Draga Romania,

Nu ne scriem foarte des. Ne vizitam la rastimpuri, dar nu ne mai intelegem de foarte mult timp. Iti scriem acum pentru ca mai mult ca in alte dati trebuie sa deschizi ochii. De ceva timp primim intrebari pe strada, la ore, de la cunoscuti : « De ce la 20 de ani de la revolutie mai votezi comunistii ?» Ne este greu sa raspundem pentru ca ne este greu sa ne uitam inapoi. Privelistea este mult prea trista si, de multe ori, de neinteles.

Am plecat, cu mai mult sau mai putin timp in urma, cu speranta de mai bine. Lucurile pareau sa fi intrat pe un fagas normal, parea ca, incet dar sigur, ceva avea sa se intample. Povesteam cu mandrie colegilor mai europeni decat noi cum Romania incepe sa devina ceea ce ne-am fi dorit cu totii sa devina : o tara puternica, cu cetateni informati si implicati. O tara de care eram mandri. O tara careia nu-i era teama sa lupte pentru idealuri, pentru principii, pentru viitor. Astazi, in schimb, dezamagirea ne-a cuprins pe toti. Ce blestem te bantuie, Romania, ca sa iti poti inca iubi calaii ? Calaii care mai intai te-au saracit ca sa te poata manipula mai usor. Calaii care, apoi, si-au dat seama ca nu e asa greu sa obtina ce-si doresc.

continuarea o puteţi citi aici.