O adevărată bombă a explodat vineri seara la Chişinău, chiar în toiul negocierilor privind formării unei noi coaliţii de guvernământ, ca urmare a alegerilor din 30 noiembrie 2014. Klaus Johannis, preşedintele României, şi-a anulat vizita pe care trebuia să o efectueze în Republica Moldova între 21-23 ianuarie 2014, şi care urma să fie prima sa vizită peste hotare ca preşedinte în funcţie. Discuţiile despre formarea unei noi coaliţii nu au ajuns până acum la niciun rezultat. Însă prelungirea negocierilor nu constituia pentru partea română un motiv de anulare a vizitei. Partidele pro-europene care se află la putere în Republica Moldova din 2009 au obţinut 55 mandate din 101 şi se presupunea că se vor înţelege cumva, înaintea vizitei, sau măcar după aceasta. Pe 8 ianuarie 2014 Johannis confirmase intenţia sa de a veni la Chişinău pe 21-23 ianuarie.

Nu prelungirea negocierilor politice a fost cauza anulării vizitei la Chişinău a preşedintelui României. Pe 12 ianuarie, Vlad Filat (PLDM) şi Marian Lupu (PDM) au anunţat că negocierile cu Mihai Ghimpu (PL) sunt dificile şi, în consecinţă, vor deschide discuţiile cu PCRM (Partidul Comuniştilor). Spectrul venirii la putere a comuniştilor şi riscul ca Johannis, sosit în vizită la Chişinău, să fie nevoit să dea mâna cu Vladimir Voronin, liderul comunist proaspăt vopsit în „european”, a dus la decizia de anulare a vizitei.

PCRM – partidul urii antiromâneşti

Prezenţa PCRM în coaliţia de la Chişinău, ar răci foarte tare relaţiile dintre România şi Republica Moldova. Regimul Voronin a prigonit Mitropolia Basarabiei aparţinând de Patriarhia Română şi a acuzat România la Consiliul Europei de agresiune, din cauza reactivării acestei organizări bisericeşti. A încercat să scoată din şcoli manualele de „Limba română” şi „Istoria Românilor” şi a fost împiedicat numai de manifestaţiilor de masă, organizate de elevii, studenţii şi profesorii din Chişinău. Bolşevicii antiromâni ai lui Voronin au dat o lege prin care cei care susţin identitatea românească vor fi „neutralizaţi”. Actul normativ prevede „neutralizarea… necontenitelor tentative de demoldovenizare, de negare a existenţei naţiunii moldoveneşti şi a statalităţii moldoveneşti, de discreditare a istoriei Moldovei, de ignorare a etnonimului „moldoveni” şi glotonimului „limba moldovenească”.

Demenţa comunistă a atins apogeul în aprilie 2009. După alegerile din 5 aprilie 2009, câştigate de PCRM, pe 7 aprilie 2009 mii de demonstranţi, majoritatea studenţi, au protestat împotriva fraudelor electorale. Provocatori care s-au bucurat de sprijinul unor personaje din interiorul regimului comunist au incendiat clădirile Preşedinţiei şi Parlamentului. La ordinul Moscovei, Voronin a acuzat pe nedrept România pentru violenţe şi a expulzat ambasadorul român. Voronin a ordonat impunerea vizelor pentru cetăţenii români, încălcând astfel şi acordul UE-Moldova dar şi legea prin care Parlamentul R. Moldova a adoptat acordul respectiv.

Delirul a continuat şi în campania electorală din 2010, când România a constituit principala temă a PCRM. Comuniştii au încercat să batjocorească ajutorul acordat cu generozitate de România Republicii Moldova. Ca urmare a inundaţiilor din valea Prutului România a acordat un ajutor de 15 milioane de euro, cu care s-au construit de la temelie două sate distruse de inundaţii, Nemţeni şi Cotul Morii. PCRM a difuzat în replică un film în care pretindea că inundaţiile au fost provocate de români, care au aruncat dintr-un elicopter o bombă care a distrus digul de la Nemţeni.

„Europeanul” Voronin este tot marioneta Moscovei

Vlad Filat şi Marian Lupu pretind că PCRM s-a schimbat şi a devenit european, iar Voronin personal nu mai este unealta Moscovei ci este „statalist”. Dar Vladimir Voronin nu este deloc european. PCRM a refuzat să voteze în Parlament Acordului de Asociere încheiat cu UE, deputaţii comunişti părăsind sala. Pentru această legislatură PCRM şi-a anunţat deja priorităţile. În primul rând „întărirea neutralităţii” Republicii Moldova. Aceasta este o directivă a Moscovei ce vizează împiedicarea apropierii Republicii Moldova de NATO. Un alt mare obiectiv al PCRM este „sărbătorirea a 70 de ani de la Marea Victorie”. Aceasta este o mare acţiune de propagandă a regimului Putin, desfăşurată sub pretextul victoriei URSS în cel de-al doilea război mondial, la 9 mai 1945. La Chişinău, acest eveniment este transformat într-un prilej de delir antiromânesc. Intrarea trupelor sovietice în Chişinău în august 1944 este considerată „eliberarea de sub jugul româno-fascist”, iar anexarea Basarabiei la URSS în 1940 este considerată tot eliberare.

Astfel, Vlad Filat şi Marian Lupu vor veni la Bucureşti cu mâna întinsă pentru sprijin financiar şi politico-diplomatic, în timp ce la Chişinău vor serba împreună cu aliatul lor Voronin eliberarea de sub jugul invadatorilor români.

Un alt punct important pe care PCRM ar vrea să-l negocieze cu aliaţii din PLDM şi PDM este „acordarea unui statut special, social-cultural raionului Taraclia”. Taraclia este un raion cu majoritate bulgărească iar sintagma PCRM înseamnă de fapt acordarea statutului de autonomie teritorială pe criterii etnice, după modelul Găgăuziei. Acesta este o comandă a Moscovei care doreşte să ameninţe Republica Moldova cu secesiunea unor raioane etnice în cazul apropierii de UE-NATO. Voronin, pe care Lupu şi Filat îl prezintă ca „statalist”, are deja un plan pentru dezmembrarea Republicii Moldova.

Neruşinarea lui Voronin este maximă, pentru că reprezentantul său la negocierile cu Filat şi Lupu este Artur Reşetnicov, fostul director al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS). Pe timpul regimului comunist, Reşetnicov transformase SIS într-o unealtă antiromânească a FSB, cum se numeşte în prezent KGB-ul rusesc. În anul 2011 Procuratura Generală a stabilit că, în anul 2009, SIS a ascultat telefoanele lui A. Tănase, M. Godea, V. Nagacevschi, pe atunci vicepreşedinţi în PLDM, partidul lui Filat. Dar pe Filat nu-l deranjează. Poate ne va spune acum că şi fostul şef al securiştilor moldoveni este un mare european, la fel ca Voronin.

Sub mandatul lui Reşetnicov, SIS a întreprins mai multe operaţiuni subversive împotriva României, atât singur cât şi împreună cu FSB-ul rusesc, aşa că apariţia lui Reşetnicov ca negociator al unei „coaliţii europene” nu poate decât să ridice multe sprâncene la Bucureşti, acolo de unde Filat şi Lupu aşeaptă un sprijin „necondiţionat, ferm şi constant”. Este de ajuns să mai adăugăm doar că Reşetnicov a ameninţat România cu dezmembrarea teritorială.

Dacă PCRM este reprezentat în comisia de negocieri de Reşetnicov, fostul său securist-şef, PDM, partidul lui Marian Lupu şi Vlad Plahotniuc este reprezentat la aceleaşi negocieri de Sergiu (Serghei) Sîrbu, fostul jurist al PCRM, vopsit în „democrat european”. Cei doi negociază o „coaliţie europeană”, iar România ar trebui să aplaude rezultatul muncii lor, în numele „stabilităţii” şi „integrării europene” şi să finanţeze la greu un viitor guvern de bandiţi sovietici cu mască europeană.

Guvernul de la Chişinău a scos în anul 2010 gardul de sârmă ghimpată de la frontiera cu România, ce data din perioada sovietică. Gestul a înfuriat PCRM care a declanşat o campanie apocaliptică prin care cerea menţinerea „gardului protector” de la Prut. În lipsa acestuia, mistreţii ar veni din România şi ar strica ogoarele basarabenilor. În schimb, vacile şi oile din Republica Moldova, lăsate fără „gardul protector” ar sări ca proastele în Prut şi s-ar îneca. „Democratul” Sergiu Sârbu, pe atunci deputat comunist, a declarat în parlament că, în lipsa sârmei ghimpate ce separa românii, lupii din România trec Prutul şi devorează moldoveni.

Coaliția pune punct parcursului european

O coaliţie parlamentară a PLDM şi PDM cu PCRM ar însemna sfârşitul parcursului european al Republicii Moldova. PCRM s-a manifestat virulent împotriva integrării europene, prin boicot parlamentar, acţiuni de stradă şi altele de acelaşi gen. Cine poate garanta că aceşti indivizi vor susţine integrarea europeană de acum încolo?

Republica Moldova are mari restanţe în ce priveşte reformele, deşi pretinde că ar fi „premiantul” Parteneriatului Estic. UE este interesată în special de reforma în justiţie, însă Republica Moldova are cea mai coruptă justiţie din lume, situându-se pe locul 144 în topul alcătuit de World Economic Forum. Aceeaşi republică, avidă de bani europeni şi româneşti, este şi pe locul 102 în lume în ce priveşte „risipa banilor publici”. Din asemenea motive, există serioase reticenţe în UE privind presupusa integrare europeană a Republicii Moldova. Succesele în această privinţă au fost obţinute în primul rând ca urmare a unor extraordinare insistenţe şi presiuni ale reprezentanţilor români la Consiliul European, Comisia Europeană, guvernele statelor membre UE etc, în ajutorul „fraţilor de peste Prut”. Se pune întrebarea ce motivaţie ar mai avea România să facă aşa ceva în sprijinul unei coaliţii ce include comuniştii.

La rândul lor, „europenii” din conducerea de la Chişinău au arătat multe dovezi de ostilitate faţă de România, de la ura lui Marian Lupu împotriva denumirii de „limba română” la tentativa lui Filat de înlocuire a manualelor de „Istoria Românilor” sau înscenarea organelor moldoveneşti împotriva ataşatului român al Apărării.

Unica şansă a Republicii Moldova de a scăpa de dependenţa gazului rusesc este gazoductul Iaşi-Ungheni, în care România a investit milioane de euro, diferenţa fiind acoperită de fonduri UE, acordate tot ca urmare a insistenţelor României. În schimb, partea de conductă de pe malul moldovenesc a costat dublu pe unitatea de măsură faţă de segmentul românesc, deşi lucrările au fost executate de aceeaşi firmă. Conducta din Republica Moldova a ieşit pe malul Prutului cu câteva sute de metri în amonte de conducta ce vine din România, prin încălcarea proiectului, ceea ce a dus la noi întârzieri. Conducta trebuia să treacă pe terenurile cumpărate anterior de nişte şmecheri de dragul banilor plătiţi pentru terenurile expropiate. Tot moldovenii au orchestrat o campanie în presa lor prin care au avut neruşinarea să încerce să atribuie părţii române întârzierile. A apărut astfel suspiciunea că guvernanţii moldoveni nu sunt interesaţi atât de independenţa energetică, cât aveau nevoie de gazoductul Iaşi-Ungheni ca argument pentru a obţine de la ruşi comisioane cât mai mari la importul de gaze de la Gazprom.

România a suportat multe afronturi din partea „europenilor” de la Chişinău, gândindu-se la binele celor aproape trei milioane de români basarabeni, nicidecum la guvernanţii corupţi şi antiromâni. Includerea partidului antiromânesc PCRM în coaliţie ar fi însă o insultă gravă, de neacceptat pentru România, practic cel mai important susţinător al Republicii Moldova.