FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Scrisoare deschisă către Ambasadorul Republicii Franceze

Domnule Ambasador M. Henri Paul,

Mă adresez Dumneavoastră atât pentru demnitatea oficială de Ambasador al Republicii Franceze la Bucureşti, cât şi pentru că sunteţi Ofiţer al Legiunii de Onoare şi deţinător al Ordinului Naţional de Merit, onoruri care va conferă şi responsabilitatea personală, civilă, de a răspunde în faţă poporului român pentru ofensele la care am fost supuşi în emisiunea „On n’est pas couche” de pe canalul France 2.

A fost o regie perfectă domnule Ambasador. Jonathan Lambert, actor simpatic şi umorist, a realizat împreună cu o sută de persoane din auditoriu o scenetă în care a fost insultat poporul pe lângă care sunteţi acreditat ca reprezentant al Franţei, ţară aliată pe care românii o iubesc şi o iau ca model de sute de ani. Dacă sceneta s-ar fi prezentat pe un canal obscur de televiziune şi nu pe France 2, am fi considerat că a fost o răutate nereprezentativă, dar în aceste condiţii, comedia s-a transformat în jignire şi dispreţ. Domnule Ambasador, nimeni nu are dreptul de a ne considera o naţiune de cerşetori pentru că sunt şi cerşetori de origine română pe străzile Franţei. În plus, folosirea unui post de televiziune care poartă numele Franţei pentru a ne răni este degradantă pentru toţi cei care au contribuit la asta, de la realizator până la ultima dintre persoanele din auditoriu. Şi erau mulţi acolo domnule Ambasador. Mult mai mulţi decât numărul celor care ajută la integrarea şi educarea acelor cerşetori care, din diverse motive, apelează la mila publică.

Nu ştiu dacă veţi ciţi aceste rânduri domnule Henri Paul. Era de resortul Ministerului de Externe român să vă invite la o discuţie. Era poate de resortul Domneavoastra să postaţi pe situl Ambasadei Republicii Franceze câteva rânduri în care să vă exprimaţi regretul şi consternarea cu privire la acest fapt. Am căutat acele cuvinte domnule Ambasador şi nu le-am găsit, poate pentru că am lacrimi în ochi. Lacrimi de umilinţă şi neputinţă în faţa dispreţului celor care consideră că nu ne datorează nici măcar o explicaţie.

Vă salut domnule Ambasador şi Vă doresc împlinirea tuturor gândurilor Dumneavoastră de bine.

Francesco

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Daniel Francesco

Daniel Francesco

38 Comments

  1. Despina
    21 April 2010

    Asteptam scuze

  2. dr pepper
    21 April 2010

    yeah, but don’t hold your breath.

  3. Imperialista
    21 April 2010

    MAE a reactionat, asa cum era si firesc, prin mijloacele sale diplomatice de comunicare cu Franta. Ambasada Romaniei la Paris a protestat fata de acest (sa-i spunem) „incident” si a solicitat postului PUBLIC de televiziune France2 sa prezinte scuze. (Precizez acest fapt ca urmare a afirmatiei din articol conform careia MAE nu ar fi facut nimic)

    Din pacate, nu exclusiv in actiunile sau „reactiunile” autoritatilor romane consta reabilitarea imaginii romanilor peste hotare – si sa fim onesti, problema aceasta o avem aproape exclusiv in Europa. O parte din vina rezida in ceea ce „exportam” noi insine in afara granitelor tarii. Cealalta parte din vina (indraznesc sa spun, mult mai mare) rezida in maniera in care tara gazda este capabila/vrea sa recepteze prezenta noastra acolo: unii sunt mai toleranti, dar altii sunt mai predispusi spre discriminare, precum si imbratisare a cliseelor si a generalizarilor. Aceasta atitudine, mi se pare mie, provine din superficialitate si incapacitatea indivizilor (nativa sau ca urmare a educatiei, ceea ce este si mai grav) de a trece prin filtrul propriei judecati informatia receptata din jur si de a percepe nuante. Ei bine, aflati ca exista si astfel de societati (prefer sa nu furnizez detalii aditionale, dar cred ca Vlad isi aminteste despre ce vorbesc).

    Salutari dintr-un loc indepartat de Paris si ale carui principii de baza sunt multiculturalismul si diversitatea,

    A.N.

  4. emil
    21 April 2010

    Imperialista ???? … o nelamurire. Cum iti explici faptul ca in America de Nord romanii au o reputatie buna? In orice caz, mult mai buna decit in Europa… ca si ei s-au „exportat” tot din Romania. Ca sa nu ne ascundem dupa degete: in mare masura, sintem ciuca dispretului datorita tiganilor romani. Intimplarea face ca numarul acestora in America de Nord este suficient de mic ca ispravile lor sa nu pateze bunul nostru nume… pe care il avem prin munca, talent, adaptabilitate si succese.

    Care e faza cu principiile de baza? lamureste putin cum se leaga de postarea lui Francesco.

  5. Despina
    21 April 2010

    Emil,
    Eu cred ca stiu un raspuns pentru ca mi-am pus mai demult intrebarea asta : selectia la acordarea vizei de intrare.
    Oare este asa?

  6. dr pepper
    21 April 2010

    cand vine vorba de omoruri, furturi si violuri – atunci sunt romani.
    sunt rromi doar cand vine madona la bucuresti sau cand vine vorba de discriminare, ei bine, atunci nu mai sunt romani, sunt rromi discriminati de romanii cei rasisti.
    in felul ei imperialista are dreptate, poate daca am avea toti atitudinea lui johnny raducanu, alta ar fi situatia:

    http://www.youtube.com/watch?v=YA7D7WvPMdI

  7. emil
    21 April 2010

    Evident, Despina. Acuma, Imperialista s-ar putea sa-mi spuna ca e o masura profund discriminatorie la adresa tiganilor… pai, pe ce baze solide construim noi multiculti si diversitatea?
    Intimplarea face ca marea majoritate a tiganilor care ajung aici (si nu sint multi deloc) o fac prin mijloace ilegale… nu e prea atragatoare o excursie peste Atlantic in cala unui vapor, cind Europa e mult mai usor de batut cu pasul. Si ca fapt-divers: exista si citiva tigani sositi legal, prin procesul normal de triere, care nu se bazeaza pe multiculti si diversitate, ci pe un nivel de educatie, cunostinte profesionale si de limba, si pe experienta in meseriile cautate de canadieni. Eh, acesti tigani primiti in baza acestor criterii şubrede, isi vad de treaba si s-au integrat in noua societate. Inexplicabil! ????

  8. Despina
    21 April 2010

    Corect.
    Asta iarna cand am fost la sora-mea in Montreal ,de Craciun am avut o inundatie.
    Cine crezi c-a venit sa ne repare teava chiar in ajun?
    Un roman tigan- a reparat-o atat cat s-a priceput el si-a luat vreo 250 dolari canadieni -pentru maximum 1 ora…

  9. Imperialista
    21 April 2010

    A fost complet gresit inteleasa partea cu multiculturalismul si diversitatea. Eu ma refeream la ele ca principii contradictorii vis-a-vis de discriminarea romanilor, nu a tiganilor.

    Despina are dreptate,intr-un fel despre asta este vorba, insa trebuie facute niste comentarii de nuanta privind acordarea vizelor si selectia aferenta.

    Revin cu lamuriri si va rog sa ma scuzati, in America de Nord este inca ora de lucru (dar nu America de Nord este locul la care faceam referire ca avand la baza multiculturalismul si diversitatea – precizez asta pentru a evita noi si noi confuzii)

    A.N.

  10. emil
    21 April 2010

    Imperialista, multumiri pentru precizari.

  11. costin
    21 April 2010

    The Romanian Salute vs The French Salute

  12. Despina
    21 April 2010

    VOILA !!!….

    Dracu i-a pus sa se ia de noi ! Baietii de la cocodac le-au dat exact ce meritau

  13. emil
    21 April 2010

    excelent ????

  14. costin
    21 April 2010

    imperialista multiculturalista ???? , „multiculturalismul si diversitatea” sint niste abstractiuni inutile, dar absolut inutile in acest caz. nu este vorba de discriminarea „intrinseca”, „capatata prin educatie” sau orice altceva, este vorba de o gluma proasta facuta de niste oameni grobiani pe un canal de televiziune, o rautate grosolana careia cel mai bine i se raspunde cu o alta rautate, mai subtila, cum este cea a celor de la daily cotcodac. Eu unul nu ma simt in nici un fel jignit, ca roman, de badaranii care au facut emisiunea.

  15. Imperialista
    21 April 2010

    Costin, nu sunt absolut deloc de acord cu ideea ca multiculturalismul si diversitatea sunt o abstractiune nici in acest caz si nici in alte cazuri. Ba din contra, multiculturalismul si diversitatea devin realitati din ce in ce mai concrete in ziua de astazi, cu care te intalnesti pe strada (si la propriu, si la figurat, cum vrei tu:). As putea sa te intreb „Pe ce lume traiesti?”, insa suna destul de nepoliticos, asa ca te rog sa retii doar ideea de fond din intrebare ???? (Duc lipsa de „diversitate” lingvistica in acest moment :P) Multiculturalismul si diversitatea chiar nu sunt o abstractiune in cele mai multe dintre tari si fenomenul ia amploare fulgerator (sper ca nu o sa vii cu contraargumente, as fi curioasa sa vad daca gasesti). As mai preciza ca adoptarea lor ca principii de functionare a unui mediu social, asa cum celor mai multe tari le place sa se laude ca o fac, presupune respectul fata de acest amalgam de culturi si diferente etnice si/sau culturale. De la adoptarea principiului pana la respectarea lui este insa o distanta destul de mare, dupa cum se vede.

    Tin sa te contrazic si cu privire la faptul ca incidentul France2 este doar o gluma grosolana si nu discriminare (vezi finalul comentariului urmator ????

  16. Imperialista
    21 April 2010

    Ca sa ii raspund mai intai lui emil (#4), cum se leaga principiul multiculturalismului si al diversitatii cu postarea lui Francesco: se leaga prin aceea ca societatea franceza nu le are, sau cel putin nu le respecta, din experienta mea de viata acolo (ce este drept, nu indeajuns de indelungata, dar suficienta cat sa pot trage niste concluzii). Asta vroiam sa spun. Cand aminteam despre aceste (sa le spunem deci) principii, spuneam tocmai ca ele nu exista in Franta in adevaratul sens al cuvantului, impotriva aparentelor. Culmea, impotriva aparentelor. Caci desi minoritatile in ansamblu ocupa o proportie mare din populatia Frantei si Franta se declara un teritoriu „accueillant”, deschis diversitatii, ele sunt profund marginalizate si discriminate pentru simplul fapt ca sunt de origine non-franceza. Atat. Calitatile personale ale indivizilor de cele mai multe ori nu conteaza in ochiul francezului. La fel sta situatia si pentru orice alt strain care indrazneste sa calce pe taram frantuzesc, este oarecum tinut la distanta prin prisma originii sau a cetateniei. Daca, in plus, are nenorocul sa aiba „confrati” nu prea bine vazuti, atunci nimic altceva nu mai conteaza si sanse de reabilitare tind sa cred ca nu prea exista cu adevarat.

    Si aici vroiam sa ajung. Nu vreau sa se creada ca am de gand sa abordez problema minoritatilor in Franta sau in general, nici macar a minoritatii rrome. Vreau sa abordez doar problema modului in care ii percep francezii pe strainii veniti in tara lor si mai ales pe unii straini, a caror imagine in afara granitelor tarii de origine nu este una dintre cele mai fericite (vezi romanii).

    Aici trec la alt aspect care a fost mentionat si de emil, si de despina: Ce intelegeti voi prin multiculturalism si diversitate si ce presupune respectarea lor ca principii? Eu inteleg ca presupune toleranta fata de diferentele etnice, culturale, de rasa, dar poate ca ma insel. Multiculturalismul nu presupune insa toleranta fata de incompetenta, nici toleranta fata de lene, nici toleranta fata de lipsa bunului simt si fata de badaranie, nici toleranta fata de aroganta, samd. Si aici cred ca suntem toti de acord, din cate am vazut in comentariile voastre anterioare. Nu inteleg de ce, cand am scris multiculturalism, s-a inteles ca promovez vreun soi de toleranta universala ???? Reactiile au fost oarecum virulente si am fost criticata pentru asta mai mult sau mai putin subtil. Putintica moderatie, „stimabililor” ????

    Si ca sa-i raspund din nou lui emil #4 si despinei #5, romanii au o reputatie extraordinar de buna in America de Nord tocmai datorita tolerantei fata de nationalitate si originea etnica (la un nivel mult mai ridicat decat in Franta, cel putin) si intolerantei fata de incompetenta si lene. Selectia la acordarea vizei de intrare in SUA, Canada este, intr-adevar, sistemul care exprima si face aceasta diferenta, iar rezultatele sunt fericite. In plus, competenta este profund apreciata. Iar ceea ce spune emil la #7, adevarat, nu sustineam contrariul.

    Ce ne facem, insa, cu Europa?

    Spuneam in primul comentariu ca depinde de ceea ce „exportam” noi insine in afara granitelor tarii. Trebuie sa recunoastem adevarul: am exportat multi indivizi care fac probleme, atat romani, intr-o proportie redusa, cat si rromi, intr-o proportie covarsitoare. Intr-adevar, cred ca toate cliseele negative la adresa romanilor sunt nascute de problemele create de indivizii de origine rroma in mod special (totusi, ca sa fim corecti, nu putem nega faptul ca exista si rromi care nu se incadreaza in categoria cersetorilor si a delincventilor).

    Spuneam totodata ca cealalta parte din vina pentru imaginea defectuoasa a romanilor rezida in felul in care tara gazda recepteaza prezenta strainilor pe teritoriul ei. Franta este profund deficitara la acest capitol si imi pare rau sa o spun. Nu este o noutate, caci incidentul de acum cateva zile tocmai asta pune in evidenta. Iar romanii nu sunt singurii discriminati. Vroiam, totusi, sa pun in lumina ceea ce sta in spatele acestei atitudini. Si tin sa te contrazic din nou, costin, cu privire la faptul ca este doar o gluma proasta si discutia despre discriminare nu isi are rostul aici. NU este doar o gluma proasta sau o rautate grosolana, este expresia unei atitudini care persista si se manifesta destul de des. Ceea ce s-a intamplat pe France2 nu este doar inventia unui umorist fara bun simt, este exacerbarea unei atitudini aproape generale, as putea spune, care, din cate am vazut, uneori se manifesta destul de explicit, alteori ramane latenta. Si atunci avem o problema si toaaaaaata discutia de mai sus isi are rostul. Nu voi mai dezvolta, insa, ce anume sta in spatele acestei atitudini, pentru ca simt ca voi fi penalizata pentru lungimea comentariului si nu sunt sigura daca el prezinta interes. De altfel, am spus ca o parte din vina este superficialitatea si incapacitatea francezilor de a chestiona informatia primita – de unde generalizare si discriminare la pachet.

    Vad oricum ca avem puncte de vedere foarte divergente, dar asta nu este ceva rau, ba din contra. De asemenea, vad ca s-au creat multe confuzii pe marginea primului comentariu si acesta este motivul pentru care am tinut sa aduc explicatii suplimentare la afirmatiile anterioare pe care le-am facut. Toata discutia despre multiculturalism etc. vine ca raspuns la anumite comentarii, dupa cum am precizat de fiecare data, si nu din vreo dorinta de a face teoria minoritatilor, etica politica sau mai stiu eu ce.

    Oricum, eu nu as considera ceva sporadic ceea ce s-a intamplat pe France2 si cred ca subiectul merita mai multa atentie, dintr-un alt unghi. Pana la urma, trebuie sa acceptam ideea ca romani si francezi suntem nevoiti sa coabitam in aproape acelasi spatiu economic si politic, dupa cum va avansa procesul „integrationist”.

  17. emil
    21 April 2010

    Imperialista, imi face placere sa te citesc… mare placere… dar (evident ca urmeaza si un dar) in unele privinte nu pot fi de acord cu tine (ca daca am fi, zau, ne-am plictisi ???? )
    Revin miine, multam pentru interventii si stil.

  18. euNuke
    21 April 2010

    Despre multiculturalism, foarte pe scurt. Constat ca exista foarte multi intelectuali tineri ce recepteaza notiunea de MC ca pe o sublima idee filozofica, marca a umanismului european de sec XX, inofensiva in plan social, benefica dpdv antropologic, in special in ceea ce priveste constructia valorica individuala. Ceea ce persista acum in mintile europene este tocmai aceasta confuzie intre gandirea metodica circumscrisa de axiologie si panseul mimetic indus de o ideologie recenta, ca atare nu trebuie sa ne mire ca ignorarea trasaturii fundamentale a acestei notiuni caracterizeaza discursul public al efebilor autoestetizati: multiculturalismul nu este o realitate sociala, ci o doctrina politica ce se suprapune pe o mentalitate tipic europeana si tinde sa o inlocuiasca; despre acest conflict de idei si despre expansiunea acestei ideologii ne vorbeste cu o voce critica si pe larg Giovanni Sartori, in cartea sa „Ce facem cu strainii? Pluralism vs Multiculturalism”, volum pe care’l recomand cu mare caldura mai ales ca poate fi citit si’n limba romana,fiind publicat de Humanitas, in urma cu cativa ani.

    Doctrina MC insusita de mare parte din elitele politice ale edificiului institutional european nu se intemeiaza pe toleranta/cunoastere/dialog in plan intercultural, ci pe echivalare valorica a culturilor, pe inversiune axiologica dictata programatic dinspre sferele puterii, pornind de la premisa aberanta ca omul poate trai si recepta deopotriva mai multe culturi si ca o atare insusire antropologica ar putea deveni o optiune individuala, asta in conditiile in care culturile sunt simultane si dispuse ‘echitabil’ in acelasi spatiu geografic; prin urmare ideologii MC neaga insasi fundamentul culturii europene: capacitatea ei de a primi, cunoaste si recunoaste informatia culturala exterioara, ‘straina’ si de a tolera grupurile si spatiile culturale periferice, de fuziune sau de sincretism ideatic si religios; ba mai mult: acesti ideologi neaga chiar si prevalenta istorica, exemplara si benefica a civilizatiei europene inventand tot soiul de culpe si trasaturi negative in dauna popoarelor ‘cuceritoare’ europene, fenomen ce vizeaza in fond erodarea constiintelor nationale si permeabilizarea invelisului de vanitate necesara, indispensabila etnogenezei; in virtutea doctrinei MC, europenii trebuie sa se reprezinte din ce in ce mai mici, mai vinovati si mai extenuati [cultural, dar si genetic, intr’un rasism inversat], pentru ca deschiderea societala fata de noile, proapetele culturi [si da, unele sunt recent plasmuite sau resuscitate] sa nu mai fie impiedicata de diferentele defavorabile de nivel, practic nivelurile si straturile cultural-educationale dispar sau devin insignifiante [in viziunea lor un analfabet este si trebuie sa fie la fel de valoros ca un universitar].

    In aceste conditii de mediu social marcat, conturat si de colportarea programatica a doctrinei MC, este mai usor de inteles frustrarea acelor tineri francezi televizati care, anchilozati fiind in ceea ce priveste aparatul critic innascut [ca element caracteristic al civilizatiei noastre], se simt obligati sa’si reorienteze malitiozitatea si spiritele firesti [de gluma proasta, manifestari ale gregarismului] catre acele categorii sociale ce exced sferei de tabuuri impuse de doctrina, bascalia tintind grupurile umane a caror criticare/apostrofare este inca permisa: etniile albe, europoide, femeile, soferii, nevestele politicienilor, fotbalisti. In acest caz [incident?!] nu putem vorbi de o mostra de rasism si nici de lacune in educatie, ci din contra: avem rezultatul brut al unei indelungate campanii de modelare institutionalizata inspirata si desfasurata sub obladuirea ideologilor multiculturalisti. Secta glumetilor de la TV France care se ridica la comanda ca sa se schimonoseasca intru constructia penibilului colectiv este compusa din acele exemplare [re]educate cu succes in cele doua decenii de internationalism [eufemism pentru socialismul iesit accidentat dintre ruinele blocului comuist] si multiculturalism glorios.

  19. costin
    21 April 2010

    Imperialista,
    ai observat ca multiculturalismul, cu toata pretentia lui de universalitate, functioneaza intr-un singur sens?
    sensul e asta:
    -francezul va trebui sa ma accepte pe mine (desi practic facem parte aceleiasi culturi si rase, dar daca nu o face risca sa fie acuzat de rasism).
    -eu ca roman alb, trebuie sa accept tiganii (ei isi spun tigani, asa ii numesc si eu) oricum ar fi ei, ca daca nu as fi rasist, xenofob, whatever.
    -dar daca merg pe acest fir, cum iti explici tu ca multiculturalismul (aceasta abstractiune ideologica, care cauta sa creeze realitati nu sa le inteleaga) inceteaza in momentul in care eu ma mut intr-un cartier de tigani, sau intr-unul locuit preponderent de musulmani din Bruxelles. nu voi fi acceptat, ba mai mult, ca minoritar voi fi dat afara in suturi, sau mai rau. ca sa poata fi sustinuta, chiar si asa precar, multiculturalismul este sustinut de alte citeva cirje ideologice, cum ar fi discriminare pozitiva si aversiunea deschisa pentru cultura/crestinism/capitalism/liberalism. daca un occidental este minoritate, multucultralismul dispare. ma scuzi daca nu am formulat prea atent. sint la munci ????

  20. dr pepper
    21 April 2010

    eu cred ca se face o confuzie intre multiculturalismul impus de stat (european- socialist) si cel american/capitalist unde valoarea primeaza.

  21. Imperialista
    21 April 2010

    Nu pot sa nu adresez o intrebare care ma roade serios: de ce pentru voi multiculturalism = socialism (euNuke) sau aversiune deschisa pentru cultura/crestinism/capitalism/liberalism (costin) ?! Culmea, eu personal am in general vederi destul de liberale, oi fi vreo ciudatenie a naturii?!

  22. dr pepper
    21 April 2010

    liberala in ce sens?
    american sau european?

  23. Imperialista
    21 April 2010

    @ dr.pepper : Ei, da, cred si eu ca aici este confuzia. Multumesc pentru lamurirea adusa. In comentariile mele anterioare nu am prezentat multiculturalismul ca ideologie, ci pur si simpul ca principiu de functionare sociala sau interrelationare intre indivizi. Si da, vad multiculturalismul ca toleranta la simpla diferenta de origine/nationalitate/rasa, etc. si doar atat. Am si spus ca el nu ar trebui vazut ca toleranta la orice. Zau ca tocmai lectiile de filosofie politica vroiam sa le evit si abordarea multiculturalismului ca ideologie.

  24. Imperialista
    21 April 2010

    @ dr. pepper #22: Discutia este lunga, niciodata nu am imbratisat o ideologie ca atare, cu intreg pachetul de asumptii pe care le face.

  25. dr pepper
    21 April 2010

    acum vreo sase ani am participat la o discutie dintre doi afaceristi americani.
    vorbele unuia dintre ei mi’au ramas intiparite in minte:

    „Domne, am angajat doi operatori de limba spaniola si mi’au crescut vanzarile cu 30%”

    pe de alta parte, statul american iti pune in vedere ca daca ceri ajutor la stat ca proaspat emigrant in secunda doi esti deportat.

    nu stiu care ar fi reactia americanilor daca le’ar fi impus multiculturalismul in masura in care este impus in europa.
    dar banuiesc ca si asta face parte din miscarea tea party, nu?

  26. euNuke
    21 April 2010

    Fiind vorba de o gaselnita ideologica europoida e firesc ca vectorii dogmatici ai noi gandiri sa tinteasca in primul rand europeanul obisnuit, acel cetatean alb, caucazian, nascut si crescut pe meleagurile europene, mai mult sau mai putin crestin si deprins cu prea multa libertate dpdv al nomenclaturii unioniste; Sartori descrie amanuntit modul in care noua ideologie lucreaza asupra pluralismului cultural/spiritual ce a caracterizat dintotdeauna, chiar din timpurile pre-crestine, civilizatia europeana, iar primul vector doctrinar este acela al uitarii: omul european recent trebuie sa’si uite istoria tumultuoasa dar marcata de un neincetat schimb cultural si economic cu civilizatiile orientale, tanarul progresist trebuie determinat sa priveasca cu alti ochi [cat mai ingustati] istoria neamurilor ce au salasluit pe batranul continent de la aparitia indoeuropenilor in Caucaz, Anatolia si Egee. MC este unilateral, obliga la un anume comportament si la o anume pozitionare mentala si sociala pe linii doctrinare trasate indeosebi in sarcina acelui cetatean alb si crestin, iar prin defetism semanat din frageda pruncie se urmareste dizolvarea simtamintelor naturale ce impulsioneaza aparitia constiintei si solidaritatii de grup ce definesc ulterior etnicitatea; natiunile europene sunt dizolvate la temelie, acolo unde se dezvolta empatiile si afinitatile ce tin de conservarea fiintei nationale si in acelasi timp demonizarea si degradarea continua a valorilor pre-unioniste ale Europei ating/vizeaza etnogeneza europeanului ce ar fi trebuit sa se nasca in urma federalizarii recente; nicio sansa ca in urmatoarele decenii omul european sa dezvolte o farama de constiinta etnica, a sinelui si comunului european, in conditiile in care elementele mentalului colectiv sunt induse metodic de doctrina multiculturalismului si de noua religie apocaliptica a ecologismului anti-uman; in afara acestor doctrine si a eurovizionului [=cantarea europei] tinerii europeni nu preau au altceva in comun si nici nu le este permis sa fie mandri de statutul lor de europeni, de valorile si credintele europene, de limbile, traditiile si trecutul lor; este momentul istoric in care crestinismul, colonialismul, pluralismul [cel real, de idei, politic si spiritual, descris foarte elocvent de sartori] si libertatile fundamentale ce au ridicat si caracterizat civilizatia europeana incep sa fie bagate sub pres de catre o birocratie infernala ce emite deja regulamente cu termenii corecti politic in care un europarlametar se poate exprima; insasi statul de drept este in pericol sa dispara sub loviturile succesive ale unei forme extreme de multiculturalism: exceptionalismul normat ce militeaza pentru ridicarea rangului minoritatilor culturale in pozitia privilegiata si aberant-anti-constitutionala de corp social exonerat in mod colectiv de raspundere penala in materie de traditii extraeuropene eufemistic integrate in notiune de cultura; pentru o anume categorie de indivizi importati de nomenclatura unionista legea penala aplicabila de pilda in cauzele ce tin de dreptul familiei va fi una de import: sharia, de pilda, sau o alta cutuma de ordin religios daca vorbim de budisti…ups, nu, la indieni nu se aplica multiculturalismul [de altfel nici la evrei dupa cum s’a intamplat recent in uk in speta cu scolile ce functionau sub egida unei institutii religioase]. bizar… ????

  27. euNuke
    21 April 2010

    @imperialista, ai inteles gresit: nu reiese de nicaieri din spusele mele ca MC=socialism; desigur, exista legaturi intre cele doua ideologii [e prea mare materialul ca sa’l expun acum], sunt insa foarte simplu de descoperit conexiunile la nivel de comunicatori: europarlamentarii socialisti sunt principalii si neobositii promotori ai MC, dar poate e doar o coincidenta, asta pentru ca sunt destui politicieni europeni ce clameaza pozitii de dreapta ce sustin fatis liniile directoare ale acestei ideologii ce se se doreste a fi chintesentiala procesului de integrare si unificare europeana.

  28. dr pepper
    21 April 2010

    una peste alta frantzujii astia a primit o frumoasa scatoalca de la cotcodac.
    cred ca asa si face le coq galique, cotcodac, cotcodac.

  29. israelianca
    21 April 2010

    nu, face cotcodaque.

  30. lektor
    21 April 2010

    domnii mei, si stimate doamne,

    frantujii nu ne sint dusmani cu adevarat, ba chiar as vota impotriva acestei asertiuni. Ne iau in balon din cind in cind, e drept, dar ne respecta in felul lor mic si ingust. Pe mine cel putin n-au reusit sa ma faca sa lesin de rusine cum c-as fi de origine româna in cei 15 ani de cind imi frec destinul de urmasii lui charlemagne si helas, petain.

    mai periculoasa la orice ora din zi si din noapte e obama cea lin curgatoare daca-mi permiteti sa ma exprim atit de lipsit de corectitudine politica.

    cu respect, al dvs,

    L. Lektorean.

  31. Despina
    21 April 2010

    ???? ???? ????

  32. dr pepper
    21 April 2010

    hmmm, daca era o gluma buna, sunt convins ca o gustam cu totii.
    lambert a primit un raspuns tot sub forma de gluma din partea romanilor, insa ce raspuns ar fi primit in cazul in care producea un salut al celor ce incendiaza constant suburbiile parisului?
    sunt convins ca il chema lambert van gogh instantaneu.
    face si le coq galique cotcodaque la cine poate…

  33. costin
    21 April 2010

    @Imperialista,
    cind spun liberal ma refer la liberalismul clasic nu cel american.

    nu am spus „multiculturalism = aversiune deschisa pentru cultura/crestinism/capitalism/liberalism”, ci doar ca asta este una din componentele lui.
    poate ca multiculturalismul tau nu e anti si pentru „toleranta la simpla diferenta de origine/nationalitate/rasa”, dar acela nu este multiculturalismul UE. o alta cirja a multiculturalismului este relativismul si suspendarea oricarei judecati de valoare cind vine vb de doar de unele minoritati, banuiesc ca stii despre care vb. multiculturalismul care lucreaza in europa presupune in primul rind toleranta fata de elementele incompatibile cu civilizatia occidentala din islam. in rest, detalii.
    un exemplu (iti pot da sute): http://gatesofvienna.blogspot……-evil.html
    e lung aritcolul dar merita parcurs, inclusiv discutia de la comentarii.

    @israelianca, dr pepper, asa cum bine ati remarcat cocosul galic e de mult gaina (in loc de cucurigu zice cotcodac ???? )

    @lektor, nu cred ca frantujii au ceva cu noi, si nici daca ar avea nu m-as deranja prea tare. din punctul meu de vedere prea se face tam tam pe glumita asta si inafara de un prilej de misto nu vad. francejii sint cel mult penibili si plictisitori, obama e mai interesant, e adevarat

  34. costin
    21 April 2010

    @imperialista, dr pepper a pus punctul pe i:
    „ce raspuns ar fi primit in cazul in care producea un salut al celor ce incendiaza constant suburbiile parisului?” http://patrupedbun.net/revelio…..ncendiate/

  35. lektor
    21 April 2010

    @costin: n-as spune ca frantujii sint nuli, sau demni de dispret. Prefer sa cred ca acel golem-bert cu sprincene false e un rahat cu ochi pe care frantuzu obisnuit nu-l ia in seama.

    ai fi uimit sa vezi citi supusi de-ai lui petain cred ca obama ar trebui trimis pe marte cu prima racheta (de productie ruseasca).

  36. costin
    21 April 2010

    @lektor, m-am exprimat cam prapastios, nu ma refeream la indivizi ci la ei ca natie, impresia care mi-o dau ca tara. de fapt, cred ca are leg cu faptul ca nu stiu franceza decit prea putin si nu citesc presa sau carti in franceza. inafara ca cei cu care am avut contact, dusi cu pluta in antiamericanismul si socialismele lor, nu stiu prea mult. acum a aparut gluma asta si am simtit nevoia sa fac putin misto. ???? despre olandezi mai auzi cite o chestie, mai un fortuyn, mai un wilders, englejii la fel cu ukip si pulp, etc vb de chestiile pop, chestiile care ies la suprafata, alea care si pe ei ii fac sa creada ca noi sintem niste cersetori.

  37. M. Henri Paul
    21 April 2010

    Nu ii bagati in seama sunt niste gay care au nevoie de atentie!

  38. costin
    21 April 2010

    imperialista, uite ce spune Bruce Bawer (daca nu il stii, pacat, ar trebui sa stii despre cine e vb) depsre multiculturalism:


    despre multiculturalism, de la min 8.30 incolo.
    continua cu celelalte clipuri din serie…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *