Baron Bodissey, autorul excelentului blog Gates of Vienna, una dintre cele mai importane surse de informare despre expansiunea islamică în Europa, ne vorbeşte despre două culturi. După sute de de ani de la ultima tentativă a islamului de cucerire a ceea ce la momentul respectiv se putea numi Creştinătatea, Europa, aceste două culturi se confruntă din nou. De data asta confruntarea nu este frontală. Veţi afla cum este citind excelentul articol de mai jos (tradus deja în olandeză şi daneză), Barking up the Wrong Tree:

Pariind pe calul greşit

de Baron Bodissey

Recenta acţionare în justiţie a celor care au publicat caricatura Bombei Turban de către o firmă de avocatură din Arabia Saudită a provocat discuţii aprinse vis-a-vis de îndrăzneala cererilor islamice făcute occidentului infidel şi asupra unui eventual răspus potrivit.

În loc de a reacţiona pur şi simplu la cerera formulată – în cazul de faţă, cererea ca ziarele să îşi ceară scuze pentru publicare şi promisiunea că nu vor mai publica niciodată o caricatură de-a lui Mohamed – este important să privim dincolo de aparenţe şi să examinăm ce se întîmplă cu adevărat aici.

Cum am mai spus şi pînă acum, aceasţionarea în sentinţă este o probă. Îndeplineşte mai multe funcţii:

1. Testează sistemul defensiv cultural al occidentului
2. Provoacă sistemul nostru legislativ pentru a-l supune unor presiuni şi pentru a-l slăbi, şi
3. Atrage atenţia publică şi mobilizează resurse în timp ce alte alte teste şi ofensive sînt făcute pe alte fronturi.

Fiecare moment în care sîntem scandalizaţi sau în care evidenţiem perversiunea comportamentului musulman, sau în care cerem guvernelor noastre să facă ceva, este un moment pierdut. Rezultatele acestor reacţii contribuie la succesul testului din pucutul de vedere al celui ce aplică testul. Orice ne consumă timpul, energia, şi resursele financiare este un cîştig din punctul de vedere al islamului. Indiferent dacă incidentul este o bombă într-un autobuz, un conflict public vis-a-vis de construirea unei moschei, sau un proces împotriva cuiva care publică o caricatură, răspunsurile noastre au servit pînă acum intereselor expansiunii islamului radical.

Să aruncăm o privire de ansamblu.

Am urmărit cu atenţie tacticile şi strategiile islamice în ultimii 8 ani, şi am scris pe blogul meu despre ele în ultimii 5 ani. Bazîndu-mă pe ce am văzut pînă acum, pot trage o singură concluzie: islamul cîştigă.

Da, am detronat pe Saddam şi pe talibani, am dejucat o mulţime de posibile atacuri cu bombă, şi am ucis o mulţime de lideri terorişti. Acestea sînt ciştiguri importante, ce nu trebuiesc minimalizate.

Dar luaţi în considerare şi costurile. Pentru fiecare terorist important ucis, cîte milioane de dolari am cheltuit? Cîte vieţi am pierdut, şi cîţi dintre oamenii noştrii au rămaşi mutilaţi sau răniţi?

Succesele noastre au foarte costisitoare. Am pierdut mult sînge şi am cheltuit multe resurse, ajutînd astfel la crearea recesiunii în care ne aflăm acum şi la preţul crescut al petrolului, îmbogăţind tiranii sialmici dîn Orientul Mijlociu şi de mai departe.

Prin urmare, cum stăm? Cum arată situaţia dacă punem în balanţă cîştigurile şi pierderile? Am pus piedici considerabile islamului radical?

Să privim cîţiva dintre indicatorii islamici cei mai importanţi:

În primii 7 ani de după atacurile din 11 septembrie, un preşedinte american a făcut tot posibilul pentru a fi pe placul musulmanilor „moderaţi”. De cînd a părăsit preşedenţia, succesorul lui a făcut totul pentru a fi tot timpul pe placul tuturor musulmanilor.

Scor: Musulmani 1, Kuffar 0.

În anii de cînd extremiştii saudiţi şi egipteni au distrus World Trade Center, Egiptul a primit aproape 20 de milioane de dolari în ajutor american, iar saudiţii şi-au întărit statutul de „prieteni ai Statelor Unite” şi recipienţi ai echipamentului nostru militar, în acelaşi timp cu secarea bogăţiilor occidentului în schimbul petrolului deasupra căruia au norocul să stea.

Scor: Musulmani 1, Kuffar 0.

De cînd au căzut Turnurile Gemene, nenumărate moschei noi – majoritatea finanţate de saudiţi şi aprovizionate cu cea mai actuală propagandă teologică radical wahhabistă – au fost construite în occident. Nenumărate săli de rugăciune, facilităţi pentru spălatul picioarelor pentru pregătirea rugaciunii, pieţe de elimente halal şi centre comunitare musulmane au fost construite în comunităţile vestice. Finanţele şaria – toate de neimaginat pînă atunci – s-au răspîndit cu repeziciune şi sînt promovate ca o alternativă demnă de luat în seamă la obiceiurile lacome ale capitalismului tradiţional. Fondurile publice alocate pentru a arăta semne de prietenie musulmanilor au crescut considerabil în multe ţări occidentale.

Scor: Musulmani 1, Kuffar 0.

Pe frontul legislativ, în anii de după 11 septembrie, musulmanii din mai multe ţări occidentale au cîtigat dreptul de a purta basmaua musulmană ca angajaţi ai serviciilor publice, în şcoli şi alte instituţii. Tribunalele au forţat angajatorii să acorde musulmanilor pauze speciale pentru rugăciunile zilnice. Municipalităţile au pretins crearea de intervale orare separate pentru desfăşurarea activităţile recreaţionale ale bărbaţilor şi ale femeilor. Şcoli întregi au făcut trecerea la meniuri halal pentru a împăca doleanţele musulmanilor. Sisteme legale paralele şaria, unele dintre ele purtînd parafa oficială din partea guvernului, sînt folosite de musulmani în judecarea proceselor civile. Musulmanii au cîştigat dreptul legal de a nu fi jigniţi, iar nonmusulmanii sînt obligaţi să nu blasfemieze idolii malefici ai islamului, riscînd amenzi sau închisoarea.

Scor: Musulmani 1, Kuffar 0.

În timp ce atacuri islamice majore au fost impedicate de serviciile de contra-terorism occidentale din ultimii 8 ani, numărul violenţelor musulmane de intensitate scăzută au crescut. Zonele nesigure (no-go zones) din marile oraşe au devenit mai mari şi altele noi au apărut. Numărul atacurilor asupra pesoanelor şi a bunurilor au crescut. Mai multe violuri ale femeilor non-musulmane de către musulmani au crescut. Musulmanii au aflat că pot reacţiona violent la cea mai mică nemulţumire şi asta, practic, fără nici un fel de risc.

Scor: Musulmani 1, Kuffar 0.

În 2001, Pakistan era singur ţară islamică care deţinea arme nucleare. În 2009 Iranul este pe punctul de a deveni o putere nucleară şi alte căteva ţări musulmane fac tot posibilul pentru a-i ajunge din urmă. Înainte de 11 septembrie, Pakistan deţinea focoase atomice, dar acestea erau sub controlul strict al unei dictaturi militare. Pakistan are încă focoase nucleare, dar sistemul politic al ţării este aproape anarhic, iar talibanii controlează o mare parte din teritoriul pakistanez. În 2001 afganii trăiau conform legii islamice şaria, admninistrată de talibani. În 2009 afganii trăiesc într-o versiune oarecum îndulcită a aceleiaşi şaria, administrată de un guvern corupt controlat de traficanţi de heroină.

Scor: Musulmani 1, Kuffar 0.

Un fapt şi mai important este că lideri aleşi sau numiţi din întreaga lume occidentală se tem de reacţii adverse din partea musulmanilor. Mulţi dintre ei – în special membri ai partidelor socialiste – depind de cele cîteva procente marginale reprezentate de segmentul musulman al populaţiei, şi vor face practic tot ce le stă în putinţă pentru a atrage şi mai mulţi dintre ei şi pentru a-şi păstra acest segment electoral. Disponibilitatea de a îndeplini cerinţele musulmanilor, enumerate mai sus, este foarte mare – şi cu atît mai mult – interesul de a-şi păstra poziţiile privilegiate din structurile de conducere. Fac tot posibilul pentru a suprima orice dezbatere onestă a acestor probleme demonizîndu-şi oponenţii ca „rasişti” şi „islamofobi”.

Scor: Musulmani 1, Kuffar 0.

În final, în anii de după 11 septembrie 2001, porţile rămîn larg deschise unui număr din ce în ce mai mare de imigranţi ca cei care provoacă acest gen de neplăceri, iar în unele cazuri permit un număr şi mai mare de imigranţi. Uniunea Europeană plănuieşte să importe alţi 50.000.000 de africani în următoarele decade, iar politicienii europeni susţin o Uniune Mediteraneană a graniţelor deschise. În ultimii 8 ani ambii preşedinţi americani au promovat politica graniţelor deschise şi ambii au susţinut amnestia pentru imigranţii ilegali. Actualul preşedinte şi-a stabilit ca scop îndeplinirea acestei ţinte.

Scor: Musulmani 1, Kuffari 0.

Prin urmare, ce am obţinut în toată această perioadă? Am făcut progrese?

Am intrat în Bagdad şi Kabul. Am prins pe Mohammed Atef şi pe Abu Musab al Zarqawi. Am eliminat pe Khalid Sheikh Mohammed. Am capturat cîteva sute de terorişti, am făcut cercetări asupra lor timp de cîţiva ani, timp în care ei practicau sporturi recreative şi se îngrăşau cu măncare halal de cea mai bună calitate, apoi am dat drumul celor mai mulţi dintre ei.

Am cheltuit un sume absorbitante de bani făcînd asta în timp ce preţul petrolului a crescut la 4 dolari pentru un galon.

Deci, cine cîştigă?

Succesul neîntrerupt al islamului poate fi atribuit folosinţei nechibzuite a resurselor şi a personalului pe diferite fronturi. Uciderea kuffarului [necredincioşilor] este doar una dintre multele tactici, iar în prezent alte tactici sînt în general mai eficiente. Înafara actelor teroriste şi a actelor de război deschis, toate acţiunile islamiste ar putea folosite ca probe.

Aceste acţiuni sînt gîndite întru obţinerea victoriei. Scopul lor nu este de a duce direct la îndeplinirea scopului final. Dacă reuşesc să tulbure infidelul, să îl demoralizeze, să provoace mai pagube materiale, să perturbeze mersul normal al lucrurilor, sau să îl facă să trăiască în frică, scopul a fost atins. Dacă se întîmplă ca pe parcurs să fie răniţi sau ucişi necredincioşi, acesta este doar un bonus.

O probă testează limitele a ceea ce poate fi făcut non-musulmanilor, fără a provoca un răspuns violent sau dăunător. Evaluarea constantă se produce la o intensitate relativ scăzută, uzînd astfel rezistenţa non-musulmanilor. Autorităţile civile din ţările occidentale cedează în mod repetat provocărilor şi permit islamizarea progresivă în speranţa deşartă de a obţine stoparea agitaţiei islamice. Dar provocările nu încetează; dacă islamul obţine un cît de mic succes ca urmare a unei provocări, atunci presiunea creşte pînă în punctul în care noi provocări sînt lansate. Încercarea încununată de succes de obţinere a permisiunii purtării basmalei islamice [hijab] în sălile de judecată, este urmată de cerinţa de acceptare a burka. Dacă un angajator acceptă cererea de creare a unei camere de rugăciune, pasul următor este crearea splătoarelor de picioare de dinaintea rugăciunii islamice.

Fiecare probă împinge şi mai departe graniţele Ummah. Nu există graniţe fizice, doar legale, sociale şi culturale. Fiecare mic succes face ca ţara gazdă să se asemene puţin mai mult idealului islamic şi ajută la pregătirea victimelor colonizate pentru societatea islamică.

În continuare este o listă parţială a acestor activităţi de probă. Cititorii sînt în curajaţi să adauge şi alte exemple:

Legal şi juridic

• Cererea de aprobare a legii islamice şaria în judecare chestiunilor civile
• Insistenţa ca poliţia să urmeze practicile islamice (acoperirea cu vălul islamic a femeilor poliţiste, ghetuţe pentru cîini poliţişti) în momentul în care îşi îndeplinesc sarcinile în zone musulmane
• Proteste zgomotoase împotriva „profilării” musulmanilor în momentul în care musilmani sînt arestaţi
• Acuze de „discriminare” în momentul în care delicvenţii sînt acuzaţi şi primesc sentinţa
• Insistenţe ca toate instituţiile publice, inclusiv închisorile, să îndeplinească standardele musulmane dietetice, religioase, etc.

Teritorial

• Înfiinţarea de cartiere rezervate exclusiv musulmanilor, din care non-musulmanii pot fi expluşi şi în care aceştia sînt nevoiţi să se supună regulilor islamice
• Insistenţele ca orice zonă în care musulmanii au făcut rugăciuni să devină teritoriu sacru musulman şi ca acesta să nu revină la starea iniţială
• Înfiinţarea de locaţii special găndite pentru a fi moschei
• Cererea ca minaretele să fie permise pe moschei pentru a delimita zona înconjurătoare ca zonă musulmană
• Inisistenţa ca chemarea la rugăciune prin megafoane să fie permisă la moschei

Educaţional

• Cererea ca programa islamică să fie folosită pentru studenţii musulmani
• Tentative de excludere a elementelor didactice (de istorie a islamului, menţionări ale Holocaustului) ce devin problematice musulmanilor
• Încercarea de segregare a sexelor în anumite activităţi
• Cererea ca programele şcolare să fie făcute în aşa fel încît să li se permită rugăciunea studenţilor musulmani, şi acomodarea în periodele sărbătorilor islamice
• Insistenţa ca toată mîncarea servită în cantinele şcolilor să fie halal

Social

• Cerinţa ca acitvităţile publice în care mai mult de un anumit procent dintre participanţi sînt musulmani să se facă conform practicilor islamice – blasmale islamice, rugăciune, segregarea sexelor, mîncare halal, etc.
• Cereri ca spaţiile publice să acomodezele interdicţiile religioase ale musulmanilor, cum ar fi cele privind prezenţa cîinilor sau a porcilor – chiar şi a reprezentările grafice sau de orice fel a cîinilor şi a porcilor – a alcoolului, a anumitui gen de imagini şi simbloluri, cum ar fi crucile, etc.
• Insistenţa ca angajaţilor publici sau privaţi să li se permită refuzul de a lua parte la anumite activităţi, cum ar fi manevrarea alcoolului sau a cărnii de porc sau (pentru femei) datul mîinii cu bărbaţii
• Regula ca în orice spaţiu public folosit pentru activităţi islamice – cum ar fi capelele neutre din punct de vedere religios din cadrul universităţilor – să nu permită expunerea simbolurilor sau oferirii liiteraturii unei alte religii

Cultural

• Insistenţa ca non-musulmanii să arate acelaşi respect pentru Mohamed şi Coran ca şi musulmanii înşişi
• Sublinierea faptului că „insultele” aduse religiei islamice nu sînt protejate de libertatea de expresie, şi că de fapt violează libertatea de religie a musulmanilor
• Cereri de aplicare a sancţiunilor legale în momentul în care divertismenul public sau comportamentul individual al persoanelor jigneşte sensibilităţile religioase ale musulmanilor
• Presiuni de modificarea a legislaţiei astfel încît respectul pentru islam să fie cerut prin lege
• Presiuni ca posturile de televiziune şi radio, ziarele şi editurile, galeriile de artă, etc, să dovedească „moderaţie” prezentînd mai mult conţinut musulman şi interzicînd conţinutul ce încalcă standardele islamice

În momentul în care una din aceste probe găseşte un punct sensibil în care rezistenţa este scăzută, presiunea creşte iar violenţele stradale „spontane” din partea musulmanilor par să ajute infidelii în luarea deciziei corecte. În cazul în care proba continuă să dea roade, situaţia poate degenera în revolte de mică intensitate, incedii, vandalism şi asalturi. În momentul în care autorităţile infidele cedează – şi permit construirea unei moschei, finanţează un centru comunitar musulman sau permit purtatul burka în transporturile publice – apoi metodele care au creat au adus succesul sînt replicate şi folosite pe alt front.

Acest proces este reluat iar şi iar, zi după zi, în mii de oraşe şi orăşele din întreg occidentul. Rezistenţa este într-un final extenuată iar cererile musulmanilor sînt îndeplinite. Nu multe dintre cereri sînt acceptate şi acest lucru nu se întîmplă foarte des, dar în moemntul în care una dintre ele a fost acceptată, nu există cale de întoarcere la status quo-ul îniţial.

Roata islamică se învîrte într-o singură direcţie. Fie că este o operaţiune militară, o iniţiativă legislativă sau un program cultural, odată ce proba are sorţi de izbîndă, sitaţia devine ireversibilă.

Acesta este modul în care Dar al-Islam [Casa Ilamului] creşte, iar Dar al-Harb [Casa Războiului] pierde teren.

Cînd islamul nu se poate măsura din punct de vedere militar cu infidelii, îşi concentrează atenţia asupra terorismului. Cînd această metodă se dovedeşte contraproductivă, schimbă tactica. Probele sînt o continuare a terorismului prin alte metode.

Puterea militară a Statelor Unite şi a celorlalte puteri occidentale nu este de nici un folos în faţa acestor tactici. Toate cîştigurile imense de care s-a bucurat islamul în ultimii 8 ani au continuat neabătute în timp ce coaliţia fugărea „terorişti” în Tora Bora şi desfăşura trupe în Provincia Anbar. Pentru toate succesele noastre pe aceste fronturi, am cedat duşmanului masiv din teritoriu pe toate celelalte fronturi, fără să ne dăm măcar seama că există o confruntare şi că o pierdem.

Danemarca, bineînţeles, este excepţie la tot ce descriu mai sus. Danemarca a ales să reziste islamizării mult mai mult decît orice altă ţară din occident.

Haideţi să ne întoarcem la începutul acestei postări.

O firmă de avocatură din Arabia Saudită a cerut scuze, înjosire şi daune din partea editorilor danezi din cauza infamulei caricaturi Bombă Turban. Care ar trebui să fie reacţia daneză?

Evident, nu ar trebui să existe noi „semne de prietenie arătate comunităţii musulmane din Danemarca. Nici un politician sau figură publică ar trebui să anunţe noi iniţiative de promovarer a „respectului pentru islam”. Acesta este genul de răspuns dat de laşii conducători occidentali. Acest gen de comportament ar fi imediat interpretat ca un exemplu notabil al succesului.

Iar confruntarea ameninţărilor juridice din partea avocaţilor saudiţi nu este îndeajuns. Ziarele daneze vor fi nevoite apoi să suporte costurile legale exorbitante, timpul consumat de judecători, funcţionari, inspectori şi nenumăraţii avocaţi ai poporului, vor fi toate resurse epuizate inutil.

Singurul mod în care confruntare a acestei probe este de a o face foarte, foarte scumpă pentru cei care au lansat-o. Numai un rezultat dureros îi va descuraja acest gen de comportament în viitor, în alte contexte.

Cererea de compensaţii duble sînt singurul răspuns rezonabil care poate fi dat. Pretenţia ca acuzatorii să plătească de două ori costurile de judecată ar trimite un mesaj clar şi ar descuraja probele ulterioare.

Dacă eşti danez, scrie te rog ziarului tău şi parlamentarului care te reprezintă şi cere un astfel de răspuns.

Danezii ar trebui să se ţină tari, chiar dacă musulmanii incendiază maşini în Nørrebro şi ambasade în Amman.

Din fericire pentru noi toţi, aceasta ultimă probă a fost lansată în ţara lui Holger Danske, avînd astfel foarte puţine şanse de reuşită.