FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Obamamobilul creşte taxele

Într-un cadru festiv Preşedintele Obama a anunţat pe 19 mai care sunt noile standarde de eficienţă pentru maşini şi camioane cu termenul limită 2016. Vestea mai puţin bună este pentru cumpărători, solicitaţi să plătească taxe suplimentare ce cresc gradual până de 1300 de dolari pentru un nou vehicul. Maşinile vor trebui să se încadreze într-un consum de până la 35.5 mile pe galonul de benzină (mpg), ce provine din media dintre consumul unei limuzine de 39 mpg şi consumul unui camion uşor de 30 mpg.

Conform declaraţiilor oficialilor Administraţiei, consumatorii fuseseră deja programaţi să plătească 700 de dolari în plus pe vehicul dar, în urmă noilor standarde se vor adăuga alţi 600 de dolari la preţul final al fiecărui vehicul cu o creştere anuală a taxelor de 5% până în 2016. La ceremonia de la Rose Garden a fost prezent şi Arnold Schwarzenegger, guvernatorul statului California care a introdus deja aceste cerinţe pentru producătorii de maşini. Administraţia doreşte o reducere a emisiilor de bioxid de carbon conform proiecţiilor CAFE (Corporate Average Fuel Economy) ce se aplică numai maşinilor produse pe teritoriul american. Obama a spus că astfel se vor economisi 1.8 miliarde de barili de ţîţei de-a lungul întregii perioade de viaţă a maşinilor.

Lăudând acordul intervenit între producătorii de maşini şi autorităţile statale, Obama a proclamat că acesta este un moment în care s-a produs o “schimbare a modului în care se face business la Washington”. Zîmbitori şi afabili pentru că le vor intra în buzunare 1300 de dolari de vehicul (din care vor da o mare parte Trezoreriei), reprezentanţii Ford, Crysler şi General Motors l-au aprobat pe Preşedinte. Alan Mullahy, CEO la Ford a declarat :

”Preşedintele va continua să lucreze pentru o politică energetică integrată în Statele Unite, iar consumatorul va fi implicat şi cred că toţi ne vom mişca inaint în această călătorie către independenţa energetică, securitatea energetică şi stabilitatea pe termen lung”.

Criticii standardelor CAFE susţin de mult că producătorii de maşini vor reduce din echipamentele de securitate ale maşinilor şi că se vor pierde mai multe vieţi omeneşti. Nu se ştie dacă proiecţiile guvernamentale în privinţă preţului pe galon de combustibil vor fi şi cele ce se vor verifica în viitor, iar afirmaţia lui Obama că banii daţi în plus de consumatori vor produce o economie de 2800 de dolari şi că astfel este vorba despre o relaţie toată-lumea-câştiga (win-win) rămâne de domeniul speculaţiilor. Când era candidat la preşedinţie, Barack Obama a promis că nu va creşte taxele decât pentru cei care câştiga peste 250000 de dolari pe an. Acum s-a răzgândit, indiferent de veniturile pe care le au, toţi cei care vor cumpără cele 177000000 de maşini până în 2016 vor plăti taxe suplimentare.
Yes We Can!

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Daniel Francesco

Daniel Francesco

6 Comments

  1. moromete
    19 May 2009

    Cum se constituie ca „taxa” cresterea pretului unui obiect? As putea sa inteleg daca acea crestere ar veni ca urmare a deciziei directe a guvernului dar pana la urma administratia nu face decat sa stabileasca un standard e producatorul cel care alege pretul la care isi vinde produsul.

  2. Imperialistu'
    19 May 2009

    Moromete, noi nu platim taxa verde? Asta este tot un fel de taxa verde: administratia stabileste de la sine putere niste standarde ecologice, iar producatorul este obligat sa le respecte. Cel care plateste „standardele” este consumatorul, fraierul care scoate mai multi bani pentru planeta eco a lui Obama, cel care mai tarziu se va putea bate cu pumnul in chiept ca vai! cate a facut pentru lume.

  3. dr. jones
    19 May 2009

    Pai si nu e bine? In primul rand impoziteaza chiaburii care sug sangele poporului. Foarte bine le face! Restul de 95% dintre americani vor fi bucurosi. Plus ca relanseaza economia. O masina americana va fi si mai scumpa in comparatie cu una japoneza, coreeana sau europeana. Dar de unde bani atunci sa plateasca bonusurile CEO daca nu de la saraci? taxe pe tigari, taxe pe masini – vor urma taxe mari pe apa, gunoi, aer, benzina, caldura, tv, drumuri, electricitate, aer conditionat, pungi de plastic, obezitate ( exista deja in statul new york), taxa pe inspiratie si taxa pe expiratie, pe transpiratie si altele pe care mie nici prin cap nu imi pot trece.
    Precum taxa pe gratar din Franta.

  4. Francesco
    19 May 2009

    Cresterea de pret a fost stabilita de reprezentantii Administratiei, ea nu s-a produs prin mecanismul pietei, de aceea este ca o taxa. Acesti bani nu ii obliga pe producatori decat la incadrarea in limitele de consum. Nu se vorbeste nimic de impunerea – sa zicem – a motoarelor hibride, sau a combustibililor alternativi, gen hidrogen.
    De aceea producatorii vor apela la masuri facile, de exemplu vor reduce din greutatea masinilor prin inlocuirea elementelor metalice de siguranta.

  5. Imperialistu'
    19 May 2009

    Oare numai eu sunt de parere ca nea Powell ar face bine sa schimbe partidu’?

  6. Imperialistu'
    19 May 2009

    Si alegerea lui Obama este Sotomayor.

    Alegere corecta politic + gandire cu premeditare?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *