flowerchildren and Aquarians made a pilgrimage to Woodstock in upstate NewYork. The Woodstock Music and Arts Festival was called an Aquarianexposition and hailed as three days of peace and music. And it was peaceful.

    Cred ca prin cenaclul flacara s’a voit o spalare a creierelor tinerilor ( mi s’a zbarlit parul cand am ascultat melodia adusa aici de gmt iar in fundal se auzea acel aplaudat sacadat identic cu cel din plenarele partidului insa „traiasca ceausescu, partidul si poporul” era parca mult mai veritabil decat cel din plenare).

    Onoruri militare pentru acest comunist? Mda, e clar ca stanga lupta pentru reabilitare.

  14. Liviu Crăciun
    7 November 2010

    http://www.tvr.ro/inregistrari…..a%20editie
    de la minutul 30:00 incolo
    se poate vedea in colt si ora la care era difuzata emisiunea

  15. abbu
    7 November 2010

    oooo d-le dr pepper este pacat sa urati in primul rand -banuiesc ca sunteti crestin mai ales dupa ’89
    poate nu sunteti de-al casei dar se aplauda sacadat si la Abba si la Bee gees si la lady Gaga,,,,,
    iar daca vorbim de ura ,tocmai ma gandeam cat urascoportunismul post revolutionar,cand —
    deodata tot ce a fost acum 30 de ani est „patat ” de comunism….,necomestibil,plin de raie
    intreb si eu ca proats ca nu ma pricep la dezidenta de azi -nu cumva apartamentul dv a fost de la stat si apoi cumparat pe o pensie…..??
    de regula cei ce au tremurat sa nu li se aduca aminte ca au avut carnet de partid s-au facut cei mai aprigi „Denuntatori ” ai tristelor vremuri de trista amintire” ducand cu ei la vale si noroi si diamante

  16. calehari
    7 November 2010

    Pataphyl , ai dreptate . Asta inseamana ca in perioada aia , in Romania , Orwell ii luase locul lui Caragiale .
    euNuke . Zguduitor : ” …. la judecata de apoi in fata Tribunalului Poporului , instanta ce-si condamna martirii la uitare si isi glorifica avid calaii „. Am simtit o durere in suflet cand am citit cuvintele astea . Mi-am adus aminte de Ticu Dumitrescu , al carui sicriu era vegheat de cateva zeci de oameni si care a fost inmormantat discret , undeva in judetul Prahova .
    Astazi , pentru paunescu , nu era destul un mormant la picioarele lui Eminescu , se cerea un Panteon National .

  17. abbu
    7 November 2010

    Si mai am o remarca pentru domnii ofuscati de poezia lui Paunescu.
    Banuiesc ca inaintea operatiei,inainte de a urca pe masa de operatie,sau de a urca in avion veniti domnii mei cu un chestionar in mana sa verificati ce politica a facut
    chirurgul ,ce religie are pilotul, ce preferinte literare au unul si altul si mai ales daca nu au simpatizat cu comunismul…
    Desigur ca daca este un rezultat necorespunzator,va dati jos din avion si de pe masa de operatie.
    Recunosc,asa dezidenta va face cinste,dar daca nu faceti asa, sunteti doar niste oportunisti carcotitori.

  18. dr pepper
    7 November 2010

    abbu, sunt ateu.
    cand eram pusti am fost la formatia aia a carui nume imi scapa dar retin o melodie ceva cu o fata faina din Brussel si lumea nu batea din palme ca la nustiucare congres.
    Tinerii din randurile din spate de la sala polivalenta dansau si se simteau bine, randurile din fata stateau rigizi ( normal, erau nomenklaturisti).
    La fel la „poezia muzicii” lui Pittis.
    ap le’am primit de la parinti.
    nu am avut niciodata carnet de partid, nu numai ca eram prea tanar dar toata viata am visat sa fug in America si asta mi’a atras o seama de neplaceri.
    ce alte informatii mai ai nevoie despre mine, abbu?

  19. dr pepper
    7 November 2010

    niciunul din parintii mei nu a avut carnet de partid, – daca asta te ajuta cu ceva…

  20. Vlad P.
    7 November 2010

    Calehari,

    ai surprins perfect și foarte plastic:

    Organizatorul jocurilor din curtea puscariei, cel care ne facea sa credem in timpul lor, ca suntem liberi

    Abbu,

    dacă nu mă înșel, pe blogul tău am citit niște inepții la adresa creștinismului, care te descalifică de la poziția de a sublinia păcatul altuia.
    În Cenaclu se arunca un os dulce, atât. Stângiștii sunt mari iluzioniști. Toți credeau că asistă la momente culturale înălțătoare, când, de fapt, erau sedați, dezamorsați pentru ca regimul să dăinuie în liniște. Din păcate pentru ”adormiți”, patetismul poeziei, versificația (oricât de talentată) nu țin loc de Morală.
    Să le fie rușine tuturor adulatorilor, pentru continuarea unei propagande de amorțire a trezviei în spiritul critic. Prin minciună și propagarea imposturii invită spiritul tânăr la o sinucidere lentă, pe nesimțite, dar al naibii de sigură.

  21. calehari
    7 November 2010

    dr pepper . Astazi am vazut comentator de televiziune ( Prelipceanu pe Realitatea ) , intreband revoltat : Ce tara e asta unde valorile n-au un Panteon ?.
    Astazi am vazut tot la TV. cum un comunist spunea : Liderii comunisti ( Gheorghiu Dej si Ceausescu ) , au fost oameni simpli dar aveau respect pentru VALORI.
    Astazi televiziunile din Romania , nu au aratat doar funeraliile lui paunescu , ci mai ales TRIUMFUL STANGII .
    Intr-o tara unde STANGA este stapana de 66 de ani , ea nu are nevoie de reabilitare . Ea are nevoie doar de ” spectatori ” in fata carora sa triumfe . Un popor de spectatori , pardon , de telespectatori , ca si la Revolutie .

  22. Vlad M.
    7 November 2010

    Eu as vrea doar putina decenta si nu cred ca putem fi decenti atat timp cat nu ne smulgem din minciuna. Numai adevarul, vorba Scripturii, ne poate face liberi, ori noi suntem inca in lanturi daca nu renuntam la minciunile si lasitatile noastre colective. Cenaclul Flacara a fost instrumentat de regimul ceausist, iar Paunescu a facut parte din categoria poetilor dinastici. Ca a scris si poezii frumoase, ca a ajutat la descoperirea atator alte talente – toate acestea sunt importante, dar este o greseala sa nu putem trece dincolo de ele atunci cand vrem sa facem bilantul vietii unui om.

  23. dr pepper
    7 November 2010

    calehari, renunta la televizor. ????
    dealtfel dupa revolutie, dupa ce spiritele anticomuniste au fost inabusite de iliescu, paunescu a revenit la vechile sentimente daca imi aduc bine aminte.
    ce zice wiki:

    After 1989 Păunescu pursued a political career, aligning himself with socialist and then social-democratic political parties.

    In 1996, he ran in the Romanian presidential election but received only 87,163 votes (0.69%). He was a senator from 1992 to 2008, representing Dolj County (1992–2004) and then Hunedoara County (2004–2008), first of the Socialist Labour Party, and later of the Social Democratic Party of Romania. He received the most votes in his district at the 2008 election, but failed to win a seat after the votes were redistributed pursuant to the MMP system used.

    NYT:
    Adrian Paunescu, Poet Who Praised a Dictator, Dies at 67

    BUCHAREST, Romania (AP) — Adrian Paunescu, Romania’s most famous poet, who remained popular among his countrymen despite his praise for the dictator Nicolae Ceausescu, died here on Friday. He was 67.

    mai sa fie. chiar asa? a fost cel mai faimos poet roman?

  24. samurai fara stapin
    7 November 2010

    Lucrurile sint evidente.

    Era de asteptat ca moartea lui Adrian Paunescu „sa vinda” – cum zic advertiserii. Era de asteptat si ca politicienii sa incerce sa preia simpatia populara de care se bucura AP. Era de asteptat si inghesuiala isterica de la inmormintare. Erau de asteptat si salvele de tun. Asa sintem noi, sa nu ne facem iluzii.

    Era de asteptat totul.

    Surprizele au venit, insa, de la presedintele Basescu si de la patriarhul Daniel. Declaratiile acestora sint naucitoare. Le putem trece cu vederea ? Nu ! Nu era cuvenit pentru un presedinte care a condamnat comunismul sa spuna ce a spus. Nu era cuvenit pentru patriarhul unei biserici ortodoxe greu incercate de cuplul Ceausescu sa declare ceea ce a declarat. Cuvintele acestora ramin. Ele pot fi interpretate. Dar e inutil.

  25. Liviu Crăciun
    7 November 2010

    abbu
    poezia lui paunescu e mediocra (deci jalnica), e sentimentalism ieftin impanat cu oaresce neologisme sclipicioase (uneori neasteptate, alteori nepotrivite) spre deruta publicului neavizat, e simpla versificare; iar uneori e si maltratare a limbii

    Viata noastra si cu tunul
    Am numarat pana la unul
    Si numarand muriram noi
    In primul mondial razboi

    ce e asta? e o porcarie. versurile proto-manelelor de mai sus sint comparabile ca valoare artistica, dar sint autentice si fara fite

    uite, daca vrei amestec de abjectie umana si talent literar autentic, citeste Ion Caraion; chiar si in notele de la securitate se vede talentul omului

  26. dr pepper
    7 November 2010

    samuraiule, ce a declarat Basescu?

  27. calehari
    7 November 2010

    dr pepper #23 . Renunt doctore . Ii multumesc lui Dumnezeu ca n-ai zis nimic de tigari ????

  28. abbu
    7 November 2010

    Liviu Craciun poezia lui Eminescu este usoara,romantic – desueta,”suna ” bine la rima, dar altul mai mare nu avem….
    Si apoi dragul meu gusturile nu se discuta…
    Asculta-l tu pe Goethe, eu il ascult pe Paunescu.
    Fara sa fac judecati de valoare dupa sentimente.

  29. calehari
    7 November 2010

    #24. RONIN-ul pomenea ieri de declaratiile ” naucitoare ” ale lui Basescu si ale Patriarhului Daniel . Am gasit comunicatul Patriarhului dar nu gasesc nimic in dreptul lui Basescu . Daniel il urmeaza lui Teoctist , nu?

  30. Vlad M.
    7 November 2010

    Reactiile oamenilor politici

    Preşedintele României a transmis, vineri dimineaţa, un mesaj de condoleanţe la încetarea din viaţă a poetului Adrian Păunescu.

    „Am primit cu tristeţe vestea plecării dintre noi a poetului Adrian Păunescu. Prin întreaga sa activitate literară, poetul Adrian Păunescu rămâne în amintirea celor care l-au apreciat pentru măiestria creaţiei sale, pentru pledoaria sa constantă pentru valorile naţionale şi pentru generozitatea cu care a promovat generaţii de tineri poeţi şi artişti în cadrul cenaclului . În aceste momente de tristeţe doresc să transmit familiei, colegilor şi tuturor celor apropiaţi sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească!”, se arată în mesajul şefului statului, citat de NewsIn.

    Ion Iliescu, fostul preşedinte al României, consideră moartea lui Adrian Păunescu o mare pierdere, deoarece acesta a marcat istoria culturii româneşti.

    „În primul rând pentru noi toţi este o pierdere, este unul dintre poeţii care au marcat istoria culturii noastre şi unul din pleiada tânără de scriitori, de poeţi recunoscuţi în anii ’60-’70. A fost un poet marcant, militant, care s-a implicat în viaţa cetăţii şi care de aceea a avut şi mare impact. A fost unul dintre cei mai apreciaţi”, a spus Iliescu, care a transmis sincere condoleanţe familiei.

    Mai tânărul coleg al lui Ion Iliescu, Victor Ponta, a declarat vineri pentru Mediafax că moartea lui Adrian Păunescu este o veste „cumplită”.

    „Este o veste cumplită pentru noi, chiar dacă nu e o surpriză, după starea poetului din ultimele zile. Este o pierdere foarte mare”, a spus preşedintele PSD.

    „România şi-a pierdut unul dintre valoroşii oameni de litere, tocmai într-o perioadă în care vocile literare româneşti sunt tot mai puţine şi tot mai puţin autentice. Cuvintele sale rămân pentru noi un tezaur deosebit, care se va înscrie pe un loc de frunte în cultura română. Generaţiile noi trebuie să aibă şansa de a învăţa cât de importantă a fost activitatea acestui om, cât de frumoasă a fost creaţia sa artistică şi cât de preţios este patriotismul izvorât din dragostea sinceră de neam. Suntem alături de familia îndurerată, căreia îi transmitem întregul nostru sprijin pentru această perioadă de o durere imensă. Dumnezeu să-l odihnească!”, transmite într-un comunicat liderul social-democrat.

    Corneliu-Vadim Tudor, liderul Partidului România Mare, consideră că moartea poetului Adrian Păunescu este o grea pierdere nu doar pentru literatura română, ci pentru întreaga cultură naţională, având în vedere că a fost „un ferment viu” în numeroase domenii: literatură, presă, muzică, arte plastice, medicină, inventică.

    „Să ne aducem aminte câţi oameni a ajutat în ani 70-80, dar şi după aşa-zisa revoluţie”, a arătat Vadim Tudor.

    El a afirmat că a fost prieten cu Adrian Păunescu încă din copilărie. „Aşa s-a întâmplat să ne împletească Dumnezeu drumurile. În 1964 ne-am întâlnit prima oară, la Cenaclul Nicolae Labiş, creat şi condus de mentorul nostru literar Eugen Barbu”, a spus preşedintele PRM, citat de Mediafax.

    Preşedintele PRM a arătat că, în ultimele zile, a vorbit de mai multe ori cu profesorul Şerban Brădişteanu, care i-a spus că doctorii erau pe cale să renunţe la resuscitarea lui Adrian Păunescu, să abandoneze.

    „I-am spus: «Doctore, nu abandona. Va fi un cutremur mare în cultura română şi în societate dacă moare un om ca Adrian Păunescu, mai ales în aceste vremuri când e nevoie mai mult ca oricând de voci autoritare şi cu drept moral să spună nişte adevăruri»”, a relatat C.V. Tudor.

    Partidul Democrat Liberal îşi exprimă regretul faţă de moartea poetului Adrian Păunescu şi transmite sincere condoleanţe familiei şi apropiaţilor acestuia, potrivit unui comunicat al PDL, citat de NewsIn.

    Preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, spune că plecarea lui Adrian Păunescu dintre noi este o pierdere pentru întreaga ţară şi propune instituirea unei zile de doliu naţional, informează News.

  31. samurai fara stapin
    7 November 2010

    @calehari, @dr pepper

    „pledoaria sa constantă pentru valorile naţionale”.

    „(…) În cadrul Cenaclului a încurajat şi promovat o cultură accesibilă tuturor, prezentând lucrările sale şi ale tinerilor publicului din întreaga ţară. Activitatea sa a fost deseori văzută de regimul comunist ca nefiind conformă cu linia partidului. Opera sa rămâne însă mărturie a talentului său poetic şi a patriotismului său constant şi convingător”, reaminteşte Patriarhul Daniel.

    Valori nationale ? Patriotism ? Cultura accesibila tuturor ? Indepartare de linia partidului ?

    Nu insist.

  32. samurai fara stapin
    7 November 2010

    @calehari, @dr pepper

    „pledoaria sa constantă pentru valorile naţionale”.

    „(…) În cadrul Cenaclului a încurajat şi promovat o cultură accesibilă tuturor, prezentând lucrările sale şi ale tinerilor publicului din întreaga ţară. Activitatea sa a fost deseori văzută de regimul comunist ca nefiind conformă cu linia partidului. Opera sa rămâne însă mărturie a talentului său poetic şi a patriotismului său constant şi convingător”, reaminteşte Patriarhul Daniel.

    Valori nationale ? Patriotism ? Cultura accesibila tuturor ? Indepartare de linia partidului ?

    Fostul dictator Nicolae Ceauşescu ar fi fost un „mare preşedinte”, dacă ar fi rămas în fruntea ţării numai zece ani, a opinat, joi, şeful statului, Traian Băsescu, la postul B1TV, citat de Agerpres.

    „Dacă el stătea numai zece ani, era un mare preşedinte în istoria românilor. De asta cam toate statele democratice au maximum două mandate pentru preşedinte, de cinci ani sau de patru ani”, a spus Băsescu.

    Nu insist.

  33. Liviu Crăciun
    7 November 2010

    Basescu a zis o timpenie cit casa

    cel mai simplu argument – Decretul 770/1966
    http://www.sfin.ro/articol_654…..ata__.html

  34. Vlad M.
    7 November 2010

    Un singur lucru ma deranjeaza la discutiile despre decretele ceausiste. Se pierde din vedere ca magaria cu m mare a fost eliminarea anticonceptionalelor, nu scoaterea din afara legii a avortului. DIn cate stiu eu, decretul anti-avort a fost o consecinta a faptului ca decretul anti-conceptionale nu a dus la cresterea sporului natural, intrucat ai nostri au inceput sa recurga in masa la intreruperi de sarcina.

  35. dr pepper
    7 November 2010

    ???? a comis’o Basescu.
    Putea foarte bine sa stea in banca lui si sa transmita condoleante.
    Ceva discret care sa nu raneasca nici sentimentele lui abbu.

  36. Liviu Crăciun
    7 November 2010

    dr pepper
    nu-s legate evenimentele; aia a fost cu alta ocazie
    textul de condoleante e scris chiar fain, „cinste cui l-a scris” (turcan, desigur ???? )
    e ceva de genul „…Adrian Păunescu rămâne în amintirea CELOR care l-au apreciat…”

  37. Vlad M.
    7 November 2010

    Nu sesizasem nuanţa. Interesantă formulare. ????

  38. dr pepper
    7 November 2010

    Paradisul comunist dupa care plang romanii:

    http://www.youtube.com/watch?v=mxLBywKrTf4

    tin minte ca Ceausescu facea eforturi sa copieze modelul nord coreean.
    O lume fantastica ce ar trebui sa fie marturie tuturor celor ce cred copilareste in propaganda socialista.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

România a făcut mulți pași în direcția corectă de la revoluția din 1989. Cu toate acestea, revoluția nu a fost niciodată terminată în România. Influența malefică a Rusiei, datorită proximității sale geografice față de România și relația continuă a României cu China comunistă, creează multe probleme care subminează progresele economice și democratice ale României, precum …

adrian zuckerman foto