Lui Nicolas Sarkozy îi place să călătorească, dar vizitele sale nu sunt doar rodul curiozităţii turistice a unui om de lume sau a pasiunii unui orator pentru cucerirea publicului de peste mări şi ţări, el chiar crede în virtuţile şi în misiunea Franţei. A mers în Libia şi Statele Unite, a fost la piramide şi la Buckingham Palace, în Italia ca şi în Germania sau la Bucureşti, peste tot cu aceeaşi dispoziţie pentru publicitate şi pentru relaţii cordiale. Iubit, temut, criticat sau adulat în presa din ţara sa şi din lume, preşedintele Franţei nu face gesturi necugetate şi, chiar dacă este destul de puţin rigid în relaţiile cu partenerii externi, de regulă nu încalcă uzanţele diplomatice decât în aspecte minore, nesemnificative.

Totuşi, Nicolas Sarkozy şi-a amânat vizita oficială de pe 2 iunie în Suedia că reacţie la interviul luat de Pierre Rousselin ministrului Afacerilor Externe suedez Carl Bildt şi publicat de cotidianul francez Le Figaro la data de 25 mai 2009. Analizele comentatorilor francezi spun că, prin amânarea vizitei, preşedintele Franţei nu a dorit să se angajeze într-o spirală a declaraţiilor pro şi contra admiterii Turciei în preziua alegerilor generale europene. În plan secundar, Sarkozy – adept al ideii unei Europe care se protejează într-o perioadă de criză – nu a apreciat reafirmarea de către Carl Bildt a cunoscutelor sale teorii privind o deschidere maximă a pieţei comunitare că simbol al competitivităţii. Pentru moment, o să neglijăm disputa Sarkozy-Bildt privind chestiunea deschiderii totale sau parţiale a pieţei economice comunitare în favoarea polemicii privind admiterea Turciei. Se cunoaşte că Nicolas Sarkozy este un adversar declarat al aderării Republicii Turcia la UE. Iată însă ce a declarat Carl Bildt în interviul din 25 mai ca urmare a unor întrebări privind situaţia economică:

P.R. Sunteţi îngrijorat pentru ţările baltice, Europa Centrală şi Balcani?

C.B. Situaţia economică este oarecum mai puţin ameninţătoare ca acum două luni. Este preocupantă în Letonia. În Ucraina, sfidările sunt considerabile. În Balcani, nu există riscul războiului, dar criza poate relansa naţionalismul. Pentru a-l evita, trebuie să evităm oprirea lărgirii Uniunii Europene, deşi acele ţări au un drum lung de parcurs înainte de aderare.

P.R. Acest imperativ se aplică şi Turciei?

C.B. Da. Categoric. Europa are un interes strategic de prim rang ca Turcia să se orienteze către ea. Dacă închidem uşa Turciei, noi încurajăm tendinţele naţionaliste într-o altă direcţie şi o sa trimitem un semnal foarte negativ restului lumii.

P.R. Dacă Turcia va intra în Uniune, ea va fi ţara cea mai populată şi va avea deci o greutate politică considerabilă…

C.B. Înţeleg această nelinişte. Toate lărgirile au suscitat temeri şi opoziţii. Şi toate au fost un succes. Nu cred că asta (lărgirea, n.t.) a ajuns la capăt. Europa s-a transformat cu fiecare lărgire, dar astăzi este mai eficace ca oricând.

P.R. Făcând să intre Turcia, asta înseamnă să condamni alte ţări ca Franţa şi Germania să-şi piardă influenţa în Europa. Asta alimentează teoria complotului…

C.B. Este argumentul utilizat de de Gaulle apropo de Marea Britanie. Dar, pentru a avea greutate în lume, e mai bine să fie o Uniune europeană decât o uniune a unei părţi din Europa. În deceniile viitoare, noi vom avea nevoie de dinamismul economic şi demografic al Turciei. Cu Turcia, Europa va fi un factor de reconciliere cu lumea musulmană. Şi apoi, dacă estimăm ca Ciprul este în Europa, când de fapt este o insulă în lagul Siriei, este dificil sa nu consideri că Turcia este în Europa.

Carl Bildt este exponentul teoriei includerii Turciei ca factor de dinamism economic şi demografic. Oare Europa şi-a pierdut capacitatea de a fi un motor al modernităţii şi al inovaţiei economice de are nevoie de Turcia ca să-şi relanseze economia? Câte Volvouri şi câte Renault-uri a inventat Turcia? Este bine să privim acest “dinamism demografic” doar din prisma numerelor, şi aceste numere ce vor să însemne? Mai mulţi contribuabili la trezoreria Uniunii sau o populaţie care îi va dezlocui şi îi va aliena pe vechii europeni aşa cum a făcut-o în Balcani?

Balcanii şi Ciprul reprezintă laboratorul istoric, aici sunt exemplele cele mai bune unde se poate vedea cum s-au integrat turcii în Europa. Iar populaţiile islamizate, că este vorba despre slavi în Bosnia, Bulgaria şi în Muntenegru sau albanezii în Kosovo sau Republica Albania şi-au adaptat gândirea, portul şi atitudinea pentru a se contopi valului asiatic, şi pentru ei Europa este o Vienă mai mare la 1683, nu o casă comună. Iar Turcia însăşi, cândva cămin al multor populaţii şi religii, a ajuns un fief exclusiv turc, fără armenii pe care i-a masacrat şi fără celelalte populaţii creştine, alungate sau decimate. Iar kurzii musulmani sunt fraţi buni pentru turci doar atunci când nu vor sa fie ei înşişi, şi pentru asta Republica Turcia îi tratează cu tunul şi bombele din avion.