[perfectpullquote align=”full” bordertop=”false” cite=”” link=”” color=”” class=”” size=””]„Aducând „revoluția sexuală” în sânul Bisericii, în numele „toleranței” liberalii au primit cu brațele deschise homosexuali activi radicali și chiar i-au preferat pe aceștia seminariștilor ortodocși. Acum, această „toleranță” a fost devoalată drept tolerare a unor infacțiuni.”
– Michael S. Rose, autorul Goodbye, Good Men[/perfectpullquote]

În 2002 exploda primul scandal major, cu rezonanță internațională, privind abuzurile sexuale săvârșite de preoți catolici americani asupra unor minori (anchetă realizată de The Boston Globe). Scandaluri asemănătoare au izbucnit constant de atunci încoace mai ales în lumea anglo-saxonă – SUA, Canada, Irlanda, Australia.

În premieră însă, un astfel de scandal ajunge acum până în Vatican prin dezvăluirile arhiepiscopului Vigano, fost nunțiu la Washington, privindu-l pe fostul cardinal Theodore McCarrick, investigat de procuratura din Pennsylvania.

Fostul nunțiu susține că în urma unei investigații bisericești privind abuzuri homosexuale asupra unor seminariști adulți și preoți McCarrick fusese sancționat de Papa Benedict XVI: obligat să părăsească seminarul, trimis în izolare și penitență. Sancțiunile contra lui McCarrick au fost ridicate de Papa Francisc, acuză Vigano, cardinalul american devenind un om de încredere al papei. Acum McCarrick este investigat de procurori și pentru presupuse abuzuri asupra unor minori, nu doar asupra tinerilor seminariști și preoți.

Papa Francisc a răspuns că nu va rosti „niciun cuvânt” ca reacție la Vigano. O reacție cu totul nepotrivită având în vedere gravitatea celor afirmate de fostul său nunțiu în SUA și tulburarea produsă în Biserică. Apropiații Papei Francisc acuză în schimb fie un complot al forțelor conservatoare împotriva Papei Francisc, fie frustrările arhiepiscopului Vigano, anterior îndepărtat din Vatican după ce acuzase public corupția legată de lucrări publice și firme prietene.

Scandalul legat de fostul cardinal McCarrick readuce în prim-plan discuția privind subcultura gay care și-a făcut loc cu precădere în multe seminare catolice anglo-saxone, felul în care aceasta subminează moravurile preoțimii și duce la o contraselecție a vocațiilor preoțești.

În 2002, chiar în anul în care izbucnea primul scandal de amploare de pedofilie ce avea drept victime, ca și acum, în marea majoritate băieți (în aceste scandaluri victimele sunt în proporție de 80-90% băieți adolescenți), un jurnalist de investigații american, catolic, Michael S. Rose publica o carte tulburătoare – „Goodbye, Good Men” – rodul unei investigații aprofundate în seminare americane. Michael S. Rose trăgea concluzia că în majoritatea seminarelor americane se propagase o cultură gay, se realizase o contraselecție a vocațiilor preoțești, iar acei tineri candidați „ortodocși” – adică cei care respectau învățătura morală a Bisericii și prețuiau devoțiunile tradiționale (Rozariu, Adorație Euharistică) – erau sistematic discriminați din motive ideologice și blocați în drumul lor către preoție.

Rezultatele contraselecției din seminarele americane, așa cum era descrisă de Michael S. Rose în „Goodbye, Good Men”, se vedeau atunci în premieră. Lucrurile nu par să stea mai bine nici acum, după 16 ani, iar interviul pe care vi-l prezentăm mai jos, realizat în 2002 de The Latin Mass Magazine (TLM) cu autorul investigației, Michael S. Rose, își păstrează actualitatea.

TLM: Dați-ne un background despre noua carte, „Goodbye, Good Men” [este vorba de o carte publicată în 2002]. E un titlu tare. Ce înseamnă?

• Rose: Teza cărții se rezumă astfel: de mai bine de trei decenii candidați calificați la preoție au fost înlăturați din motive eminamente politice. Ei nu au fost blocați pentru că erau nepotriviți pentru seminar ori hirotonire, ci pentru că erau văzuți drept o amenințare la adresa status quo-ului liberal. În carte vorbesc despre o discriminare sistematică, ideologică împotriva candidaților ortodocși la preoție.

TLM: Ce se înțelege exact prin candidatul „ortodox”?

• Rose: Folosesc termenul în toată cartea. „Ortodox” înseamnă aderarea la Magisteriul Bisericii și acceptarea deplină a învățăturii autentice a Bisericii. Termenul se referă la omul care îmbrățișează tradițiile autentice, devoțiunile și evlavia Bisericii. Ortodox este acela care nu susține hirotonirea femeilor, care apără învățătura Bisericii despre sexualitatea umană și controlul artificial al nașterilor, care are pietate pentru devoțiuni precum Rozariului, Adorația Euharistică, care acceptă doctrina Bisericii despre preoție și nu are o agendă care să o redefinească sau să „o re-inventeze”.

TLM: Dar e de presupus că în Biserica Catolică, cel puțin în majoritatea cazurilor, candidatul ortodox ar fi un candidat ideal la preoție.

• Rose: Da, cu siguranță, așa ar fi firesc, de bun-simț. Din păcate însă, de-a lungul ultimelor trei decenii alte forțe au acționat împotriva bunului-simț, contra firescului, forțe care au sfidat chiar și normele general acceptate ale decenței. Înlăturarea candidaților care aceptă explicit, cu mândrie, învățătura Bisericii e ca și cum, la recrutare, Marina ar respinge candidați pentru că își mărturisesc dragostea pentru America sau, mai mult, pentru că nu sunt dispuși să îmbrățișeze o agendă comunistă, o agendă care subminează în mod intrinsec națiunea.

TLM: Ați vorbit de „alte forțe” în acțiune. Ce vreți să spuneți prin asta? Este „fumul Satanei” care a pătruns în Biserică ? [expresie folosită în 1972 de către Papa Paul VI despre turbulențele din Biserică după Conciliul Vatican II]

• Rose: Este un fel de a o spune – și e cel mai precis. Cred că trebuie să ne amintim că diavolul se folosește de bărbați (și de femei, desigur) pentru a-și desfășura lucrarea, acțiunea. Și suntem martori la acțiunea unor catolici disidenți care au deturnat preoția pentru a schimba din interior, ilegitim, Biserica: structura Bisericii, disciplina Bisericii și învățătura Bisericii. Adesea ei sunt mânați să-și justifice propriul stil de viață, păcatele lor, mai ales în ceea ce privește păcatele legate de sexualitate.

TLM: Detaliați, într-un capitol al cărții, modul în care concepțiile heterodoxe alungă „oamenii buni” din seminare. Care este modul de operare în acest mediu?

• Rose: Mai întâi, să explic puțin cum de-am ajuns să scriu această carte despre vocații preoțești și seminare. Ca redactor la St. Catherine Review, am dat peste un subiect la seminarul din Cincinnati. Am descoperit că un profesor (Aaron Milavec), angajat acolo să predea generațiilor de viitori preoți, nega două doctrine esențiale ale credinței catolice: preoția sacramentală (hirotonirea) și prezența reală a lui Isus în Euharistie. Și că un alt profesor de teologie, sora Barbara Fiand, care predase acolo timp de șaptesprezece ani, era un adversar ferm al preoției și celibatului bărbaților. Seminariștii spuneau că ea lăsa impresia că nu dorea ca nici un bărbat să fie hirotonit preot, nici măcar unul liberal care i-ar fi susținut agenda.

TLM: Este greu de crezut că profesorii de la seminar nu ar crede în preoția sacramentală catolică.

• Rose: Este scandalos. Și ipocrit, aș adăuga. După alte investigații am descoperit însă că profesori precum Milavec și Fiand nu erau chiar singulari, nu erau anomalii.

TLM: Știu că aceasta poate părea a fi o întrebare naivă – este totuși una pertinentă – dar, de ce nu devin teologi protestanți și profesori la seminare protestante?

• Rose: Pentru a răspunde la aceasta trebuie să înțelegem că esența carierei lor academice nu ține neapărat de predarea teologiei lor originale, idiosincratice, deși este și aceasta o parte, cu siguranță, o precondiție. Esența carierei lor este de a schimba structura, doctrinele și misiunea Bisericii Catolice. Ei par să predea în seminare catolice în primul rând pentru a-i pregăti pe seminariști să nu fie preoți.

TLM: Revenind la discriminarea seminariștilor ortodocși, cum funcționează aceasta?

• Rose: Discriminarea funcționează în mai multe moduri. Unii candidați sunt evaluați chiar de la început, fiindu-le refuzată chiar admiterea în seminar. Desigur, Biserica are o obligație serioasă de a evalua și de a respinge candidații nepotriviți pentru seminar și există numeroase motive legitime de a nu admite un bărbat la seminar. Dar eu nu vorbesc aici despre un proces menit să elimine falsele vocații, ci despre faptul că un candidat ortodox trebuie să treacă de multe ori „testul decisiv”, ca să-i spun așa.

TLM: Și este acesta un test pentru a determina dacă un candidat este sau nu „corect politic”?

• Rose: Exact așa ceva și este. Deci, ceea ce am văzut în ultimii treizeci și ceva de ani este că acei candidați care, de exemplu, susțineau învățătura Bisericii cu privire la sexualitate, erau etichetați drept „tulburați sexual” sau “rigizi”.

TLM: Și cine sunt acești gardieni care-i măsoară pe candidați la corectitudine politică?

• Rose: La acest stadiu – momentul evaluării candidaturii – vorbim despre direcția de vocații și de psihologii angajați pentru a evalua adecvarea unui candidat la viața de seminar. La direcția de vocații, una dintre întrebările frecvente la examinare este „Ce credeți despre preoții femei?” Prea adesea este respins candidatul onest, care afirmă în mod corect că Biserica nu este abilitată să rânduiască femei la preoție. Răspunsul corect politic este: „Da, sunt deschis, desigur.”În cazul psihologilor, se întâmplă adesea ca un candidat ortodox să fie evaluat de un bărbat sau o femeie care nu acceptă învățăturile Bisericii și nici nu înțelege aceste învățături. Întrebările psihologilor despre celibitat și homosexualitate sunt parte a „testului decisiv”. Dezvăluind că îmbrățișează celibatul preoției sau explicând că nu acceptă stilul de viață homosexual, candidatul ortodox riscă o evaluare psihologică negativă, folosită pentru a-i bloca accesul în seminar.

TLM: Evident însă, sunt bărbați ortodocși reușesc să intre la seminar. Ce urmează?

• Rose: Este important să înțelegeți că există eparhii care nu își supun candidații la teste psihologice care nu sunt etice sau care nu le dau candidaților „testul decisiv” de corectitudine politică. Acestea sunt, în general, aceleași eparhii care nu se confruntă cu o criză de vocații sau cu un deficit de preoți, și nu este o coincidență. Dar da, chiar și celelalte eparhii și ordine religioase lasă să pătrundă niște tipi ortodocși. Speră, probabil, că ei pot fi formați conform normelor corectitudinii politice pentru a accepta dogmele feminismului, agendei gay, secularismului și practicile liturgice moderniste.Bărbatul ortodox care ajunge la seminar sperând să găsească o facultate pe măsură și colegi care gândesc asemenea poate fi rău dezamăgit. Aș putea adăuga însă că acum, sau cel puțin de pe la jumătatea anilor ’90 încoace, problemele sunt mai degrabă cu facultatea teologică decât cu studenții. Seminariștii secolului 21 sunt, în ansamblu, mult mai conservatori și tradiționaliști în gândire decât seminariștii de acum 20 sau 30 de ani.

TLM: Și nu apare o tensiune între tânărul seminarist ortodox și modernistul de vârstă medie?

• Rose: Ba da. Facultățile și formatorii, preoți ori călugărițe din cadrul multor seminare, încă mai au dificultăți în a-și masca animozitatea față de Biserică și de preoție. Iar efectele lor asupra seminariștilor sunt dăunătoare. Sunt băieți seminariști care strâng din dinți, fac pe proștii și spun ceea ce facultatea liberală vrea să audă și asta e. Unii dintre aceștia reușesc să avanseze astfel spre hirotonire. Alții sunt alungați – vădit scârbiți de afrontul la învățătura și disciplina Bisericii la care asistă. Aceștia pleacă din proprie inițiativă, chiar dacă ei cred că încă mai au o vocație autentică pentru preoție. Alți seminariști ortodocși sunt trimiși la consiliere psihologică pentru „reșapare” sau sunt, pur și simplu, intimidați. Alții – ridiculizați, persecutați și dați afară pentru că sunt „rigizi” sau „îndoctrinați”. „Infracțiunile” de care se fac vinovați sunt evlavia, devoțiunea, iubirea față de Biserică și de învățătura ei.

TLM: Unul dintre cele mai importante puncte forte ale „Goodbye, Good Men” este, evident, acela că ajută la înțelegerea valului de scandaluri de abuzuri sexuale care au bântuit Biserica în acest an [este vorba de 2002, atunci a fost primul mare scandal privind abuzurile sexuale în SUA cu impact internațional]. Care este relația dintre scandalurile actuale și ceea ce s-a petrecut în seminare în ultimii treizeci de ani?

• Rose: Aducând „revoluția sexuală” în sânul Bisericii, în numele „toleranței” liberalii au primit cu brațele deschise homosexuali activi radicali și chiar i-au preferat pe aceștia seminariștilor ortodocși. Acum, această „toleranță” a fost devoalată drept tolerare a unor infacțiuni. Amploarea scandalului privind abuzurile sexuale acompaniate de înțelegeri financiare pentru asigurarea tăcerii și mușamalizări i-a intrigat pe mulți dintre credincioși care pur și simplu nu pot înțelege cum s-a putut întâmpla așa ceva și de ce a fost totul ascuns sub preș atâta vreme.„Goodbye, Good Men” aduce dovezi că rădăcina acestei probleme – atât mușamalizarea, cât și abuzul sexual în sine – merge până chiar în locul în care se formează vocațiile preoțești: în seminar. Rețeaua coruptă, rețeaua de protecție își are origini în multe dintre aceste seminare, în care seminariști gay au fost încurajați „să se manifesteze” sau „să-și exploreze sexualitatea” în moduri foarte nepotrivite.Liberalii moral și religios au adus, prin seminare, o criză morală în preoția catolică. Dacă vrem ca să se termine scandalurile sexuale care au zdruncinat Biserica Catolică, indivizii responsabili de această criză morală trebuie dați în vileag și îndepărtați. Numai atunci „umbra întunecată a bănuielii”, așa cum o numește Papa [expresie folosită în 2002 de Papa Ioan Paul II ca răspuns la prima criză privind abuzurile sexuale ale preoților din SUA], va fi îndepărtată de „toți ceilalți preoți buni care își îndeplinesc slujirea onest și integru, adesea prin eroice sacrificii de sine”.

TLM: Am citit câteva recenzii ale „Goodbye, Good Men”. Unele au fost foarte pozitive – în ziare seculare precum Philadelphia Inquirer și în unele periodice catolice, cum ar fi Crisis și Homiletic & Pastoral Review. New York Post chiar a publicat fragmente din carte. Am observat și că altele au fost foarte critice, nu atât cu privire la teza dumneavoastră, cât mai ales privind metodologia folosită. Sunt unele periodice conservatoare catolice care au publicat recenzii foarte critice. De ce au fost atât de deranjate?

• Rose: Cele mai multe dintre recenziile negative au contestat faptul că o mare parte din dovezile pe care le prezint sunt anecdotice. În cursul cercetării mele am efectuat 150 de interviuri, majoritatea cu foști și actuali seminariști, aproximativ jumătate dintre cei intervievați fiind acum preoți catolici. Eu mai ales din aceste interviuri am reușit să identific un pattern. Cu mici variații, acești bărbați mi-au vorbit despre aceleași piedici nefirești puse în calea vocațiilor autentice către preoție: un proces părtinitor de evaluare a cadidaturii, abuzul de consiliere psihologică, o subcultură gay în seminare, promovarea ideilor și învățăturilor care subminează credința catolică, un dispreț deschis pentru devoțiunile tradiționale și Liturghie ș.a.m.d.Luate împreună, aceste 150 mărturii demonstrează cât de răspândite au fost aceste probleme în ultimele trei decenii. Cum altfel ar putea fi scrisă o carte precum „Goodbye, Good Men” dacă nu incluzând mărturii personale reale care să ilustreze aceste obstacole?

TLM: Dar cartea pare să se bazeze pe mai mult decât pe poveștile personale, nu-i așa?

• Rose: Absolut. Sunt analizate manualele folosite la cursuri în seminare. Sunt prezentate statistici comparative, iar o mare cantitate de informații publicate anterior în alte surse este adunată sub aceeași copertă. Aceasta înseamnă mult mai mult decât dovezi anecdotice. Unii mă acuză că nu am scris un „raport despre starea actuală a seminarelor”. Ei bine, nu aceasta este cartea pe care am scris-o. „Goodbye, Good Men” nu este gândită să fie o analiză sociologică, statistică. Ceea ce face cartea mea este să spună poveștile oamenilor care, până acum, nu au avut acces la justiție, care au fost umiliți, reduși la tăcere de către conducătorii Bisericii pe care o iubesc. (…)

Traducere: Gelu Trandafir