FUNDATIA IOAN BARBUS

Iar ne cumpără ţara… şi iar ne-o iau alţii înainte

Mihai Răzvan Ungureanu este agent Mossad-CIA, desemnat prim-ministru pentru a pune în aplicare un mega-plan ultrasecret:
chicken-guard

Este vorba despre un proiect de încetăţenire şi strămutare în ţara noastră a 1 milion de evrei, acţiune desfăşurată în cel mai mare secret. În prima fază, evreii s-au grăbit să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii comerciale, de producţie etc.) accesibile. Piaţa imobiliară din România a devenit, de asemenea, monopolul unor firme evreieşti. Pentru ca toate acestea să nu ajungă la cunoştinţa Poporului Român, la început se vor stabili în România evrei în vîrstă, sub pretextul că vin să-şi trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea „revenirii” evreilor pe meleagurile noastre. Atunci cînd se va ajunge la cifra de 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi deplin, ei vor veni cu toţii „acasă”, pe proprietăţile pe care au pus mîna în toţi aceşti ani. Efectiv, Israelul se va muta în ţara noastră, prin deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul naţional.

Textul a fost publicat pe situl diasporaonline.info, iar variante similare se învârtesc pe email. Raspândacii securişti cotcodăcesc la datorie.

Sper să nu îi lovească un atac la pipotă, dar trebuie să îi anunţ că Ungaria ne-a depăşit (şi) la acest capitol. Raspândacii maghiari au demonstrat că ţara lor este mult mai de preţ. La ei vin 3 milioane de evrei! De fapt, deja sunt toţi la Budapesta, sau mişună pe câmpia panonică. Colonizarea se va desăvârşi în doi ani, a anunţat în 2009 situl hunhir.hu. Bineînţeles că a fost numit şi capul răutăţilor: fosta mare maestră de şah Judit Polgar. Logic, numai un şahist ar fi putut pune la cale o astfel de combinaţie malefică, iar faptul că este evreică ajută exponenţial. Dar ştiţi ce doare cu adevărat? Cică Ungaria are „cele mai bune atribute naturale din lume”, de aceea i-a fost acordată clauza naţiunii celei mai favorizate de sionişti.

Un astfel de afront este intolerabil. Oricine ştie că atributele naturale româneşti ocupă autoritar toate locurile din orice top ten obiectiv. Am încredere că diaspora securistă nu va rămîne indiferentă la această provocare a suprematismului maghiar. Aici trebuie lucrat cu fermitate şi trebuie să arătăm lumii că nu ne lăsăm călcaţi în picioare. Domnule Ungureanu, trimiteţi depeşă la Mossad şi cereţi 5 milioane evrei! Măcar pentru o zi, să arătăm ungurilor că atributele noastre sunt mai jinduite ca ale lor.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Emil Borcean

Emil Borcean

5 comentarii

  1. cristoiu
    26 februarie 2012

    Cu scuzele de rigoare pentru cei sensibili ,as propune un schimb : doua milioane de romi in schimbul a unui milion de evrei.

  2. Silvapro
    26 februarie 2012

    Si eu, tot cu scuzele de rigoare pentru cele vreo 4 etnii / natiuni sensibile implicate, as face o propunere avantajoasa (ghiciti voi pentru cine!): primim 2 milioane de romi si oferim in schimbul lor 1 milion de refugiati palestinieni.

  3. Silvapro
    26 februarie 2012

    Si ca sa nu se zica carecumva ca evreii sint afaceristi profitori, sintem gata sa egalam numarul si mai adaugam de la noi inca un milion de HAMASnici.

  4. varul de la tara
    26 februarie 2012

    @2
    Tentanta oferta…daca ne scapati de tigani, primim orice in locul lor. Si in orice numar.

  5. Silvapro
    26 februarie 2012

    # Varul de la tara

    Daca o sa ai in circa ce avem noi aici, o sa ceri tiganii inapoi cu 10 miini.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

„Sunt multe speranțe că chiar anul acesta, România se poate califica pentru Visa Waiver și ca să facă asta, cer oamenilor care mă ascultă astăzi ca ei sau prietenii lor, care se duc să aplice pentru o viză, să fie siguri că au toate documentele în orgine”,  spune domnul Adrian Zuckerman, ambasadorul american (2019-2021) numit …

aMBASADOR SUA LA BUCUREȘTI 2019 - 2021 administrația TRUMP - VISA WAIVER -
Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian