Pentru socialiştii prezentului, adunaţi la Antene, Irealităţi şi la miting în Piaţa Victoriei

Etichete:

Ne-am obişnuit să ni se dea, suntem revoltaţi că nu ne primim “drepturile” (?), dar am uitat cu totul de îndatoriri. Cerem să ni se dea, indiferent de unde, pentru că merităm. Populaţia revoltată reproşează Dictatorului, la televiziuni sindicaliste sau felixiene: De ce urâţi oamenii, domnule preşedinte? Ce aveţi cu copiii şi cu mamele? Dar …

Ne-am obişnuit să ni se dea, suntem revoltaţi că nu ne primim “drepturile” (?), dar am uitat cu totul de îndatoriri. Cerem să ni se dea, indiferent de unde, pentru că merităm.

Populaţia revoltată reproşează Dictatorului, la televiziuni sindicaliste sau felixiene:

De ce urâţi oamenii, domnule preşedinte? Ce aveţi cu copiii şi cu mamele? Dar cu pensionarii care mor de foame ce aveţi? Jos Tiranu’! Este inacceptabil să ni se umble la salarii! Mai taxati-i pe ăia din mediul privat, nu vă atingeţi de noi! Lăsaţi-ne cu toate rudele în administraţie, nu vă atingeţi de ajutoarele de la stat! Am dat mită pentru a ne angaja fraţii, surorile, soţii, soţiile, verii şi prietenii, ca şi pentru ca să primim ilegal pensia de boală… Cine sunteţi dvs. să vă bagaţi între noi şi stat? Statul tre’ să ne dea, are altceva mai bun de făcut? Cum adică nu sunt bani de pensii? Să se găsească!! Taxaţi-i pe ăia care au, nu pe noi, nişte amărâţi! Luaţi de la bogaţi şi daţi la săraci, doar e dreptul nostru să primim o pensie mai mare decât merităm! Jos Băsescu, jos Tiranu’! Huoooooooooooo!

Şi uite aşa, marşul victorios al României spre comunism se desfăşoară conform planului, în stil francezo-grec. Am schimbat doar socialismul, înlocuindu-l pe cel ceauşist cu unul iliescian, cu faţă umană, mai pe gustul românului dependent de pomană şi furtul de la stat.


“Infernul sunt ceilalţi” de Andrei Cornea

A umbla în aceste zile la vânătoare de vinovaţi pentru reducerea preconizată de salarii, pensii şi de diferite ajutoare de stat e un sport naţional, binefăcător psihologic, dar, din păcate, fără efect în umplerea buzunarelor.

Primul la rând – parcă desemnat de soartă şi de statură la rolul de vinovat de serviciu – e premierul Boc, apoi vine întregul guvern condus de PDL, apoi preşedintele Băsescu. Cei mai generoşi sau cu alte vederi politice includ şi PSD pe listă, fie pentru anul de participare la guvernare în 2009, fie pentru „moştenirea“ din epoca Iliescu. Un loc fruntaş în rândurile vinovaţilor îl ocupă, fireşte, liberalii, în timpul cărora numărul salariaţilor din administraţie a crescut cu vreo 300.000 de angajaţi şi care au mărit considerabil pensiile şi salariile. De aici şi până la a acuza întreaga clasă politică de incompetenţă sau, mai rău, de necinste, e un pas minim, făcut repede. Fireşte, sunt şi unii mai bine orientaţi ideologic: pentru aceştia de vină e „dreapta“, FMI, finanţa internaţională ori pur şi simplu „contextul“. Stângiştii noştri nu sunt prea mulţi, dar încep să se audă totuşi încet-încet, în aşteptarea momentului când vor mobiliza lumea pe stradă sub o mare de steaguri roşii ca în Grecia. Îi aşteptăm cu interes.

Nu-i vorbă, toţi aceştia de pe listă au vina lor. Guvernul, de pildă, a greşit mai ales fiindcă nu a reuşit de la începutul anului să taie în carne vie cheltuielile cu salariile (ar fi fost înjurat cel puţin pe atât ca şi acum) şi fiindcă nu a comunicat adevărurile dure din timp. Sindicaliştii au fost demagogi şi iresponsabili. Cât despre opoziţie, să nu mai vorbim! Interesant este că nimeni nu pare să fie dispus să întoarcă degetul înspre un altfel de „vinovat“ – el însuşi!

Desigur, Guvernul Tăriceanu a umflat numărul de funcţionari: dar nu l-a umflat cu patagonezi, ci cu români. Clientelă politică? În parte, dar în parte şi oameni obişnuiţi, care au beneficiat fără să clipească de toate avantajele pilelor şi relaţiilor şi care nu au strălucit de obicei prin competenţă sau hărnicie. Sunt fraţii şi surorile noastre, unii dintre ei absolvenţi performanţi de pe la „Spiru Haret“ sau alte universităţi asemănătoare – să nu ne facem că nu-i recunoaştem! Plimbaţi-vă prin centrul Bucureştiului într-o zi de lucru, pe la 12-13. Oraşul geme de lume pe trotuare, străzile sunt blocate de maşini. De unde atâţia oameni pe bulevarde în mijlocul zilei de lucru? Din ce trăiesc concetăţenii noştri care umplu magazinele, străzile şi cafenelele? Faceţi aceeaşi experienţă într-un oraş german: lume puţină pe străzi la prânz! Fapt e că ne place să trăim lejer şi să tragem chiulul spornic, dacă se poate – la muncă, la carte, la orice. Şi s-a putut.

Sigur, politicienii au încurajat, în mod demagogic, speranţe deşarte. Dar cei care i-au crezut – de exemplu, că salariile din învăţământ vor creşte cu 50% – ei sunt inocenţi? Dacă au fost dezamăgiţi înseamnă că erau atât de nerozi încât nu pricepeau că o astfel de majorare era imposibilă. Iar dacă ştiau în sinea lor că e imposibilă, de ce au cerut-o şi s-au indignat ipocrit când n-au primit-o?

Dar ce părere aveţi despre cei – sute de mii – care s-au pensionat anticipat pe tot felul de motive aiurea, care i-au mituit pe doctori să lea dea certificate de boală nejustificate? Ce sunt aceştia? Demnitari, parlamentari, miniştri? Nici vorbă. Sunt ţărani, lucrători, funcţionari, educatoare etc., oameni obişnuiţi şi care acum înjură mânioşi. Desigur, când ţi se ia ce ţi s-a dat te superi rău. Dar în acest caz trebuia să nu ţi se dea niciodată. N-am văzut pe nimeni autoacuzându-se că a mituit vreun funcţionar pentru pensie nemeritată de boală.

Dar cei care dăm şi plătim meditaţii pentru copii? Câţi dintre noi am declarat vreodată la fisc aceste meditaţii – fie în calitate de părinţi, fie în cea de profesori? N-am făcut-o? Atunci de ce ne mai lamentăm că bugetul statului e prea strâmtorat ca să ne plătească lefurile întregi? Ce să mai vorbim despre liota de meşteri care îţi repară chiuveta, îţi montează o lampă, îţi repară calculatorul ori îţi zugrăvesc casa?

Odată chiar mi-am propus să plătesc TVA pentru o astfel de lucrare (era vorba de o firmă care o executa), dar a fost imposibil. Lucrătorul s-a sustras sub pretextul că nu-l prevenisem şi că deci nu avea chitanţierul la el. Sunt convins că acum înjură şi el guvernul! Şi câţi dintre noi n-am călătorit cu un maxi-taxi fără a primi bilet pentru banii plătiţi? Măcar de l-am fi cerut!

Să mai vorbim oare despre cei care cumpără ţigări de contrabandă prin Piaţa Obor şi prin atâtea alte locuri de la „moldoveni“? Nu mă mai întreb dacă şi ei îl înjură pe Boc, deoarece sunt convins că da!

Haideţi să o recunoaştem: în general, în România se câştigă binişor mai mult decât stă scris în scripte şi se trage chiulul vârtos cu şi fără scripte. La acest sport naţional participăm mai toţi, săraci şi bogaţi, chiar dacă în proporţii diferite. Iar milioanele de mici evazionişti fac cel puţin cât unul-doi mari evazionişti, dar sunt mult mai greu de prins. Toţi o ştim, dar nu-i frumos să o spunem la sindicat sau în parlament. Nu ne-am schimbat de pe timpul coanei Efimiţa, repetând după ea la unison: „De aia e stat ca să dea!“. Faptul că adesea guvernanţii noştri sunt laşi şi demagogi (când nu corupţi) nu e o scuză ca să trişăm la declararea impozitelor, să cumpărăm mărfuri de contrabandă sau să pretindem ajutoare necuvenite. Adăugaţi la asta contextul internaţional mizerabil, criza din Grecia etc. şi avem cauza şi vinovatul preconizatelor tăieri de salarii, pensii şi ajutoare.

Dar bineînţeles că e mai amuzant şi chiar mai reconfortant să facem bancuri – sărate sau nesărate – cu premierul Boc şi să-i înjurăm cu năduf pe toţi ceilalţi în afara noastră şi a alor noştri. Fiindcă, vorba lui Sartre: „infernul sunt ceilalţi“! Şi adică ce, nu-i aşa?

Vlad M.

Vlad M.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *