În luna februarie au avut loc cele mai mari proteste antirăzboi din orice lună a anului și din orice an. Milioane de oameni iubitori de pace au ieșit în stradă în numeroase orașe din lume.
La marșul de la Londra din 15 februarie au participat aproape un milion sau, după estimarea organizatorilor, aproape două milioane de persoane. Demonstrații similare în Marea Britanie au avut loc la Glasgow și Belfast.
Trei milioane de italieni au defilat pe străzi la Roma. Un milion de spanioli au demonstrat în Barcelona. Alt milion și jumătate la Madrid. Treizeci de mii la Viena, patruzeci de mii la Berna, o sută de mii în Belgia, șaptezeci de mii în Olanda, o jumătate de milion în Franța, peste trei sute de mii în Germania… până și la Moscova au protestat patru sute de ruși împotriva războiului.
Două sute de mii în San Francisco și New York, șase sute de mii în Australia. A fost ceva de proporții cu adevărat globale: în numai două zile (15 și 16 februarie) au participat la sute de demonstrații antirăzboi cel puțin șase milioane de oameni în șaizeci de țări. Unii sociologi au vorbit ulterior despre „cel mai mare eveniment de protest din istoria omenirii”.
S-ar putea să fiți puțin descumpăniți. Lumea întreagă a ieșit luna trecută în stradă să protesteze la adresa unui război pe care Vladimir Putin încă nu îl dezlănțuise oficial? Milioane de oameni au intuit perfect intențiile lui Putin și s-au organizat în avans pentru a preveni invazia Ucrainei?
Să nu exagerăm. Acel 15-16 februarie datează din anul 2003. Războiul iminent condamnat în avans de mulțimile globale iubitoare de pace era cel din Irak, cu SUA în rol de agresor imperialist și Saddam Hussein apărându-și „sărăcia, nevoile și neamul”.
În 2014, când Rusia a anexat practic sudul Ucrainei și pregătește invazia restului, milioanele de pacifiști indignați din toate zările sunt de nevăzut. Manifestările de solidaritate cu Ucraina au fost răzlețe, mai intense în țările din fostul lagăr sovietic și cu o participare medie de câteva zeci până la câteva sute de persoane. De unde acest contrast ca de la cer la pământ?
Să vedem cine au fost organizatorii din 2003: în SUA a fost A.N.S.W.E.R, un grup tutelat de Organizația Internațională Socialistă; de franciza britanică s-au ocupat Rezistența Globală și Comitetul Pentru O Internațională Muncitorească; Forumul Social Mondial, cu reședința la Porto Alegre, i-a organizat pe sud-americani; partea europeană a fost coordonată de Forumul Social European.
Ce au în comun aceste grupări? Anticapitalism, antiamericanism și apartenența la un front marxist mondial. De ce un astfel de verdict direct, fără nuanțe? Dar sunt tone de nuanțe și toate la vedere: toate socialismele mai mult sau mai puțin voalate, declarațiile de eliminare a inegalităților și de instituire a justiției sociale, precum și apelurile la luptă împotriva „globalizării” și a „neoliberalismului” pe care le profesează aceste organizații nu sunt nimic altceva decât palavre de agitație marxistă. Mult fum, un singur scop. Multe nuanțe de roșu proletar.
Și pacea, desigur. Pacea este o prioritate de importanță maximă. Conceptul modern a fost cizelat la Moscova, în urmă cu multe decenii: soldatul rus luptă pentru pace, în timp ce soldatul american cotropește pentru mașina de război imperialistă. Socialism egal pace. Capitalism egal război și spoliere.
Acum e clar de ce nu sunt Londra, Madridul și New York arhipline de manifestanți scandând împotriva invaziei rusești în Ucraina. Nu s-a găsit nimeni care să mobilizeze șeptelul impresionant de anti-imperialiști din 2003. Rusia, agresor cu pretenții imperiale? Absurd. La fel de absurd ca ideea că numeroasele forumuri și asociații de mai an, care nu contenesc să militeze pentru lapte și miere în toată lumea, s-ar putea coaliza împotriva patronilor de la Kremlin. Ar fi ca și cum s-ar dezice de chiar izvorul de lapte și miere care susură sub mumia lui Lenin.
Înșurubarea acestei convingeri în mintea occidentală – anume că SUA este dușmanul numărul unu al păcii planetare – s-a desăvârșit în deceniul 1960 (de altfel un moment istoric de adopție pe scară largă a multor patologii cultivate cu atenție de păpușarii sovietici). Războiul din Vietnam a fost probabil singurul din istorie în care combatantul care nu a pierdut nicio bătălie pe câmpul de luptă a fost nevoit în final să se recunoască învins și să se retragă cu coada între picioare. Mai mult, acest lucru s-a petrecut în condițiile în care justificarea morală a celui înfrânt a fost fără reproș. Înfrângerea militară s-a datorat numai războiului civil purtat de tineri, medii academice, de presă și divertisment în interiorul Americii și îndreptat împotriva Americii.
Șeptelul șaizecist de occidentali gălăgios antioccidentali a fost împrospătat cu fiecare nouă generație și astfel s-a ajuns la apatia și indiferența din prezent. După ce a fost dresat atâta timp să intre în priză numai împotriva propriei tabere, publicul occidental a devenit incapabil să mai țină partea celor care luptă și mor pentru libertate.
Reacția cetățeanului din așa-zisa „lume liberă” la momentul Ucraina 2014 dezvăluie un putregai teribil de deprimant. Lagărul s-a mutat în Vest. Occidentalii tânjesc mental după gratiile unei utopii pentru care esticii au plătit un tribut enorm de sânge.
Occidentalii au asimilat temeinic profeția lui Orwell: freedom is slavery.
PS
Eve of Destruction a fost unul dintre cele mai ascultate imnuri antirăzboi ale deceniului șaizeci. A fost lansat în iulie 1965 și după scurt timp a ajuns pe locul 1 al clasamentului Billboard Hot 100. După o jumătate de secol cine mai e capabil să vadă de unde vine cu adevărat distrugerea?
Romanian
24 de comentarii
Bogdan Calehari
8 martie 2014Vladimir Putin a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace, lucru dealtfel normal din moment ce, dupa ce a pacificat Cecenia si Georgia, pacifica azi Crimeea si maine poate toata Ucraina. Lucrul acesta imperialistii americani nu l-au facut niciodata. Ei n-au pacificat niciodata pe nimeni. Asa ca, de ce sa iasa protestatarii pacifisti in strada cand se stie, atunci cand rusii „pacifica”: razboiul este pace!
Cand rusii au intrat in Afganistan pentru a-l „pacifica”, toata presa americana „liberala” i-a atacat preventiv pe cold warriors ( adepti unei atitidini dure fata de URSS) sub pretextul ca acestia vor cere luarea de masuri contra invadatorilor.
Cand maoistul Pol Pot, format la Paris de Partidul Comunist Francez, si hoardele lui de analfabeti si fanatici ce au iesit din adincurile junglei, au cucerit Phnom Penh-ul si au deportat in 48 de ore aproape 3 milioane de oraseni, pentru a-i ucide apoi pe toti, Le Nouvell Observateur scria, laudativ, despre „O cutezatoare transfuzie de popor”!
Stim insa ce se intampla daca o drona americana isi greseste tinta si pe langa teroristii mascati in civili, omoara si cativa civili care nu sunt teroristi.
La intrebarea pusa de articol chiar ar merita ca unii sa raspunda; n-o vor face insa niciodata.
Vlad M.
8 martie 2014Dupa cum bine observi, Emil, opinia publica din Occident este o rusine. Pe astia nu te mai poti baza de mult pentru ca sunt mult prea imbecilizati de propaganda sovietica si de stanga pentru a putea reactiona la ceea ce se intampla in momentul in care o alta putere decat cea „imperialist-americana” intervine militar. Tacerea Vestului, lipsa protestelor la orice salbaticie comisa de Moscova, arata cat se poate de clar unde se afla adevaratul sprijin occidental: nicaieri. Poti sa fii sigur ca oricat de mult a avut de suferit imaginea Rusiei de pe urma ocuparii Crimeii sau a luptelor de strada din Ucraina, pierderile Moscovei sunt pe termen scurt. Daca facem azi un sondaj in Europa, tot SUA si Israelul vor fi nominalizate pe primele doua locuri la „amenintari la adresa pacii”, nicidecum tara condusa de tarul Putin.
Vorba lui Bogdan: daca Putin nu dadea legea aia care a nemultumit lobby-ul homosexual, Jocurile de Iarna de la Soci erau un succes. Vesticii au boicotat Soci nu pentru ziaristii ucisi, nu pentru interventia din Georgia, nu pentru ocuparea Transnistriei, nu pentru a denunta extremismul prorus, ci pentru a cere promovarea homosexualitatii in scoli. Prioritati cel putin ciudate.
P.S. Ati vazut uniforma de la JO a Germaniei? Trimitere clara la curcubeul gay. Nu s-au imbracat in steagul national al Ucrainei, desi in Ucraina se dadea o mare lupta.
clujean
8 martie 2014dupa mintiuca voastra, amerlocii n-au invadat Irakul ci l-au „elibertat”? gunoaie media
Theo Hahn
8 martie 2014La fel s-a întâmplat în 1968. Din ianuarie până-n august cehoslovacii și polonezii și-au cerut libertatea. În august libertatea cehilor se încheiase printr-o invazie a trupelor Pactului de la Varșovia: 750.000 de soldați, 6500 de tancuri și 800 de avioane.
Între timp, în SUA, pornind de la mișcarea drepturilor civile ale negrilor cu care s-au asociat implicit, studenții de la Howard University în principal și din alte centre au început protestele împotriva Războiului din Vietnam. La Paris, vreo 150 de studenți francezi în frunte cu Daniel Cohn-Bendit (ce nume predestinat…) pornește în martie la ocuparea clădirilor administrației Universității Paris-Nanterre (vedeți că ideea cu „occupy” nu e nouă, are tradiție). Pentru ca pe 13 mai Parisul să fie ocupat de un milion de francezi, iar pentru următoarele două săptămâni 11 milioane de angajați să intre-n grevă în Franța întreagă (2/3 din totalul forței de muncă). Totul a fost orchestrat și organizat de partidele comunist și socialist din Franța în armonie cu sindicatele puternic comunizate care urmăreau răsturnarea guvernului De Gaulle și oprirea capitalismului „discriminator, nedrept, exploatator și războinic” în Franța. Guvernul De Gaulle și-a negociat plecarea pașnică și oprirea mișcărilor de protest cu reprezentanții URSS-ului într-o întâlnire secretă din Germania de Est, dacă nu mă înșală memoria. De atunci Franța nu și-a mai revenit.
Însă nici studenții francezi, nici cei americani care demonstrau de o parte și alta a Atlanticului pentru sfârșitul capitalismului și a democrației occidentale, a Războiului din Vietnam și pentru o economie și un învățământ socialiste nu au mai ieșit în stradă împotriva URSS-ului în 20 și 21 august când sovieticii împreună cu celelalte trupe ale coaliției au intrat în Cehoslovacia. Așa cum nu protestaseră nici împotriva înăbușirilor sângeroase ale mișcărilor civile din Polonia aceluiași an. Chiar dimpotrivă, la sfârșitul lui august 1968 Youth International Party (o organizație anarhisto-comunisto-libertariano-socialisto-ecologistă – ce fruit cocktail ideologic delicios, nu?) era responsabilă de proteste pentru pace la Chicago, iar pe 6 septembrie niște feministe protestează la Atlantic City împotriva exploatării femeilor în general de către sistemul capitalist și de către concursurile miss de frumusețe în special.
Tot în 1968 făcea vâlvă execuția lui Nguyen Van Lem pe străzile Saigonului pentru că fusese înregistrată fotografic și cinematic de o echipă de jurnaliști și fusese difuzată în media americană. Opinia publică americană a fost imediat „șocată” de ceea ce vedea spunând că era vorba despre o crimă a unui regim dictatorial și antidemocratic. A contat mai puțin că Nguyen Van Lem era membru al Viet Congului într-o echipă de asasini care ucidea membri ai poliției sud-vietnameze cu tot cu familiile lor și că fusese capturat lângă o groapă comună în care fuseseră aruncate cadavrele a cel puțin șapte membri ai familiilor unor polițiști.
Tot în 1968, la începutul lui iulie se deschide spre semnare Tratatul de neproliferare a armelor nucleare (cred că nu era jurnal de știri săptămânal sau chiar zilnic la TVR-ul ceaușist în care să nu se pomenească de el în anii ’80).
În martie 1968 are loc masacrul de la My Lai perpetrat de soldați americani, după ce alte două masacre avuseseră loc la Phong Nhị și la Ha My ai căror autori fuseseră soldați sud-coreeni (responsabili de încă vreo trei sau patru masacre). Deși s-a aflat despre el doar în 1969, masacrul de la My Lai a depășit la mare distanță în materie de acoperire mediatică, scandal și proteste toate celelalte masacre, torturi și ucideri ale guvernelor socialiste (atunci când au fost măcar pomenite) în general și ale Viet Congului sau ale Viet Minh-ului în special (precum cele de la Chau Doc – 17 victime, Dak Son – 252 victime sau Hue – între 2800 și 6000 de victime torturate apoi împușcate sau îngropate de vii de către Viet Cong). Să nu mai pomenim de masacrul de la Ba Chuc din 1978 perpetrat de khmerii roșii unde au murit 3157 de civili neînarmați. Așa că, la un calcul rapid, se poate vedea că khmerii roșii împreună cu Viet Minh-ul și Viet Cong-ul au omorât cel puțin 10.000 de civili în masacre de care se știe. Americanii și sud-coreenii – undeva la 2600-3000, dacă estimăm „cu generozitate”. Și azi americanii sunt făcuți criminali și sunt învinuiți de crime de război în Vietnam de către diverși jurnaliști care au investigat mai mult sau mai puțin părtinitor. Dar nu se suflă un cuvânt despre URSS, China, Coreea de Nord, Cambodgia, Viet Minh și Viet Cong.
Tot în aprilie 1968 a murit împușcat și Martin Luther King Jr. care a dat naștere variantei postbelice a celei mai efective mișcări de afirmare și câștigare a drepturilor civile pentru negrii din SUA. A fost o necesitate ca negrii să dobândească aceste drepturi. Dar ceea ce nu se spune este că, din păcate, odată cu Martin Luther King mișcarea neagră a început să aibă și legături cu comunismul. Mentorul lui King, Bayard Rustin, homosexual declarat, era suporterul democrației socialiste în același timp în care predica pacifismul. Apoi Stanley Levison și Hunter Pitts O’Dell, foști membri ai Partidului Comunist din SUA, activiști progresiști (Levison a participat activ la campaniile de apărare publică a lui Ethel și Julius Rosenberg și s-a manifestat vehement împotriva legii McCarran), au început să aibă un rol tot mai pregnant în SCLC-ul lui King. Deși King a negat orice afiliere a sa sau a organizației sale la comunism, a vorbit împotriva Războiului din Vietnam. Război cu privire la care a declarat nici mai mult nici mai puțin că demonstra că guvernul SUA ar fi fost „the greatest purveyor of violence in the world today” și că scopul intervenției din Vietnam a SUA ar fi fost acela ca SUA să transforme Vietnamul în colonie, colonie în care SUA deja ar fi omorât un milion de vietnamezi, cei mai mulți, copii. Ca și cum, să zicem, războiul american cu japonezii din Filipine ar fi urmărit transformarea respectivelor insule în colonie. Sau planul Marshall ar fi transformat Europa în colonie. Evident, despre țările colonizate efectiv din Europa de Est, despre 1956 din Ungaria, n-a suflat o vorbă. Și avem toate motivele să credem că n-ar fi suflat o vorbă nici despre invazia Cehoslovaciei din august 1968. De altfel, King avea o agendă socialistă și declarase că SUA cheltuia prea mult în sectorul militar în loc să investească mai mult în programele de binefacere socială și de luptă împotriva sărăciei. Ba în privat admitea că este mai degrabă socialist decât capitalist, că sprijinea democrația socialistă și într-un discurs a spus că trebuie găsită o variantă mai bună pentru redistribuirea bogăției pentru a destrăma inegalitatea, nedreptatea socială, rasială și economică. Și că soluția ar trebui să fie aceea ca SUA să se îndrepte către democrația socialistă.
Ca să înțelegem, apoi, de la ce a pornit, probabil, printre altele, și mișcarea anti-război din SUA din 1968, trebuie să menționăm și faptul că, pe 13 ianuarie 1968, o zi după discursul președintelui Lyndon Johnson, King a chemat oamenii la un mare marș asupra Washingtonului pentru a protesta împotriva „celui mai crud și irațional război din istorie”. Cităm:
Parcă îl văd pe Obama, dar având, de data asta, aura martirului și a luptătorului autentic împotriva unei reale nedreptăți sociale. Combinație letală. Pentru că această aură a făcut ca lui M.L. King jr. să i se treacă cu vederea atât plagiatul din lucrarea de doctorat și poziția lui de tip socialist, cât și adulterele comise. Și tot ea a conferit legitimitate tuturor progresiștilor americani care au dat o lovitură grea conservatorismului american începând cu 1968. Lovitură pe ale cărei efecte le resimțim și azi, după cum ne rată articolul de mai sus. Cu toate că cei care au luptat împotriva segregării rasiale au fost republicanii federaliști. Iar KKK și segregaționiștii, celebrii „dixiecrats” din cele 11 state secesioniste, erau, până în anii ’60 ai sec. XX, democrați într-o strivitoare majoritate. Ceea ce nu l-a împiedicat pe M.L. King jr. să spună despre senatorul republican Goldwater – probabil eminența cenușie a renașterii conservatorismului american din anii ’50-’60:
Iar despre Ronald Reagan, unul dintre cei mai buni președinți ai SUA, responsabil în mare măsură de câștigarea Războiului Rece, destrămarea URSS și refacerea economică (chiar și temporară) a SUA, ilustrul dr. (plagiator) M.L. King jr. scuipa:
Deci nimic nou sub soare. Mulțumită internetului aflăm și punem azi cap la cap o grămadă de chestii destul de repede, to’arăși.
Theo Hahn
8 martie 2014Ca să vedem ce înțelegea „dr.” M.L. King jr. prin „a philosophy that was morally indefensible and socially suicidal (…) a philosophy which gave aid and comfort to the racist. His candidacy and philosophy would serve as an umbrella under which extremists of all stripes would stand” atunci când vorbea despre Barry Goldwater trebuie să ascultăm și din partea cealaltă. O să-l ascultăm pe însuși Ronald Reagan într-un excepțional și emoționant discurs pe care l-a ținut în campania prezidențială din 1964 în favoarea lui Goldwater. Cu ocazia asta vom vedea cât fler și ce gust politic avea „dr.” M.L. King jr. în materie de politică și politicieni, dacă a putut să creadă că Ronald Reagan era lipsit de distincție și că orice succes politic al lui Reagan pe plan politic nu avea a face decât cu „iraționalul psihozei războiului”:
http://www.youtube.com/watch?v=qXBswFfh6AY
Nu de alta, dar „dr.” M.L. King jr. spunea că sub umbrela filosofiei și programului lui Barry Goldwater s-ar fi adăpostit extremiști de toate culorile – deci și comuniști. Cred că nu întâmplător J.E. Hoover a spus de King că e cel mai mare mincinos al tuturor timpurilor, sau cam așa ceva.
Bogdan Calehari
8 martie 2014@ 3
Fii mandru!
http://inliniedreapta.net/insemnare/catre-mankurti/
Theo Hahn
8 martie 2014@3 clujean
Da, se vede că l-au eliberat, de vreme ce i-au scăpat pe irakieni de dictatura lui Saddam Hussein. Iar acum s-au retras de acolo. Se uită foarte repede că pe teritoriul SUA a avut loc un atac terorist sprijinit de țări arabe. Iar Saddam avea „cazier”. Se uită că americanii și britanicii au fost intoxicați cu știri despre arme de destrucție în masă. Se știa și de un reziduu de uraniu de 500 de tone pe care irakienii încă-l mai aveau.
Nu știu dacă existau soluții mai bune decât invazia irakiană și putem discuta despre problema petrolului. Putem discuta și despre cât de bună și oportună a fost invazia Irakului, având în vedere că americanii invadaseră deja Afghanistanul și aveau lângă țara pe care o ocupaseră un dictator sângeros, brutal, viclean, îndrăzneț și cu resurse. Dar nu poți să spui că americanii au colonizat Irakul. Nu atât timp cât s-au retras. Și oricum, comparația Rusia cu SUA e complet deplasată. Americanii fac greșeli, de multe ori catastrofale. Dar nu caută să ocupe și să ucidă, să sărăcească și să distrugă pentru a-și realiza visele imperiale medievale.
Vlad M.
8 martie 2014Clujean asta e un bou antiamerican. L-am trecut pe lista de spam, sa aiureze linistit despre „amerloci”. ???? Nu va mai putea raspunde, bietul de el.
Ray Inferno
8 martie 2014De ce a aparut mesajul troll-ului clujean aici?
De ce oameni inteligenti ii raspund unui bou fara speranta?
Anca Cernea
8 martie 2014Pentru că noi nu am măturat la timp. Scuze, Ray, ai dreptate.
Theo Hahn
8 martie 2014Poate că trebuie să răspundem câteodată și boilor fără speranță pentru ceilalți, care, poate mai puțin știutori, intră aici și citesc. Nu e bine să lași întotdeauna nebunii și ticăloșii să aibă ultimul cuvânt.
Costin Andrieş
8 martie 2014@12, poate, dar nu celor care injura.
Toiu
8 martie 2014Este bine sa publicati comentarii precum cele scrise de „clujean”. Au o utilitate a lor. Ca in bancul de mai jos:
Merge unu cu un cal in targ. Se apropie un cumparator:
Dom’le asta-i calul dumitale?
Da.
Dar vad ca-i batran rau!
Da
Si vad ca-i si schiop!
Ii schiop intr-adevar.
Pare orb!
Asa este.
Pai si tu crezi ca o sa-l vinzi?
Dar nu vreau sa-l vand!
Si atunci de ce ai venit cu el in targ?
L-am adus sa-l fac de rusine!
Asa si cu astia. Simpla lor prezenta si idioteniile pe care le debiteaza sunt de un real folos. Merita sa fie publicati, ajuta articolului. Bineinteles, daca trec la injuraturi si imprecatii trebuie banati. Da’ asta se intampla de pe la al treilea comentariu in sus! In primele comentarii fac pe inteligentii si scot ce-i mai bun din ei.
Putin Nobelitul
8 martie 2014Una dintre iubitoarele de pace din UK:
<>
sursa:b1tv
Costin Andrieş
8 martie 2014@Novelitul, nu merge linkul sau poza pe care ai incercat sa o postezi.. poti incerca iar?
Putin Nobelitul
8 martie 2014sursa pt @14
http://www.dailymail.co.uk/news/article-2577055/Stupid-Ive-got-17-GCSEs-says-girl-thought-Barraco-Barner-President-An-audience-beauty-salon-receptionist-story-speaks-volumes-modern-Britain.html
doru
8 martie 2014Cred că una din cauzele lipsei de reacție este și diferența dintre cele două state. Rusia este mult mai sensibilă și mai imprevizibilă la provocări, obligând la o atenție mărită, iar întreaga zona este, poate, mai fierbinte decât credem.
Permiteți-mi, vă rog, două vorbe la ”cazul clujean”. Într-adevăr, limbajul și tonul îl descalifică fără drept de apel și merita cu prisosință să fie întors din drum, încă de la poartă. Altfel, sunt de acord cu domnul Toiu. Pe de o parte lipsa discuțiilor în contradictoriu serbezește atmosfera, îi distruge, după cum bine știm creativitatea, și, implicit imunitatea; pe de altă parte, când cineva este dat afară în termeni duri, după ce, deja, este primit în casă, se creează un disconfort și în rândul celorlalți ”musafiri”. Îți dă neplăcuta senzație că dacă nu calci perfect pe urmele indicate urmezi tu. Personal, nu am superioritatea celui care poate răspunde cu politețe sinceră unei înjurături ( ori e acidă, ori rece, ori ironică, ori folosesc tonul corect), nu am calitățile unui sfânt, sau ale unui gentleman, dar îmi face plăcere când văd așa ceva la altcineva, mai mult, chiar mă mobilizează și pe mine în direcția bună. Cu stimă!
Anca Cernea
8 martie 2014@ 16 Geniaaală pacifista britanică!
doru
8 martie 2014Scuze! ”Se crează”, desigur. Sunt cam împrăștiat, de obicei, nu numai în seara asta!
Emil Borcean
8 martie 2014Salut Doru. În Occident funcționează de mult timp o marotă foarte bine cultivată de Stânga (a devenit practic un reflex pavlovian). În engleză sună astfel: dissent is the highest form of patriotism. E și singurul context în care patriotismul are o conotație pozitivă (evident perversă; patriotismul e practic redus la datoria civică a cetățeanului occidental de a-și submina propria țară, cultură, civilizație). Diferența nu constă în sensibilitatea sau factorul de imprevizibil dintre SUA și URSS/Rusia, ci în dresajul opiniei publice. Același „dissent” este încurajat atunci când se manifestă ca un bumerang împotriva „lumii libere” – și astfel devine o formă înaltă de patriotism – dar descurajat când e vorba despre regimuri totalitare. La cele din urmă se aplică altă măsură de patriotism: unitatea de monolit în jurul conducătorului, partidului, comitetului central, etc.
Emil Borcean
8 martie 2014Interesant si asta. Poll: 55% of Americans under age 35 oppose sanctions on Russia
doru
8 martie 2014@ Emil Borcean.
Salut. A fost o părere de suprafață, mica scânteie a primei lecturări a articolului, să zic așa. Este adevărat. ”Dresajul opiniei publice” este un element important, de fapt, cel mai important, în felul în care reacționează populația unei țări, sau aparținătorii unui anumit tip de civilizație la astfel de provocări.
andrei1205
8 martie 2014#21 pai astia nu sunt hipsterii far’ de religie, bezmeticii OWS?…. ar fi interesant de aflat cati dintre acestia au familie, cati au afaceri (cu angajati a caror viata sa depinda de ei) etc.
Liv STOmer
8 martie 2014@23 banuiala mea e ca foarte putini. Exemplele pe care le am la mine in clasa sunt graitoare: majoritatea celor care spun „nu-mi pasa de Ucraina/ce plictisitor” sunt pusti/oaice fara slujba, intretinuti/e de parinti cu posibilitati. Cei pe care „ii intereseaza” (si am putut observa asta pt. ca la ora de economie (ni) s-a vorbit p e larg despre Ucraina, si ni s-au dqat chiar teme, de citit articole despre asta) sunt in general oameni mai invarsta/cu un/doua joburi/cu copii/cu responsabilitati. De fapt, e si logic. Emil, ca idee, stiu ca in Canada e o discutie ca ar trebui sa fie scazuta varsta de la care ai drept de vot….ma gandesc ca mai degraba ar merita crescuta, undeva intre 21 si 25, sau si mai sus. De exeplu individei care facea misto de mine povestindu-mi cum s-a „batut” ea cu colegele de camera sprayndu-se reciproc cu coco channel, desi ea nu are job (si tine sa se laude cu asta), eu unul n-as lasa-o sa voteze. 2 motive: pentru ca stiu persoane care pastreaza sticluta de parfum primita cadou pt. ca mai are inca 2 picaturi inauntru, si pentru ca asta denota o anumita atitudine/mentalitate. De fapt, 2 in 1.