FUNDATIA IOAN BARBUS

NASA rock’n’roll

După ce Obama a pus pe butuci programul spaţial american, inginerii de la NASA s-au trezit cu timp liber pe mînă. Aparent fără nicio legătură, grupul de rock OK Go este cunoscut pentru crearea de expresii vizuale ieşite din comun cu care îşi acompaniază muzica. Totuşi NASA şi rock’n’roll s-au întîlnit cu ocazia proiectului celui mai recent clip video pentru cîntecul This Too Shall Pass.

OK Go au dorit ceva special pentru ilustrarea acestei piese şi s-au gîndit ca motivul vizual central să fie o maşină Rube Goldberg. Denumită după caricaturistul şi inventatorul american cu acelaşi nume, acest tip de maşină este un mecanism exagerat de complex şi redundant, care îndeplineşte o acţiune foarte simplă într-un mod foarte complicat, de obicei printr-o succesiune de etape într-o reacţie în lanţ.

Pentru realizarea acestei maşini a fost contactat grupul Syyn Labs, o asociaţie de ingineri specializaţi în împerecherea creativă dintre artă şi tehnologie. Syyn Labs include şi patru ingineri de la laboratul NASA de propulsie turbodinamică. Aş putea spune că, prin această colaborare, expertiza NASA în propulsie ilustrează şi parametrii viziunii Casei Albe asupra cercetării spaţiale, dar cred că aş subestima: maşinăria din clip ilustrează perfect eficienţa, transparenţa şi gradul înalt de sofisticare şi profesionalism al administraţiei Obama, în toate domeniile.



Emil Borcean

Emil Borcean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Campania pentru “alegerile” la președinția Rusiei programate pentru 15-17 Martie se înfierbântă. Nu încape îndoială că Vladimir Vladimirovici va fi “reales la al N-șpelea congres”, dar întrebările pasionante care rămân sunt: 1) Câți contracandidați vor fi lăsați în cursa electorală măcar așa, de ochii lumii? 2) Cine va mai fi aruncat din tren înainte de …

Putin-stalin-1000x600-11
Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian