Franţa se află, spre lauda ei, în prima linie a luptei contra rasismului. Fără discuţie, dacă ar fi să facem un clasament, Franţa s-ar situa în acest moment pe primul loc. Nu de mult timp, dar să sperăm că pentru totdeauna. Şi asta, mulţumită numai şi numai conducerii vizionare a domnului François Hollande şi a socialistilor săi.
Într-adevăr, sunt voci care-şi exprimă regretul că domnul Hollande şi echipa sa nu dovedesc aceeaşi binecuvântată viziune şi în problemele economice, dar cei care vorbesc, ori au uitat ori nu cunosc vorbele unui compatriot de-al lor: “Un singur ingredient se dovedeşte incompatibil cu dezvoltarea: Socialismul” (Jean-François Revel, “Cunoașterea inutilă“, Humanitas, 1992 ).
Dar să revenim la rasism! Adunarea Naţională a Franţei a eliminat cuvântul “rasă” din legislaţie şi, în viitorul apropiat, Congresul îl va elimina şi din constituţie. Chestia asta poate fi o surpriză doar pentru cei ce nu ştiu că socialiştii francezi au eliminat din Codul Civil şi cuvintele “mamă” şi “tată”. Nu pentru că ar fi rasiste, ci, la fel de grav, pentru că sunt atât de homofobe şi extremiste încât ar fi fost total deplasat să mai fie păstrate. În Franţa, statul de drept nu este o vorbă goală. Aşa cum era şi normal, marea majoritate a francezilor a acceptat cu înţelepciune dispariţia lor. Ce nevoie mai ai de “mamă” şi “tată” cînd tu nu mai ai mult şi dispari ca rasă?
Nu toţi însă înţeleg acest lucru; mai sunt şi excepţii. Jean-Sébastien Vialatte, deputat al opoziţiei de dreapta – în Franţa mai există aşa ceva – a scris pe twitter, referindu-se la cei care nu cu mult timp în urmă au devast … au dat un exemplu de cum va fi viaţa în centrul Parisului (nu numai la periferii) într-un viitor nu prea îndepărtat: “Spărgătorii sunt în mod sigur urmaşii sclavilor, ei au scuze. Taubira trebuie sa le ofere compensaţii”.
O faptă incalificabilă care merită, pe bună dreptate, sancţionată. În acest scop, una dintre organizaţiile negrilor din Franţa a înaintat o plângere pentru “false acuzaţii, defăimare şi incitare la ură rasială”, procuraturii din departamentul Var, unde Viallatte este deputat.
Mă întreb îngrijorat, cum va fi judecat (potrivit legii ce condamnă incitarea la ură rasială) Vialatte dacă cuvântul “rasă” a fost eliminat din legislaţia franceză? Am încredere însă că doamna Christiane Taubira (ministrul de justiţie al Franţei), fosta negresă – spun “fosta”, pentru că în Franţa se pare că rasele nu mai există – va găsi o cale legală de pedepsire a infractorului. Spre lauda ei, doamna Taubira a declarat că este favorabilă unei “politici funciare”, în teritoriile “de peste mări”, ce aparţin Franţei care să prevadă despăgubiri pentru urmaşii foştilor sclavi.
Nu pot să nu mă gândesc ce prost orientaţi politic (le cer scuze!) au fost, la vremea respectivă, haitienii; Haiti fiind prima ţară locuită de negri care a sfărâmat lanţurile jugului colonial acum două sute de ani. Azi ar fi făcut parte din teritoriile “de peste mări” ale Republicii franceze şi ar fi primit despăgubiri din partea doamnei Taubira. Aşa este cea mai săracă ţară din lume! Dintotdeauna!
Inexplicabil, după obţinerea independenţei, negrii au intrat în conflict cu mulatrii şi insula s-a divizat în două. Probabil, zic eu, unii erau monarhişti, iar ceilalţi republicani. Spre deosebire de ei, camerunezii s-au ţinut tari; şi-au dobândit independenţa târziu, nu prin forţa armelor, ci numai când lucrul acesta devenise o modă. Tocmai francezii să nu înţeleagă? N-ai cum să nu ţii pasul cu moda!
