emil
Pe 25 iunie 2007 nu îmi imaginam că acest blog va supravieţui mai mult de şase luni. M-am gîndit că în cel mai bun caz va fi un ungher liniştit şi obscur unde voi putea lăsa notiţe pentru mine, la fel cum mai toţi obişnuim să facem însemnări pe un colţ de hîrtie, cu avantajul că notiţele de blog nu se rătăcesc la fel de uşor ca cele din buzunar sau sertar. Însă la un moment dat, şi e un lucru normal, se petrece un mic paradox: scrii pentru tine, dar în loc să protejezi intimitatea gîndurilor tale, începi să îţi doresti exact opusul, adica să fie citite de cît mai mulţi. Pe nebănuite intri pe alt teritoriu. Nu te mai afli singur în faţa hîrtiei sau ecranului alb, te urci pe o scenă şi începi să joci un rol într-o piesă pe care o scrii din mers.

Un scriitor nu îşi publică gîndurile în stare brută. Le şlefuieste atent în muncă solitară pînă cînd prind un contur final şi abia atunci le împărtăşeşte cititorului. E un defazaj aici. Două solitudini se întîlnesc într-o carte. Autorul crează în solitudine şi cititorul absoarbe ulterior tot în solitudine, iar cartea este singura punte dintre cei doi. Etapele temporale sînt clar delimitate. Însă bloggerul nu are privilegiul unei etape îndelungi de gestaţie şi intimitate cu gîndurile sale. Bloggerul scrie de asemenea pentru un public nevăzut, dar mai ales nerăbdător să asculte replica următoare şi să intervină direct, cu propriile replici spontane. În această aşteptare şi participare a publicului, ca un suflu în ceafa bloggerului, se dezvăluie natura adevărată a oricărui blog.

Un blog nu este literatură de produs şi consumat în linişte şi solitudine de o parte şi de alta a unui text definitiv.

Un blog este o scenă pe care actorii autori isi scriu singuri replicile si le interpreteză în faţa unui auditoriu ce intervine cu obiecţii, întrebări şi completări.

Cine sînt Francesco, Panseluţa, costin, Imperialistu’ şi emil? Desigur, au toate grijile şi responsabilităţile oricărui om în carne şi oase încercînd să facă faţă la tot ce le aruncă viaţa în cale. Dar asta se întîmplă în viaţa reală, unde au şi nume adevărate. Pe scena de la patruped:bun biped:rău sîntem cu toţi actori dedicaţi unei piese pe care o scriem din mers. E o piesă despre lumea în care trăim, aşa cum o înţelegem după umilele noastre puteri.

Lumea-ntreagă
E o scenă şi toţi oamenii-s actori
Răsar şi pier, cu rândul, fiecare
Mai multe roluri joacă omu-n viaţă
Shakespeare — Cum vă place

Francesco
Oh, e simplu să stai şi să priveşti. Dar e mai simplu să-ţi iei căruciorul de cumpărături şi să intri în universul hedonist al super-hyper-wow-market-ului; uiţi de toate când te laşi scăldat de minunatele sclipiri ale ambalajelor ce-ţi transmit mesaje aproape de sufletul tău: “de astăzi cu 10% mai ieftin”, “făcut pe măsura ta”, “personalizează-ţi plăcerea”, “ne gândim numai la tine”, etc.

Nu trebuie să te implici, lasă-te antrenat de dorinţă, trebuie doar să alegi din miile de obiecte, te scalzi în soarele unei plaje de culori, simţurile îţi sunt îmboldite să nu se ruşineze, să te ajute să alegi şi să vrei, să vrei din ce în ce mai mult; nu te uita la ceilalţi, asta îţi spun vitrinele, eşti al nostru, nu pentru ei avem lucrurile, totul este al tău, nu visezi, eşti cea mai importantă persoană. Nu-i privi pe ceilalţi aşa cum nici ei nu te privesc, alege şi plăteşte. Cash sau cu card, silver, gold sau platinum, un zâmbet frugal, maşinal. Cărucioarele intră şi ies, oamenii au uitat de ce au venit, ce îi face atât de fericiţi când aleg şi atăt de nefericiţi când pleacă. De aici, unde? A mai trecut o zi, serialele ne aşteaptă, cohorte de vile sunt în display, totul este la vedere şi poate fi atins, privit şi pipăit.

Ai uitat cum este să te plimbi, să mergi pe jos prin orăşelul tău, acum aluneci într-o limo pe străzile laminate ale marii metropole a lumii. Oriunde ai fi. Ai acelaşi sentiment al singurătăţii, chiar după ce ai savurat momentele de maximă împlinire când muzica ta se revarsă din cele 16 difuzoare.

De undeva de departe se aude foşnetul frunzelor marelui copac singuratic. Aţi observat că nucul este primul care dispare din peisaj, din noul peisaj al metropolei în devenire? Te aflai într-un orăşel micuţ, cu liniştea să cam bleagă şi apoi, pe nesimţite, odată cu dispariţia librăriei din colţ şi cu apariţia ATM-urilor ai încercat acel fior ai nevoii de plecare. Telecomanda, sistemul complet de izolare când ţi se pare că se deschide Sesamul. Satul global şi-a luat certificat de megacity şi tu eşti în centrul lumii că să-i admiri splendoarea.

De ce să lupţi când strălucirea îţi este la picioare? De ce să te zbaţi, de ce să nu te laşi purtat? Ce ar mai fi de văzut bun în lume, oare ce să merite să te lupţi, să te zbaţi, să spui nu când este enorm de simplu (exprimă-te cool, fă-te comod, fii super!) să te laşi antrenat de curent. Nu-ţi trebuie bătaie de cap, de ce să faci şi să instruieşti copii, de ce să le citeşti poveşti cu balauri şi cu fete-cosânzene? Plăteşte-ţi taxele, votează fără să alegi, gândeşte-te doar la tine.

Nucul a încetat de mult să te cheme. Ai trecut din civilizaţia nucului în megatrend, în era post-intelectuală, post-industrială. Nu mai sunt nici fabrici, o lume de consumatori la dispoziţia mângâierii unei invizibile mănuşi de catifea, atâta timp cât plăteşti la timp. De ce să te lupţi pentru valorile care s-au prăfuit? Patrie, libertate, responsabilitate? Ce sunt acestea?

Noi vrem doar creşterea cifrelor de bilanţ, mereu pozitive. Mai are importanţă cine şi de ce? Să nu-ţi pese de nimic, culege roadele şi izolează-te.

Aceasta este una din filozofii. Fără început şi fără scop. Ce nu este a mea. Mă voi lupta pentru a rămâne – nu este vorba de un loc anume – mă voi lupta pentru a rămâne om, pentru a fi liber, pentru a gândi pentru mine şi pentru a fi cu ai mei.

Pentru aceasta sunt aici, pe inliniedreapta.net.

Pentru ca nucii să nu plece de lângă noi.

costin
Am aflat acuma cîteva zile că blogul patrupezilor împlineste un an şi m-am gîndit, oare cum s-a întîmplat, ce aliniere ciudată a stelelor a făcut ca eu, în momentul de faţă, să ajung să scriu (intermitent) pe un blog politic. Costin, scrie politică. Cred că mulţi dintre prietenii mei s-ar fi aşteptat mai degrabă să fiu DJ prin cluburi sau pe la vreun radio jumate de normă şi degustător de bere cealaltă jumătate de normă.
Am ajuns la interesul pentru politică prin filozofie. Impactul şi influenta cea mai mare a avut-o Nietzsche, dacă stau să mă gîndesc. Am citit din cărţile lui prin anul 1-2 de facultate şi pot să zic ca l-am devorat, năştea în mine entuziasme şi elanuri care nu le banuiam. Apoi, de la Nietzsche am coborît mai aproape de Pamînt la Patapievici de la care am prins gustul pentru politică, iar în prezent, tendinţa de de-abstractizare şi de mutare a intereselor în concretul tot mai imediat m-au făcut, în ultimul an, să citesc obsesiv bloguri ca Gates of Vienna, Brussels Journal, Islam in Europe, Gateway Pundit, Het Vrije Volk, The Local etc.

În toţi aceşti ani, fiecare perioadă a fost marcată (printre altele) de cîte un lucru pe care îl detestam cu pasiune. Îl detestam cu pasiune pentru că îi iubeam opusul în şi mai mare masură. Din admiraţia pentru Nietzsche uram josnicia şi egoismul mărunt al omului, lipsa de o anumita nobilitate a sufletului; am continuat cu o ură profundă pentru postmodernism din aprecierea pentru valorile clasice care am căpătat-o citind Pata. Acum este un conglomerat de toate. Incepind să urmăresc evenimentele politice în lume, am ajuns să înţeleg că fenomenul pe care îl banuiam şi care speram sa fie cu totul în imaginaţia mea, este mult mai real şi mult mai puternit decît bănuiam.
În decembire 2007, cind deja citeam cu religiozitate Gates of Vienna si Brussels Journal, primesc pe contul de Youtube un mesaj de la Imperialistu’ care îmi spunea de inliniedreapta.net. Am intrat pe site, şi la propriu mi-a căzut faţa. Erau exact, EXACT aceleaşi subiecte pe care eu le urmăream şi aş fi vrut mult sa mai întilnesc un român cu care să le discut.
În fine, au mai trecut cîteva săptămîni bune pînă sa deschid situl a doua oară (impactul fusese prea puternic şi mă simţeam ca un intrus). Mai tîrziu am aflat că cel ce credeam că este român, este de fapt canadian.
De atunci, pot spune că, pentru mine, situl a devenit o nevoie. Asta este pentru mine, o nevoie şi îi doresc să mai sărbătorească multe aniversări.

Curiozitate personală: m-ar interesa foarte tare să ştiu… Cum i-a venit idea lui Emil sa facă un astfel de blog şi cum au ajuns ceilalţi să vină regulat aici?

emil
Ne înclinăm în faţa dumneavoastră în timp ce cortina coboară peste actul I.
Mai zăboviţi un pic, curînd începe actul II.

În pauza dintre acte puteţi revedea momentul de început. Este o comedie de moravuri.

Sau mai bine, mergeţi pe recomandarea lui costin şi urmăriţi-l pe Dan Puric, un profesionist al scenei, vorbind despre identitatea poporului român.