FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Mubarak sau Khomeini?

Democraţia Über Alles
Există un sofism foarte popular în lumea comentatorilor politici: democraţia este o valoare în sine şi trebuie respectată chiar dacă nu produce victoria unor forţe democratice; cu alte cuvinte, nu poţi fi democrat doar atunci cînd îţi convine, iar „dictatorii sunt malefici chiar și cînd sunt laici și aparent modernizatori”; în consecinţă, primul pas al unui democrat autentic va fi întotdeauna îndepărtarea dictatorului (în cazul Egiptului, Mubarak), instituirea democraţiei autentice şi apoi culegerea roadelor acestei alegeri bune. S-ar putea ca roadele acestea să nu ne convină pentru moment sau pentru o vreme (cîştigarea alegerilor de către Hamas în Gaza, Hezbollah în Liban sau Frăţia Musulmană în posibilele alegeri libere din Egiptul post-Mubarak), însă pentru un democrat autentic este mai important principiul democratic al alegerilor libere decît rezultatul concret al acestora.

Ai curaj să te arunci de pe un bloc? Nu, nu am acest curaj.
„Cinci minute de libertate şi apoi să mor” este o idee de un romantism incontestabil; însă realitatea tristă este că după cele cinci minute în general nu se moare; pentru majoritatea covîrşitoare a populaţiei urmează zeci de ani de vieţi distruse.

După o rundă de „alegeri libere” dominate de violenţe, intimidări şi incitări din partea unei organizaţii teroriste cum este Frăţia Musulmană, un parlament dominat de extremişti va adopta în cel mai scurt timp o constituţie islamică, îşi vor ucide oponenţii politici, vor institui cenzura, vor interzice libertăţile de mişcare sau de asociere şi vor declanşa persecuţia oficială a minorităţilor, adică vor instaura teroarea suprematistă islamică.

Poate dintr-un lucru bun să se nască unul rău?
Democraţia este văzută ca o valoare în sine şi absolută. Însă democraţia este doar un instrument şi, ca orice alt intrument, nu este nici bun nici rău în sine, totul ţine de modul în care acesta este utilizat. Poate fi foarte bună în anumite condiţii şi dăunătoare în altele. Dacă în 1990 se făcea un referendum pentru alungarea lui Raţiu din ţară rezultatul ar fi fost peste 90% favorabil. Dacă în Egipt se va vota pentru instituirea unei constituţii bazate pe legea Sharia, aceasta va fi adoptată fără probleme.

Veţi spune: dacă aceasta este alegerea oamenilor, trebuie acceptată pentru că aşa este moral. Dacă alegerea liberă şi democratică a românilor este să aibă conducători care organizează mineriade pentru reducerea la tăcere a opoziţiei, moral este să le respectăm alegerea în numele principiilor democraţiei. Ei bine, aici este sofismul: de dragul argumentului, sînt utilizate pe rînd, convenabil, realităţi şi sensuri ideale ale cuvintelor. Alegerile unor oameni cu mintea întunecată de propagandă, ură sau frică sînt orice, numai libere nu. Iar pogromurile, nazismul şi holocaustul nu sînt morale şi justificate pentru că cei care au participat la acestea sau i-au ales pe conducători au făcut alegeri democratice.

Ce spune istoria?
În 1978, Şahul Iranului avea la activ peste 10 ani de reforme în direcţia liberalizării societăţii şi a economiei iraniene cu rezultate notabile în privinţa creşterii nivelului libertăţilor individuale, a nivelului de trai şi a dimensiunii clasei mijlocii, a gradului de educaţie sau a nivelului sistemului medical. Pentru preşedintele Carter şi pentru organizaţiile pro-democratice din SUA viteza de implementare a măsurilor de liberalizare nu era suficientă, aşa că au făcut presiuni asupra şahului pentru acceptarea mişcărilor de protest, au luat legătura cu lideri ai opoziţiei, cum ar fi Khomeini, şi i-au susţinut în lupta acestora împotriva şahului. Rezultatul se cunoaşte: Khomeini, ajutat de americani şi de comunişti a preluat conducerea, a rupt legăturile cu unii, le-a întreţinut în condiţiile sale cu ceilalţi, a abolit toate reformele şahului şi a instituit teroarea islamică.

Mubarak sau Khomeini?
Astăzi ne aflăm în faţa unei situaţii asemănătoare în privinţa Egiptului: regimul Mubarak este dictatorial, cenzura şi încălcarea libertăţilor individuale sînt regulă. În ultimii 15 ani au fost introduse gradual diverse reforme, în special economice, economia de piaţă se dezvoltă cu suişuri şi coborîşuri, clasa mijlocie s-a dezvoltat mult, au crescut investiţiile în sistemul educaţional şi de sănătate, iar în ultimii ani este admisă chiar constituirea de partide de opoziţie, chiar dacă alegerile nu sînt libere şi acestea nu au şansa de a le cîştiga. SUA alocă miliarde de dolari anual dotării armatei egiptene şi ca ajutoare pentru contruirea de instituţii democratice în această ţară. În schimb Egiptul, în pofida retoricii publice, este aliatul de bază al Israelului şi al SUA împotriva Iranului şi a fundamentalismului islamic şi ţine sub relativ control mişcările extremiste interne – pe de o parte a acceptat participarea Frăţiei Musulmane în alegeri (au 25% din locurile din parlament), pe de alta aceştia sînt ţinuţi sub observaţie şi adesea persecutaţi.

Îndepărtarea lui Mubarak de la putere în acest moment şi instituirea de alegeri libere ar fi o eliberare de faţadă şi ar duce, după modelul iranian, în scurt timp la anularea completă a libertăţilor individuale şi a sistemului capitalist incipient, la ruperea relaţiilor cu Israel şi Statele Unite şi la deraierea statului în siajul Iranului. Şi, tot asemănător Iranului de la începutul anilor ’80, Frăţia Musulmană egipteană ar beneficia şi de ultimele zeci de ani de achiziţii de tehnică militară americană.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Liviu Crăciun

Liviu Crăciun

153 Comments

  1. euNuke
    29 January 2011

    Îndepărtarea lui Mubarak de la putere în acest moment şi instituirea de alegeri libere ar fi o eliberare de faţadă şi ar duce […] la deraierea statului în siajul Iranului.

    Eu cred că mai curînd ar aduce egiptul in braţele tătucului saudit abdulah. iar obamao ar trebui suspectat de obedienţă faţă de acelaşi monarh absolut şi de sprijinirea acţiunilor subversive din orient in folosul klanurilor saudite*. şi nu întîmplător dictatorul-pitic al tunisiei s-a refugiat in arabia saudită, acolo i s-a garantat securitatea familiei şi integritatea averii in schimbul renunţării de bună voie la tron.

    *vizînd, pe termen mediu, şi slăbirea flancului sudic mediteranean închegat in ultimele decenii prin politica împăciuirii şi compromisului de către blocul european compus din Franţa, Spania şi Italia. Israelul urmează.

  2. Corneliu
    29 January 2011

    Liviu, cred ca cel mai important citat din articol este:

    Democraţia este văzută ca o valoare în sine şi absolută. Însă democraţia este doar un instrument şi, ca orice alt intrument, nu este nici bun nici rău în sine, totul ţine de modul în care acesta este utilizat. Poate fi foarte bună în anumite condiţii şi dăunătoare în altele.

    Caci cum a ajuns la putere Hitler? Tocmai prin alegeri democratice!
    Cum a ajuns Hamasul la putere in Gaza? Tot prin alegeri democratice, sprijinite cu incapatanare de EU si de SUA.

  3. Silvapro
    29 January 2011

    As dori sa repet si in acelasi timp sa subliniez un fapt din articolul de mai sus contribuit de Liviu Craciun: Hitler a juns la putere prin alegeri democratice.

    Mie mi se pare absurd ca democratia sa promoveze libertatea prin care sa se instaureze domnii antidemocratice. Unul din tintele de baza ale democratiei trebuie sa fie prevenirea antidemocratiei. Alte puncte de vedere sint pure teoritezari aberante si periculoase.

    Din pacate experienta din lumea araba arata ca alegerile libere duc la antidemocratie, la extremism islamic, chiar la Jihadism, etc., ca si in exemplele citate in articol. In plus, chiar si Erdogan al Turciei poate fi considerat ca un factor nu tocmai pozitiv in constelatia care exista, unde dinsul incepe sa se incline spre Iran si Islamizare.

    Deci ce atitudine credeti ca ar fi de dorit sa adopte Obama?

  4. Silvapro
    29 January 2011

    Regret, dar aceasta a fost o a doua incercare, deoarece mesajul initial nu a reusit sa se afiseze pe pagina.

  5. Costin A.
    29 January 2011

    Silvapro, mesajele sint uneori oprite de filtrul de spam, dar de obicei este cineva pe faza si mesajul e publicat in citeva minute.

    Silvapro, Liviu, Michael Coren e de acord cu voi

    Cit despre atitudinea lui Obama, nici nu cred ca merita sa ne gindim la ea, pentru ca in cel mai bun caz nu va lua nici o atitudine, sau probabil una de sustinere a Fratiei Musulmane
    As Usual… Obama’s Response to the Egyptian Crisis Is Late & Pathetically Weak

  6. euNuke
    29 January 2011

    pe de altă parte, nimic nu garantează că in cadrul actualului statusquo, cu regimurile sale autocratice vag seculariste, nu vor prinde rădăcini germenii islamişti şi iluziile totalitare de tot soiul, din contră, acolo unde puterea oficială simte că pierde controlul va avea tot interesul să încurajeze dezvoltarea unor reţele extremiste puternic infiltrate şi menite să contrabalanseze fundamentalismul tradiţional sau finanţat de state tiranice rivale. mubarak a făcut asta cu sprijinul atît sovietic cît şi, mai recent, american. starea aceasta extrem de instabilă şi incandescentă nu poate dura la infinit.

    nu există soluţii democratice pentru lumea orientului măcinată de totalitarismul islamic, degeaba sînt căutate, este o pierdere continuă de timp, de resurse, o întreţinere costisitoare a unei mumii ideologice doar dintr-o delicateţe imbecilizantă de a pronunţa adevărul crud, iar rezultatul este bumerangul radicalizării populaţiei islamice europene şi chiar americane. islamul ca sistem politic trebuie distrus, nu gîdilat, nu cosmetizat, nu înmuiat. fără nicio excepţie, fără favoritisme pricinuite de alianţe subterane ale unor pigmei europeni cu pretenţii de strategi globali.

  7. Liviu Crăciun
    29 January 2011

    Barry Rubin
    http://rubinreports.blogspot.c…..rried.html

    An Interview on the Egyptian Revolt: I’m Worried That Others Aren’t Worried
    1) How do you judge the Egyptian protests?
    It is tempting to see this as a revolution that will bring down the regime. But Egypt is not Tunisia. And while the demonstrations are passionate it is not clear that the numbers of participants are huge. If the elite and the army hold together they could well prevail, perhaps by removing Mubarak to save the regime. We should be cautious in drawing conclusions.

    2) Do you see the threat of an Islamist takeover by the Ikhwan?
    So far the uprising has not been led by the Muslim Brotherhood. But it is the only large organized opposition group. It is hard to see how it would not be the leading force after a while. The leadership would have to decide that it is facing a revolutionary situation and that this is the moment for an all-out effort. But if it does so and fails there will be a terrible repression and the group will be crushed. It appears that the Brotherhood is joining the protests but has not made its basic decision yet. In the longer term if the regime is completely overthrown I do believe the Brotherhood will emerge as the leader and perhaps the ruler of the country.

    3) Do you see any chances that Egypt will witness the same model of Iran of 1979, the democratic protests followed by an Islamist rule?
    Absolutely yes. On one hand, so far they lack a charismatic leader. On the other hand, alternative non-Islamist leadership is probably weaker than it was in Iran. Remember also that the Iranian revolution went on for almost a year, with the Islamists emerging as leaders only after five or six months. Many experts predicted that moderate democrats would emerge as rulers and said an Islamist regime was impossible but that isn’t what happened. I very much hope I am wrong.

    4) How the Arab status quo can be reformed and changed without letting the Jihadist fanatics take power? Is it possible to have democracy and liberalism?
    One would need strong leaders, strong organizations, an ability to repress opposition, a clear program, and unity, among other things. None of this is present on the moderate democratic side. Again, I wish it was otherwise. More than any other country, reformers–though not all of them–have believed they can work with and then manipulate the Islamists. That seems like a mistake.

    The chances for democracy and liberalism are different in every country. Tunisia has a good chance because there is a strong middle class and a weak Islamist movement. But in Egypt look at the numbers in the latest Pew poll.

    In Egypt, 30 percent like Hizballah (66 percent don’t). 49 percent are favorable toward Hamas (48 percent are negative); and 20 percent smile (72 percent frown) at al-Qaida. Roughly speaking, one-fifth of Egyptians applaud the most extreme Islamist terrorist group, while around one-third back revolutionary Islamists abroad. This doesn’t tell us what proportion of Egyptians want an Islamist government at home, but it is an indicator.

    In Egypt, 82 percent want stoning for those who commit adultery; 77 percent would like to see whippings and hands cut off for robbery; and 84 percent favor the death penalty for any Muslim who changes his religion.

    Asked if they supported “modernizers” or “Islamists” only 27 percent said modernizers while 59 percent said Islamists:

    Is this meaningless? Last December 20 I wrote that these “horrifying figures in Egypt…one day might be cited to explain an Islamist revolution there….What this analysis also shows is that a future Islamist revolution in Egypt and Jordan is quite possible.

    5) What kind of threat the Muslim Brotherhood network pose to Israel and the Western democracies?
    In power? A huge threat: renewed warfare, overwhelming anti-Americanism, efforts to spread revolution to other moderate states, a potential alignment with Iran and Syria (though that might not happen), incredible damage to Western interests. In short, a real disaster. What shocks me is that Western media and experts seem so carried away by this movement they are only considering a best-case outcome. As I suggested, I would prefer things were otherwise but I am deeply worried and one of the things I’m worried about is that others don’t seem to be worried.

  8. Costin A.
    29 January 2011

    dezvăluirile Wikileaks. Tortura la rang de instrument oficial folosit de autorităţi. Banii care curg de la americani, către 2 direcţii: o parte, oficială, prin afacerile cu statul şi cea de a doua, mai pe şestache, care finanţează ONG-urile infidele lui Mubarak.

    Foarte mulţi au rămas surprinşi de decizia autorităţilor egiptene de a întrerupe accesul la internet către şi din Egipt. Luaţi câteva cifre ca să înţelegeţi teama lor:

    – în Egipt sunt peste 160 de mii de bloguri, iar dintre acestea aproximativ 50.000 de mii sunt bloguri politice. Asta da forţă de propagare a unei informaţii. Citiţi aici mai multe informaţii despre forţa bloggerilor din Egipt şi despre cum a reacţionat statul la apariţia şi dezvoltarea lor dincolo de orice aşteptări.

    În foto îl regăsim pe Abdel Kareem Nabil, unul din mulţii bloggeri care au făcut închisoare pentru că l-au insultat pe Mubarak. El a stat 4 ani după gratii.

    link

  9. calehari
    29 January 2011

    Liviu , felicitari pentru un articol foarte bun . euNuke @7. Clar , concis , convingator , ofera solutia , singura valabila de altfel .

  10. George Daniel
    29 January 2011

    Sorina Matei, printre putinii jurnalisti din Trustul Intact ce merita cititi si ascultati. Ciutacu o injura constant la el pe blog ???? S-a inteles, da? ????

    http://sorinamatei.blogspot.co…..siune.html

  11. George Daniel
    29 January 2011

    Gata, se pare ca Fratii si Hamas fac in sfarsit jonctiunea. Dimineata citeam undeva ca si Hizbullahul isi trimite oameni la revolutie.
    Singurii care mai lipsesc din tot tabloul asta sunt Ponta si Crin. Doar asa si-ar aminti RTV si A3 ca se intampla ceva prin Egipt.

    http://www.stratfor.com/analys…..rotherhood

  12. camil
    29 January 2011

    deocamdată nu mi se par protestele de stradă destul de masive pentru o schimbare radicală de regim; pentru a-l da jos pe Mubarak, da, dar după ce-și va asigura o anumită continuitate (pe linie filial-paternă sau nu).
    dar s-ar putea să mă înșel…

  13. Silvapro
    29 January 2011

    Echipa si citiva din comentatori sint deja familiari cu Walid Shoebat – un fost terorist Palestinian Mohamedan care si-a schimbat drumul, a trecut la Crestinism, trieste in America si face tot ce-i este in putinta sa combata Islamul prin initiere de conferinte, si aparitii multe la radio si TV, bineinteles riscindu-si viata.

    Am primit acest mesaj si link cu un interviu despre situatia actuala din Egypt de la site-ul lui Walid:

    Walid is consulted by Sean Hannity to comment on the situation in Egypt.

    Here is the interview.

    http://shoebat.com/audio/hannity012811.php

  14. dr pepper
    29 January 2011

    george, foarte interesant articolul sorinei.

  15. Costin A.
    29 January 2011

    Mubarak’s Wife and Sons Have Fled Egypt For London…

    According to the Al Jazeera news channel, there are reports that the Egyptian President’s wife Suzanne Mubarak has left for London. It is unclear who is the source for this report. Al Jazeera reported earlier that Mubarak’s two sons, Gamal and Ala, have arrived in London with their families, escaping Egypt as result of the unrest

  16. George Daniel
    29 January 2011

    dr pepper.
    E un jurnalist f bun, eu o admir f mult pt ca isi pastreaza coloana vertebrala intr-un loc de munca nu tocmai prielnic.
    Costin, tare imi e ca Al Jazeera joaca putin pervers zilele astea. Faza nasoala e ca toata lumea preia de la ei fara o minima critica a sursei.
    Apropo, pe weazel e un comentariu f funny

    arby says:
    January 29, 2011 at 12:16 pm

    If the wife and kids are out of town, that means the money was gone long before then. Priorities…

  17. Costin A.
    29 January 2011

    John Bolton:

  18. Vlad M.
    29 January 2011

    Excelenta interventie.

  19. Silvapro
    29 January 2011

    Iar capetele adinc afundate in nisipul din desertul Europei al gindirii (ca de exemplu Anglia) sustin pe razvratiti si cer alegeri libere in Egypt. Eu nu inteleg cum nu sint in stare sa invete nimic de pe urma amarelor experiente cu alegerile libere din statele arabe.

  20. Pataphyl (Andrei R.)
    29 January 2011

    George Daniel

    Te califici automat pentru premiul de formulare eufemistică perfectă ???? (no offence pls!)

    …într-un loc de muncă nu tocmai prielnic.

    Al Jazeera joacă putin pervers zilele astea

    (n.b. am pus diacritica lipsă, dar Putin se scrie cu P mare! ???? ???? ???? )

    …apropo de Weasel Zippers: comentariul imediat următor mi se pare oleacă mai interesant:

    Blackops says:
    January 29, 2011 at 12:29 pm
    My only concern is Islamists taking control of the government.

  21. dr pepper
    29 January 2011

    silvapro,
    Israel watches Egypt uprising with fear

    pe mine nu ma mira deloc reactia europei,

  22. Pataphyl (Andrei R.)
    29 January 2011

    Doc, mă cearcă îndoiala că „bravii” muslimi caută cu disperare mîncare de nucă ???? Uite un comentariu de pe link-ul tău:

    I bet Netanyahu has ‘em fueling the nukes over there right now! If Egypt goes in the way I think it will after all of this, it’s a wrap for Middle East peace talks

    .

  23. Vlad M.
    29 January 2011

    Iata ce spune Hussein.

    Nu a fost atat de prompt cu Iranul ahmadinejadist. In schimb, cu Mubarak e Titi-duru.

  24. Vlad M.
    29 January 2011

    „egyptian people” de vreo 7 ori in 60 de secunde. Un intelectual, domnule.

  25. Pataphyl (Andrei R.)
    29 January 2011

    Vlad #25

    Categoria Molotov–Ribbentrop cu cununiță de premiant!

  26. Silvapro
    29 January 2011

    Cu toate ca reactia Europei,era de asteptat totusi prostia ma mira de fiecare data. Oare e in interesele Europenilor sa se stabileasca si sa se intareasca si mai mult fundamentalismul in si mai multe tari?! Si asa deja incepe sa fie prea mult ca se mai poata redresa situatia.

    Intradevar Israelul are f. mult de pierdut din pierderea pacii cu Egiptul si poate pe parcurs si cu Iordania – asta-i singura pace pe care reusise s-o dobindeasca din greu. Poate avea consecinte covirsitoare. La un eventual razboi cu Egiptul, nu mai exista nici peninsula Sinai sa stea intre noi. Cu arabii din pacate nu exista garantii de stabilitate. Mereu riscam asa de mult, numai pentru o speranta. „Pamint pentru pace” trebuie schimbat in „Pamint pentru o speranta efemera de pace”.

    Acum pina se lamureste situatia, Israelul n-are voie sa se pronunte. Se poate numi lasitate, dar ce alternative avem? Oricum nu putem ajuta cu nimic concret, asta ar mai lipsi – sa ne alaturm fortele in Egipt ca sa-l aparam pe Mubark. N-ar fi tara pe pamint care sa fie de acord cu asa ceva, nici macar guvernul din Egipt.

  27. Liviu Crăciun
    29 January 2011

    mubarak a facut ce tinea de el ca sa nu se ajunga la ce e mai rau: l-a numit vicepresedinte (pt prima data in 30 de ani) pe omar suleiman, no 1 in lupta contra terorismului islamic; daca va fi nevoit sa se retraga, acesta va fi presedinte (in absenta vreunei lovituri de stat)

  28. Silvapro
    29 January 2011

    Deci Barak Husein s-a pronuntat de partea la „Egyptian people” (asa cum a remarcat si Vlad M, repetind mereu expresia) pe care i-a ecuat de fapt cu razvratitii.

    Si intradevar l-a tras la rapundere si scuturat bine pe Mubarak, asa cum nu indrazneste sa se adreseze Musulmanilor Jihadisti si lui Ahmadinejad – duritatea de care cred ca vorbea Vlad M. Fratiorii Musulmani sint usa de biserica (pardon, de moschee) si ii sint chiar simpatici. Nu ca n-ar fi cazul si nu numai din cauza rascoalei ca Mubarak sa traga o reforma buna. Dar asta putea sa-i comunice numai la telefon intre „doua urechi”. Noroc ca n-a continuat si cu indemnarea la alegeri libere.

    Libertatea of the Eyptian People, libertatea cuvintului (via internet, cellulars) trebuia neaparat sa fie si ea pomenita. Parca nu-i e clar lui H. Barak ca asta ar ajuta razvratitilor sa rastoarne guvernul. Face pe prostul, sau chiar vrea sa ajunga Fratiorii la putere? Dupa acceea cum scoate camasa cu ei? In situatii extreme de emergency, se iau masuri speciale, nu te mai uiti la luxul de libertatea cuvintului. Impotant e in primul rind sa tii cont de consecinte. Daca se facea ce trebuie cu Khomeini, situatia alta era azi.

  29. Pataphyl (Andrei R.)
    29 January 2011

    Silvapro

    Vă dau dreptate 100%, pentru mine jalnicele prestații ale numitului Hussein ZerO Barat sînt taqyia, nimic altceva.

  30. Silvapro
    29 January 2011

    Ca se ne mai descretim putin fruntile, pentru ca tot veni vorba de Khomeini si Ahmadinejad, priviti draguta interpretre a lui Latma a cintecului The Bomb, dupa superbul Sex Bomb / Tom Jones.

    English with English subtitles:
    http://www.youtube.com/watch?v…..re=channel

    Nu ca subiectul din cintec n-ar fi „incarcat”…

  31. Silvapro
    29 January 2011

    Multumesc, Pataphyl (Andrei R.). Ma bucur ca ai adus acest subiect la forum si ai dat si linkul pentru cei care poate nu cunosc indeajuns frumusetile Islamului. Eu am vizionat si invatat f. multe depre Islam de la Walid Shoebat, care face totul ca sa aduca la cunostinta Vestului ce inseamna Islamul. Ca de altfel si de la Yosuff Mosab, Brigit Gabriel, Waffa Sultan, Ayaan Hirsi Ali etc
    Revenind la subiect: D-zeu (Allah) apare sub diferite denumiri in Coran, unul fiind chiar „D-zeul deceptiei” (Halal D-zeu). Ai voie sa minti fara probleme, si e chiar nobil, ca sa promovezi Islamul. E o norma acceptata.

    Tot asa, dupa Coran nu exista „contract de pace”. Numai Hudna – adica incetarea focului, cu scopul ca in acest interval musulmanii sa se intareasca si sa se reinarmeze. Exact asa si faceau Palestienii pe timpul Intifadei, sau Hizbolla, etc.

    Inca ceva mi-a atras atentia la Islam – nu exista izbavirea pacatelor, decit prin Shahidizm (omor de dusmani prin sinucidere). Numai Shahidul isi rezerva in mod sigur intrarea in rai.
    Nu ca la crestini si evrei, care daca regreta pacatele, se roaga si incearca sa devina mai buni, li se pot ispasi pacatele = prin atonement. Asadar este loc de progres, de a se indrepta. La Musulmani invers, nu fii mai bun, din contra, ucigasii sint cei rasplatiti.

  32. emil b.
    29 January 2011

    Portret al lui Omar Suleiman (august 2009):
    Egypt’s Next Strongman

    O piesa excelenta a lui Jonathan Wright despre Fratia Musulmana si revoltele din Egipt:
    Unrest in Egypt and the Muslim Brotherhood

    As in the case of Tunisia, a succession of commentators have remarked on the small role the Muslim Brotherhood appears to have played in the past two days of unrest in Egypt. One of the latest I have seen came from Michael Collins Dunn, the editor of the Middle East Institute yesterday. „Do you see any beards? Well, maybe a few beard-and-mustache looks of some young hipsters, but not the beard-without-mustache „uniform” we associate with the Muslim Brothers,” he writes. I think Dunn is mistaken here on several counts. For a start, Muslim Brothers come in many guises, and the ‘beard-without-mustache’ look is hardly a Brotherhood uniform. He may be confusing Muslim Brothers with salafis, while the two groups are quite distinct, though with some overlap. From my own experience on the streets (see my earlier reports passim), I believe people are understimating the level of participation by members of the Brotherhood, though I will readily concede that they have not taken part at full strength and at a level which reflects their demographic weight. There are several possible and obvious reasons for this. Let me offer a few of them:
    The Brotherhood, from long experience of confrontation with the Egyptian authorities, is always wary of commitment to street protests. It will calibrate its level of participation to its assessment of the chances of success. If it overreaches, it runs the risk of a massive crackdown. For the moment, probably rightly, it is not convinced that the protests will overthrow the regime.
    The Brotherhood knows that the world (especially the United States and Europe) are watching events in Egypt closely. If the protests appear to be Brotherhood-led, the government will feel free to use much more brutal methods to disperse protesters. For the moment it suits the Brotherhood’s interests to give the impression that there is a broad coalition united against Hosni Mubarak, including liberals and leftists. This explains why Brotherhood members who have taken part in the protests have refrained from chanting slogans with religious connotations. The impression of a broad coalition also helps domestically — if the Brotherhood take the lead, it would frighten off some of the other groups.
    The Brotherhood, like Islamist groups in many Arab countries, has cold feet about governing. It does not feel it is ready. This is reflected in its official strategy of concentrating on a political reform agenda which it shares with many other groups – free and fair elections, rule of law, a new constitution with checks and balances and so on. What the Brotherhood wants most in the short term is the freedom to organize and promote its ideas in a democratic environment, regardless of who is in government. The Brotherhood believes that, given freedom and time, it can win over Egyptians to its long-term agenda.
    The current state of sectarian (Muslim-Copt) tensions in Egypt, especially after the bombing of the church in Alexandria at the New Year, is not conducive to a protest movement in which Islamist slogans and objectives are prominent. Such slogans would be a distraction and could backfire against the Brotherhood.
    I’m not going to venture a guess at the level of Muslim Brotherhood participation but, judging from my chance encounters with protesters, any assertion that the movement is absent or very thinly represented is probably wishful thinking. By the way, many Brothers are clean-shaven, wear suits and ties and are physically indistinguishable from other Egyptians of the same class.

  33. Silvapro
    29 January 2011

    Bingo! Acesta era elementul care lipsea din ecuatie! Bravo Jonathan Wright si tie Emil B, ca l-ai redat aici!

    Si in Israel se bucurau ca nu s-a iesit cu sloganele obisnuite impotriva Israelului, a evreilor, ritualurile mestecate si remestecate.

    Prin profilul acesta mic, the Brotherhood cistiga puncte pe toate planurile.

    Something was very fishy, focusul numai pe Mubarak era de asteptat sa fie suspect..

  34. Cristina R.
    29 January 2011

    George Daniel @ 13:

    Singurii care mai lipsesc din tot tabloul asta sunt Ponta si Crin

    Splendid!

  35. Pataphyl (Andrei R.)
    29 January 2011

    Panseluța & George @13/37:

    La nivelul „marionete politice”, de acord. Pe cînd păpușarii? Cît costă penibilele păpuși? Cine le schimbă scutecele?

  36. calehari
    29 January 2011

    Domnul Cristian Ghinea , nu este pesimist in legatura cu venirea la putere a musulmanilor fundamentalisti in urma unor alegeri libere ( cazul Hamas in Gaza sau posibil Fratia Musulmana in Egipt ), dimpotriva se arata optimist in raspunsul dat unui comentator realisto-pesimist al articolului sau de pe contributorsblog. Sa ne pastram optimismul si sa avem rabdare , acum o suta de ani si noi europenii eram in aceeasi situatie ca tarile musulmane in momentul de fata ( cu unele exceptii ) , dar mai bine ..:

    ” Cristian Ghinea spune:
    29/01/2011 la 13:19

    Acum 100 de ani, doar cultura anglo-saxona era singura care putea sustine un regim democratic. Irlandezii si italienii, spaniolii si portughezii erau compatimiti. Erau catolici, deci incompatibili cu democratia.

    Era clar, asta aratau cifrele si experienta istorica: nu poti impaca catolicismul cu democratia. Deci, mai bine niste dictatori draguti si pasnici (sau nu).

    Acum catolicismul s-a impacat cu democratia.

    Au fost apoi alte exemple de culturi sau popoare care nu pot fi democrate: germanii (prea militaristi), ortodoxia (pe asta o mai sustin unii), America latina (prea latini), japonezii (prea obedienti), coreenii (prea… coreeni).

    Acum sintem in epoca istorica in care arabii si chinezii nu pot fi democrati cu nici un chip, dar cu nici un chip, ma-ntelegeti? Asa arata istoria si cifrele!

    Sa nu ne grabim! ”
    Răspunde

    PS. Pe mine m-a convins ???? . Daca vom avea rabdare Islamul va fi democratic ????

  37. dr pepper
    29 January 2011

    George,

    dr pepper.
    E un jurnalist f bun, eu o admir f mult pt ca isi pastreaza coloana vertebrala intr-un loc de munca nu tocmai prielnic.

    sa sti! Tot articolul de la cap la coada este foarte bun si interesant, informatiile de care nu face economie in incursiunea din spatele scenei politice egiptene si echidistanta ei o face un reporter foarte bun.

    Am pus si eu aici doua articole interesante – cred ca la momentul acela inca nu aparusera articolele despre situatia din egipt in linie dreapta.
    Unul dintre ele, cel al carolinei, a fost comentat si pe American Thinker: Caroline Glick: ‘The Pragmatic Fantasy’

    insa al doilea articol, cel al lui Bruce Riedel din The Daily Beast cred ca ne poate face sa intelegem cum sta treaba.
    In articolul sau, Don’t Fear Egypt’s Muslim Brotherhood acesta afirma in deschidere:

    The secretive Islamic opposition group has long renounced violence and may be the most reasonable option. Bruce Riedel on why Obama shouldn’t panic—and should let Egyptians decide their fate.

  38. dr pepper
    29 January 2011

    erata: cred ca ne poate face sa intelegem cum sta treaba. – „acolo sus”.

  39. dr pepper
    29 January 2011

    Gangs of armed men attacked at least four jails across Egypt before dawn, helping to free hundreds of Muslim militants and thousands of other inmates. Young men with guns and large sticks smashed cars and robbed people in Cairo.

    Egypt military steps up presence in chaotic Cairo

  40. bugsy
    29 January 2011

    Scoaterea armatei si a politiei de pe strada cred ca este una din cele mai inteligente miscari. Si mai cred ca ea apartine noului VP al Egiptului, unu as al servciilor secrete. Bandele de hoti iau cu asalt magazine, banci, etc si ce era initial revolta populara se transforma in anarhie. Oamenii care strigau sa plece dictatorul vor striga acum „sa vina armata / politia!” sa restabileasca ordinea.

  41. George Daniel
    29 January 2011

    The egyptian people a distrus azi doua mumii si alte efigii ce dateaza din epoca faraonilor. Din cate am inteles eu doreau sa fure doar aurul, insa la ingramadeala au pus mana pe ce au vazut mai intai si au fugit cu prada.
    As dori sa rectific putin din ce am zis aseara. Nu e nevoie doar de Ponta si Crin la fata locului (the egyptian people se descurca deocamdata si fara ei) dar de un Micky Șp. si de un Adrian N. cu siguranta au nevoie, caci vorba numitului Marean V, astia nici macar nu stiu sa fure.

  42. dr pepper
    29 January 2011

    Egyptian army storms museum to protect from looters

    The Egyptian army secured Cairo’s famed antiquities museum early Saturday, protecting thousands of priceless artifacts, including the gold mask of King Tutankhamun, from looters.

    The greatest threat to the Egyptian Museum, which draws millions of tourists a year, first appeared to come from the fire engulfing the ruling party headquarters next door on Friday night, set ablaze by anti-government protesters.

    Then dozens of would-be thieves started entering the grounds surrounding the museum, climbing over the metal fence or jumping inside from trees lining the sidewalk outside.

  43. Silvapro
    29 January 2011

    Bugsy, sper sa ai dreptate si sa nu ajunga la putere un regim Islamist nemoderat care sa spulbere mai rau sperantele de pace. Macar sa se pastreze cea existenta.

    Nu stiu cum lumea nu-si da seama ce periculosi si cruzi sint arabii / mohamedanii extremisti. N-au vazut oare secventele cu decaderea inumana a linciului fioros si barbar a unor oameni care s-au ratacit la Ramallah?! Asta amintit numai ca unul din nenumaratele exemple.

    Arabii sint liberi sa se invirta in orice colt al Israelului, fara nici un pericol pentru ei. Ba din contra, li se da tot respectul si lumea-si iese din piele cum sa-i faca sa se simta cit mai bine, sa ii dereveasca cit mai calduros si politicos de exemplu in magazine, si peste tot.

    Si cind compara cele doua atitudini, tot pe noi ne considera fascisti…

  44. Liviu Crăciun
    29 January 2011

    „extremismul si puterea fratiei musulmane sint un mit” zic ziarele si posturile tv serioase

    Muslim Brotherhood: ‘Prepare Egyptians for war with Israel’
    http://www.jpost.com/Headlines…..?id=206130

  45. Alex
    29 January 2011

    Domnule Liviu Craciun, Fratia Musulmana este un grup social conservator. Este „normal” sa faca aceste declaratii. Asa sunt social conservatorii, vor razboi cu dusmanii binelui ????

  46. Vlad M.
    29 January 2011

    Domnule Alex, Fratia Musulmana este un grup islamist, iar Islamul nu are nici o legatura cu conservatorismul. Nu mai cautati sa puneti semnul egalitatii intre islamisti si social conservatives ca nu merge. ????

  47. Alex
    29 January 2011

    Hai mai cititi despre ei. Ma uit la Jesus Camp, ma uit la Fratia Musulmana si cred ca merge la fix ????

    Ia uitati aici, cam pe la 1:38:30. I’ve got what you need ????

  48. Alex
    29 January 2011

    Al doilea link corect este aici. Tot documentarul este misto, insa pe la 1:38:30 este partea zemoasa.

  49. Vlad M.
    29 January 2011

    ???? Alex, nu te supara pe mine ca nu-s impresionat, dar o data la cateva zile vine cate unu’ ca tine care crede ca a descoperit lumea daca s-a uitat la un docomentar stangist. Spune de regula, una dintre urmatoarele prostii: dreapta ii uraste pe oameni, crestinismul e rau, conservatorii = comunisti/ talibani, pro life = antifemei si alte asemenea panseuri. Cu regret, te anunt ca Islamul si crestinismul au putine lucruri in comun. In rest, iti doresc sa ai parte de o ratacire cat mai placuta. ????

  50. Vlad M.
    29 January 2011

    UE cere guvernului din Cairo sa asigure o tranzitie ordonata spre democratie

    Preşedintele egiptean Hosni Mubarak ar trebui să deschidă calea pentru o „tranziţie ordonată” spre democraţie, au declarat miniştrii de externe ai Uniunii Europene. Şefii diplomaţiilor europene, reuniţi la Bruxelles, au cerut „autorităţilor egiptene să se implice într-o tranziţie sistematică, cu ajutorul unui guvern cu o bază largă, care să conducă spre un proces real de reformă democratică substanţială”. Acest proces ar trebui să se desfăşoare „cu deplina respectare a legii, drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, deschizând calea către alegeri libere şi corecte”, au spus miniştrii de externe din UE. Blocul comunitar a condamnat vărsarea de sânge din ultimele zile şi a cerut autorităţilor egiptene să-i „elibereze imediat pe demonstranţii paşnici care au fost arestaţi”.

  51. George Daniel
    29 January 2011

    Vlad M., deci ii eliberam pe aia pasnici. Dar cu aia violenti ce facem? Chemam HRW sa le dea o supa calda? Si cum ii diferentiem, in momentele astea? Le dam un chestionar, sa-l completeze singuri?

    O romanca din Cairo „rupe tacerea”
    http://www.evz.ro/detalii/stir…..19907.html

  52. Vlad M.
    29 January 2011

    Mesajul anterior e doar o stire, George, nu o sugestie a ceea ce trebuie sa se intample. Daca ma intrebi pe mine, Mubarak ar fi trebuit sustinut. Ce o sa vina peste Egipt nu va fi democratia occidentala, ci democratia coranica. Jihad fi sabil Allah.

  53. bugsy
    29 January 2011

    @55, Vlad M.: Idem: Mubarak trebuie sustinut!

  54. euNuke
    29 January 2011

    Fratia Musulmana este un grup social conservator

    deci nu grup politic. alex are dreptate fara sa vrea si probabil fara sa-si fi dorit sa exprime asta. sint ultraconservatori si numai dpdv social, ci si economic, cultural, tehnologic, sexual si vestimentar, orice numai politic nu; pentru ca nu este nimic de conservat in plan politic in lumea guvernata de gandirea islamica, asta pentru ca acolo puterea este exercitata in mod tiranic, absolut discretionar, fara niciun temei de drept, ci exclusiv dupa placul acelor uzurpatori ai vointei divine ce se erijeaza in postura de unici interpretatori ai aceleiasi legi presupus divine -sharia,sau, in limbajul politic modern, al unor dictatori care se afirma drept continuatori ai unei traditii glorioase pentru a captiva atentia si increderea maselor pentru ca din momentul inscaunarii sa impuna un sistem de norme produs de un grup restrans de legislatori cu scopul unic de a proteja statul represiv si de a perpetua dictatura, norme carora li se proclama o sorginte si o natura divina pentru a compensa astfel lipsa oricarei legitimitatti.

    Orice capetenie islamista este, in esenta si in practica, un revolutionar marcat de o viziune escatologica, asadar el va tinde intotdeauna sa rastoarne ordinea existenta ce refuza sa se conformeze ideilor si convingerilor de nestramutat ale amatorilor de putere teribili disturbati de realitatea umana ce deviaza de la preceptele si fagasul lasate de un dumnezeu deslusit abuziv si deposedat de atributul omnipotentei. islamistii revin cu obstinatie si furie la reinghetarea proceselor evolutive, la blocarea oricarei transformari umane, fara ca lumea ideala pe care o propun ei ca model sa fi existat sau functionat vreodata, fara ca ordinea jinduita de ei sa fi avut vreodata substanta sau intrupare, chiar fara ca sistemul de norme de extractie pretins divina sa fi fie definit in prealabil in mod coerent, unitar, in realitate niciodata nu au stiut cum arata taramul pacii la care viseaza cu ochii deschisi de secole, ca atare ceea ce au implementat in teritoriile cucerite sau subjugate de isteria colectiva misticoida a aratat intotdeauna ca o mahala lovita de anomie, cu un sistem haotic de cutume si norme contradictorii, instabil, discretionar si discriminatoriu, sistem ce a subrezit de fiecare data societatea si creat premisele pentru aparitia si dezvoltarea altor grupuri de revolutionari ce vizau aceeasi reintoarcere la origini.

    Acesta este motivul pentru care regimul islamist iranian este in continuare pazit de garzi de revolutionari…acolo revolutia a intrat in faza sa ultima, cangrenoasa, in care contorsionarea corpului social s-a permanentizat, iar teroarea totalitara este o opera continua de transformare a individului intr-o entitate superflua ce nu se poate fundamenta pe nicio valoare, ce nu poate crede in nimic, ce nu poate afirma nicio valoare si careia ii este interzisa orice asociere in afara sistemului represiv. acolo este periculoasa chiar si dizidenta prin asociere pe criterii de moda, pentru ca vestimentatia, coafura, machiajul sint chestiuni ce tin de securitatea sistemului revolutionar, iar orice derapaj in aceasta zona va fi privit ca o erezie insolenta, ar semnifica iesirea din conservatorismul social ce constituie obsesia regimurilor totalitare si al nomenklaturii ce asigura existenta acestora, casta ce a clamat intotdeauna monopulul schimbarilor sociale.

    revolutionarul ce a urcat in ierarhia sociala in postul sau nomenklaturist va trai tot timpul cu angoasa revolutiei recurente dorite, propuse si infaptuite in cercuri restranse de catre alti revolutionari extrasistemici, de aici si conservatorismul sau social extins in sfera relatiilor domestice, pana in alcovul tot mai deschis al familiilor captive, pana la gandul intim al indivizilor ce ar putea atenta la [dez]ordinea impusa de revolutionarul islamist.

  55. Corneliu
    29 January 2011

    Lui Alex, dar si altor colegi.
    Chiar n-are nicio importanta in ce categorie catalogam Fratia Musulmana.
    Obisnuinta sa catalogam orice in mod doct si apoi sa judecam „obiectul” dupa locul pe care i l-am rezervat in catastif, ne poate face sa rupem cunoasterea noastra de realitatea sa vie si pana la urma „sa ne tragem singuri un glonte in picior”.
    „Fratia” este tot ce vreti, dar actioneaza in mod decis asa cum vrea ea. Iar ceeace vrea ea cat si diversele ei sucursale (sunt pana si in Romania, consultati site-ul lui Abbu) este deosebit de clar si nu mai are rost sa extindem discutia.
    Precum vorba din batrani, vorba lunga saracia omului…

  56. Naeema
    29 January 2011

    Cine vine la putere in Egipt este treaba lor, nu a occidentalilor. E tara lor, pot sa faca ce vor. Daca populatia va alege la guvern o grupare Islamica, asta spune ceva. Inseamna ca asta vor. De cand are occidentul dreptul sa se amestece in guvernarea altor tari ? Eu zic ca fiecare sa-si vada de borsul lui. Pentru musulmani, un guvern islamic este cel mai potrivit. Ceea ce occidentalii numesc extremism, ingradiri de drepturi etc…musulmanii numesc valori si moralitate. De unde aroganta de a crede ca valori si moralitate sunt numai ce numeste occidentul a fi ? Fiecare cu relgia, cultura si traditiile lor.

  57. bugsy
    29 January 2011

    @59: „Fiecare cu religia, cultura si traditiile lor.”
    Spune-i asta si unui muslman care fuge de la „el, de la oaza” si vine in Occidentul putred si spurcat de Satana si are pretentia ca infidelii sa-i construiasca moschee, sa-i asigure acces la scoala in limba lui si sa-i dea si ajutor social el prestand doar…statul cu fundul in sus de cinci ori pe zi.

    Iti urez sa beneficiezi din plin de valorile si moralitatea musulmanilor!

  58. Vlad M.
    29 January 2011

    Naeema e probabil vreo islamista, Bugsy. ???? Verifica link-ul. Astia asteapta schimbarea de regim pentru a pune Coranul in fruntea statului egiptean.

  59. bugsy
    29 January 2011

    Vlad, am fost , am citit, m-am convins.
    Uite o mostra din ce-si doreste Kitten (aka Baby Bubu) pentru Mubark: „I would like nothing better than for him to be caught, tried and imprisoned for the rest of his life. Execution is almost something to good to hope for. But why not ? One can always hope”

    in sfarsit, climax-ul „The Arabs have been divided and conquered long enough. They have been forced to bow down to foreign interests and western political “games” for long enough. They have been vilified and humiliated long enough. It’s time they take matters into their own hands, control their lands and destiny, and be a force to be reckoned with in the world, not polishing the boot of the West with their dignity.”

    Insha’Allah…my sis!

  60. Silvapro
    29 January 2011

    Asta e problema, ca musulmanii nu se multumesc sa faca ce vor ei in tarile lor. Atunci ar fi treaba lor. Dar ei doresc sa-si impuna religia si legile sharia si la altii, fac atentate de terorism nu numai in tarile lor. De aceea vestul vrea nu vrea este implicat, fara voia lui.

    Probabil ca amestecul lui Obama care sustine „revolutia”, este binevenit de Islamisti.

  61. Silvapro
    29 January 2011

    P.S.- Am intrat si eu pe blogul lui Abbu azinoapte. Si am rams complet neplacut surprinsa de cite organizatii Islamice exista deja in Romania, plus ca Romania a acomodat un congres pentru „Gaza cea insingerata”.

    Eu cu naivitate credeam ca Romania cu toate neajunsurile ei multe, cel putin are liniste si nu se confrunta cu problema Islamismului. Ma gindeam ca nu sint multi Mahomedani acolo – erau Turcii care sint pasnici, sau au devenit asa, oameni de treaba care s-au integrat bine in societate, exista probabil un numar limitat de arabi care s-au instalat cu afaceri dupa caderea lui Ceausescu si inca citiva arabi, fosti studenti adusi pe timpul socialist care prin casatorie s-au stabilit acolo.

    Atunci de unde au evoluat si crescut aceste organizatii? Cit sint de active in Romania?

  62. Silvapro
    29 January 2011

    Gata, zarurile au fost aruncate. s-a stabilit ca din septembrie Mubarak coboara de la conducere. Si Obama a fost un factor care a presat precipitarea lucrurilor.

    Si un filmulet cu un interviu despre cine sint MB:

    http://www.foxnews.com/on-air/…..t_id=86924

  63. Vlad M.
    29 January 2011

    Hussein merita felicitarile noastre. On his watch, Egiptul, Turcia si Libanul s-au apropiat si mai tare de prapastie. E mai tare decat Jimmy Carter !

  64. Alex
    29 January 2011

    @Vlad M.
    Nu ma supar, nu am de ce. Eu nu am afirmat nimic din ce spui tu ????
    In plus, chestiunea cu ratacirea este absolut fabuloasa. Demna de un adevarat conservator, care stie care e adevarul si care sunt cei care nu il gasesc. Doar asta inseamna conservatorism, nu? ???? ???? ????
    Nu ma mir ca miscarea conservatoare a ajuns intr-o fundatura cu un asemenea tip de gandire, iar pozitia fata de evenimentele din Egipt o dovedeste din plin.

  65. Naeema
    29 January 2011

    Atat timp cat occidentul se bate cu pumnul in piept despre cat de democrat este si cat de mult respecta drepturile tuturor, e si normal sa existe si moschei precum exista si templuri mozaice pentru evreii care dau din cap toata ziua ca Rain Man, cu Tora legata de frunte si prosopul in gat, asa precum exista si templuri budiste sau hinduse pentru cei ce toarna lapte acru pe statui de om cu cap de elefant. Cat despre cliseele pe care le insiri matale despre musulmani, ce sa zic…la altceva nici nu ma asteptam. Tipic.
    Si daca pun egiptenii Quranul in fruntea statului lor, care ma rog sa fie nejunsul vostru ca romani ? Va afecteaza pe voi asta de va dati atat de ceasul mortii ? E statul lor. Sa puna in frunte lui ce vor ei.
    Nu-mi amintesc ca in ’89 la revolutia romana sa dezbata egiptenii ce si cum despre Romania pe blogurile lor.
    Iar atentatele teroriste nu au fost ele facute in doru lelii. Mai bine v-ati intreba de ce au avut loc, dar asta ar fi ca si cum ar astepta cineva sa vada porcul zburand cu morcovul in gura.
    Si pentru cel care presupune ca as fi islamista am de spus atat : nationalitatea mea este romano-araba si sunt musulmanca. Daca pentru tine asta implica automat islamista, ma rog…asta e perogativul tau. Oricine nu se aliniaza punctelor voastre de vedere este ori terorist ori islamist. Mda.

  66. dr pepper
    29 January 2011

    ????

    Nu-mi amintesc ca in ’89 la revolutia romana sa dezbata egiptenii ce si cum despre Romania pe blogurile lor.

    corect, nici nu aveau cum ????

  67. dr pepper
    29 January 2011

    Alex,

    Nu ma mir ca miscarea conservatoare a ajuns intr-o fundatura cu un asemenea tip de gandire

    sa vezi in ce fundatura o sa ajungeti voi cu gandul la voturile asistatilor de stat si cu economia centralizata.
    Hai, ca mai avem putin si scapam si de incalzirea globala si atunci sa vedem ce mai inventati pentru a acoperi birurile pe care le cereti pentru populatie in lupta voastra „umanista” impotriva schimbarilor climatice ( voi chiar nu va dati seama cat de penibil si stupid suna asta?)

  68. dr pepper
    29 January 2011

    In ’94 NBC inca nu stia cum sta treaba cu internetu’, Today Show January 1994…What is the Internet?! .
    Va dati seama cat de avansati erau egiptenii care aveau bloguri dinainte de ’89?

  69. bugsy
    29 January 2011

    @68: „normal sa existe si moschei precum exista si templuri mozaice pentru evreii care dau din cap toata ziua ca Rain Man, cu Tora legata de frunte si prosopul in gat, asa precum exista si templuri budiste sau hinduse pentru cei ce toarna lapte acru pe statui de om cu cap de elefant”
    Persiflezi gratuit doua religii importante ale lumii. Este o dovada a valorii si moralitatii religiei pe care o imbratisezi.

    Oricine nu se aliniaza punctelor voastre de vedere este ori terorist ori islamist. Aici cam ai dreptate. Nu prea lasati alternative. Bineinteles, cu exceptia cand terorist = islamist!

    Iar atentatele teroriste nu au fost ele facute in doru lelii. Mai bine v-ati intreba de ce au avut loc, dar asta ar fi ca si cum ar astepta cineva sa vada porcul zburand cu morcovul in gura” Alta dovada valorii si moralitatii islamismului.

  70. Corneliu
    29 January 2011

    @ # 68 Naeema
    السيدة نعيمة, nu deschide cutia Pandorei cu afirmatiile tale hazadate si lipsite de bun simt. Ai putea primi raspunsuri foarte la obiect si deloc placute.

  71. Alex
    29 January 2011

    @dr pepper
    Nu stiu la ce va referiti, domnule doctor. Nu am afirmat nimic din ce spuneti dumneavoastra. Nimic, nimic. Sunt pe jos de râs ???? ???? ???? ???? ????

  72. Naeema
    29 January 2011

    Draga Corneliu,

    Nu m-am ferit niciodata de eventualitatea in care as primi raspunsuri neplacute. In fact, toata viata numai asa ceva am primit de la romani. Sunt obisnuita cu mentalitatea vostra, crede-ma nu sochezi absolut deloc. Raspunde si tu si altii dupa placul inimii.

    @Bugsy

    LOL…Ce tupeu ai sa-mi faci mie morala despre persiflare in timp ce tu insuti scrii chestii de genul „…statul cu fundul in sus de cinci ori pe zi „. Amuzanta ipocrizia ta. Trista in acelasi timp. Am scris ce am scris in stil similar cu al tau, ca sa fiu sigura ca vei intelege.
    Hai pa !

  73. Naeema
    29 January 2011

    Corneliu, cutia Pandorei este deja deschisa. Feel free to join in and comment…

    Capitolul 1.

    Good advice by Captain Obvious !
    http://babybubu.wordpress.com/2011/02/01/1356/

  74. Naeema
    29 January 2011

    Daca treci din intamplare pe blogul meu vei vedea ca cutia Pandorei este deja deschisa.
    Primul capitol se intituleaza ” Good advice by Captain Obvious !” Simte-te liber sa participi. ????

  75. bugsy
    29 January 2011

    @75: iti inteleg stilul si/l accept pentru ca in primul tau comentariu ai spus „Eu zic ca fiecare sa-si vada de borsul lui”. Mi/am „vazut de borsul meu” si ti/am raspuns pe masura la aroganta si infatuarea pe care le afisezi. Vezi tu, la noi, in civilizatia occidentala, iudeo- crestina, atunci cand vrem sa spunem ceva, sa emitem o opinie, sa ne exprimam o pozitie nu trebuie sa cerem voie de la un imam, nu tb. sa cautam vreun verset care poate ne-ar interzice sa spunem ceea ce gandim/simtim/etc. Ne raportam la bunul-simt si la ratiune, adica suntem aroganti, apropo de „aroganta de a crede ca valori si moralitate sunt numai ce numeste occidentul a fi” (te-am citat, if you don’t mind)

  76. Corneliu
    29 January 2011

    Buna, Naima Bubu-Bubu!
    Se pare ca singura preferinta comuna ce o am cu tine sunt pisicile. Poate si preferinta pentru imagini fotografice frumoase. In acest caz, ai niste puncte credit la mine. In rest, probabil divergenta totala.
    Te-ai intrebat vreodata de ce ai primit de la romani toata viata numai raspunsuri neplacute? Eu pornesc de la presupunerea ca le-ai provocat.
    Ai putea explica expresia „mentalitatea voastra”? Sau poate mentalitatea ta?
    Prefer disputa pe terenul acestui site.
    Vreau numai sa te surprind putin: nu sunt in mod automat de acord cu toata propaganda occidentala sau cu incercarea de a impune in alte parti o democratie de neinteles pentru bastinasii de prin alte parti.
    Vreau numai ca bastinasii de prin alte parti sa nu umple Europa, s-o lase asa cum e, sau cel putin sa nu incerce sa-si impuna modul lor de viata, ci sa primeasca asupra lor modul de viata european.
    Si sa nu considere ca se afla intr-un mars victorios in numele lui Allah si a „singurei credinte legitime” spre instaurarea „pacii islamice universale”.
    S-ar putea ca daca intr-o zi, in aroganta lor, vor face un pas mai gresit decat in mod obisnuit, vor primi o lectie pe care nu o vor uita niciodata.

  77. Naeema
    29 January 2011

    @ Corneliu

    Sa stii ca nu sunt deloc desprinsa de realitatile cu care se confrunta Europa in momentul de fata. Urmaresc ceea ce se intampla acolo in contexul islamo-emigrant sa-i zic asa. S-ar ptea sa ramai surprins daca iti spun ca nu sunt nicidecum deacord cu ce fac multi musulmani pe acolo, ba dimpotriva ma revolta si ma intristeaza acest lucru. Nu stiu daca stii ( precis nu) dar in dogma islamica este clar spus ca ” daca musulmanii care treiesc pe alte teritorii care nu sunt sub sharia law si nu le convin legile, traditia, cultura etc a acestor teritorii, sunt indrumati sa se intoarca pe plaiurile de bastina. Deasemenea se spune ca ei trebuie sa respecte cutumele si legile tarilor non-islamice in care traiesc si nu le este permis sa-si impuna propriile valori. ” Stiai asta ? Acum ce folos ca asta spune doctrina islamica, daca multi se sterg la fund cu acest principui ? E deplorabil…I know.
    Daca ai impresia ca sunt deacord cu ce pretentii au unii musulmani prin Europa, te inseli. Nu sunt deacord nici cu modul lor de protesta mai stiu eu ce injustitii cred ca li se fac. In nici un caz nu sunt deacord cu violenta stradala si urlete gen ” Behead all those who insult Islam”. Pentru mine asa ceva e tragic si rusinos. Deci sunt deacord cu punctul tau de vedere aici.

    Pe de alta parte, ce ma lasat pe mine mereu perplexa este diferenta enorma intre comunitatea musulmana Europeana si cea din America de Nord ( Canada si USA). Diferenta de la cer la pamant in toate aspectele. Vorbim in general nu la mod individual. Indivizi sclerozati exista chiar si aici. Ia de exemplu nivelu de trai si de educatie al musulmanilor de aici. Nici nu se compara cu cel din Europa. Aici musulmanii nu traiesc in ghetouri, sunt aproape toti in forta de munca, nu creeaza dificultati, nu o sa-i vezi incediind masini si arzand steaguri. Standardul social este ridicat, ei facand parte din clasa mijlocie nu cea de jos a saracilor. In special in Canada, ei sunt implicati in procesul politic al tarii cu reprezentanta in guvern. Cei la a doua generatie (copii lor) sunt in universitati nu pe maidan strigand cat ii tin plamanii tot felul de obcenitati.

    Cum iti explici tu acest lucru. Eu stiu cu mi-l explic mie dar as dori sa aflu si opinia ta sau a altora. Daca binevoiesti sa o impartasesti desigur.

    Cat despre presupunerea ta ca eu am provocat in viata raspunsuri urate, te inseli. cam cu ce as putea sa provoc eu epitete precum ” curva care te f**i cu arabi, tradatoareo, teroristo, sclavo, mumie cu cearsaf in cap, produsul tradarii mamei tale care suge P arabilor samd….” ? Cu ce a provocat mama mea aceleasi epitete ?
    Cat despre arabi in general stii foarte bine ce gandeste romanul. Hai sa-ti spun ceva. Niciodata in tara araba in care am crescut nu am fost facuta sa ma simt ca un gunoi datorita jumatatii mele romane, dar datorita jumatatii arabe am fost batjocorita si jignita de romani mereu. De oameni care nici nu ma cunosteau dar pentru ei ” musulmanca si araboaica” a fost deajuns.

  78. emil b.
    29 January 2011

    Naeema, traiesti in Canada? Eu unul, da. Daca nu vrei sa raspunzi la intrebare, nu raspunzi, nu-i niciun bai.

  79. Vlad P.
    29 January 2011

    Naeema,

    spui asa:

    Nu stiu daca stii ( precis nu) dar in dogma islamica este clar spus ca ” daca musulmanii care treiesc pe alte teritorii care nu sunt sub sharia law si nu le convin legile, traditia, cultura etc a acestor teritorii, sunt indrumati sa se intoarca pe plaiurile de bastina. Deasemenea se spune ca ei trebuie sa respecte cutumele si legile tarilor non-islamice in care traiesc si nu le este permis sa-si impuna propriile valori. ” Stiai asta ? Acum ce folos ca asta spune doctrina islamica, daca multi se sterg la fund cu acest principui ?

    te invit sa vii cu referinta exacta, pentru ca e clar un lucru: nu faci distinctia intre dogma si doctrina. astept referinta, ca sa nu ne dai motive sa credem ca incerci sa induci lumea in eroare

    Si daca pun egiptenii Quranul in fruntea statului lor, care ma rog sa fie nejunsul vostru ca romani ? Va afecteaza pe voi asta de va dati atat de ceasul mortii ? E statul lor. Sa puna in frunte lui ce vor ei.

    Se pare ca nu-ti cunosti Coranul. Tocmai ca ne afecteaza. Aveti prin comandament divin obligatia de a va raspandi religia. Iar noi nu avem chef, nici inima pentru asemenea crezuri pagano-barbare. Nu ne intereseaza exportul pe care-l viseaza Fratia si alti fratiori de-ai vostri intru Religia Pacii

    Cat despre faptul ca romanii te batjocoresc, iar arabii te cinstesc… foarte bine. Fiecare isi gaseste locul unde si-l merita. Dupa ce ca avem o istorie de aproape o mie de ani cu minoritati musulmane pe aceste meleaguri, pana azi, cu moschei ridicate in comunitati crestine din bani publici, nu va crapa obrazul sa induceti ideea in lume ca am fi intoleranti. Faptul ca suntem acceptati sau nu in anumite medii tine in primul rand de fiecare dintre noi – undeva ai o afinitate cu ei. Imi permit sa presupun ca in versatilitate. Deci nu te grabi sa arunci vina in ograda altuia.

  80. Naeema
    29 January 2011

    Da, in Toronto (GTA)

  81. Vlad M.
    29 January 2011

    Sa nu uitam despre ce vorbim: „The whore lived like a German”. Asta ca tot se vorbeste despre respectul islamic fata de femei.

  82. Naeema
    29 January 2011

    @ Vlad.

    Pentru faptul ca in Romania se ridica mochei pe banii publici (daca asa o fi precum zici) trage-ti la raspundere propriul guvern ca ei sunt cei care decid asa ceva. De ce in occident institutiile religioase nu sunt fondate de banii guvernului ci prin donatii din cardul respectivelor comunitati religioase ? Ai impresia ca in Canada moscheile sunt finantate de Ottawa din banii guvernului ? Nu draga, musulmanii nici nu au pretentia la asa ceva si isi construiesc singuri lacasuri de rugaciune, la fel ca si celelalte comunitati regilioase. Multe aveti de invatat. Dupa cum am spus, diferenta mare in America de Nord si Europa.
    Ma asteptam sa zici ca merit sa fiu batjocorita. ????

    Your gov. f**ks up si voi dati vina pe aia care beneficiaza de acest f**kup.

    Cat despre referintele acelea pe care mi le-ai cerut citeste-le tu.

    by Shaykh Salmaan bin Fahd Al-`Awdah – Source: IslamToday
    http://forums.islamicawakening…..ands-2599/

    Answered by Sheikh Salman al-Oadah
    http://www.muslimaccess.com/ar…..ntries.asp

  83. Naeema
    29 January 2011

    Aha si pe mine de ce nu ma ucide barbatul sau famila pentru ca traiesc ca o canadianca ? De ce nu ma bate sau omoara pentru ca nu mai port batic, nu ma rog, fumez, ies cu prietenele, etc..? Nu tot musulmani sunt si ai mei ? Nici una din verisoarele mele si prietenele care sunt inca in orientul mijlociu nu traiesc ca musulmance, inclusiv soacra mea, matusi etc. Ele de ce nu sunt ucise de frati sau soti ? Articolul ala ce vrea sa zica ? Asa respecta musulmanii femeia ? Ti se pare corecta generalizarea ? Sau te pomenesti ca eu si familia mea om fi in cartea recordurilor ca singurii musulmani din lume care se respecta si nu-si oamoara femeile daca ele sunt mai desprinse oleaca de traditiile islamice ? Hai sa fim seriosi….la asta sunteti buni, sa generalizati si sa aplicati stampile.
    Cum ar fi sa generalizeze cineva desprte romance, cum ca ar fi niste curve toate iar barbatii niste alcolisti care-si trag cu toporul in cap dupa doua beri sau isi bat nevastele ? Slava domnului e plina Romania de personaje din astea, dar ti-ar place sa va meraga vestea in lume ca asa sunteti toti ? Va convine cand tot occidentul va face tigani ? Nu cred. Va revolta, va simtiti stampilati si bagati toti in aceiasi oala.

  84. Vlad P.
    29 January 2011

    Naeema,

    era vorba de secolul XIX, dar nu ai tu de unde sa stii istoria Romaniei, esti mult prea emancipata. Iti dadeam un exemplu de intelegere intre comunitatile crestine si cele musulmane, pentru ca ai tupeul sa induci nerozii

    ”One of the best protective methods for an emigrant Muslim is patience”
    ???? Taqyia all the way

    stii foarte bine, sau ar trebui sa stii, ca la nevoie un verset abroga pe altul, dupa cum va convine

  85. emil b.
    29 January 2011

    Naeema.

    Ai impresia ca in Canada moscheile sunt finantate de Ottawa din banii guvernului ?

    Cred ca mai degraba tu ai de invatat, chiar despre orasul in care traiesti:

    The first section of an eight-storey minaret will soon arrive at the Madina Mosque, site of a $4-million, two-year remake that will transform a shabby stretch of the Danforth and be an architectural first in the core of Toronto.
    …..
    Mr. Shaikh, a mosque volunteer and 20-year employee of Bell Canada, said financial support for the reconstruction project has been all locally generated by the mosque’s congregants and the surrounding businesses.
    “Most of them are Muslim businesses,” Mr. Shaikh said. “They’ve been contributing and donating because in the end it’s going to be to their benefit, too. Once it’s done, more people will come and more people will go to their stores.”
    Donations have been so forthcoming from the Muslim community — $1.5-million in the last 12 months alone — that Mr. Shaikh is optimistic the project will finish ahead of the fall of 2009 completion date. He is also acknowledged support from the non-Muslim community and from all levels of government.

    An eight-storey minaret for the Danforth

    Este adevarat ce spui despre contributii particulare, dar nu te repezi sa dai lectii incorecte. Tine minte, si eu traiesc in Canada.

  86. Naeema
    29 January 2011

    Hai sa-ti povestesc ceva. Cand am ajuns eu in Canada in ’97, veneau aici la streaptease fete din blocul de est si mai ales din Romania, cu duiumul. Stii ce-mi auzeau urechile in facultate de la colegi si mai tarziu la servici sau in discutii pe la petreceri ? ” Stiti la ce e buna Europa de Est ? La export de curve. those Romanian chicks are somenthing else I tell you…for 20 bucks they do everything. You wanna get f***ed good go to Romania” Asta ziceau. Ti-ar fi placut sa auzi tu asa ceva ?

  87. Vlad P.
    29 January 2011

    asa cum exista crestini doar cu numele, asa sunteti si voi, musulmani mai mult cu numele. Daca ati respecta intru totul litera Coranului (doar e revelat word by word, nu?) nu am mai avea acum acest dialog

    http://www.youtube.com/watch?v=jNCvGs5cMzo

  88. Vlad P.
    29 January 2011

    Am terminat de lecturat ”referintele” tale. Tin sa te anunt ca esti fie in a great denial, fie ai probleme serioase cu intelegerea. Acolo este vorba de ”a covenant to Allah”, nicidecum nu sunt datori cu ceva statului care i-a primit. Cel care face acolo interpretare e un impostor si ar trebuie sa va vedeti asta. Daca aveti dogma, daca nu, e ok. Personal stiu ca singura voastra dogma e taqyia – adica jonglarea cu versetele dupa cum va convine si scoaterea lor din context. Singura obligatie a unui musulman e fata de Allah. Nu are voie sa asculte de vreo putere seculara, doar in vederea unui viitor jihad. O pace temporara, atat.

    In case they are obliged by law to uphold something contrary to Islamic teachings, they have to adhere to the minimum that the law requires of them.

    Cum vine asta? Fie aveti lege revelata si tineti de ea, fara sa acceptati intruziuni seculare, fie nu.

  89. Naeema
    29 January 2011

    In primul rand nu a mentionat ca suportul de la comunutatile non-musulmane si guvernamentale ar fi financiar. In al doilea rand, chiar daca asa este, ai impresia ca numai mosqeile beneficiaza de acest suport financiar sau toate celelalte lacasuri de rugaciune ?

    Pana in 2007 guvernul nu finanta institutii religioase.

    Last week Ontario Progressive Conservative leader John Tory announced that if he were elected Premier he would extend government funding to non-Catholic religious schools in the province. These would include Jewish, Hindu, Muslim and non-Catholic Christian institutions…
    http://www.cynicsunlimited.com…..be-funded/

    De ce iti place sa singularizezi doar pe musulmani ? Si daca finanteaza scoli religioase, te asigur eu ca contribuie si la alte edificii religioase INDIFERENT de ce religie e vorba.
    Si la urma urmei de ce nu, daca stam sa ne gandim. ? Acesti oameni din diverse religii nu platesc impozite ? Normal ca platesc. De ce s-ar duce banii lor doar pe edificii crestine catolice ?

  90. Naeema
    29 January 2011

    Vald vorbesti prostii. Nu zice nicaieri in Islam ca o femeie trebuie omorata daca nu poarta batic sau daca fumeaza, daca iese din casa cu prietenele samd…deci lasa-ma te rog cu faze din astea cum ca familia mea sunt musulmani doar cu numele. ce vrei sa zici, ca daca ai mei ar respecta litera Quranului ar trebui sa-mi ia gatul ? Esti deja ridicol.

  91. Vlad P.
    29 January 2011

    Ce penibil.

    Nu draga, musulmanii nici nu au pretentia la asa ceva si isi construiesc singuri lacasuri de rugaciune, la fel ca si celelalte comunitati

    Si la urma urmei de ce nu, daca stam sa ne gandim. ? Acesti oameni din diverse religii nu platesc impozite?

    Referitor la comentariul precedent

    Articolul ala ce vrea sa zica ? Asa respecta musulmanii femeia ?

    Da, exact asa respecta un musulman adevarat femeia. Ca doar nu-ti fi voi mai scoliti intr-ale islamului ca un sheik/imam/muftiu etc. Pur si simplu traiti intr-un islam modificat dupa propria intelegere, oricum nu cea autentica. Ati luat ce v-a convenit. V-ar starpi Muhammad ca falsificatori

  92. Vlad P.
    29 January 2011

    Sunt ridicol, zici? Regret ca-ti tulbur certitudinile, dar voi, acolo, daca intr-adevar traiti occidental, nu mai aveti legatura cu Muhammad decat in foarte mica masura. Iar asa ceva nu se poate, cand e vorba de lege revelata cuvant cu cuvant.

    GALERIA ATROCITATILOR (FOTO) scroll down pana la foto, ca sa nu-ti pierzi timpul cu textul. Daca vrei sa spui ca aplicati mai riguros islamul in Canada, decat cei pe care ti i-am prezentat pana acum, atunci incheiem dialogul aici, chiar n-are sens

  93. Naeema
    29 January 2011

    Mno, ai ca va las sa va refulati asupra noastra pe placul vostru. Ma duc sa-mi vad de camilele mele si va las pe voi monumente ale perfectiunii, ale justitiei, bunatatii in lume, crestinii lui peste, neprihaniti precuvuiosii perfecti ai omenirii care va permite-ti sa criticati pe altii dar gunoiul din fata usii voastre nu-l vedeti. Ipoctiti.
    Natie mai scarboasa ca romanul nici am mai pomenit si cunosc lume de peste tot. Om fi noi cum om fi, dar voi ne dati lectii ???? Nici de mirare ca sunteti scufundati in rahat economic, coruptie si manele. Asta este heritage-ul romanului. Sa-i merga lui bine, sa moara capra vecinului, sa bage la matz cat cuprinde, sa borasca prin santuri, sa-i rasune manelele la ureche, sa barfeasca pe altii si sa scuipe seminte la meciurile echipei lui Becali, alt cocalar ridicat la rang de vedeta precum Nikita si curve ca Columbeanca. Vai s-amar de voi, „civilizati ” care fac parte din EU. Ma bufneste rasul. Da aveti pretentia ca aveti valori. :)))))) Voi radeti de noi pe cand toata Europa rade de voi. Mai bine duceti grija la chestia asta ca-i mai aproape de casa.

    Hai Shalom si spor la discutii….

  94. Naeema
    29 January 2011

    Si ca raspuns la videoclipul tau ti-l dau pe asta prin care alt imam spune cu totul altceva, dar voi alegeti numai ce va convine voua. Si ai tupeul sa ne acuzi pe noi ca suntem selectivi. Dupa cum spuneam, ipocriti sunteti.

    http://www.youtube.com/watch?v…..r_embedded

  95. Vlad P.
    29 January 2011

    Penibil rau, pe langa ignoranta crasa in ce priveste propria religie si istoria.. Esti maestra in a arunca invective, nici nu ma mira, aveti o scoala de secole. Iar daca romanul se afla in starea de azi, poti multumi si fratiorilor tai musulmani, care ne-au stat in coaste cateva secole bune si ne-au infestat cu decrepitudinea lor morala, lenea si alte cele. Compara sudul cu Ardealul aflat sub influenta austriaca. Numeste un lucru bun cu care ne-au amprentat in decursul secolelor.
    Oricum, mizerabila atitudinea ta. Vad ca persista in tine impresia ca respecti islamul lui Muhammad, dar niciun cuvintel despre taqyia. Sa va fie de bine in ignoranta instelata

  96. Silvapro
    29 January 2011

    Vad ca lucrurile s-au cam „Iincalzit” in timp ce scriam acest mesaj. Dar totusi il postez cu toate ca e cam ca nuca in perete, in stadiul in care au ajuns lucrurile:

    Daca Naeema si familia dinsei sint musulmani moderati si nu recurg la tot ceea ce scrie in Coran, si daca poate sa respecte si alte religii fara ura preconceputa, atunci eu una nu am nimic impotriva dinsei. Am si prieteni Palestinieni, el din Hevrom, ea din Israel care dupa casatorie s-au stabilit in Ierusalim; oameni extraordinari din toate punctele de vedere, cu care sint in relatii strinse si cordiale de peste 20 de ani. Cu toate ca am strabatut si subiecte politice, niciodata nu ne-am certat sau jignit. Sint moderni, ea se imbraca obisnuit, cind era mai tinara mergea si cu fuste mini, dansa si la discoteca cind era celibatara. El ajuta f. mult la gospodarie si este mindru de asta.
    Tot asa, cunosc o familie din centrul tarii, el Musulman din Ierusalimul de Est si ea Crestina din Republica Moldova, stabiliti in centru tarii. Sotul nu o ingradeste cu nimic, si traieste ca orice alta Israelianca.

    Din pacate tot mai multi Musulmani devin puternic religiosi si iau mot-a-mot imperativele Coranului, care aduc la acel extremism, pe care inci Naeema nu-l accepta, din spusele dinsei.

    Acest forum mi-a facut impresia ca nu sint rasisti prin definitie, din contra. De exemlu am observat cu cit respect si caldura este binevenita Abbu, care este casatorita cu un Egyptean, de exumple in forumul din jurul articolului „Ea are Egiptul la inimă”.

    Sper ca Naeema va da dovada de lipsa de rasism fata de alte natii (ca de exemplu, una care reprezinta 50% la mine), asa cum doreste si dinsa sa primeasca respect si acceptare de la Romani, Crestini, etc.

  97. Vlad P.
    29 January 2011

    Din pacate tot mai multi Musulmani devin puternic religiosi si iau mot-a-mot imperativele Coranului

    tocmai aici e problema, Coranul e revelat cuvant cu cuvant, iar a fi musulman adevarat inseamna a lua mot-a-mot. Altfel, esti diluat, ceea ce e greu de acceptat

  98. Pataphyl (Andrei R.)
    29 January 2011

    Silvapro

    Plecăciune pentru frumoasa ta intervenție. Din păcate, zisele „ponderate” ale Naeemei au degenerat iute în invective asupra unei anumite părți de 50% din descendența ei, dovadă clară de fățărnicie și lipsă de moderație, la cîteva minute după ce invoca moderație. Numita canadiancă taquyyotă ignoră că pe acest site becalii, vadimii și alte manele suferă (vorba vine suferă, nu-au cum suferi nesimțiții… ???? ), suferă deci o respingere mai drastică decît islamiștii „adevărați”. Am mai avut, recent, Silvapro, niște controverse penibile cu doi gemeni australieni numiți Waldman, evrei comunistofili declarați care au venit cu gînd curat de poluare, au uitat doar năframa-n vîrf de băț! Cred că ar fi utilă crearea unui fir special, eu unul aș sugera „Oamenii Pădurii”, pe care să se încontreze alde canadianca musulmană ce fumează fără represalii de la sharia cu gemenii ce stau cu capu-n jos (trăiesc în Australia, de aia!). Ar fi interesant pentru că ambele ramuri sînt puternic ajutate de detritusurile Uniunii Sovietice deși cică se urăsc de moarte, reciproc, irevocabil. Facem colțul roșu, colțul verde și-i lăsăm să se caftească fără arbitru.

    Proiectul n-are nici o șansă de reușită, Silvapro și stimați telespectatori. Știți de ce? Pentru că ambele părți n-au simpatii, doar ură. Se căznesc să disimuleze ura pe după varii corcoduși, da’ dacă-i pui față-n față n-or să recunoască în veci că n-au nimic în comun, nici că teoretic se urăsc de moarte în timp ce sînt aliați!

    Unde-i Mircea?
    Era pe-aici, împărate!

    Repet ghicitoarea: Cine s-a pupat cu tov. Arafat?! ???? ???? ????

  99. emil b.
    29 January 2011

    Silvapro, multam pentru comentariul de bun-simt. In ce-o priveste pe Naeema-Valori-Morale-NatieMaiScarboasaCaRomanulNuExista…. putintica rabdare. I-am demonstrat ca minte atunci cand sustine ca moscheile din Canada sunt construite integral fara bani publici. Dar moralizatoarea noastra se face ca nu vede, nu aude… revin, avem de corectat castravetii pe care-i vinde gradinarului… nu de alta, dar „romano-araboaica” ii culege din Toronto, iar aici e si gradina mea.

  100. Silvapro
    29 January 2011

    In tara noastra cea „fascista, cruda si rasista”, se aplica legea de corectiune discriminanta si la universitati ca se se acopere un procentaj reprezentant al arabilor din tara, sint primiti arabi care au reusit mai prost la examenul de admitere decit o parte din concetatenii lor Evrei Israelieni, deci in locul lor. Asa cum se procedeaza si in alte tari civilizate cu minoritatile.

    Nu face exceptie nici Bar-Ilan, singura universitate cu profil religios Mozaic din tara. Deci multi din studentii de acolo sint Arabi. In anii 1980 cind eu invatam pentru BA, Araboaicele se imbracau modern, mai modern chiar decit acele Israelience care erau religioase. Extrem de rar intilneai o Araboaica cu vestmintele acelea largi specifice, si legate la cap. In anii 2000 cind am studiat pentru MA, situatia era inversa – aproape ca nu mai vezi Araboaice in jeans si tricou, si cu capul dezgolit. Aceasta imagine este simptomatica de ceea ce se petrece in toata lumea – intetirea religioasa Islamica.

  101. Silvapro
    29 January 2011

    Am reactionat deja la intrebare, insa sub articolul „De ştiut despre Egipt”, unde de altfel m-ati intrebat. Copiez si aici mesajul pe care l-am scris acolo:

    “Cine s-a pupat cu tov. Arafat?”
    Despre ghicitoarea d-voastra – eram sigura ca era vorba de vreun demnitar Israelian, Probabil ca n-au lipsit entuziasti din astia nici de pe la noi. Imi amintesc ca era criticat Rabin cu privinta la prima si legendara stringere de mina cu Arafat, in prezenta lui Clinton, la infiriparea pacii de la Oslo (care ia-o de unde nu-i).
    A propos, am vazut pe Youtube “Dedicated to Yasser Arafat and All The Men He Loved”, unde se inclina sa-l pupe pe unul care parca semana cu Ariel Sharon. Poate fi?!

    Tot acolo m-a distrat grozav si articolul cu pupaturile la Romani, si filmuletele mai ales sarutul indelungat si tandru cu nu stiu ce archibishop; apoi the Hilaryous kiss with Obama; dar descrierea verbala a d-voastra a sarutului dintre Ceausescu si Araft a fost delicioasa

  102. Silvapro
    29 January 2011

    Pataphyl (Andrei R.)

    In legatura cu fratii Waldman va referiti la mesajele de sub articolul:

    „Pădurea şi copacii: Crimele totalitare şi conştiinţa europeană” ?

  103. Pataphyl (Andrei R.)
    29 January 2011

    Silvapro: evident că știu de acel răspuns, pe care l-am și comentat mai apoi. Era altă situațiune, alt context, altă Mărie, altă Burkă! :mrgreen: Am reluat (sînt un ciudat, mai reiau întrebări din cînd în cînd) întrebarea într-un moment diferit pentru a sublinia perfectul paralelism (paralelism cu realitatea, de bună seamă) pe care-l observăm. Rog să nu-mi fie luate ca nepotrivite observațiile ironice pe care am tentația de a le arunca adesea: din neputință, deznădejde sau lacrimă tristă. (Da, am folosit cu intenție această traducere de tip Caveman la adresa unuia din Waldmanni, folosind vaga omofonie sick tear = siktir, excedat de nonargumentația galopantă a respectivului grafoman).

    N.B. Pentru N.W. Scuze dle, dar fac referire la comentariile ce au apărut deja pe forum, sper că se va inventa un loc special pentru a vă putea manifesta, presupun că dacă postați la „Parole, parole” unde v-am sugerat, o să vă puteți lectura elucubrațiile. E unicul loc în care tolerăm ecologia de tip nou elucubrant. Dacă vă încălziți/răciți local sau global, go to Parole, parole, unde nu ninge cu urși polari, Premii ig(n)ore-nobile ori alte catacliZme. Ori chiar chestii normale, dar off topic! ????

  104. Pataphyl (Andrei R.)
    29 January 2011

    Silvapro: Care altele? Dacă ți-ai format o părere, ar fi binevenită, pe orice fir, dar mai ales pe acela citat. Sincer să fiu, starea mea de dezgust e atît de mare încît chiar îmi pare rău că am readus în discuție subiectul. După cercetări sumare pe web am ajuns la oarece concluzii despre numiții trolli. Nu am de gînd să le dau publicității. Di proprie experiență, pot să-ți spun, dragă Silvapro, că am o bună cunoaștere a speciei. Reticențele mele sînt legate doar de faptul că decența mă oprește să zic mai multe – din profund respect față de alți oameni pe care-i cunosc , iubesc și respect. Mai mult n-am de spus acum, mai mult decît ce-am scris într-un comentariu scris într-un moment în care mă simțeam excedat de nesimțirea cinică a unuia dintre antipozi.

    De fapt am postat comentariul meu de încheiere sub „Parole, parole”, mai exact aici. Aștept reacțiile tale, accept că am fost dur, dar se depășiseră cu mult limetele oricărei discuții civilizate.

    P.S. Verifică mail-ul!

  105. dr pepper
    29 January 2011

    Am si eu divergentele mele cu romanii – aia saptezeci la suta care cred ca pe vremea comunismului era mai bine -dar intotdeauna am sustinut ca vina apartine mai mult propagandistilor neocomunisti sau a neexistentei unei opinii alternative.
    Naeemi insa e de’a dreptul hidoasa in gandire si exprimare.
    Iar MO ( modus operandi) se apropie extraordinar de mult de stilul waldmanist – intri, jignesti, insulti si la cea mai mica reactie te victimizezi si tipi ca din gura de sarpe despre „grobienii interlocutori”.
    abject.

  106. Naeema
    29 January 2011

    Da Vlad de aia e Romania cu ani lumina in urma multor tari musulmane ( si cu asta nu ma refer numai la tari arabe) din cauza ca suntem lenesi si alte cele ????
    Ce sa-i faci tataie, asa e rumunu da vina pe toti si pe toate cand se scufunda in rahat, numai pe el insusi nu. Alta mostenire stramoseasca. Toata ziulica va smiorcaiti de secolele alea sub ocupatie musulmana si dati vina pe ele in loc sa va concentrati pe propria prostie, habotnicie,lene si tate cele. Uite si Spania a fost sub ocupatie musulmana mult timp, dar uite ce tara au. Pai se compara aia cu voi ? Nu stiu sa vina spanioli capsunari prin Romania. :)))))

  107. Teacheru
    29 January 2011

    O analiza excelenta a situatiei din Egipt/Orientul Mijlociu de Caroline Glick, editorialist la Jerusalem Post, intervievata de Mark Levin.
    http://teacheru.blogspot.com/2…..-post.html

  108. dr pepper
    29 January 2011

    superinteviu, felicitari teacheru’ ca ai adus asta aici.
    apropos de

    Cine vine la putere in Egipt este treaba lor, nu a occidentalilor. E tara lor, pot sa faca ce vor. Daca populatia va alege la guvern o grupare Islamica, asta spune ceva. Inseamna ca asta vor. De cand are occidentul dreptul sa se amestece in guvernarea altor tari ? Eu zic ca fiecare sa-si vada de borsul lui. Pentru musulmani, un guvern islamic este cel mai potrivit. Ceea ce occidentalii numesc extremism, ingradiri de drepturi etc…musulmanii numesc valori si moralitate. De unde aroganta de a crede ca valori si moralitate sunt numai ce numeste occidentul a fi ? Fiecare cu relgia, cultura si traditiile lor.

    asa a fost, probabil, si in germania anilor ’33 cand a venit hitler la putere.
    asa a fost, probabil, cand s’a intamplat Kristallnacht, – nu a fost treaba occidentalilor cine vine la putere in germania atata timp cat exista un Chamberlain care sa aduca pacea.

  109. Pataphyl (Andrei R.)
    29 January 2011

    Da Vlad de aia e Romania cu ani lumina in urma multor tari musulmane ( si cu asta nu ma refer numai la tari arabe) din cauza ca suntem lenesi si alte cele

    On topic: Și atunci de ce țările musulmane sînt cu atîția ani-întuneric în urmă?

    Madam

    Am postat recent un comentariu plin de scîrbă la adresa altui troll aici. Am dat linkul și două comentarii mai sus, drept care vă rog să partajați cu domul Waldmann lacrima tristă (sick tear) de care făceam vorbire.

    Înțeleg că vă cuprinde oroarea apartenenței pe jumătate la o anume etnie, cu tot ce implică această apartenență de care, evident n-aveți nici ovină – nu corectați vă rog, am ignorat voit spațiul între a și vină. Drept care proferați spurcăciuni, e dreptul dv., mai ales într-o democrație consolidată cum e cea canadiană. În ce mă privește, locuiesc acum în New Jersey după peste 55 de ani trăiți în România și am păreri tare diferite despre chestiunile culturale care vă întărîtă în asemenea halal.

    De fapt n-are nici un rost să vă dedic un mesaj pe care cu siguranță nu-l puteți recepta. Adevăratul motiv al acestui comentariu e acela de a vă transmite mesajul că vă urez un viitor fericit, mulți ani-întuneric (e o măsură a distanței, nu a timpului, dar vă înțeleg, ați înlocuit școala cu dogma) și 72 de fecioare – aici am încurcat-o, am fost incorect politic, sexual și, mai rău, încălzitor global de gloabe fără pricină, prihană și prigoană. Adio! Oops, am încurcat-o, Adio duce cu gîndul la Dumnezeu, care nu există.

    Mai bine du-te, căci mai rău mă-ncurci! :mrgreen:

    P.S.

    Nu stiu sa vina spanioli capsunari prin Romania

    De curiozitate, cîți căpșunari de orice nație vin în țările arabe? (am înțeles că-s superdezvoltate)

  110. Silvapro
    29 January 2011

    A new analyse of the MB:

    „Here is an article that will be published tomorrow on World Net Daily that explains much of what we are seeing in Egypt and the threat of the Muslim Brotherhood.

    INSIDE THE MIND OF THE MUSLIM BROTHERHOOD

    By Walid Shoebat

    2/2/2011

    PREPARE, [Wa-a-iddou] is a single Arabic word which appears on the Egyptian based Muslim Brotherhood’s logo written under the sign of the two swords, the symbol of Islamic Jihad. “Prepare” actually comes from the Quranic verse:

    “Prepare against them as you are able of force and cavalry to terrorize Allah’s enemy and yours…” (Al-Anfal:60)

    Warfare and terror is their motto. It started when many Egyptians were angered at Arabia’s collaboration with the West in the dismantling of the Ottoman Empire, especially since the Caliphate fell with it. That dismantling was the primary reason the Muslim Brotherhood was created four years later in 1928; its sole purpose was the resurrection of the Caliphate. They made inroads, especially after the failure of Arab Nationalism; the Brotherhood gave birth to the slogan “Al-Islam-Huwa-Alhal” [Islam is The Solution] which became their main slogan.

    The Brotherhood even adapted and learned from the Al-Qaeda experience as well as the revolution in Iran, which contributed to a bad image of Islam in the West. Despite this, many Arabs envy Iran’s success, especially since it grew in influence, becoming a formidable power in the region after the fall of Iraq, influencing Syria, Lebanon and the Arab Gulf states, creating a Shiite horn that extended from Iran, west through Iraq and Syria into Lebanon with its tip pointing at Israel’s head. Iran wants to dominate the Middle East to emerge as a mini-super power in the region. What we now see forming as a result of the latest unrest in Tunisia and Egypt is the beginning pieces of another puzzle – another horn – the Sunni alliance.

    But this one is different. Using new western-style slogans of democracy, freedom and social justice, it comes across as a lamb while its inner soul speaks like a dragon. Soon, it will emerge with the two horns of a Shia base in Iran and a Sunni one based temporarily in Egypt; it will find its resting place somewhere else the West never expected. This Sunni horn sparked by the Egyptian Muslim Brotherhood is currently seeking a non-Arab axis to represent it. To the West, this red dragon will come as a shocking surprise.

    In order to find out which non-Arab nation they seek, we need to read the thoughts of the Arab-pro-Muslim-Brotherhood scholars in Arabic, not in English. Take the renowned Islamic scholar Louay Safi who served as the Executive Director of Research for the International Institute of Islamic Thought in the U.S. (IIIT), who recently wrote:

    “The model for reform and the alternative to the Shiite Iranian model will rise again from outside the Arab region, namely from Turkey. The Turkish model, represented by the ruling Justice and Development Party has Islamic roots. The AK Party seeks to restore the Republic of Turkey to its cultural context and cultural history, and represents the current phase of the advanced variety of the Islamic movement in Turkey.”1 (Arabic translation mine)

    Giving allegiance to the most powerful Sunni nation, Turkey will emerge from the Sunni alliance to supersede Iran’s Shiite horn. This Leopard attempting to cover its spots has its feet sprouting in Iran while speaking through the spirit of Wahhabism in Arabia; its goal since 1928 has been to restore the wounded Caliphate that fell in Turkey and revive its deadly wound.

    It is not a matter of if, but when the domino effect takes place, stemming from Tunisia throughout North Africa and Egypt; we will soon see the emergence of the Muslim Union. And the goal is clear via Safi’s words translated directly from Arabic:

    “The war against the apostates [non-believers of Islam] is carried out not to force them to accept Islam, but to enforce the Islamic law and maintain order.”

    Adapting Sharia is the agenda through aggressive Jihad:

    “It is up to the Muslim leadership to assess the situation and weigh the circumstances as well as the capacity of the Muslim community before deciding the appropriate type of jihad.”

    But Jihad comes in stages:

    “At one stage, Muslims may find that jihad, through persuasion or peaceful resistance, is the best and most effective method to achieve just peace.”

    On the one side you have “war” (Hamas, Al-Qaeda) and on the other you have a “peaceful resistance” (the uprising in Egypt and Tunisia) all going hand in hand, playing good-cop versus bad-cop. The plan is being executed and the West, which sees freedom slogans in Egypt’s streets is taking the bait – hook line and sinker.

    The Muslim influence is immense. The U.S. Defense Department even brought Louay Safi to Fort Hood, right after the massacre; he was invited to work as an instructor lecturing on Islamic sensitivities. Safi held a top official status at the Islamic Society of North America (ISNA), a Muslim Brotherhood front. He also advocates direct talks between Washington and Iran’s leaders

    When one looks into Safi’s Arabic, it makes sense that he calls “peaceful resistance” as “the most effective method.” He calls for “change” to introduce modernization of thought by Muslims worldwide, not to adopt western style secularism but to use it in order to advance Sharia:

    “The application of Shariah needs to build a public consensus and develop awareness and commitment to Islam before moving to the imposition of Sharia law.”

    According to Safi which is in line with the Muslim Brotherhood’s agenda “First: The relationships are made to gain a goal.” What goal? “the emergence of the nation into existence, in the sense that the establishment of an Islamic state requires the emergence of a society committed to the principle and Islamists standard, as it requires the actual stability of the nation’s founding of the state carrying the aspirations of the Muslim community.”

    In preparation for this Islamic nation, its proponents are demanding democratic elections and the introduction of their policies: “the invitation to establish an Islamic state in this era should proceed from the nations’ call to exercise their right to political management of their affairs and issues.”

    Through “peace” this rising dragon will deceive many by trumpeting non-violence. It is this moderate form of Islam that the West needs to fear. “Political,” not religious management is what the Muslim Brotherhood seeks through the establishment of a “state” in addition to religious worship. While all Islamists bow towards Arabia, the very nation that they hate for wounding the Caliphate in Turkey, the West bows to Arabia’s addictive and intoxicating oil, the wine that causes the West to fornicate with a dragon.

    [1] Middle East Online, 2/1/2011

    http://www.middle-east-online.com/?id=104290

  111. dr pepper
    29 January 2011

    Da Vlad de aia e Romania cu ani lumina in urma multor tari musulmane ( si cu asta nu ma refer numai la tari arabe) din cauza ca suntem lenesi si alte cele ????
    Ce sa-i faci tataie, asa e rumunu da vina pe toti si pe toate cand se scufunda in rahat, numai pe el insusi nu. Alta mostenire stramoseasca. Toata ziulica va smiorcaiti de secolele alea sub ocupatie musulmana si dati vina pe ele in loc sa va concentrati pe propria prostie, habotnicie,lene si tate cele. Uite si Spania a fost sub ocupatie musulmana mult timp, dar uite ce tara au. Pai se compara aia cu voi ? Nu stiu sa vina spanioli capsunari prin Romania. ???? ))))

    comentariul asta trebuie pus bine la pastrare in momentul in care economia Spaniei se va prabusi sub presiunea socialistilor care isi asuma voturile radicalilor islamisti.
    pana una alta, romanii, asa grobieni si tarani cum sunt ei, s’au dus acolo la munca – marea lor majoritate iar in atacurile din madrid au fost cei care s’au numarat printre victimele atacurilor teroriste efectuate de catre musulmanii radicali.
    Nu am auzit ca spaniolii sa fie oripilati de atentatele musulmane insa de romanii, bulgarii, polacii veniti la munca au ajuns asa de oripilati incat nu le mai dau voie in magazine iar in discoteci canta balade despre puta romeno.
    Intradevar Spania nu se poate compara cu Romania, in Romania inca se mai produce, Dacia e cea mai vanduta masina europeana – logo-ul ei fiind pe tricourile celor mai faimoase tricouri de football europene, ford vrea sa preia de acolo de unde a lasat daewoo si nokia s’a mutat in banat.

  112. dr pepper
    29 January 2011

    Nu e nimeni pe metereze sa imi scoata mesajele dela askimet?

  113. Pataphyl (Andrei R.)
    29 January 2011

    Doc, n-am metereze, deci m-am luptat pept la pept cu askinezu’.. a fost greu da te-am scos. Nu te mai plînge de sub nămeții din Chicago, îngheață căpșunii și te lasă fără lucru… :mrgreen:

  114. dr pepper
    29 January 2011

    Thx, Pata.

  115. Silvapro
    29 January 2011

    Tarile dezvoltate din Middle East, cele arabe si / sau Musulmane erau – fie mai seculare (ca de ex. Iranul inainte de Komeini), fie Libanul (care era mai Crestin si pina au pus stapinire pe el verisorii), fie tarile cu petrodollars si eurodollars (deci chestie de noroc ca s-a nimerit petrolul la ei si nu prin merit personal).

  116. emil b.
    29 January 2011

    Naeema, vipera mica, uite cum sta treaba. Iute.

    Valori morale islamice in Canada, tara ta de adoptie pe care nu o meriti:

    2005
    Pe 12 septembrie, dupa luni de presiuni si controverse, premierul Dalton McGuinty al provinciei Ontario refuza sa accepte cererea mai multor grupuri islamice locale de a introduce sharia drept sursa legala de arbitraj pentru disputele domestice dintre musulmani. In decizia finala, prim-ministrul provinciei Ontario mentioneaza faptul ca in Canada exista o singura sursa legislativa, bazata pe corpul de legi anglo-saxon al fondatorilor provinciei. In virtutea traditiei si jurisprudentei locului, biserica, sinagoga si moscheea sunt separate de stat si nu au jurisdictie la concurenta cu statul secular. Pentru a intari aceasta separatie, Dalton McGuinty abroga exceptiile acordate anterior catolicilor si evreilor de a beneficia de un sistem paralel limitat de arbitraj de familie recunoscut in curtile de justitie ale provinciei. Impotriva sharia au militat nu numai englezi, romani, rusi, polonezi, chinezi, hindu, thailandezi, vietnamezi, africani, caraibieni si alte natii din cele peste 100 care formeaza spectrul etnic si national al provinciei, dar si organizatii musulmane de femei si imigranti musulmani mai vechi, care au depus marturie despre abuzurile si incompatibilitatea sharia cu demnitatea umana si principiul unei justitii care nu condamna femeia la statut de fiinta inferioara.

    2006
    In dimineata de 2 iunie, o serie de raiduri ale politiei federale si locale aresteaza 18 musulmani din zona metropolitana larga a orasului Toronto. Fratiorii cu „valori morale” sunt acuzati de planuirea celui mai mare atentat terorist pe sol canadian, care includea: explozii masive in centrul financiar al orasului vizand sediul CBC (postul public de televiziune) si sediul bursei. In Ottawa, capitala tarii, cei 18 „valorosi moral” planuiau sa detoneze explozibili la sediul serviciului national de contrainformatii si la sediul Parlamentului. Atasamentul moral si democratic al acestor bestii musulmane urma sa fie demonstrat prin decapitarea primului ministru al Canadei si, in conformitate cu traditiile pasnice ale Religiei Pacii, turnul Pacii al complexului de cladiri al Parlamentului urma sa fie si el ras la pamant in urma altor explozii.

    2007

    Luna decembrie, orasul Mississauga, o suburbie a metropolei Toronto. Muhammad Parvez de 60 ani si fiul sau Waqas de 29 ani o ucid prin strangulare pe Aqsa Parvez, de 16 ani. Aqsa era fiica lui Muhammad si sora lui Waqas. Acest act bestial a fost savarsit in numele codului „moral” musulman: femeile care „dezonoreaza” familia sunt pasibile de pedeapsa cu moartea, administrata in familie. Aqsa refuzase sa mai poarte basmaua islamica si adoptase o vestimentatie normala pentru orice adolescent canadian. In 2010, Muhammad si Waqas au fost condamnati la inchisoare pe viata.

    Revin. Intre timp, vipera mica, nu misca. Nu misti si nu zici nimic, pana cand termin ce am de zis.

  117. Israelianca
    29 January 2011

    Ce noroc are Naeema ca e numai pe jumatate romanca. Si noroc ca a doua jumatate este araboaica. Are deci privilegiul sa dea numai jumatate din vina pe jumatate din toti. Se scufunda numai pe jumatate in rahat, se smiorcaie numai jumatate de zi, da numai jumatate de vina pe jumatate din secolele petrecute sub jumatate de ocupatie musulmana, si se concentreaza numai pe jumatate din propria prostie, habotnicie si lene si jumatate din toate cele. Cu cealalta jumatate se impaca bine, a primit-o de la arabi.

  118. Naeema
    29 January 2011

    Nu ma scufund nici rahat si nici dau vina pe secolele petrecute sub ocupatie musulmana. Sunt romanca doar pentru ca unul din parinti este si ca imi convine sau nu asta este, dar in toate altele aspecte nu am nici in clin nici in maneca cu Romania si sentimentul de fi roman, nici macar jumatea aia de sentiment care normal ar trebui sa existe dar din fericire nu exista.

  119. Israelianca
    29 January 2011

    Iti convine sau nu, nu te poti dezice de ce ai mostenit de la parintzi. Daca ai generalizat si ai afirmat categoric ca tot rumunu face ce ai spus mai sus, inseamna ca acel parinte roman al tau si el face asa, si in consecinta si tu faci pe jumatate, willy nilly. It’s in your genes (ca sa nu zic jeans).

  120. Corneliu
    29 January 2011

    @ Naeema.
    Numele tau sugereaza ideea ca ar trebui sa fii impacata cu mediul din jur in jur si sa fii placuta celor care intra in contact cu tine. Marturisesc ca personal inca nu am avut vreo „coliziune” serioasa cu tine, iar raspunsul tau, dpdv. personal e moderat.
    Poti insa sa explici de ce ai produs alergie aici?
    Poate ar trebui sa analizezi daca merita sa aperi „valorile” pe care le sustii, in fata unor oameni bine informati si deschisi.
    Poate ar trebui sa deschizi ochii si sa vezi marea si obraznica ofensiva ideologica a islamului care usuca orice petec de iarba verde din relatiile lumii islamice cu lumea clasica euro-americana. Nu te uita la relativa liniste a musulmanilor americani, ei nu sunt esantionul semnificativ.
    Nu uita ca actuala relativa prosperitate economica a unei parti din lumea musulmana (care e inca foarte departe de lumea cu adevarat avansata) este bazata la urma urmei exclusiv pe tehnologia si in general pe creativitatea euro-americana care e folosita in aceasta parte a lumii pana si la obtinerea celor mai elementare produse si servicii. Fara aceste tehnologii, orientul arab ar fi ramas pana azi la nivelul camilelor, al jalnicelor orasele cunoscute din ilustratele de epoca de acum 100 de ani si a primitivei vieti comunitare de „hamule” partial existenta pana acum. Te-ai intrebat oare cata este contributia intregii lumi arabe la dezvoltarea tehnologica de azi a lumii? Iti spun eu: ea nu exista.
    Si nu in ultimul rand, este foarte urat ca-ti denigrezi originea romana. Asta nu-ti va aduce cinste si simpatie nici intre romani si nici intre altii.

  121. Cristina G
    29 January 2011

    @ Naeema
    Pana nu-ti vei onora tot arborele tau genealogic,tot continutul sangelui tau,nu vei avea pace, respect de sine sau…fericire,zi-i cum vrei!N-o spun eu,o spune Bert Hellinger,initiator al unui tip de terapie sistemica,numita „Constelatii Familiale”.Pana nu acceptam tot ceea ce suntem,ce avem,ce-am devenit,deciziile bune sau proaste pe care le-am luat,nu putem fi in armonie cu noi insine si nici sa incepem sa crestem interior! Inainte sa sari pana in tavan,ca esti absolut ok-ceea ce este perfect adevarat,doar ca este un echilibru dinamic in acest OK (adica maine s-ar putea sa-ti fie rusine pentru ceea ce ai scris azi),incearca sa vezi,cu onestitate,daca nu cumva rezonezi cu ceva transmis de aceste articole!
    http://www.nierika.ro/blog/?p=190
    http://www.constelatiifamilial…..liale.html
    P.S.De ce,cui si ce vrei sa demonstrezi,angajandu-te in acest „duel” inegal?Intrebarea e doar pentru a-ti raspunde tie insati!

  122. Vlad P.
    29 January 2011

    Uite si Spania a fost sub ocupatie musulmana mult timp, dar uite ce tara au

    Ca sa vezi, nu ai nota de trecere nici in ce priveste geopolitica. Stabilisem anterior cat de rau stai in ce priveste cunoasterea propriei religii si a istoriei. De „bunul-simt” din jumatatea ta musulmana nici nu mai are sens sa pomenesc, ai improscat cu el in toate comentariile.

    Pe bune, ramai la caldurica, acolo unde ti se explica in ce fel si-au modificat scripturile evreii si crestinii, iar voi ati primit o copie din ceruri. Impostura la ea acasa, in toata cult-Ura islamica. Nu e asa ca si defectele tale sunt urmare a coruperii jumatatii tale musulmane, de catre jumatatea rumana?

  123. Vlad M.
    29 January 2011

    Sunt romanca doar pentru ca unul din parinti este si ca imi convine sau nu asta este, dar in toate altele aspecte nu am nici in clin nici in maneca cu Romania si sentimentul de fi roman, nici macar jumatea aia de sentiment care normal ar trebui sa existe dar din fericire nu exista.

    Mi-e mila de tine, islamisto. Serios.

  124. Vlad M.
    29 January 2011

    Da Vlad de aia e Romania cu ani lumina in urma multor tari musulmane ( si cu asta nu ma refer numai la tari arabe) din cauza ca suntem lenesi si alte cele
    Ce sa-i faci tataie, asa e rumunu da vina pe toti si pe toate cand se scufunda in rahat, numai pe el insusi nu. Alta mostenire stramoseasca. Toata ziulica va smiorcaiti de secolele alea sub ocupatie musulmana si dati vina pe ele in loc sa va concentrati pe propria prostie, habotnicie,lene si tate cele. Uite si Spania a fost sub ocupatie musulmana mult timp, dar uite ce tara au. Pai se compara aia cu voi ? Nu stiu sa vina spanioli capsunari prin Romania. :))))

    In urma barbarilor care nici acum nu sunt in stare sa le trateze pe femei ca fiinte umane? Ce gluma buna! ???? Fata de tribalii astia abia iesiti din desert suntem Civilizatia, cu C. Cat despre mostenirea stramoseasca, te-as ruga sa nu iti dai cu parerea pentru ca e clar ca nu stii ce in consta. Islamistii nu-s tocmai in masura sa vorbeasca despre ea. ????

  125. Naeema
    29 January 2011

    Tie ti-e mila de mine, mie mi-e scarba de tine. De cand am intrat aici numai cu „Islamisto” o dai. De ce ? Pentru ca nu-ti impartasesc opiniile tale bagate in borsul altora ? In caz ca nu stiai sau traiesti cu iluzia ca bloguletul asta trivial romanesc inseamna ceva, wake up dude. Nu mai pot egiptenii despre ce scrie unu Vlad din Romania si cu ce pareri impute spatiul virtual. Iti dai mult prea multa importanta tataie, tu si altii care bateti la taste pe aici despre tara altora si ce ati vrea voi sa se intample.

    Tu esti plin de clishee, prejudecati, preconceptii si stereotipuri. Alegi sa vezi doar partea negra a lucrurilor si demonizeti toti musulmanii. Ai impresia ca toti suntem barbari, extremisti, brute samd ? Vai de mama ta, ignoramus. Te mai miri de ce primesti reactii negative cand tu din prima mi-ai pus deja stampila ca as fi islamista ? De mistocareala de dupa nici nu mai zic. Dar daca zice omul ceva si de voi repede te sifonezi. Daca m-ai cunoaste intradevar in viata reala si ai putea sa treci dincolo de diferentele de opinie ai realiza cat de stupid ai fost cand m-ai numit Islamista. Daca eram Islamista o luam ca pe un compliment si eram mandra desteptule, nu ma simteam ofensata. Doh !

  126. Israelianca
    29 January 2011

    Naeema, mai lasa borsul, da-i si cu zeama de varza.

    daca bloguletul asta e trivial, de ce -ti pierzi vremea pretioasa pe aici? Am vazut ca stii romaneste, cam de Obor, dar ce sa-i faci. Bine ca stii. Am intrat si eu o clipa pe blogul – e de mare anvergura, m-ai facut praf. Zici ca stai in Canada? De cind? N-ai reusit inca sa inveti cum se foloseste who/whom si whoever si whomever? Si nici cum se pune o intrebare la trecut – Did you pay sau did you paid? N-ar fi mai bine sa te apuci sa inveti engleza cum trebuie ?
    Anyway, nu mi-a placut blogul tau, asa ca nu ti-am lasat comentariu, si nici nu mai intru la tine pentru ca nu vreau sa-ti invirt contorul de vizitatori. Dar se pare ca tie iti place sa te cufunzi in rahatul nostru si iti multumim ca ne sporesti vizitele :).

    Continui sa comentezi aici crezind ca poti atrage cititori pe blogul tau cu pisicute ?

    A propos de clipul tau – scie la inceput ca citatele sunt luate din bloguri si publicatii romanesti, sau asa ceva. Stii, ar fi trebuit citate sursele la fiecare secventa – references, altfel de unde sa stiu ca nu le-a inventat autoarea clipului, sau chiar tu?

  127. Vlad P.
    29 January 2011

    Nu te pierde cu firea Naeema. Tot nu ne-ai zis cine respecta litera divina a Coranului: voi, imigrantii care ati adoptat stilul de viata occidental, sau cei din Orient? Discrepantele sunt clare. Si cum unul e Coranul si una Revelatia, zi-mi, care sunteti pe calea cea dreapta? Din cate inteleg, respingi unele acceptiuni ale Islamului.

    O religie care mizeaza pe senzualitate (virgine in lumea de dincolo pentru cei ce devin adepti) nu stiu cat mai poate fi luata in serios. Accentul ar trebui pus pe suflet, pe mantuirea lui, nu sa se fluture smecherii ce tin de partea senzuala pentru a strange cat mai multi adepti.
    La noi se spune: iti iei crucea si rabzi. Daca reusesti sa-ti inchei demn „calatoria” bine, daca nu, mila Domnului. Nu esti ademenit in crestinism cu futilitati erotice sau opulente de alt fel. Ti se spune din capul locului: faci tot ce-ti sta in putinta sa te desavarsesti interior si in relatie cu ceilalti… iar rasplata e mantuirea sufletului, viata vesnica alaturi de Cel care te-a creat. Unora li se pare o poveste, altora prea nesigura o astfel de rasplata (ce e aia mantuire, de ce sa nu traiesc „deplin” aici, ca e sigura treaba; de unde stiu eu ce va fi dincolo; nu-mi trebuie mie vesnicie etc) Cred ca daca li s-ar promite frivolitati senzuale ar fi primii care s-ar inscrie, ce i-ar costa sa incerce, mai ales cand li se promite ceva ce nu le este strain? Din punctul acesta de vedere, felicitari, beneficiati de un PR grozav

    DECI, cine e musulmanul al mai bun? imigrantul cu mod de viata occidental, sau orientalul acoperit ce viseaza la starpirea evreilor?

  128. Perotinus Minor
    29 January 2011

    In 1978 eram student la Cluj. Grupa mea numara 26 de studenti din care 6 eram cetateni romani (4 romani si 2 maghiari), vreo 4 sudanezi iar restul, in parti egale, erau harapi(balestinieni) si greci. Aprox. 10 grupe alcatuiau o serie. Eram 6 serii, din care 218 cetateni romani, reusiti prin concurs de admitere, restul, in marea majoritate, erau greci si arabi. Au existat casatorii intre romance si cetateni straini. Cele mai multe erau cu greci. Nu cunosc o singura studenta romanca din anul meu, provenind din Cluj, Sibiu, Oradea sau Brasov care sa se fi maritat cu arab. Romancele maritate cu arabi, si cunosc ceva cazuri in promotia mea, proveneau, de regula, din zonele rurale, sarace ale Romaniei si din familii modeste. Asa se explica, probabil, dispretul pentru romani a acestei fiice de hadâmb.(Naeema ?! daca si asta mai e nume)

  129. Vlad P.
    29 January 2011

    Perotinus,

    e clar ca Naeema nu cunoaste romanii. Indruga baliverne. De jumatate de secol in Romania vin sute de musulmani la studiu (Bucuresti si Cluj, cu precadere). Fiecare la randul sau comunica mai departe cum i-a mers aici, cum s-a simtit, conditiile, etc. Afluxul de studenti arabi s-ar fi oprit demult, daca eram asa cum incearca sa ne portretizeze stimabila. Ceva o frustreaza puternic, altfel nu ne-ar denigra cu atata patos.

  130. Israelianca
    29 January 2011

    Perotinus, da, Naeema e nume, cred ca se pronunta Naima si cred ca inseamna placuta.

  131. Vlad P.
    29 January 2011

    ???? Hannity on fire: You’re one sick, miserable, evil S.O.B.

    Apropo de intrebarea pe care i-o adresam Naeemiei, vedeti cum „raspunde” marele musulman, sunt sau nu virgine dincolo? (in special pentru mujahedini)

    ahhh, studentie nebunie FOTO

  132. dr pepper
    29 January 2011

    While he described President Obama as a very good man, he wavered when I asked him if he felt the U.S. had betrayed him. When I asked him how he responded to the United States’ veiled calls for him to step aside sooner rather than later, he said he told President Obama, „You don’t understand the Egyptian culture and what would happen if I step down now.”

    Mubarak: ‘If I Resign Today There Will Be Chaos’

    Temerile ca Egiptul ar putea’o lua pe urmele Iranului sunt legitime iar Naeema din lipsa de argumente o tot da cu trogloditii de romani.
    Cred ca pana si conceptul de libertate este vag pentru ea.
    Iar pana una alta, „revolta” populara incepe sa semene a lovitura de stat din moment ce Mubarak tot declara ca nu mai candideaza.

  133. Teacheru
    29 January 2011

    Si o super dezbatere de la Hannity Radio Show de ieri: David Horowitz-editorul Front Page Magazine si Stanley Cohen-avocat al Hamas
    http://teacheru.blogspot.com/2…..owitz.html

  134. dr pepper
    29 January 2011

    Apropos de ce ziceam la #136:

    A failed assassination attempt on Egypt’s vice president in recent days left two of his bodyguards dead, sources tell Fox News.

    Read more: http://www.foxnews.com/world/2…..z1D5BF0fAi

    Devine din ce in ce mai clar despre ce „democratie” se va instaura la Cairo.

  135. dr pepper
    29 January 2011

    citeam articolul asta din AT: From an Eye-Witness to the Egyptian Rebellion: If not Now, then When?

    bun, toate bune si frumoase, egiptenii isi doresc democratie, dar au un leader?
    care e ala?
    cum il cheama?
    mda, Israel, dreapta si conservatorii sunt exagerati in temerile lor ca egiptul sa nu devina un nou iran in timp ce stanga elitista canta melodia libertatii prin schimbare populara.
    dar unde este acel leader care sa le aduca libertatea?
    cum de stanga asta asa doritoare de libertate nu a intervenit si in evenimentele de la chisinau?
    ipocriti nesimtiti.

  136. Pataphyl (Andrei R.)
    29 January 2011

    dr pepper

    Welcome back! Făcusem și eu excursia uzuală pe American Thinker și… gînd la gînd! Te uiți la TV, blabla, miting (vine vineri, alt răget de libertate etcetc…), vor liberté egalité drepté cum expectora un lider sindical din vremea CPUN-Ilici. Alianța antidictatorială JosBăse e mondială, nenicule, era nu’ș ce personaj din nu’ș ce piesă de teatru comic proletcultist care abuza de eSpresia „nimic, taci, nici o vorbă!” Asta da replică dată lu’ Conu Leonida față cu reacțiunea. Muuuuult mai bine și ecologic e să aprobi verde-n față, corect și cu simpț compasional. Ca Coana Efimița, gen! ????

  137. dr pepper
    29 January 2011

    Pata, I was in Secaucus, just for a few hours.
    Hopefully, next time….

  138. Silvapro
    29 January 2011

    Articolul din #141 nu prea imi insipira incredere si nu prea m-a linistit. Nu vad diferenta dintre el si discursul general al liberarilor.

    Comparatia dintre a te „intarca” de Mubrak si de adictia la droguri mi se pare deplasata si nu se bazeaza pe nimic concret.

    In orice caz comparatia dintre Iranul de atunci si Egiptul de acum, nu e in favoarea Egiptului. Am impresia ca mai multi Islamisti extremisti se invirt acum in Egipt, ca atmosfera generala.

    In privinta demonstrantilor, D-l Blum o fi privit in alta parte, sau a parasit Egiptul prea devreme, cind inca incercau sa confere atmosfera de democratie. Noi aici pe site am vazut si alte aspecte, deloc respectabile si roze.

  139. dr pepper
    29 January 2011

    silvapro, domnu’ Blum a scris si el un articol ca asa l’a rugat tata socru’.
    asta nu unseamna ca ii si impartaseste vederile conservatoare.
    articolul este scris din punct de vedere liberal pe un site conservator.
    nu cred ca ar exista vreun conservator care sa nu se bucure de o eventuala democratie aparuta in orientul mijlociu in urma unei revolte populare.
    istoria insa ne arata ca asa ceva nu prea este posibil, si chiar daca prin absurd am presupune ca poate exista exceptia care confirma regula, este greu de crezut ca asa ceva este posibil in absenta unui leader cu vederi democratice iar toate indiciile duc mai mult catre preluarea puterii de catre radicalii islamisti.
    iar asta este imposibil de inteles pentru socialisti, sau, mai degraba, o buna ocazie.

  140. dr pepper
    29 January 2011

    ps

    Dear Egyptian rioters,

    Please, do not damage the pyramids.
    We will not rebuild.

    Sincerely,

    The Jews.

  141. Silvapro
    29 January 2011

    Sint de acord cu Dr. Pepper.

    Dar nu sint sigura ca am inteles ultima propozitie, in legatura cu. „Buna ocazie”.

  142. dr pepper
    29 January 2011

    o buna ocazie pentru stanga pentru a mai face sicane israelului.

  143. Silvapro
    29 January 2011

    Dr. Pepper,
    Asta am crezut ca vrei sa spui, dar m-am gindit ca ma induce in eroare mintea mea cea „dreata”

  144. dr pepper
    29 January 2011

    Pyramid Scheme

    Amid a harmattan of news, analysis, and commentary blowing out of Egypt, one Twitter post stands out. An Israeli tweeted:

    Dear Egyptian rioters,

    Please don’t damage the pyramids.

    We will not rebuild.

    Thank you.

    A good joke always contains a nugget of truth. This one contains two. The more obvious is the reminder that Egyptians and Jews have an intertwined history, going back to antiquity „when Israel was in Egypt’s land,” as the spiritual made famous by Paul Robeson phrases it, the days when the ancestors of many of today’s Israelis were slaves to pharaohs.

    The less obvious implication is this: Israelis — and not just Israelis — are concerned that Egypt’s revolution could be commandeered by radicals. Might such Islamists view the pyramids as the Taliban viewed the ancient stone Buddhas of Bamiyan — a shameful relic of the pagan past?


    Do the Egyptians demonstrating in Tahrir Square appreciate how threatening the Muslim Brotherhood is to the freedom they hope to win? Last week I was on Power and Politics, a serious Canadian television show, along with Dina Guirguis, a bright young Egyptian woman currently resident at the Washington Institute for Near East Policy. Understandably enthusiastic about Egypt’s revolution, she also was dismissive of those who „hyperventilate” about the possibility that it could be appropriated by the Muslim Brotherhood and similar groups.

    I really didn’t want to rain on her parade. I make no brief for Mubarak, whose goal has been to create a pharaonic dynasty, not leave a democratic legacy. But I couldn’t help but recall that exactly 32 years ago I was in Iran covering an upheaval very similar to the one now taking place in Egypt. And I knew young people very much like Dina — smart, educated in America and Europe, secular, liberal, and excited about the fall of the Shah and the prospect of a new, free, democratic, and prosperous Iran. They firmly believed that Ayatollah Khomeini not only tolerated them — he valued them. After all, the revolution succeeded because, for the first time, the radical clerics had been joined by students, merchants, socialists, communists, and other groups.

    So the question now is what can be done to help those who sincerely want a free, democratic, and prosperous Egypt, and what can be done to prevent anti-democratic forces from hijacking whatever democratic processes may be put in place — as the Khomeinists did in Iran in 1979, as Hamas did in Gaza in 2006, and as Hezbollah is doing in Lebanon right now with little resistance from the U.S., or Europe, or — needless to say — the U.N.

    If the Muslim Brotherhood is made to compete in a war of ideas, there is a decent chance it will lose. It’s one thing for the Brothers to proclaim: „Islam is the solution!” It’s another for them to explain why it’s okay if their policies scare off tourists and investors and lead to wars Egypt may not win, while deepening poverty and decreasing freedom for the vast majority of Egyptians.

    Stalin mused, „Death solves all problems — no man, no problem.” The Muslim Brotherhood goes further. Just last year, its „Supreme Guide,” Muhammad Badi, gave a sermon in which he said it was his hope and plan to raise „a jihadi generation that pursues death, just as the enemies pursue life.” As a campaign slogan, that may not be as catchy as „Hope and Change.” As a campaign strategy, it conveys distinct advantages.

    It is in Egypt’s national interest — and America’s, and, yes, Israel’s — that Egyptians such as Dina Guirguis achieve their dream: opening a space for freedom and democracy in the heart of the Arab and Muslim Middle East. We do them no favor by not telling them this hard truth: Their most determined opponents are on the barricades with them.

  145. calehari
    29 January 2011

    Batut ” democratic „. Mohamed ElBaradei a fost atacat ieri la Cairo de cateva sute de suporteri islamisti ai Fratiei Musulmane , in momentul cand incerca sa-si exercite dreptul la vot cu ocazia referendumului pentru schimbarea constitutiei. Lovit cu pumni , udat cu apa , busculat , ElBaradei nu a reusit sa intre in sectia de votare pentru a participa la referendumul constitutional . ” Nu te vrem ! Nu te vrem ! ” a scandat multimea dezlantuita , care a atacat cu pietre masina in care ElBaradei s-a refugiat si cu care a reusit sa fuga din locul unde s-a desfasurat una din primele manifestari ale democratiei islamiste in Egipt .
    Cel care s-a aliat cu Fratia Musulmana pentru a-l da jos pe ” dictatorul ” Mubarak , este batut , de data asta insa democratic, de catre fostii sai aliati .

  146. Silvapro
    29 January 2011

    Intrebarea este din ce motive nu l-au acceptat? Acei suporteri islamisti ai Fratiei Musulmane il considera pe ElBaradei ca fiind prea „light”, prea lejer?

  147. calehari
    29 January 2011

    Idiotul Util , care raspunde si la numele de Mohamed Elbaradei , spunea despre Iran ; ” Nu este niciun pericol . Nu avem nicio dovada ca Iranul ar fabrica bombe nucleare ” si despre aliatii sai Fratia Musulmana ; ” Stiti , Fratii Musulmani nu au nimic in comun cu modelul iranian , nu au nimic de-a face cu extremismul din Afganistan sau din alte parti …… Ei sunt in favoarea unui stat laic (!!!!), in favoarea formularii unei constitutii care sa asigure fiecarui egiptean aceleasi drepturi( nici nu l-au lasat sa voteze ???? ) si obligatii … „. Ma opresc aici cu insiruirea tampenilor spuse in interviul acordat lui Farid Zakaria de la CNN. De ce sunt sigur este ca, idiotul care a trait liber in Egipt sub dictatorul Mubarak va pleca cu siguranta in exil in ” democratia ” Fratiei Musulmane .
    Fratia Musulmana a inceput sa-si „inlature ” potentialii adversari , inca nu o face fizic ci doar le trimite semnale , nelasandu-i sa vorbeasca de la tribuna sau nelasandu-i sa voteze .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

România a făcut mulți pași în direcția corectă de la revoluția din 1989. Cu toate acestea, revoluția nu a fost niciodată terminată în România. Influența malefică a Rusiei, datorită proximității sale geografice față de România și relația continuă a României cu China comunistă, creează multe probleme care subminează progresele economice și democratice ale României, precum …

adrian zuckerman foto