FUNDATIA IOAN BARBUS

Mogulii s-au supărat pe Crin, doar noi îl mai promovăm!

8 martie 2011 va rămâne cu siguranţă o zi importantă în istoria presei româneşti. Este pentru prima dată când media deţinută de cei mai importanţi moguli, Voiculescu, Patriciu şi Vântu nu au informat publicul despre faptul că domnul Crin Antonescu a bătut un record demn de Cartea Recordurilor.

Personal, acest lucru mi se pare inadmisibil. Pur şi simplu, Realitatea TV, Antenele, Jurnalul Naţional sau Adevărul au decis, cel mai probabil într-un conclav secret ţinut la Grivco, să-i dea o lecţie tinerei speranţe peneliste (nu şi liberale, după cum ne asigura acum câteva zile domnul Adrian Cioroianu).

Din fericire, site-ul nostru îşi propune să promoveze imaginea tuturor politicienilor, fie că ne sunt simpatici sau nu, mai ales în contextul în care aceştia sunt supuşi unui embargou mediatic fără precedent.

Astfel, din respect pentru cititorii noştri fideli, vă informăm că domnul Antonescu a reuşit performanţa de a fi prezent la doar 1,35% din lucrările Senatului, în actuala legislatură. Datele de prezenţă au fost alcătuite pe baza tuturor voturilor electronice din Senat: voturi finale dar si amendamente, prezenta, sau decizii organizatorice. Altfel spus, Crin Antonescu a reuşit să performanţa de a chiuli la mai mult de 98,5% din lucrările Senatului.

Recordul domnului Antonescu este cu atât mai impresionant cu cât îl depăşeşte în acest clasament până şi pe Cătălin Voicu, a cărui scuză este însă că se află în închisoare de aproximativ un an.

La celălalt capăt al topului, cel al „ruşinii”, adică al acelor senatori care au venit cel mai des la lucrări se află cinci democrat-liberali, în frunte cu Gheorghe David. Să vă fie ruşine, domnilor!

Revenind la domnul Antonescu, vă anunţ că mă declar solidar cu domnia sa care se plângea recent că regimul dictatorial Băsescu – Boc i-a tăiat în mod ilegal şi imoral salariul de parlamentar, cu 25%. Ruşine domnule Băsescu, ruşine domnule Boc! Domnule Antonescu, suntem alături de dumneavoastră!

George Rîpă

George Rîpă

Comentarii

  1. DinuSpune:

    Răspunde
    martie 9, 2011

    Ce om politic domne, asta trebuie votat neaparat. Crin te iubim ca ca tine nu gasim ????

  2. MihSpune:

    Răspunde
    martie 9, 2011

    Ingratitudinea mogulilor: sa nu evidentieze ei „performanta” Crinutului, cu atat mai mult cu cat, acest vesnic „juvenil”, pentru pregatirea si aparitiile pe posturile lor tv. s-a straduit atata!
    Iar dumneavoastra, ca si alti confrati carcotasi, nu mai veniti cu fleacuri si prejudecati „santieriste”! Crinutu are alte prioritati…Am auzit ca ia lectii de canto pt. ca nu e usor sa gasesti notele potrivite pt. „huo” si „jos”, si nici sa iti pastrezi vocea „cantand” partitura asta de atata amar de vreme…

  3. GMTSpune:

    Răspunde
    martie 9, 2011

    George, omul a lipsit motivat, a avut de lucru la copiatoare, a tras la xerox Codul Muncii facut de Boc. Articolul din EvZ e formidabil:
    Victor Ponta şi Crin Antonescu i-au copiat Codul lui Boc

    Mai e si o declaratie natanga, care explica unele mici diferente, dintre Codul lui Boc si Cosul uslas si in care un liberal anunta mandru:

    „Guvernul nu şi-a asumat tot proiectul sindicatelor. Noi am făcut-o”, a susţinut şi deputatul PNL Victor Paul Dobre.

  4. George DanielSpune:

    Răspunde
    martie 9, 2011

    Iata ca am avut dreptate. Pana si Adevarul lui Patriciu il ataca pe Crin de pe pozitii de … dreapta.

    http://www.adevarul.ro/actuali…..56424.html

    http://www.adevarul.ro/actuali…..56487.html

    Cat despre Boc, un mare dictator in devenire. Sa nu asculte el de Marica, Radoi si ceilalati penali. Noroc de domnul Antonescu care calca cu mandrie liberala pe drumul deschis acum doua decenii de Patriciu. Adica ce, mogulul are voie sa plagieze o carte, si el, tanara speranta penelista, sa nu poata plagia un Cod al Muncii? Domnule GMT, sunteti carcotas. Va banuiesc ca tineti cu mogulii!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Intră în scenă oștirea recrutată de Moscova. În România e destul să te uiți expeditiv în jur și vei descoperi șoșocisme la orice nivel, la orice televiziune, pe site după site. Sunt formatori de opinie care, sistematic, strâmbă realitatea de acasă, unde atacă metodic repere românești autentice, mai ales dacă mai sunt în viață, cum …

Totul se plătește… Gratuitatea nu e pentru negustorii de idei numiți cândva sofiști, imuni la adevăr și la plata Domnului, vibranți însă la plățile și polițele pământești. Inclusiv comunicarea publică a „adevărului” despre marea neutralitate, orbirea altora prin manipulare patetic autovictimizantă, încâlcirea programatică a lucrurilor până la confundarea călăului cu victima și a Occidentului cu …

Ambasadorului rus de la Chișinău i s-a ridicat tensiunea și a dat un comunicat despre criminalii care au trimis tancul sovietic după nava rusească. A făcut trimitere la faptele eroice ale criminalilor care ne-au ocupat și omorât, a plâns un pic despre soarta grea a ocupanților și a lăsat sa se înțeleagă că nimic nu …

CândOrbán sau Putin critică Occidentul, o fac de pe poziții revizioniste (halucinante, fiindcă Ungaria Mare și URSS sunt cadavre istorice). În schimb, conservatorii polonezi, care denunță cu egală vehemență ingineriile sociale “progresiste” și cârdășia iresponsabilă cu Putin în UE, au dreptate pe toată linia, cum recunosc acum doar pe jumătate oficialii UE (să vedem când …

A demoniza, în numele unei credințe care se recomandă mincinos „creștină” și neapărat „ortodoxă”, muzica clasică, arta autentică, adică arta cu spirit, gândirea minții creștine care a absorbit fertil în siajul Revelației rigoarea spiritului grecesc și înțelepciunea romană, minte creștină roditoare de înaltă știință și cultură umanistă universale, iată expresia ignară, dar precisă a non-creștinismului …

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian