FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Revoluţia uslaşă primeşte întărâri: Voronin se declară trup şi suflet alături de uslaşi şi anunţă nesupunere civică la Chişinău

Declaraţia de adeziune a tovarăşului Voronin întregeşte peisajul circului securisto-comunist la care la care asistăm de câteva zile. Nimic mai firesc ca un bolşevic ce activeayă la vedere în Europa să-şi declare sprijinul pentru revoluţia uslaşă.

Susținem protestatarii din România și vrem ca acest regim și acest președinte al României să plece,

a declarat astăzi Voronin, citat de Evenimentul Zilei.

La fel de firec e ca Voronin să anunţe mişcări similare în Republica Modova, relateazăAgerpres:

Liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, a declarat într-o conferinţă de presă că protestele se vor desfăşura pe trei direcţii. Pe cale parlamentară, comuniştii vor cere demisia Comisiei Electorale Centrale, a Curţii Constituţionale, a preşedintelui interimar, a guvernului şi a AIE. De asemenea, PCRM începe acţiunile de nesupunere civică în întreaga ţară. Comuniştii sunt gata să susţină şi acţiunile de protest împotrva guvernării organizate de alte partide politice.

Vladimir Voronin a declarat că se va opune cu toate forţele intenţiei Alianţei de a desfăşura un referendum constituţional.

În alt context, Vladimir Voronin şi-a exprimat susţinerea faţă de protestatarii din România, spunând că doreşte ca aceştia să dea jos actualul regim şi pe preşedintele român.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

GMT

GMT

9 Comments

  1. Emil Catalin
    20 January 2012

    Dacă încercaţi cumva să sugeraţi că mişcarea asta (sau ce o fi ea) este aşa şi pe dincolo pentru că un kaghebist împuţit precum Voronin şi-a declarat sprijinul, cred că sunteţi într-o imensă eroare logică. Precizez, ca să nu fiu răstălmăcit – mă refer strict la inducerea acestui raţionament pentru truebelieveri (din ăia nu din cale afară de utilaţi la mansandă, dar care compensează prin credinţă), cum că atâta timp cât Voronin îşi declară sprijinul pentru ea, mişcarea respectivă nu poate fi decât un bullshit.
    V-aş ruga să treceţi prin algoritmul aceluiaşi raţionament momentul când cei doi bufoni siniştri, pre numele lor Vadim şi Becali, şi-au declarat cu patos sprijinul neţărmurit şi necondiţionat pentru Mişcarea Populară. Hai să vedem ce iese…

  2. Vlad M.
    20 January 2012

    Asa, si ce treaba are ILD cu Miscarea Populara? A sustinut site-ul asta Miscarea Populara sau popularismul?

    Hai, nene, mai lasa-ne cu aiurelile astea. In mod normal, daca un individ ca Voronin sustinea revendicarile „revolutionarilor”, era timpul sa ti se aprinda un beculet ceva, poate asa te mai uitai si la cere boborul adunat. Da’ nu, nici urma de gandire la astia extrem de „utilati la mansanda” (?).

  3. bogdan calehari
    20 January 2012

    „Miscarea asta sau ce o fi ea” nu are doar o singura problema, asta fiind „kaghebistul imputit”. Intr-o continuitate logica ” miscarea” are si sprijinul unei „carpe kaghebiste” si a unui colaborator si informator al Securitatii, ca sa amintesc doar piesele grele adica, pe Iliescu si Voiculescu.
    Nu, daca o Miscare are sprijinul lui Voronin, Iliescu si Voiculescu, nu este un „bullshit”! Asa cum nu a fost un bullshit nici „miscarea” din Londra care a avut sprijinul macelarilor democrati si liberali de la Teheran. Cine crede altfel se afla intr-o ” imensa eroare logica”. ????

  4. Emil Catalin
    20 January 2012

    Domnu’ calehari, dacă aţi lipsit la lecţiile de logică elementară, este problema dvs. domnule, dar nu e nevoie să v-o exhibaţi prin spaţiul public prin ironii ieftine.

  5. Vlad M.
    20 January 2012

    Legatura ILD cu Miscarea Populara este…?

  6. bogdan calehari
    20 January 2012

    domnu’ e.c., pentru ca „dictatura asta nenorocita” le permite altora sa-si exibe prin spatiul public ce „vrea muschii lor”, dati-mi si mie voie sa intervin in discutie cu ironii ieftine, pe masura, de altfel, algoritmilor logici si rationali pe care-i folositi. ????

  7. bogdan calehari
    20 January 2012

    Era sa uit draga e.c. ” O epoca buna este o epoca in care ironia nu te arunca in puscarie” Nici macar aia ieftina. ????

  8. Emil Catalin
    20 January 2012

    @Vlad M a fost un exemplu, de cum poate fi interpretată logica asta de doi bani. Adică dacă Vadim şi becali şi-au declarat sprijinul pentru Mişcarea populară, aceasta nu poate decât după chipul şi asemănarea lor?
    Hai că mă opresc aici. Nu are rost, îmi pare rău că v-am deranjat. Io îmi făcusem cont pentru că multe articole chiar îmi plac şi vă citeam de ceva vreme. Să fiţi iubiţi.

  9. Vlad M.
    20 January 2012

    Bla bla bla despre logica de doi bani. Scurt.
    1. Nici o legatura intre ILD si Miscarea Populara.
    2. Becali si Vadim au vorbit despre Miscarea Populara pentru ca erau in cautare de legitimitate.
    3. Voronin nu cauta legitimitate.
    4. Voronin sustine miscarile de protest pentru ca sunt indreptate impotriva lui Traian Basescu, om politic pe care il uraste, intrucat a fost primul presedinte roman care a fost cu adevarat preocupat de ce se intampla in Moldova.
    5. Voronin sustine miscarile de protest si pentru ca promoveaza idei care ii sunt familiare si placute.
    6. In conditiile in care avem de a face cu 3, 4 si 5, devine evident ca numai cei foarte putin „utilati la mansanda” (citat din dumneata) nu realizeaza ca protestele astea nu au nimic de a face cu bunul simt, inteligenta sau civismul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *