FUNDATIA IOAN BARBUS

Multiculturalism la Cluj

La jumătatea lunii februarie, pe site-ul Domnule Primar a apărut o sesizare pentru primăria municipiului Cluj-Napoca. Autorul ei este un elev de 16 ani, Alexandru Iancu, ajuns să se teamă pentru integritatea sa fizică. Alexandru reclama actele de violenta tot mai dese din școli și oraș, precizând ca nu se mai simte în siguranță.

Sesizarea lui Alexandru Iancu

Sesizarea lui Alexandru Iancu

Postata de: Iancu Alexandru
La data: 18 Februarie 2013
Tip: Reclamatie
Cod: 67368

Buna Ziua, sunt un elev din Cluj-Napoca , am 16 ani, si ma ingrijoreaza faptul ca vad din ce in ce mai multi elevi care sunt injunghiati sau batuti prin scoli sau pe langa scoli.Chiar ma ingrijoreaza acest fapt si ma tem intr-un fel pentru mine,nu cred ca ar fi ceva atat de greu daca cineva s-ar ocupa sa fie mult mai multi „oameni ai legii” pe strazi si in special in scoli. Avand in vedere ca sunt foarte,foarte multi „tigani” in scoli si prin orase, care devin agresivi din nimic..Ma deranjeaza foarte tare acest lucru,nu poti sa mergi linistit pe strada fara sa te gandesti ca urmeaza sa ti se intample ceva.Plus ca am auzit la multe scoli,inclusiv la scoala mea , unde „tiganii” au ajuns in clasa a 5-a, ca trebuie sa le dam o sansa.. Sa le dam o sansa cand niste copii de 12 ani, te injura si te scuipa? Si daca ii „palmuiesti” te trezesti cu toata satra dupa tine? Chiar ma deranjeaza aceste lucruri si nu ma simt in siguranta in orasul in care locuiesc. Va Multumesc ! O zi buna!

Răspunsul pe care l-a primit elevul din Cluj este de un ridicol absolut. El ne arată că Noua Stângă este prezentă și în administrația românească, nu doar în „societatea civilă” sau la mitingurile pro-comuniste din Piața Universității. Absolvenții politically-correct au pătruns și în sistemul românesc.

Răspunsul primit

Răspunsul primit

Raspunsul primarului
20 februarie 2013

Stimate Domnule Iancu Alexandru,

Consideram ca temerile semnalate de dvs. nu sunt intemeiate. De-a lungul timpului, politia clujeana s-a dovedit profesionista, iar climatul de armonie intre minoritati si majoritatea etnica au facut din municipiul Cluj-Napoca un oras sigur. Desigur, vom milita in continuare pentru ca mediul scolar preuniversitar sa fie unul sigur, proprice studiului. Regretam, totusi, in mesajul dumneavoastra, nuanta malitioasa la adresa minoritatii rrome, in conditiile in care clujul s-a remarcat intotdeauna prin generozitatea spiritului intercultural.

Va multumim pentru mesaj si vom reveni cu un raspuns din partea Politiei Locale

Raspuns furnizat de Biroul invatamant-cultura

Numai o minte de birocrat multicultural ar fi putut să redacteze un mesaj de o asemenea absurditate precum cel pe care l-ați citit mai sus. Acuzând intoleranța reclamantului în loc să se preocupe de remedierea cât mai rapidă a problemei existente, funcționarul public de la Biroul învățământ-cultură își dovedește astfel nu doar incompetența, ci și internalizarea principiilor de bază ale multiculturalismului, o nebunie a intelectului ce are în centrul său oikofobia (varianta culturală a urii de sine).

„Această repudiere a ideii naționale este rezultatul unui anumit tip de gândire care s-a ridicat în întreaga lume occidentală de la Al Doilea Război Mondial încoace și care se întâlnește în special în rândul elitelor intelectuale și politice. Nu există un cuvânt potrivit pentru a caracteriza această atitudine, deși simptomele ei sunt identificate imediat: anume dispoziția ca, în orice conflict, să te alături „lor” împotriva „noastră” și nevoia simțită de a denigra obiceiurile, cultura și instituțiile care pot fi identificate ca „ale noastre”. Numesc această atitudine oikofobie – aversiune de acasă -, prin sublinierea relației adânci pe care o are cu xenofobia, cea care este imaginea ei în oglindă. Oikofobia este o stare pe care mintea adolescentină o depășește de obicei, dar este o etapă căreia intelectualii tind să îi devină captivi. După cum a arătat George Orwell, intelectualii stângii sunt în mod special sensibili la ea și asta i-a făcut adesea agenți voluntari ai puterilor străine. […] Oikofobul este, în ochii proprii, un apărător al universalismului luminat în fața șovinismului local.Roger Scruton

Obsesia multiculturaliștilor de a judeca fiecare acțiune, situație și persoană în funcție de identitatea actorilor implicați duce la crearea unor situații de neconceput pentru o minte rațională. Practic, o intoleranță (reală sau imaginară) este înlocuită de o alta, mai sofisticată, dar cât se poate de reală, îndreptată strict împotriva majorității. Asta are loc pentru că în multiculturalism minoritățile sunt întotdeauna mai importante decât majoritatea. Libera lor dezvoltare trebuie să fie o prioritate, indiferent de ce se înțelege prin „dezvoltare”, în timp ce apărarea valorilor majorității este ridiculizată și condamnată ca retrogradă.

De regulă, multiculturaliștii sunt relativiști și neagă cu fermitate existența binelui și a răului, dar recuperează cele două noțiuni în măsura în care pot folosi cauzei. Astfel, o minoritate este prin definiție bună din punct de vedere moral, în timp ce majoritatea (națională, etnică, religioasă, sexuală etc.) este din oficiu condamnabilă. Prin poziția pe care o ocupă în societatea, majoritatea este văzută ca fiind baza unui întreg edificiu economico-politico-social clădit pe oprimarea minorităților. În acest mod se ajunge la situații dintre cele mai absurde, în care manifestarea identității minoritare este aplaudată ca progres și libertate, în timp ce aceeași manifestare este taxată ca înapoiere și fascism când este întâlnită la membrii majorității.

În cazul de față, nu a cântărit în nici un fel explicația dată de Alexandru Iancu în reclamație. Ar fi pus în practică învățămintele de la școală – unde i se spune că trebuie să treacă peste „prejudecăți” și să nu diferențieze între o etnie sau alta -, atâta că îi este tot mai greu să „acorde șanse” dacă siguranța lui personală este amenințată. Elevul se teme și de ce s-ar putea întâmpla dacă ar îndrăzi să răspundă cu aceeași monedă agresorilor săi. Abia în aceste condiții a cerut autorităților să acorde o mai mare importanță menținerii ordinii. Nici un moment nu s-a pronunțat în favoarea unei ordini instituite etnic sau rasial.

Problema este că prin mesajul pe care l-a adresat autorităților, reclamantul Alexandru Iancu s-a făcut vinovat de încălcarea legilor nescrise ale multiculturalismului, adică de discriminare și rasism. Firește, birocratul multicultural care a redactat răspunsul a fost îndeajuns de șiret, încât să evite pronunțarea acestor verdicte și s-a mărginit la observarea unei „nuanțe malițioase” în plângerea făcută. Nu ar fi îndrăznit să răspundă asemănător unei reclamant minoritar care s-ar fi plâns de agresivitatea compatrioților români.

Mesajul a fost editat ulterior. Câteva săptămâni mai târziu, pe 11 martie, el se prezenta diferit.

Varianta modificată a răspunsului

Varianta modificată a răspunsului

Raspunsul primarului
11 Martie 2013

Stimate Domnule Iancu Alexandru,

Consideram ca temerile semnalate de dvs. nu sunt intemeiate. De-a lungul timpului, politia clujeana s-a dovedit profesionista, iar climatul de armonie intre minoritati si majoritatea etnica au facut din municipiul Cluj-Napoca un oras sigur. Desigur, vom milita in continuare pentru ca mediul scolar preuniversitar sa fie unul sigur, propice studiului.

Va multumim pentru mesaj si vom reveni cu un raspuns din partea Politiei Locale.

Raspuns furnizat de Biroul invatamant-cultura

Se pare că într-un târziu s-a găsit un angajat al primăriei cu ceva mai multă minte. Pasajul moralizator în stil multi-culti a dispărut de pe site-ul Domnule Primar, dar precedentul a fost făcut. Prin urmare, cred că am face bine să ne pregătim moral pentru educație multiculturală pe care ne-o vor face our betters, funcționari din administrația publică și politicieni luminați, unii dintre ei chiar de „centru-dreapta”.

Bonus
Petre Florin Manole, „activist drepturile omului, scrie astfel într-un articol caraghios de pe Adevărul:

Apoi, şoc! Prostă, moldovanii mi-au furat lăptopul şi-am început a crede că vabşe au dreptate naţionaliştii de pe la noi: Basarabia Pământ Românesc. Aici îs români adevăraţi!?

Multiculturalismul pe înțelesul tuturor: un țigan poate să-i numească pe români hoți; reciproca se cheamă rasism și se pedepsește conform legii.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Vlad M.

Vlad M.

2 comentarii

  1. Bogdan Calehari
    11 aprilie 2013

    Excelent articol! Da, multiculturalismul mineaza nu numai administratia locala ci, mai grav, chiar pe reprezentantii de marca ai asa zisei drepte de la noi. Este siderant raspunsul dat de primaria condusa de Emil Boc, pentru ca el este primarul, si nu Vanghelie. Nu trebuie sa ne miram totusi; „ai nostri”, desi sunt mai degraba „ai lor”, imita ca niste maimute bine dresate ce vad la altii; si aici ma refer la cei de dreapta din occident. Legile unui stat sunt valabile pentru toti cetatenii acelui stat, si in momentul cand minoritarii, datorita multiculturalismului, devin niste supercetateni (numai pentru ca sunt minoritari) carora legile nu li se mai aplica, atunci macar politicienii de dreapta ar trebui sa intervina; dar nu o fac, dimpotriva! Nu vor sa-si strice imaginea in exterior; sa li se zica ca-s extremisti si rasisti doar pentru ca le cer TUTUROR sa respecte legea, cand, dupa cum se vede, respectarea ei este numai datoria majoritarilor. Astfel, cei care nu servesc internationalismul multi culti, vazand ca nu sunt reprezentati isi indreapta atentia spre partidele extremiste, ai caror reprezentanti au curajul sa spuna, ceea ce liderii dreptei n-au: ca nu mai merge asa! Noi inca nu avem un partid extremist in adevaratul inteles, dar ma uit la francezi, unde Frontul National al lui Le Pen a ajuns, intr-adevar in timp, de la cateva sute de mii de votanti, la cca 6 milioane, si va creste in continuare!
    Ponta a spus de curand, pentru prima data in viata lui, adevarul! Si anume ca tiganii migreaza in Europa pentru beneficii sociale, nu ca romanii, care se duc sa munceasca. Si asta a spus-o la BBC, culmea, un socialist! Cum reactioneaza „dreapta”: MRU il reclama pentru incalcarea drepturilor comunitatii rrome la CNCD! M-am dus la buda si-am vomitat!

  2. Liv STOmer
    11 aprilie 2013

    Bogdan, da-l incolo de MRU, inca un socialist in haine dreptace. Dar, frati ILD-isti, de ce mergem panala Cluj, cand situatii de-astea se gasesc in toaata tara? Pai sa va povestesc eu ce bronx exista in S5, tarlaua unde Vanghelie organizeaza economate si concursuri de cross? Sa va povestesc ce saracie lucie, sa va spun de copiii nespalati di despletiti care se joaca prin noroi pe strazi, de ingraditurile (nu pot fi umite garduri!) de tip „stana de oi”, in care oamenii chiar asta cresc, oi si capre, de colibele care i-ar fi intristat si p-aia din evul mediu, la doi pasi de vilele cu piscina? De cum era sa fiu omorat de caini (caini cu stapan, nu de-ailalti!) in drum spre un santier din zona aia, ca propretaru’ n-avea timp sa vina sa ma ia si pe mine cu masinuta, ca avea de mers sa pupe fundul unui inspector de la marele Inspectorat de Stat in Constructii? Pai ia sa ne gandim, cine oare a introdus multiculturalismul in dulcea noast; tarisoara, cine altul decat un tzigan (sau rrom, pt cine prefera, da-i totuna, si da, sunt malitios) numit Iliescu, cu altul numit Nastase, si-acuma il continua un alt tzigan numit Ponta? Acuma, eu eram un om tolerant, dar cu astia, asa simt cum devin in-…..bietul baiat din Cj. Macar eu am o varsta si mai am cum sa ma apar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian