Tocul-cui al proletariatului plesneşte nicovala reacţionarilor şi chiaburilor europeni.
Probabil nimeni nu se aştepta ca mototoala baroneasă Ashton, propulsată de Partidul Munictoresc Britanic in înalta funcţie de ministru afacerilor străine şi deopotrivă al securităţii europene, să-şi ia slujba in serios şi să bage Parlamentul în corzi şi Europa în buzunarul unei elite birocratice printr-un şir de manevre viclene, tergiversări, declaraţii mincinoase şi tăceri reprobabile.
Şefa ilegitimă a politicii externe europene a tratat cu un nemaipomenit dispreţ încercările disperate ale naţiunilor mici ale Uniunii de a-şi asigura posturile în noul Serviciu Diplomatic European. A amăgit şi minţit, a dus cu zăhărelul lobbyiştii din parlament şi a reuşit ca toate cele 30 de misiuni diplomatice să fie repartizate marilor puteri de încredere şi nomenklaturii belgiene.
Procesul de recrutare „se bazează pe merit, asigurându-se în acelaşi timp un echilibru adecvat din punct de vedere geografic”… cam aşa se exprima rezoluţia PE asupra organizării serviciului diplomatic, dar, in final, tovarăşa înnobilată Ashton a decis de capul ei, adică aleatoriu, şi împărţeala s-a făcut ca la primăria din Karacalbion:
Romania a rămas cu buza umflată. La fel şi Olanda, de pildă, şi ar putea părea paradoxal pentru cineva care nu cunoaşte situaţia politică de la Haga. Acolo puterea a fost cu chiu cu vai preluată de o coaliţe de dreapta care, iată, este pedepsită de această madam găinuşă a Europei. Principiul democratic al reprezentativităţii şi legitimizării prin alegeri libere este aplicat pe dos de Comisarii sovietizaţi precum Ashton sau Boarroso: eşti votat de popor şi ca atare respins de elita nomenklaturistă.
Pentru un pseudo-stat federal, cu un executiv -Comisia- depolitizat şi un preşedinte de faţadă al Europei -momîie lipsită de orice putere- este cel puţin bizar modul în care această tovarăşă a pus ţara la cale şi a încălecat politica Europei într-o sferă în care se presupune că atribuţiile comisiei ar fi trebuit să fie strict reprezentative şi oricum filtrate de Consiliu şi Parlament. De altfel ministra de externe nu este conform tratului ministru de externe, adică cel care decide asupra liiilor politicii şi securităţii externe, ci doar Înalt Reprezentant, deci un purtător de cuvînt şi impresii al politicilor stabilite în mod firesc de Consiliu, ]n urma consfătuirilor dintre şefii statelor membre. Printr-un joc mărunt de culise Ashton a forţat o remarbilă micro-lovitură de stat, o uzurpare lentă, pe şestache a puterii executive şi a celor mai importante servicii europene, intrate astfel in zodia cancerului sovietic – externele şi securitatea.
Să ne amintim cîteva elemente esenţiale din CV-ul tovarăşei Ashton:
- în anii 80 a fost contabila unui ONG ce lupta pentru pace şi dezarmare. Există suspuciuni că acest ONG a fost finanţat de Uniunea Sovietică, cel puţi aşa susţine Vladimir Bukovsky.
- tovarăşa Ashton este suspectă şi de ascunderea filiaţiei sale cu Partidul Comunist al UK.
- după aventura antinucleară, în cadrul Campaign for Nuclear Disarmament Cathy ajunge in sînul protector al Partidului Muncitoresc, de unde este iute implantată în sistemul bugetar, ca funcţionară sinecuristă în Casa de Asigurări Medicale a statului.
- tovarăşa Găinuşă de la externe este o bună amică a frăţiorilor hamasişti, cu două vizite la activ în Gaza într-un singur an, fără niciun mandat din partea Consiliului sau a naţiunilor europene.
- este de asemenea adepta măsurilor drastice dictate statelor democratice precum Israelul, aflate într-un conflict aşa-zis zonal cu partide şi grupări islamofasciste precum Hamas.. Iată cum îşi aruncă în public, fără nicio jenă, concepţiile imunde de gospodină comunistă: Gaza’s misery does not make Israel safer – Peace is impossible until the blockade is lifted
Cred că ar trebui să i se ceară insistent demisia acestui agent de influenţă al Rusiei. Este stringent ca Europa să-şi onoreze această importantă funcţie cu o personalitate incontestabilă, fie din cercurile diplomatice, fie din sferele academice occidentale, o persoană educată, echilibrată, consacrată într-un domeniu conex, ireproşabilă din punct de vedere moral.
