Europa este plină de regizori geniali dar în EU există o legislaţie specială care impune ca 40 % din filmele difuzate să fie de pe bătrânul continent. Oare de ce? Simplu spus, pentru că europenilor le plac filmele americane. Daca se analizează mai atent, o să vedem că fiind preocupaţi de căutarea unui eu atotcuprinzator, unii se lasă antrenaţi în experimente care îi înflăcărează pe criticii de artă cinematografică, dar îi lasă indiferenţi pe spectatori.

Lars von Trier este o personalitate de prim rang printre regizorii de film, dar opera sa, foarte galonată la festivaluri nu reprezintă arta unui colos care a deschis drumuri sau a creat lumi, ci este o colecţie de hocus-pocusuri de nişă. Lars von Trier este neconvingator pentru mine în ceea ce priveste filmul, dar îl cred pe cuvânt când spune că “îl inţelege pe Hitler”. Că îi inţelege unele, că nu “pe toate”. Iresponsabili protejaţi sunt doar cei cu acte doveditoare de la autorităţile medicale, vedetele care îşi regizeaza show-urile pe baza instinctului că aşa produc rating şi aşa se va vorbi despre ele trebuie sa îşi culeagă fructele acţiunilor lor. Pe toate, bune sau rele. Lars von Trier şi-a şocat audienţa când a spus că este nazist, că îl intelege pe marele tartor al naţional-socialismului, că îl admiră şi pe Albert Speer. Poate că asta l-a şi inspirat când a găsit titlul ultimului său film, Melancholia, prezentat în premieră la Festivalul de film de la Cannes. În orice caz, conferinţa de presă a regizorului Lars von Trier va rămâne în istoria festivalului pentru violenţa şocantă a celor spuse într-un stil bonom, cu zâmbetul pe buze. Că nu a fost o greşeală de ocazie sau de interpretare o spune şi explicaţia pe care a dat-o cu privire la relaţia sa cu evreii, cu care “nu are nimic”, cu toate că Israelul este o “pacoste”, cuvând prea-european care atenuează expresia americană “a pain in the ass”.

Organizatorii Festivalului l-au declarat persona non grata pe regizorul căruia i se acordase premiul Palm d’Or în anul 2000 pentru filmul – controversat şi el – Dancer in the dark. A fi artist nu te scuteşte de obligaţia de a fi cetăţean care îi respectă pe alţii, vii sau morţi. Sunt peste şase milioane de mărturii contra lui Hitler, a acoliţilor săi şi a admiratorilor săi, trecuţi şi viitori. Sunt peste 50 de milioane de nume care au un reproş scris cu sânge la adresa nazismului, fascismului si comunismului pentru marea hecatombă numită Cel de-al doilea Război Mondial.

Addendum Valah

Ştim cu toţii că avem şi noi admiratori ai lui Adolf Hitler (sau surogatele naziste, vezi uniformele…) şi trebuie să îl amintim în primul pe primarul Radu Mazăre al Constanţei. Nici urbea sa, nici vreo altă localitate, instituţie sau grup nu l-a declarat persona non grata pentru parada sa hitleristă. A fost un pact Hitler-Stalin, cu protocolul său secret care ne-a răpit Basarabia, există un colţ de lume numit nordul Transilvaniei care a fost rupt din ţară la ordinul aceluiaşi Adolf, există o istorie de 45 de ani de domnie a comunismului instaurat pe ruinele Europei naziste. Nu a fost destul, tot se mai găsesc destepţi care se îmbracă, gândesc, se comportă ca fuhrerul şi mai ales, care-l iubesc într-un fel sau altul.