Domnul Alain Kuitang Kengne beneficiază acum de inteligenţa politică a înaintaşilor săi şi, bineînţeles, de înţelegerea francezilor. Deşi nu o duce foarte bine (fură medicamente şi haine din magazine pentru a supravieţui), domnul Alain Kuitang Kengne iubeşte Franţa! El îşi declară dragostea cu o sinceritate ce emoţionează profund: “Prefer să stau pe stradă în Franţa decât în Camerun. Cel puţin aici sunt îngrijit atunci când sunt bolnav”.
Nu, Franţa nu are cum să-şi piardă locul de frunte ce-l ocupă în combaterea rasismului. În schimb, Marine le Pen, la fel de prost orientată politic ca şi haitienii, riscă să-si piardă locul de deputat în Parlamentul Europei. Tot pentru rasism! Altă uscatură în pădurea de un verde tânăr, ecologic, a multiculturalismului francez. Gura ei s-a trezit să compare ocuparea străzilor oraşelor franceze de câtre covoraşele pentru rugăciune ale musulmanilor, cu “Ocuparea” Franţei de către Hitler!
Să spui chestia asta într-o ţară aşezată pe un continent, unde gazdele primesc în fiecare an, de ani de zile, circa 2,5 milioane de oaspeţi din Africa şi Asia… cu scopul ca aceştia să le ia într-un final locul, înseamnă că… chiar eşti haitian.
Vigilenţi, cei de la MRAP (Mişcarea contra rasismului şi pentru prietenia între popoare) au reclamat-o unui comitet al Parlamentului European care a pus-o la punct: lui Marine le Pen i s-a ridicat imunitatea parlamentară; pentru incitare la ură rasială! Parlamentul European va ratifica hotărârea.
Spre deosebire de mai sus numita, domnul Jean-Luc Mélenchon, deşi destul de în vârstă, poate fi considerat imaginea omului nou, cel ce va popula viitorul Europei. Un viitor fără rase sau, măcar, fără una dintre ele. Nu degeaba este preşedintele comuniştilor francezi. Bine orientat nu numai ideologic, ci şi, dacă –mi permiteţi, rasial! Domnia sa este dovada vie şi de necontestat că Jean-François Revel, cât era el de membru al Academiei Franceze, bătea câmpii atunci când scria: “Rasismul nu este o opţiune raţională, este un dat antropologic”.
Când domnul Mélenchon spune că nu mai poate supravieţui înconjurat de “blonzi cu ochi albaştri” şi că Normandia copilăriei sale, populată de arieraţi şi de alcolici, nu se ridică nici până la glezna Marocului (ţara în care a trăit atâta timp), ştie ce spune! (link) Nici vorbă de incitare la ură rasială în acest caz, ci de devoalarea cu curaj a unei realităţi de un dramatism terifiant. În aceste condiţii, rugămintea adresată imigranţilor de a “nu-l lăsa singur cu francezii”, răscoleşte şi sufletele mai puţin sensibile. Antropologia mai şi ia, nu numai dă!
De aia nu a fost reclamat pentru incitare la ură rasială. Şi, probabil, pentru că albii nu au când să-şi facă o organizaţie care să le protejeze sensibilităţile rasiale. Au o conştiinţă civică atât de scăzută încât doar muncesc şi plătesc taxe. Au existat unii carcotaşi, bineînţeles tot albi, care s-au întrebat ce s-ar fi întâmplat dacă un politician de dreapta ar fi spus că s-a săturat să vadă atâţia negri cu ochii tot aşa? Să vă spun un lucru: pe rasist îl depistezi şi după întrebările pe care le pune!
Şi Statele Unite se numără printre ţările care au făcut progrese uriaşe în combaterea “rasismului alb”. Îi spun astfel pentru că domnul Alain Jakubowicz (preşedintele “Ligii contra rasismului şi anti-semitismului”) declară că aparţine unei generaţii care considera “că rasistul este obligatoriu de dreapta, alb şi creştin”. În prezent, domnul Jakubowicz nu mai este atât de sigur. Ar trebui schimbat!
Vorbeam de Statele Unite; aici, un reputat colectiv de cercetători ai Universităţii din Massachussetts a descoperit că încă de la 9 luni bebeluşi albi sunt rasişti. Ei au probleme, se pare, greu de depăşit în înfiriparea unor legături comunicativ-emoţionale cu persoane de altă culoare. Deşi nu s-au făcut cercetări pe bebeluşi negri, ar fi considerat un act de rasism, sunt sigur ca aceştia n-au cum să nu se bucure când văd “persoane de altă culoare”; au fost cazuri, mai ales în Africa, când numai acestea le-au adus de mancare.
Nici Anglia nu stă rău în combaterea rasismului alb. Ba, aş crede că nu i-a privit chiar cu ochi buni, şi pe bună dreptate, pe vecinii de pe cealaltă parte a “Mânecii”, când aceştia au detronat-o de pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Aş îndrăzni să spun că “leii britanici” nu şi-au făcut numele de râs nici în această teribilă confruntare. Numai în cursul anului 2011, 34.000 de elevi (20.000 sub 11 ani) au fost pedepsiţi pentru comportament rasist în timpul cursurilor. Cel mai mediatizat caz, cel al rasistului Elliott Dearlove în vârstă de 7 ani, care l-a întrebat pe un coleg de şcoală: “Eşti negru pentru că vii din Africa?”. A fost exmatriculat!
Nu toate cazurile sunt atât de simple. Sunt sigur că autoritătile engleze reflectează cu maturitate la cel al lui Aaron Dugmore, şi asta pentru că, uneori, copiii albi, rasişti încă din faşă, au reacţii imprevizibile şi inexplicabile în relaţia cu ceilalţi colegi de şcoală de altă rasă. Nu le aduc vreo vină acestora. Se ştie că Jean Francois Revel, cunoscut scriitor şi filozof, membru de marcă al Academiei Franceze, a scris atât de frumos şi convingător: “Rasismul nu este o opţiune raţională, este un dat antropologic”.
Confruntat cu un lucru iraţional, dar normal, Aaron Dugmore a avut o reacţie care a şocat. Într-o zi, un coleg l-a avertizat: “Tatăl meu mi-a spus că toţi albii trebuie să moară”. Într-alta, un alt elev l-a ameninţat cu un cuţit din plastic şi i-a spus: “Data viitoare va fi unul adevărat”. Dintre elevii şcolii, 75% sunt indo-pakistanezi. Rasismul este un dat antropologic, dar se fac eforturi pentru eradicarea lui! Aaron Dugmore s-a sinucis la 9 ani! I-a fost mai uşor s-o facă decât să se mai ducă la şcoală! Încă de la 9 luni, ne garantează reputaţii cercetători de la Universitatea Massachussetts, toţi copiii albi sunt rasişti. Se fac eforturi pentru remedierea acestei anomalii. Aaron a fost un copil alb, blond, cu ochii albaştri. Posibilitatea ca domnul Melenchon şi cei asemenea lui să supravieţuiască şi în viitor, a mai crescut un pic.
![mihaela-barbus[1]](https://inliniedreapta.net/wp-content/uploads/elementor/thumbs/mihaela-barbus1-pydiituedconmrou0twklsfz7egtqhonla40po561c.jpg "mihaela-barbus[1]")
6 Comments
Costin Andrieş
4 June 2013Intr-un interviu video de acum vreo 2 ani http://www.youtube.com/watch?v=Ni83wY3NLh0 , madam lepena a explicat de ce Franta trebuie sa iasa din Nato si UE si sa faca un parteneriat privilegiat cu Putin si Rusia. Marga a spus ca Putin este un model de urmat de toti politicienii din Europa, madama lepen stia deja.
Marine Le Pen e identificata de Alexandr Dughin ca facand parte din “Noua Dreapta” franceza, care “Nouvelle Droite” (“Noua Dreaptă”) este o mișcare intelectuală politică franceză întemeiată de Alain de Benoist în jurul think-tank-ului GRECE. Orientarea sa este, conform adepților, de dreapta, o dreaptă dincolo de dreapta și stînga tradiționale, conform detractorilor, o școală și biserică a noului fascism, identic în toate privințele cu vechiul fascism, însă mai atent la cuvinte uneori. Este rezultatul unui efort de recontextualizare a ideologiei, pornit în anii 60 de reprezentanții extremei drepte și care a avut drept scop și rezultat, printre altele, o identificare mai dificila a orientării fasciste. După lupte intestine de clarificare ideologică care au dus în anii 70 la desprinderea Club de l’Horloge, de orientare național-liberală, în anii 80 o serie de ideologi de vîrf ai Noii Drepte au aderat la Frontul National al lui Le Pen, constituind o facțiune puternică a acestui partid. Aceștia reprezintă aripa pragmatică, cei care urmăresc punerea imediată în practică a ideilor Noii Drepte și se află în contradicție cu aripa idealistă, condusă de Benoist, care preferă o abordare gramsciană, prin persuadarea prealabilă a elitelor intelectuale globale. O posibilă schimbare de atitudine a fost anunțată în această iarnă prin sprijinul “critic” oferit de Alain de Benoist pentru Marine Le Pen. (Liviu Craciun)
Din Romania, un posibil aliat al lui Le Pen, coleg de redactie in revista Krisis cu Alain de Benoist, este Claude Karnoouh, profesor univeristar la Bucuresti si guru pe situl (acum) comunist (maine nu se stie), Critic Atac. ( Claude Karnoouh şi noul fascism de stînga-dreapta )
Stelian D
4 June 2013Bogdan, oare de ce, dupa ce am vazut, documentat, ce se intimpla in Europa, nu faci un studiu dedicat Americii Latine? Ei nu sint – inca – musulmanizati, nici contaminati cu timpenii sinucigase precum asta , de a accepta comunitati sexuale sau rasiale ciudate si dubioase, cu drepturi exagerate (positive discriminated) , si nu cred ca ar inghiti evenimente precum cele din Stockholm sau Londra fara proteste semnificative, daca nu violente.
Europa este sclava opiniilor politice corecte (?!?!?!), sclava sinuciderii pentru principii declarate si fara fond. Poate, oare, catolicismul pragmatic si agresiv din Latino_America sa ajute? Actualul Papa Francisc arata ceva, nu stiu cit de sugestiv va fi, pe moment pare – pentru multi – doar contradictoriu. Ma rog, asa imi pare mie, de aici = America Latina. Salut!
Anca Cernea
4 June 2013@2 Studiul e în lucru. O echipă de specialiști ILD se ocupă de acest dosar, în cea mai mare măsură pe baza explicațiilor lui Olavo de Carvalho și bibliografiei sugerate de el, dar și din alte surse.
Deocamdată, aș schița, în linii mari, un diagnostic al situației:
Axele răului acționează și în America Latină.
Cea mai importantă astfel de axă este Forul de la Sao Paulo – de fapt internaționala comunistă latino-americană. Forul (FSP) a fost creat în 1990 de Lula da Silva – mai târziu devenit președinte al Braziliei – și de sângerosul criminal comunist Fidel Castro, cu scopul formulat de a „recupera în America Latină ceea ce s-a pierdut în Europa de Est”. Tocmai picase Zidul Berlinului.
În tradiția clasică marxist-leninist-stalinistă, noțiunea de front are o însemnătate anume. În acest spirit, FSP e un front, reunește partide legale, cu aparență democratică, elegante, prezentabile, dar și cei mai jegoși și mai fioroși (chiar în sens fizic) tâlhari și teroriști de pe fața globului – de ex narcogherilele FARC din Columbia.
Datorită sforăriilor FSP, în prezent, la mai mult de 20 de ani de la fondarea forului, stânga de sorginte direct marxistă sovieto-cubaneză a reușit să ia puterea pe aproape tot întinsul continentului – Argentina, Brazilia, Uruguay, Venezuela, Ecuador, Bolivia, Peru, Nicaragua, San Salvador, Rep. Dominicană.
În Chile, Columbia, Costa Rica și Mexic, partidele din FSP constituie principala forță de opoziție.
Acolo unde nu reușesc încă să ia puterea, adepții FSP întrețin conflicte violente – v. terorismul FARC și ELN în Columbia, EPR, EZLN, și altele în Mexic – și/sau conflicte politice zgomotoase – v. cazul Paraguay, unde destituirea președintelui Fernando Lugo (șaman al teologiei eliberării, omul FSP, suspendat pentru că pusese la cale un fel de mineriadă, în care au murit oameni), a fost fals interpretată pe tot mapamondul drept „lovitură antidemocratică”, idem cazul președintelui Zelaya, omul FSP din Honduras, care voia să dea peste cap niște clauze din Constituție, ca să se eternizeze la putere.
Amintesc de aceste cazuri și pt că diverși habarniști de la noi le-au asemuit cu lovitura de stat USL din 2012. De fapt, Lugo și Zelaya nu erau în postura lui Băsescu 2007 sau 2012, ci a lui Iliescu 1990. Paraguay și Honduras au arătat că sunt țări serioase, unde instituțiile funcționează, și i-au suspendat, cf legii, pe Ilieștii lor.
Partidele și politicienii de stânga aflați în prezent la guvernare în America Latină sunt, în mai toate cazurile, foști gherilleros comuniști, sau indivizi din imediata proximitate a gherilelor comuniste din anii 60-70.
Contrar legendelor care circulă în Europa și SUA despre aceste gherile – legende vehiculate de propaganda stângistă – ele nu aveau nimic romantic. Se ocupau de jaf, tâlhărie, răpiri de persoane, tortură, trafic de droguri, și multe atentate teroriste, cât se poate de crude și macabre. Regimurile pe care le combăteau erau diverse, unele chiar erau democratice, altele erau despotice, dar ceea ce nu trebuie pierdut din vedere este faptul că gherilele comuniste lucrau pentru Cuba lui Castro și pentru URSS; cu bani și cu arme din URSS, cu scopul de a transforma continentul într-o URSS – adică un sistem totalitar mai ucigaș decât oricare altul din istorie, sistem care și-a condamnat cetățenii la mizerie și sclavie. Asta voiau gherilele, nu altceva.
Așa că nu sunt superiori moral nici față de cei mai ticăloși dintre satrapii latino-americani ne-comuniști (de-alde Fulgencio Batista, Anastasio Somoza, Jorge Rafael Videla).
Chestia e că în anii 60-70-80, nu le-a mers. Stânga latino-americană nu a reușit atunci să ia puterea decât în Cuba și, mai târziu, Nicaragua (dar nu pt mult timp, în acea etapă). Vărsarea de sânge nu a adus victoria.
Dar strategia comunistă știe să alterneze stilul hard (violența directă și omorul în masă) pentru a lua puterea prin forță, cu stilul soft (infiltrarea perfidă, gramscist-frankfurtiană în cultură) pentru obținerea hegemoniei culturale, și a prelua apoi puterea pe cale „democratică”.
De ex., generalii brazilieni care au instaurat dictatura în 1963, dezarmând toate gherilele și reușind să evite o vărsare de sânge apocaliptică, nu se pricepeau la teorie comunistă. Ei au crezut că dacă le lasă comuniștilor cultura, învățământul – chestii care li se păreau militarilor inofensive – comuniștii se vor potoli, se vor juca, cuminți, în țarcul lor, și nu vor mai omorî oameni.
Stânga a zăpăcit astfel mințile, netulburată, timp de decenii, în America latină, din păcate și cu concursul multor oameni ai Bisericii (și nu vorbesc aici de agenții de influență sovieto-cubanezi ai „teologiei eliberării”, ci și de prelați care erau convinși anti-marxiști) – din cauza confuziei de termeni; marxiștii s-au ocupat intens de colonizarea discursului bisericesc – retorica anti-sărăcie, pacifismul, justiția socială, anti-imperialismul, anti-capitalismul au coincis adesea cu discursul politic al partidelor marxiste (deși, așa cum știm, vorbele mari înseamnă, în dialect comunist, exact opusul lor).
Astfel teroriștii și tâlharii care tăiau și omorau în anii 60, s-au rebrănduit , au trecut de la stilul Stalin-Brejnev la stilul Gramsci-Gorbaciov, au devenit politicieni onorabili și au câștigat alegeri democratice.
Dilma, președinta Braziliei, Mujica, președintele Uruguay-ului, sunt chiar ei înșiși criminali în toată regula, au omorât cu mânuța lor oameni și au participat direct la operațiuni de jaf înarmat. Kirchnerii din Argentina sunt și ei foarte apropiați de gruparea teroristă Montoneros, și au colaboratori de încredere dintre veteranii acesteia. Daniel Ortega, dictatorul sângeros din Nicaragua, deși fusese dat jos (prin alegeri, de Violeta Chamorro), a revenit, tot prin alegeri – unii sunt de părere că și Ceaușescu ar fi avut șanse să câștige alegeri, dacă nu era împușcat.
Pe scurt, în America Latină este astăzi la putere stânga comunistă, travestită cf cerințelor dialectice de etapă, o stângă compatibilă cu cea europeană și nord-americană. Aparent, s-a convertit la ceva economie de piață (de fapt, la sistemul chinezesc, sau cel hitlerist) în care oligarhi conectați cu Partidul au toate oportunitățile, și nu se poate câștiga împotriva lor nicio competiție.
Totuși, la reuniunile FSP, conducătorii nu umblă travestiți în capitaliști, își vorbesc tot cu tradiționalul apelativ „tovarășe”.
Sărăcia și violența nu au fost eliminate. Dimpotrivă.
În schimb (chestie la care era bine să se gândească mai din timp acei prelați plini de bune intenții, care tot repetau argoul stângii, convinși fiind că nu fac politică) stânga latino-americană impune acum REVOLUȚIA CULTURALĂ – legalizarea avortului, căsătoria homosexualilor, legalizarea drogurilor, dezarmarea cetățenilor cinstiți, eutanazia, etc.
Până și în Cuba, unde până deunăzi, homosexualii chiar erau persecutați pe bune (singurul loc din America unde se întâmpla asta), de la o vreme, Castro s-a gândit mai bine, și a hotărât să nu-i mai bage la închisoare. Închisoarea în Cuba e doar pentru anticomuniști.
Homosexualii au început deja să fie promovați, mai ales de prințesa roșie, Mariela Castro.
Biserica degeaba protestează față de impunerea revoluției moravurilor. Opinia publică degeaba e, în zdrobitoare majoritate, împotriva acestor porcării. Stânga, ajunsă la putere, nu mai cedează.
Alegerile din Venezuela au dovedit asta.
Altfel spus, stânga latino-americană nu e cu nimic diferită de cea pe care o știm din alte emisfere. E vorba de criminali nelustrați, ajunși să pună mâna pe putere, pe mass media și pe bani, aproape imposibil de dat jos, odată ce s-au înșurubat la guvernare, și puși pe aruncat în aer Civilizația și bazele ei morale.
Încă o vorbă despre Venezuela, și gata. Datorită stilului neobrăzat al lui Chavez, în această țară complicitățile FSP cu celelalte axe ale răului din lume sunt vizibile ca în vitrină. Nu e greu de constatat relația FSP cu Rusia lui Putin, China comunistă, Coreea de Nord, Belarus, Republica Islamică Iran, Hamas, Hezbollah și toate celelalte organizații teroriste care încă mai contează pe planetă, inclusiv FARC, Tupamaros, etc. Dar și relația de amor a FSP cu stânga occidentală.
Din păcate, Stelian, lucrurile arată destul de rău.
Dar și în America Latină sunt oameni inteligenți și curajoși, care merită toată admirația noastră. Ca Armando Valladares, sau Oscar Elias Biscet, ca să citez doar doi cubanezi, de o ținută și de un eroism cu totul excepționale.
Sau intelectuali precum Olavo de Carvalho.
Atât timp cât aceia ca ei nu se predau, nu e totul pierdut. Iar ei încă se mai luptă, încă se mai sacrifică pentru adevăr și libertate.
Bogdan Calehari
4 June 2013@2 Stelian D
Te salut si eu! Vad ca Anca Cernea a facut deja un comentariu sumar (dupa standardele ei) dar care pune in umbra articolul, nu numai dpdv al documentarii. Poti observa usor ca “putregaiul” nu mai este localizat numai in Danemarca. ????
roby
4 June 2013Albii trebuie exterminati !
http://www.youtube.com/watch?v=0vYML_F1Nb0
Constantin
4 June 2013Apropos de bietul copilas Aaron Dugmore: politia a declarat ca nu exista nici o dovada ca ar fi fost agresat la scoala si ca nici un elev de alta rasa nu i-a adresat comentarii rasiste; conducerea scolii la fel; presa ”corecta politic” a declarat ca ” Aaron Dugmore s-a spanzurat dupa o cearta cu fratele lui”…
http://www.dailymail.co.uk/news/article-2691875/Boy-9-hanged-sent-room-arguing-younger-brother.html
Si noua ni se cere sa primim refugiati islamisti… Eurabia prinde incet-incet contur… vai de copii nostri!