Se pronunţă asupra scandalului şi hotnews şi adevărul:
Baconschi recunoaste esecul in plasarea de romani in serviciul diplomatic european, dar are o justificare: Catherine Ashton i-a dat de inteles ca nu conteaza profilul si calificarea candidatilor
7 Comments
Riddick
15 October 2010Baconschi e un mototol care joaca dupa cum i cnta Bruxellesul.
Sper ca dupa congresul PDL sa se supere tare-tare si sa se care, macar din guvern.
Este un partid care ncaseaza, guverneaza n timp de criza, si-a asumat niste masuri care evident sunt nepopulare, chiar daca sunt trecatoare, chiar daca sunt necesare, chiar daca nu puteau fi evitate, daca vrem sa nsanatosim economia, sa punem disciplina fiscala ntr-un haos, sa evitam caderea n prapastie, asa cum s-a ntmplat cu tari nu prea departe de noi, mai ales ca noi nu avem plasa de protectie a eurozonei, deocamdata.
http://fc-d.ro/2010/10/teodor-baconschi-la-b1tv/
John Galt
15 October 2010Nu cred ca masurile luate acum sunt trecatoare. Criza este de fapt o noua stare a economiei la care trebuie sa te adaptezi, cu cat mai repede cu atat mai bine.
Asta e noul „normal”, nu e nimic temporar aici. Problemele apar pentru cei care refuza sa se adapteze la noile conditii, care refuza realitatea.
euNuke
15 October 2010Riddick, nu tin sa iau apararea dilematicului Baconschi sau a PDL-ului, dar de data asta cred ca te nseli. Dar nu ne aflam in pozitia de a bate cu pumnul in masa Comisiei, nici macar tari mai puternice si cu lobby experimentat precum Olanda nu au reusit sa creeze vreo bresa in ministerul monolitic al baronesei rosii, Ashton. Asta ncercam sa subliniez…caracterul pur politic al procedurii de selectie si desemnare a ambasadorilor europeni, mai exact in directia favorizarii acum evidente a stngii europene, socialiste sau post-crestin-democrate. Asta pentru ca UCD-ul lui Merkel a trecut in mod evident la stnga prin negociereile sale separate cu Rusia putinista si prin sustinea bailoutului si a nationalazarii bancilor germane falimentare [elocvent cazul Hypo]
Baconschi a luat totusi o pozitie publica, destul de demna, fata de abuzurile cucoanei Ashton, si nu a facut-o vaitndu-se de discriminari si alte napaste ce ar fi orientate strict mpotriva romaniei.
dr pepper
15 October 2010?
demonstrati care sunt legaturile de dreapta ale lui merkel.
sau ale lui sarcozy.
sau macar ale lui madame blogary.
hai sa fim seriosi.
pai TRU, plesu si basescu sunt la dreapta conservatorului camerunez din albion.
ramanujan
15 October 2010#1 Riddick:
Daca e sa folosim limbajul lui Basescu, pacatul cel mare al lui Baconschi este acela ca nu suge de la cine trebuie.
Adica in loc sa suga de la Marele Licurici (SUA) el prefera sa suga de la mai multi licurici mici, adica de la tarile vest-europene. Vorba aceea, „mielul bland suge la doua oi”.
Pentru cei care inca n-au aflat care e originea expresiei „Marele Licurici”:
http://stiri.itbox.ro/stiri-ci…..-ORAL.html
bugsy
15 October 2010Ceva intersant aici:www.hotnews.ro/stiri-international-7937870-angela-merkel-efortul-crea-societate-multiculturala-germania-esuat-imigrantii-trebuie-invete-limba-germana.htm
Intrebarea care se pune: Merge Angela mai departe?
calehari
15 October 2010bugsy #6 .Dupa cum stim CAUZA este Rene Stadtkewitz , Thilo Sarrazin , Horst Seehofer si recentul sondaj care arata ca cca. 60% dintre germani resping Islamul . EFECTUL este doamna Merkel care deunazi declara ca : Moscheile vor deveni din ce in ce mai mult o parte din peisajul oraselor noastre . Doamna Merkel isi asculta instinctul politic si daca va merge mai departe o va face numai impinsa ( obligata ) de la spate de CAUZA .