A-ţi cere iertare este onorabil indiferent de moment şi de om, inclusiv pentru cel care a fost cel de-al treizeci şi nouălea Preşedinte la Statelor Unite. Putea să rămână în istorie aşa cum sunt lăudaţi în Biblie cei care aduc pacea pe pământ, dar sufletul i-a fost mereu împărţit între satisfacţia reuşitei iniţiale şi tentaţia absolutului cu înţeles personal. Lui Jimmy Carter i se pare normal ca – după ce i-a întâlnit pe Anwar Sadat şi Menachem Begin şi au realizat Tratatul de la Camp David, – să se scalde în luminile tulburi sau sângerii ale colocviilor cu reprezentanţi Hamas şi să creadă că este pe acelaşi drum. Apoi îşi cere scuze.

Pe 21 decembrie, Jimmy Carter şi-a cerut scuze de la comunitatea evreiască printr-o scrisoare trimisă Jewish Telegraphic Agency în care spune următoarele:

„Trebuie să recunoaştem realizările Israelului obţinute în circumstanţe dificile, chiar dacă ne străduim într-o manieră pozitivă să ajutăm Israelul să-şi îmbunătăţească relaţiile cu populaţiile sale arabe, dar nu trebuie să permitem criticilor paşilor înainte să conducă la stigmatizarea Israelului. Aşa cum aş fi făcut-o de Rosh Hashanah şi Yom Kippur, dar cum este corect în orice moment al anului, îmi cer un Al Het pentru orice cuvinte şi acţiuni ale mele care ar fi putut să o facă.”

Al Het “este o rugăciune de Yom Kippur în care se cere iertare lui Dumnezeu pentru păcate comise împotriva Lui. În ebraica modernă se referă la orice cerere de iertare”. Dar de unde nevoia de un Al Het pentru Jimmy Carter? Imediat s-a făcut legătura între candidatura nepotului său Jason Carter într-un district electoral din Atlanta cu o mică (2%) dar influentă comunitate evreiască şi această cerere de iertare. Nepotul a negat relaţia dintre posibila sa candidatură şi scrisoarea către JTA. Jimmy Carter are nemulţumiri izvorâte din universalitatea vederilor sale, în care Pacea este o afacere a oamenilor politici cu viziune, cu deschidere către orice şi nu un proces în care şi cei mari şi cei mici trebuie să joace după nişte reguli morale egale. Când Carter s-a întâlnit cu liderii Hamas, el s-a întâlnit şi cu cel din urmă terorist Hamas mânat de furia ucigaşă. Comedia tragică a minciunii colocviilor pe care le acceptă liderii islamişti s-a demonstrat la prima salvă de rachete dinspre Gaza pe teritoriul Israelului. Dar Jimmy Carter nu se lasă, chiar şi după lecţia Cast Lead. Într-o conferinţă susţinută la Emory University, Jimmy Carter a spus că dacă ar mai avea o singură zi de preşedinţie, atunci şi-ar folosi „întreaga putere a Casei Albe” pentru înaintarea procesului de pace. Nu a spus-o, dar puterea Casei Albe pentru Carter-amicul-Hamas s-ar dirija doar asupra Israelului.

Jimmy Carter la Emory University – fotografie Abell/AP
Mulţi evrei s-au simţit jigniţi de apariţia în 2006 a cărţii Palestine: Peace Not Apartheid a fostului Preşedinte. După furia anti-israeliană pusă în act la Conferinţa Durban 1, cartea lui Jimmy Carter era încă o mărturie purtând semnătura deţinătorului Premiului Nobel pentru Pace din 2002 că Israelul ducea o politică de apartheid în teritoriile palestiniene. Citez de la pagina 143:

„A devenit mai clar că există două state Israel. Unul care cuprinde cultura antică şi valorile morale ale poporului evreu, definite de Scripturile Evreieisti cu care le-am cunoscut încă din copilărie şi care reprezintă tânăra naţiune pe care şi-au imaginat-o cei mai mulţi americani. Cealaltă există în cadrul teritoriilor palestiniene ocupate, cu politici profilate de refuzul recunoaşterii şi a repectarii pentru cetăţeni a drepturilor fundamentale ale omului.”

Citatul de mai înainte – deşi izvorât din gândurile pe care le avea fostul preşedinte în anii ’90 – a apărut în cartea din 2006, într-un context internaţional deosebit de frământat de schimbările determinate de evoluţiile de după 9/11. Israelul făcuse eforturi deosebite pentru implementarea tratatelor de la Camp David şi a Acordului de la Oslo, se făcuseră paşi şi pentru Road Map, însă atmosfera era tot tensionată, în nord cu Hezbollahul şiit occupant al Libanului, iar în sud cu Hamas, organizaţia teroristă islamică stăpână pe Gaza.

În cartea sa, Jimmy Carter a acuzat Israelul că a influenţat în mod negativ politica externă americană care nu şi-a atins scopul de a aduce pacea în Orientul Mijlociu. Pentru laureatul Premiului Nobel, Yasser Arafat a fost un foarte onorabil conducător politico-militar, la care uită să-i adauge la biografie şi trecutul terorist sau ipocrizia din perioada Clinton-JW Bush. Din perspectiva istoriei, existenţa unei probleme cu Hamas în Gaza şi blocarea procesului de pace se datorează exclusiv politicii lui Arafat care nu şi-a pus semnătura pe un tratat care era aproape gata. Şi atunci, mai era nevoie de Al Het? Abraham Foxman, directorul Anti-Defamation Ligue a spus că „acesta este un start bun” pentru repararea rănilor provocate de cuvintele grele scrise sau spuse de Jimmy Carter.

Dar Ed Koch este critic la adresa lui Carter şi scrie pe situl worldtribune.com:

“Sfatul meu pentru Jimmy Carter este să se purifice. Cred că noi evreii suntem un popor iertător, dar de asemenea, suntem şi un popor care, fiind brutalizaţi de-a lungul secolelor, suntem suspicioşi faţă de aceia care la sfârşitul vieţii lor îşi doresc să fie iertaţi dar nu demonstrează că s-au pocăit. Ce are de gând să facă Preşedintele Carter cu balanţa vieţii lui pentru a remedia răul şi rănile pe care de-a lungul anilor le-a făcut poporului evreu?”