FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Referendumul – Cine dorește oprirea dezbaterii?

Semnale mari de alarmă au fost declanșate în mai toată presa și în rețelele sociale de periculoasa dezbinare a societății ce ar urma să se întâmple dacă discuția despre Referendumul pentru familie se face serios și ajunge la concluzii și vot. Dezastru social! Numai că problema celor ce trag semnalul de alarmă nu este Referendumul, ci dezbaterea despre căsătoria homosexualilor. E spaima de argumentele ce pot fi prezentate, de devoalare a realității, de rediscutare a unor lucruri luate de bune cu ani în urmă în Occident, după ce societatea fusese atrasă să accepte fără o discuție serioasă o situație care nu ar fi fost deloc acceptată în forma de acum dacă era cunoscut și discutat fiecare detaliu semnificativ al schimbărilor ce urmau a fi făcute.

Toate acestea sunt pornite de la centrala de propagandă a stângii, care susține tot ce consideră că e “progresist”, deci folositor pentru a demola valorile morale pe care a fost construită societatea clasică occidentală, europeană ori americană, pentru a putea remodela lumea după planurile marxist-leniniste în privința familiei. Având mijloace profesionste de diseminare a emoțiilor, stânga care se folosește de asociațiile pro LGBT, a reușit să mobilizeze de fiecare dată utilii care acum, la noi în țară, se luptă să tulbure mediile de informare spre a opri dezbaterea, aruncând în luptă, invariabil, acuzații false, date fără legatură cu discuția și cât se poate de multe injurii. Și fac asta pentru că o discuție serioasă poate duce la pierderea celor câștigate de ei în zeci de ani in Occident și în câțiva ani la noi.

La început a fost KGB

Inițial, “drepturile” suplimentare ale persoanelor homosexuale au fost obținute de asociațiile susținute de KGB și de cohorta membrilor Școlii de la Frankfurt, apoi a celor formați de ea, folosind datele “științifice” prezentate de marii farsori Alfred Kinsey și Wilhelm Reich. Chiar dacă s-a dovedit că cei doi erau infractori care inundaseră lumea cu fanteziile unor obsedați și minciuni, câtă vreme nu au fost prezentate la timp studii alternative cuprinzătoare care să fie larg cunoscute, afirmațiile lor au fost folosite în continuare ca adevăruri revelate ce nu pot fi contestate.

Reconsiderarea datelor “clasice”, cu argumente care sunt de fapt minciuni răuvoitoare, ar duce la refacerea întregii dezbateri despre homosexualitate. Acuzațiilor fără legătură cu dezbaterea despre violența în familiile naturale, aduse de propagandiști și utilii lor,  li se poate răspunde cu datele despre violența din cuplurile homosexuale, care este mai mare ori cel puțin comparabilă. Dar aceste informații nu fac niciun bine cauzei.

Biserica neprogresistă 

O altă mare durere a celor care sunt de partea propagandei homomarxiste e că în dezbatere întră și Biserica, după ce au încercat să evacueze din viața publică morala creștină și cultura confesională, așa cum s-a întamplat zeci de ani în lagărul comunist. Mai mult, dezbaterea nu e susținută de mulți membri ai clerului, ci în special de membri ai laicatului ortodox ori catolic care sunt bine pregătiți, elocvenți în argumente, decenți, nu de bărboși îmbrăcați în negru, așadar e mai complicat pentru propagandiști și utilii lor să demonizeze adversarul ideologic. Pe urmă, era logic în mintea lor că o asociație de zece inși este mai îndreptățită să dezbată marile probleme morale decât cei care reprezintă 80-90% din populație, adică reprezentanții bisericilor. Această logică e  acceptată involuntar, pe negândite, de o societate scăpată de prea puțină vreme din comunism… Acum, odată cu dezbaterea, ar trebui să se vadă mult mai bine care sunt părțile și cât de îndreptățite sunt să impună ceva în societate.

Dezbatere intre rusofili 

Aducând discuția la noi în țară, o altă acuzație generală adusă apărătorilor familiei naturale este că unul dintre cei de la varful Coaliției pentru Familie (Bogdan Stanciu) ar fi omul rușilor. Lucru adevărat și verificabil. Numai că cei care fac acuzația asta nu spun că de partea lor sunt câțiva inși bine asezați, cunoscuti că ar fi conectați la rețelele de influență ale Moscovei, de la Matei Păun, finanțatorul USR, la Vasile Ernu…

PSD și familia tradițională 

Venind mai aproape, o acuzație generală e aceea că dacă organizează Referendumul, PSD are de câștigat simpatie din partea electoratului. Numai că dacă se face serios discuția, se află că de la Viorica Dancilă la bună parte din cei de la varful partidului se găsesc mulți fosti si actuali sustinători activi ai asociațiilor de susținere a agendei homomarxiste și că și acum partidul este în legatură cu asociații ale homosexualilor. Iar PSD este în familia ideologică social democrată europeană, adică a partidelor favorabile pretențiilor organizațiilor prohomosexuale. Dar acuzația asta nu o să o auzim de la adversarii Refendumului…

Pe de altă parte, nu există un sodaj care să indice o posibilă recuperare a procentelor pierdute de PSD pentru că ar organiza Referendumul.

Cei care nu vor să se prezinte la consultare pentru că e organizata de PSD probabil că nu se prezintă nici la alegerile parlamentare ori prezidențiale, pentru că sunt tot organizate de PSD.

Așadar dezbaterea poate lămuri multe neadevăruri și poate face lumină în aspecte importante ale vieții sociale, dar asta nu are cum să fie de acceptat pentru propagandiștii stângii noi, abonați la granturi europene, dar conectați și la rețele obscure coordonate de la Moscova.

ACP

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

ILD Contributor

ILD Contributor

9 Comments

  1. Dorin
    25 September 2018

    Dezbaterea este și despre CĂSĂTORIE – pe care creștinii o cinstesc ca pe o mare Taină, instituită de Creator, deci un proces *sine qua non* al mersului normal al lumii !
    Este, mereu și mereu, o dispută între normalitate și pescuire în ape tulburi. A ajuns oare normalitatea ceva repudiabil ?? Nici vorbă, aici este o distorsionare logică, posibilă unde frecventarea logicii a devenit o chestiune elitistă…
    Așa se poate înțelege cum a apărut și formularea-întrebare de pe buletinul referendumului, o aberație vinovată, concoctată tocmai de „organizatorii” pesedei, care sunt de fapt cu sufletul alături de „minoritățile utile”…

  2. adib
    25 September 2018

    Gasim aici http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=22286
    (si pe multe alte siteuri de pe net)
    legea 3/2000 in forma originara si vedem ce scrie la art 7 alin (1):

    <>

    Legea 3/2000 a fost votata pe vremea CDR si a lui Emil Constantinescu.

    PSD are multe bube, dar intrebarea de la referendum e ok.

  3. AT
    25 September 2018

    Cu toata parerea de rau, argumentatia sustinatorilor referendumului, continut si prezentare, e sub orice critica. In presa, evident ostila, nu vad decat panouri cu “va iau homosexualii copiii” si declaratii stangace ale PSDistilor. Astea o sa mearga de data asta cu populatia imbatranita care mai e in tara, dar daca tendintele continua, urmatorul referendum o sa fie organizat tocmai pentru anularea celui de acum. Avem nevoie de un Ryan T. Anderson si o Maggie Gallagher. Uite ca si cu ei, cei mai logici, articulati, persuasivi, decenti si agreabili sustinatori batalia a fost pierduta in occident. Atunci noi la ce sa ne mai asteptam?

  4. adib
    25 September 2018

    comentariul precedent a fost trunchiat:

    Gasim aici http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=22286
    (si pe multe alte siteuri de pe net)
    legea 3/2000 in forma originara si vedem ce scrie la art 7 alin (1):
    Art. 7. – (1) Cetăţenii care participă la referendum au dreptul să se pronunţe prin “DA” sau “NU” la următoarea întrebare înscrisă pe buletinul de vot: “Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma aprobată de Parlament?”

    Legea 3/2000 a fost votata pe vremea CDR si a lui Emil Constantinescu.

    PSD are multe bube, dar intrebarea de la referendum e ok.

  5. Lola
    25 September 2018

    Și dacă e să fie referendumul și în favoarea lui dracnea&kamarila, orice om normal ar vota pentru familia tradițională măcar din considerentul că d’alde dracnea am mai avut și scăparăm dă ei dar cu d’ăilanți e mult mai rău.Cu alte cuvinte”fă-te frate cu draqnea până treci puntea”.Întrebat de un zbuciumat progresiv ce tot îi dă cu familia, acea himeră funcțională cum o numea bourdieau,J.Peterson l-a invitat să numească un miliardar globalist căsătorit cu un bărbat sau necăsătorit.La bâlbele respectivului,J i-a zis elegant ceva de genul”băh,esti prost?Tu nu vezi că ăsta-i straight și cu femeie și te prostește-n față că pentru tine e mai bine pe invers?”

  6. adib
    25 September 2018

    “PSD / Dragnea se vor folosi de succesul referendumului”

    Raspuns: PSD si Dragnea vor incerca sa se foloseasca si de un esec al referendumului si de frustrarea celor care au votat la un referendum invalidat (Dragnea / PSD vor da vina pe opozitie, vor inventa conspiratii, vor mentine tema in actualitate)

    Vor incerca sa se foloseasca si de un succes al referendumului.

    E posibil sa nu reuseasca, sau sa nu le foloseasca la prea mult. Lui Nastase nu i-a folosit prea mult referendumul de revizuire din 2003.

    Pe aceasta tema, noi trebuie sa facem ce e bine, fara sa facem calcule hiper-complicate si inutile despre ce si cui foloseste.

    Pot incerca sa se foloseasca de succesul sau esecul referendumului si alte partide, nu doar PSD.

  7. LibertarianulPriapist
    25 September 2018

    @Dan: Recomandati un articol de Capsali, sluga rusilor. Nu stiu daca din reavointa sau ignoranta.

    Din pacate crestinii si conservatorii ajung sa faca fix jocul lui Dragnea si al rusilor. Indiferent de rezultatul referendumului, noi vom pierde (plus ca este ridicol de scump).

  8. Batran de Dreapta
    25 September 2018

    Da, pana la urma conservatorii nostri cu capsa(li) vesnic pusa, o sa ajunga in turbinca lui Putin. E inevitabil. Acum e doar faza intermediara, de denial, dar in cativa ani de esecuri si de radicalizare in grup vor ajunge si sa faca ulimul pas. Am vazut deja exemple, gen Paul Ghitiu sau Mircea Platon, urmeaza in cativa ani si Papahagi. E doar o chestiune de timp si de lecturi proaste.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *